Nu se mai vorbește (doar) despre Israel și Hamas. S-a trecut în etapa bătăliei feroce cu simboluri, cumplită și teribilă

Pe zi ce trece, aproape în ritmul fiecărei ore, apar noi semnale foarte clare că, într-un răstim nespus de scurt  pe scara istoriei, omenirea se pregătește viguros să revină la marile teme care au dominat pregătire și, apoi, perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca atunci, primul element de alarmă a cărui evoluție par să fi căpătat viteza de croazieră este negarea din ce în ce mai virulentă (posibil urmată de disoluție) a Organizației Națiunilor Unite, instituția destinată prevenirii și medierii conflictelor cu înțelepciunea pe care popoarele păreau să o fi învățat din lecțiile ucigașe ale celor două conflagrații mondiale. Acuzațiile multiple sunt: ineficiență, anchilozare deplină, politizare extremă și imposibilitate reală de a îndeplini sarcinile fundamentale înscrise în Carta ONU și, mai ales, blocajul impus de dependența vizibilă și iremediabilă de marii donatori care-și condiționează acum plata cotizaților în funcție de votul politic de la un moment dat în favoarea uneia sau alteia dintre Rezoluțiile organizației. Am vorbit foarte des despre asta dar, mult, mult mai rar, au răbufnit la suprafață acuzații grave venite din interiorul jocului, de la înalți oficiali care simt acum că a venit momentul să vorbească și, poate, astfel, să ajute puțin procesul. Fie al schimbării, fie al disoluției structurilor organizației.

Așa se întâmplă acum, odată cu apariția publică a scrisorii de demisie pe care o Craig Mokhiber (foto), directorul biroului din New York al Organizației pentru Drepturile  Omului de sub auspiciile ONU o adresează lui Volker Turk, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

Acuzațiile sunt foarte grave și deja fac obiectul nu numai unei foarte intense corespondențe diplomatice pe un ton înfierbântat între diferitele cancelarii diplomatice a căror intervenție poate conta în acest joc, ci este folosită, extrem de pe larg, în discuțiile care au aprins forumurile de pe diverse rețele sociale. N-avea cum să nu fie așa deoarece, cel puțin după știința mea, asemenea vorbe nu s-au mai spus într-un document oficial care este nu numai o demisie răsunătoare, ci și -poate exact în spiritul acesta a fost și compusă – ca un document politic care să fie echivalent cu sesizarea procurorilor Curții Penale Internaționale. N-ar avea cum să nu fie așa, îmi spunea ieri un coleg de demult pe care ziarul său l-a trimis deja în misiune cu durată nedeterminată la Haga, presimțind just apropierea unui scandal uriaș.

Căci, cum vedeți din scrisoare, Mokhiber acuză, faptul că ceea ce are loc acum în Gaza reprezintă „un exemplu de manual în ce privește genocidul”...Proiectul european, etno-naționalist și de colonizare în Palestina a intrat în faza sa finală prin intermediul destrucției rapide a ultimelor urme ale vieții palestinienilor din Palestina”.

Merge mai departe, acuzând în mod expres SUA, UK și multe guverne europene  că nu sunt „mediatori credibili”: „Și nu numai aceste guverne nu și-au îndeplinit obligațiile în a asigura respectarea Convențiilor de la Geneva dar, în realitate, înarmează forța de asalt oferind sprijin economic și de informații și asigură acoperirea politică și diplomatică pentru atrocitățile comise de Israel...”

În același spațiu al ONU am auzit și replica teribilă a Israelului  care a introdus an această bătălie - nemiloasă și fără limite imaginabile – unul dintre cele mai puternice apeluri la memorie la care dispune poporul evreu în perioada modernă a existenței sale.

Astfel, în cadrul unei reuni a Consiliului de Securitate, Gilad Erdan (foto), ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Statului Israel, a provocat un șoc imens așezându-se în bancă purtând pe piept, alături de întreaga sa delegație,  un simbol foarte cunoscut, Stea galbenă a lui David, impusă de naziști ca semn de recunoaștere și izolare socială înainte de exterminare. Ambasadorul a spus că , astfel, condamna „tăcerea” opiniei publice internaționale în ce privește atrocitățile comise de Hamas pe 7 octombrie”, adăugând că „unii dintre dumneavoastră nu ați învățat nimic în ultimii 80 de ani. Unii dintre dumneavoastră ați uitat de ce a fost creat acest organism. Caz în care vă voi reaminti. Începând de azi, de fiecare dată când mă veți privi vă veți reaminti ce înseamnă să rămâi tăcut în fața răului. Exact ca bunicii mei și bunicii a milioane de evrei, eu și echipa mea vom purta Steaua Galbenă”. Interesantă (și plină de învățăminte pentru cei care vor să audă exact ce se petrece) este reacția instantanee a celor de la Yad Veshem care, deloc surprinzător au spus că discursul ambasadorului israelian la ONU „dezonorează atât victimele Holocaustului cât și Statele Unite”.

Pentru a complica și mai mult situația și așa extrem de tensionată, ieri a apărut și raportul celor de la Amnesty International în care sunt produse probe pentru ceea ce organizația internațională acuză a fi crime de război comise de armata israeliană în sudul Libanului prin atacarea unor ținte cu obuze cu fosfor alb, un tip de muniție în mod expres interzis de tratatele internaționale. Este adevărat că Libanul este parte semnatară a Protocolului III din Convenția privind armamentul convențional și, evident, Israelul nu. Ceea ce, din nou, este o complicație în plus, exact ca în cazul Curții Penale Internaționale a cărei jurisdicție este acceptată de foarte multe țări (inclusiv România) , cu excepția notabilă a SUA și Israelului.

Dar cu ce folos toate acestea din moment ce nu mai există reguli care să fie respectate și nu mai există definiții obligatoriu acceptate pentru „crime de război”, „genocid”, :crimă împotriva umanității” și ne-au rămas doar generalii care să explice care sunt cele mai bune, eficiente și definitive metode de a ne ucide semenii.

Se scot din arhivele memoriei ororilor acele simboluri care pot justifica ducerea pe mai departe a masacrelor, în spiritul democrației, dragostei de adevăr și dreptate și al pieței libere pe care se tranzacționează acum destinul unor popoare.