Nu numai active speculative!

Pieţele financiare internaţionale revelează căderi puternice ale activelor kripto. Când acum câţiva ani am susţinut că Bitcoin şi alte produse “financiare” similare lansate în pieţe nu sunt monede, ci active speculative (Băncile centrale şi kriptoactivele, OpiniiBNR, 4 noiembrie 2017) nu puţini au strâmbat din nas; s-a argumentat cu emfaza că avem de-a face cu o evoluţie firească a pieţelor financiare, că acesta ar fi sensul progresului.

Nici nu s-a făcut frecvent distinctive între active krypto şi blockchain.

Memoria unora este foarte scurtă dacă ne gândim că acest tip de raţionament, al inovaţiei financiare era folosit şi când o plethora de active toxice (sub formă de ABS –asset backed securities) fuseseră lansate pe pieţe înainte de criza izbucnită în 2008, când s-a pledat pentru o reglementare cât mai laxă a pieţelor financiare (pentru “light touch regulation).

Am pledat totodată pentru o reglementare strictă a kripto activelor, că ele prezintă riscuri sistemice. Straniu este că persoane din instituţii de reglementare au văzut demersul de reglementare ca fiind inutil, întrucât, chipurile, este bine ca noi forme de mijlocire a tranzacţiilor să se dezvolte în mod nestânjenit –adică o versiune contemporană a gândirii de tip “free banking”. Autism total…

Este drept că ceea ce numim “criptoactive” exprimă şi neîncrederea faţă de emisia masivă de monedă a băncilor centrale (faţă de programe QE, quantitative easing), că pot fi încadrate în tendinţe de descentralizare şi “democratizare” a participării la tranzacţii bursiere (vezi fenomenul Reddit), de respingere a relaţiilor puternic ierarhizate. Dar acestor active speculative le lipsea în mod evident suportul solid şi mai ales ceea ce s-a dovedit în istorie a fi constructul instituţional de baza al sistemelor finaciare moderne: existenţa unui împrumutător de ultima instanţă (lender of last resort) când pieţele o iau razna. Iar acesta nu poate fi decât statul/banca centrală. Că autorităţile politice pot comite erori, că pot avea politici ce inflamează pieţele comportă o discuţie aparte. Şi aici se poate încadra hazardul moral. Dar între a nu face nimic şi a încerca să opreşti un dezastru opţiunea este destul de clară.

Băncile centrale au funcţionat şi dezvoltat funcţii în principal din nevoia de a organiza pieţele bancare, de a stăvili panica, un run (atac) pe băncile comerciale. Explicit, sau implicit, s-a conturat un obiectiv de stabilitate financiară. Aşa s-a întâmplat adesea în istorie, s-a întâmplat şi între 2008-2009, în criza financiară globală şi criza datoriilor suverane din zona euro --care au declanşat modificări în ansamblul instituţional de reglementare şi supraveghere.

Spre deosebire de monede propriuzise, Bitcoin, Tether, etc. tocmai acest suport, al autorităţii centrale, nu îl au –dincolo de daunele mari, riscurile sistemice pe care le induc. Când Facebook a încercat să introducă propria monedă digitală s-a izbit de un evident obstacol.

Au apărut apoi aşa numite “stablecoins” (active krypto “stabile”), care au pretins că se bizuie pe colateral solid, pe monede de rezervă şi titluri financiare credibile. Colapsul TerraUSD a arătat fragilitatea acestui produs, a acestor active în general. Warren Buffett, Jamie Dimon, Paul Krugman, Ken Rogoff şi alţii au susţinut, de când au apărut acestea, că activele krypto sunt foarte riscante. Problema nu este nu numai caracterul intrinsec speculativ, volatilitatea, ci construcţia acestor produse. Şi se vede că stablecoins nu sunt ceea ce pretind a fi.

Stablecoins, dacă ar avea în spate (drept colateral), în mod real/verificabil, numai active sigure (monede de rezerva şi titluri puternice) iţi pui întrebarea ce rost ar mai avea. Fiindcă, în spatele monedelor de rezervă şi al titlurilor de valoare solide se află state cu economii puternice, bănci centrale că Fed, BCE, BoE şi BoJ (colateral pot fi şi produse de baza/commodities). Adică, s-ar invalida exact principiul clamat în apariţia acestor active: separarea de autorităţi centrale reprezentate de guverne şi bănci centrale. Ar putea avea totuşi o anume utilitate, de a micşora volatilitatea unor monede şi active. În acest caz, activele kripto ar deveni un simplu activ compozit, care însă şi-ar schima structura în funcţie de judecaţi ale celor care urmăresc evoluţia pieţelor financiare. Dar atunci am avea un activ cu o structură modificabilă. Iar raţiunea lor de a exista, neîncrederea în bănci centrale şi guverne, tot ar fi dezavuată.

Este de-a dreptul o ironie că tot bănci centrale/guverne să stea în spatele unor active krypto pe filiera activelor tip colateral.

Kripto activele pot exista în continuare, dar ele nu sunt ceea ce s-a spus că sunt, sau pot fi. Iar reglementarea acestora este absolut necesară. Pentru că nu numai că sunt active ce prezintă riscuri înalte, sistemice, pot finanţa operaţiuni ilegale, dar pot şi ascunde fraude, inclusiv scheme Ponzi.