Nou semnal extrem de clar privind consolidarea noului pol de putere în Orientul Mijlociu

Era foarte greu sau chiar imposibil de imaginat că întreg spațiul lumii arabe s-ar mai putut uni vreodată într-un ansamblu coerent care să-și poată valorifica atuurile proprii de putere, de altfel considerabile. Împlinind astfel profeția aparținând faimosului Lawrence of Arabia care-i spunea Regelui Faisal că el sau urmașii lor vor trebui să consolideze un imperiu care avea să se lupte cu puterile occidentale pentru afirmare și suveranitate.

Momentul rupturii strategice – cu uriașă valoare geo-strategică- a fost consemnat recent ca urmare a implicării Chinei devenite power broker oficial recunoscut în regiune, mediator de succes înregistrând cu succes neverosimila apropiere istorică între Iran și Arabia Saudită, primul semnal d forță care spunea lumii întregi că Arabia Saudită ieșea din raza de dependență obedientă față de SUA și prelua un rol inedit, extrem de ambițios și cu consecințe care deja se fac simțite.

Politic vorbind, de-abia acum se anulează efectiv efectele Pactului Quincy, astfel numit după nava americană la bordul căreia, la data de 14 februarie 1945, Președintele Roosvelt s-a întâlnit cu regele saudit Abdul Aziz al-Saud, imediat după terminarea Conferinței de la Yalta. Pactul garanta protecția militară pe care americanii o promiteau saudiților în schimbul promisiunii lui Ibn Saud că nu va transfera niciodată vreo parte din teritoriu și că proprietare ale terenurilor vor fi doar companiile concesionare; termenul pe care se încheia concesionarea terenurilor către companiile americane d extracție era de 60 de nai, contractul fiind posibil de reînnoit pentru o perioadă egală de timp. În schimb SUA s-au angajat ca stabilitatea Peninsulei Arabice să constituie o parte integrantă a intereselor sale vitale.  

Puneți toate acestea în contextul spargerii succesive a intereselor satelor lumii arabe care se reunea la Cairo pe 22 martie 1945 pentru a fonda Liga Arabă care, la acest moment, numără 22 de state, teoretic acoperind o zonă cu uriașe componente de interese strategice, economice, politice și constituind o variantă încă niciodată exploatată de alianță militară. Iată zona sa de acoperire:

În acest moment, după o foarte reușită mediere din partea Arabiei Saudite, Siria este invitată să se alăture din nou Ligii Arabe, organizație din care fusese suspendată în urmă cu 11 ani, fiind învinuită pentru represiunea sângeroasă a unor manifestații, fapt care a degenerat într-un devastator război civil. Din 2011, președintele sirian Bachar al-Assad fusese declarat personna non grata , statut acum anulat și care, cel puțin în principiu, ar putea – așa cum semnala în urmă cu luni de zile diplomația saudită – să participe la Summitul din Jeddah din 19 mai al organizației. Cu atât mai spectaculoasă situație cu cât, în 20213, opoziția anti-Assad primise dreptul să ocupe scaunul Siriei la Summit-ul Ligii Arabe de la Doha, în 2013. Dar Siria beneficiază de sprijinul constant și de protecția asigurată de noul trio de putere din Orientul Apropiat (Rusia, Iran și Turcia) și mizează pe o retragere a americanilor care să continue pe cea din Afganistan și să deschidă și Chinei o nouă variantă de drum spre Mediterana.

Votul de acum exprimat de miniștrii de externe ai țărilor din Ligia arabă arată că este posibil ca, foarte curând, dacă actuale date de securitate regională se schimbă în continuare dramatic și foarte rapid, s-ar putea să vedem că se naște și o nouă dimensiune militară și de securitate a Ligii Arabe. Sar, în orice caz, primul cerc activ al acesteia centrat pe alianța Iran-Arabia Saudită și menită să servească intereselor principalilor producători din OPEC, țări ultra-bogate și care doresc foarte multe lucruri care să le proiecteze ca actori reali în procesul decizional la scară internațională. Va fi foarte interesant să vedem dacă o asemenea dimensiune militară și de securitate la nivelul Ligii arabe ar putea funcționa, mai ale acum când OPEC și statele arabe în general au căpătat o pondere extrem de mare, din nou, în orice discuție despre viitorul securității economice a tuturor marilor țări ale lumii și atunci când se vorbește despre supraviețuirea unor țări mici, profund dependente de resurse externe.

Desigur, discuția despre implicații și perspective se poate opri, consemnând rece și indiferent un eveniment care nu interesează România deoarece nu poate influența gândirea locală privind implicațiile singurul fapt important, adică Rotativa și bătălia esențială pentru scaune. Dar, dacă ridicăm puțin privirea, am vedea că importanța acestui eveniment de acum, pusă în contextul reunificării Ligii Arabe, poate fi un semnal deosebit de semnificativ dacă ne gândim că o parte dintre statele membre în Liga arabă, cele mai importante ca resurse și influență, ar putea să devină în august sau în perspectiva următorilor ani, parte integrantă în BRICS, schimbând astfel echilibrul global în multe domenii. Iar jucătorii din spate, creatorii noii posibile paradigme de putere, știu că jocul este deja demarat. Dar nu știu – și nimeni nu știe – cum se va finaliza și cu ce preț.