Norman Manea, despre refugiaţi: „A acţiona cauza şi nu efectele nu mai este o soluţie accesibilă“

L-am întrebat pe Norman Manea ce crede despre problema refugiaţilor. El însuşi unul dintre marii pribegi ai României, ajuns scriitor nobelizabil, de pe un alt continent. De 50 de ani, toate cărţile sale, scrise în limba română, au exilul în inimă, ca un tatuaj inefabil, de neextirpat. Răspunsul domniei sale atinge şi formulează ceva ce străbate condiţia umană, ca un fir roşu: „speranţa provizorie la îndemînă“.

Norman Manea :

„Subiectul refugiaţi este o chestiune complicată.

Se menţionează acum, frecvent, că actuala migraţie, consecinţa catastrofei din Orientul Mijlociu este cea mai mare de la Holocaust încoace. Ceea ce nu se spune este că în 1945-46-47, supravieţuitorii de la Auschwitz nu au fost primiţi cu bunăvoinţă nici în fostele lor ţări (pogromurile din Polonia contra celor «întorşi»), nici în ţara pe care şi-o doreau ca nouă-veche patrie (Palestina, respectiv Israelul, unde statele arabe s-au unit într-un razboi prompt contra noului şi vulnerabilului stat iudeu al pribegilor).

Asta nu ar trebui, desigur, să intre în ecuaţia actuală, determinată de prezentul atît de tulbure şi de primejdios. Este absolut lăudabilă «deschiderea» pe care ţări ca Germania sau Suedia au arătat-o faţă de bieţii migranţi orientali, o pildă nu doar de fraternizare creştină, ci de democraţie şi civilizaţie. Germania are povara culpabilităţii şi experienţa turcilor asimilaţi, din care a rezultat deja o clasă mijlocie adaptată, medici, judecătaori, ingineri, profesori. Suedia este ştiută ca acceptînd riscurile ospitalităţii.

Mai complicat e cu ţările din Estul Europei, în a căror istorie Islamul nu a lăsat o amintire prea favorabilă, de unde ostile rezonanţe actuale. Dar aceste ţări ar fi bine să-şi amintească că mulţi dintre cetăţenii lor au migrat deja azi, şi ei spre ţări cu locuri de muncă favorabile, unde sunt, la rîndul lor, migranţi, azilanţi, şi că noile lor constituţii postbelice nu mai încurajează discriminarea şi naţionalismul, deci solidaritatea «umanitară» cu actualii refugiaţi nu ar fi decît să corespundă chiar cu legile ţării şi principiile unei Europe moderne.

Fireşte, soluţia actualei situaţii nu se află în Europa, ci chiar acolo unde s-a  declanşat, în Orientul scindat de atîtea conflicte şi contradicţii, primejdioase pentru întreaga lume. A acţiona cauza, şi nu efectele, nu mai este, însă, o soluţie prea accesibilă şi deci, o anume «pacificare» temporară a valului de pribegi şi speranţa adaptării lor la o societete incomparabil mai deschisă ar fi, se pare, speranţa provizorie la îndemână.

Ce să zic? Nu prea ştiu. Ultimii profeţi au murit acum 2000 ani şi multe dintre prezicerile lor s-au dovedit greşite.“

Scriitorul Norman Manea, născut în 1936, în Bucovina, este astăzi profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York.

De la debutul din 1966 şi pînă în 1986, cînd a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984,anulat de Consiliul Culturii şi Educatiei Socialiste).În 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. In 2010 a primit distinctia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar in 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. In 2012, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură.  Cărţile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

În noiembrie 2015 apare în Franţa, volumul Norman Manea, Les tiroirs de l’exil. Dialogue avec Leon Volovici, editura Le Bord de l’eau, traducere în limba franceză de Nicolas Cavaillès.

După opiniile exprimate de Mircea Cantor şi de Norman Manea, într-un articol viitor, voi da cuvântul, pe subiectul refugiaţilor, lui Eric Naulleau, cunoscut jurnalist francez, editor şi moderator tv.