Nimic despre Ponta sau despre Băsescu
0
Există lucruri mult mai importante pe lumea asta decât hârjonelile puşteşti ale unor oameni mari, la care ne place să căscăm zilnic gura.
Ştiu că îţi provoc, dragă cititorule, puternice frustrări pentru că în acest petic de pagină nu voi scrie acum despre lucrile care îţi aprind beculeţul interesului, despre vreun scandal din lumea politică, despre ce declaraţie o mai fi făcut Ponta sau despre ce i-o mai fi răspuns Băsescu. Senzaţional! Un politician a mai scos un porumbel pe gură! Şi dă-i şi luptă neicuşorule, şi întoarce porumbelul ăla pe toate părţile, analizează-i fiecare pană, jumuleşte-l şi coace-l apoi la foc mic, spre deliciul publicului.
Nu o voi face, pentru că există lucruri mult mai importante pe lumea asta decât hârjonelile puşteşti ale unor oameni mari, la care ne place să căscăm zilnic gura. Îţi aminteşti de existenţa acestor lucruri cu adevărat importante când vezi filmul „Amour“, regizat de Michael Haneke. Nu, nu e anunţat pe nicio primă pagină de ziar sau la ştiri că rulează în cinematografe un asemenea film extraordinar. Presa noastră e ocupată cu alte „cestiuni arzătoare la ordinea zilei“. Şi noi, alături de ea.
Filmul te lasă, pur şi simplu, fără grai. Asta, cu siguranţă, pentru că eşti prea implicat în prostioarele care ne umplu traiul de zi cu zi şi din cauza cărora nu mai zărim ce e cu adevărat grav. Şi, când ţi se aminteşte care e de fapt realitatea, dincolo de tot bla-bla-ul ieftin care face legea şi ne acaparează atenţia, simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare. Vezi cât de ridicole sunt lucrurile care-ţi fac viaţa, iar existenţa ta se goleşte dintr-odată de conţinut.
Personajele principale ale filmului lui Michael Haneke sunt bătrâneţea, boala şi moartea. Povestea pare simplă: despre un cuplu de bătrâni care trăiesc de o viaţă împreună, iar ea are un atac pricinuit de un cheag de sânge şi starea ei se degradează treptat, până ce femeia ajunge să agonizeze şi în cele din urmă să-şi dea duhul. Totul – povestit cu mijloace minime, fără artificii sau efecte speciale şi, poate de aceea, cu atât mai impresionant.
„Amour“ te şochează, prin urmare, fără să-ţi arate orori sau sânge pe pereţi. Sângele pe pereţi există în filmele hollywoodiene sau la ştiri, nu în viaţa ta. Ceea ce-ţi arată pelicula lui Haneke este ceva cu care probabil te-ai întâlnit (dacă ţi-ai piedut bunicii sau părinţii) şi cu siguranţă vei face cunoştinţă tu însuţi la un moment dat, când îţi va sosi ceasul.
Vei zice, bineînţeles: „Brrr! Iar un film deprimant?“ În locul lui, preferi să te enervezi din cauza râcâielilor stupide dintre politicieni? Sau poate să te uiţi la scandalurile din lumea mondenă, unde nişte personaje spălate pe creier îşi ridică poalele în cap? Scandalurile lor nu sunt în realitate şi ale tale. În schimb, oricât vei băga capul ca struţul în nisip, povestea din „Amour“ va fi, odată şi-odată, şi povestea ta.
Se încarcă comentariile...
