Neorinocerizarea: Securitatea, Putin, nuanţările şi libertatea

0
0
Represiune securisto-militară la Timişoara în decembrie 1989
Represiune securisto-militară la Timişoara în decembrie 1989

Ce mai valorează libertatea de exprimare şi a presei? Nu mai preţuieşte mare lucru nici în lumea apuseană infiltrată de atentatori teleghidaţi de ayatollahi, dar nici în România. Unde i se vine de hac cu o armă nouă.

Şi cu un nou tip de ”călău”. Gâdele contemporan nu se mai serveşte nici de cuţit sau pistol, nici de ghilotină. Arma cu care-şi sacrifică el victima e nuanţa. Nu că n-ar fi prea adesea nevoie de gândirea nuanţată şi diferenţiată. Dar ce nu se poate face azi cu nuanţa în mână spre a omorî gândirea, căutarea adevărului şi libertatea de expresie? Nu credeţi? Întrebaţi-o pe Andreea Pavel.

Ziarista de la G4Media ştie mai bine decât oricine prin ce experienţă oribilă a trecut recent pentru că s-a exprimat onest. Şi cu bun simţ, spunând adevărul despre o sinistră producţie a TVR de spălare a poliţiei politice comuniste, care a fost Securitatea. În revanşă, a fost sfâşiată retoric, pe Facebook, pe bază de prezumtivă neştiinţă şi lipsă de ”nuanţe”, de către doi salariaţi ai CNSAS.

Încât ce opinie, ce analiză, ce adevăr spus pe şleau care, până mai ieri, era de bun simţ, nu se poate decapita lent şi crud, dar cu atât mai spectaculos, prin ”nuanţări”? Reclamată imperativ de noii rinoceri, nuanţarea e de rigoare numai când le convine, nu şi dacă l-ar putea da de gol pe gealatul pus să ucidă părerea vreunui naiv. Altminteri, ”nuanţa” ucigaşă de adevăr sună bine. Sună raţional şi liberal. Sună, pentru cine se împăunează cu ea, a gânditor profund şi competent. Ia să-l critici pe tiran nenuanţat! Ia să nu relativizezi ce e de relativizat la o organizaţie a răului totalitar!

Pusul ziaristului la colţ cu prezumtiva nuanţă în mână

Te-ai documentat, ca ziaristă? Ai citit? Dispui de un minim de bun simţ? Gândeşti logic? Ştiinţific? Ţi se va reproşa că nu. Crezi poate că, în faţa unui munte de cadavre creat de un casap ce tot omoară şi aruncă apoi leşuri claie peste grămadă, ai dreptul şi discernământul să afirmi că măcelarul e ucigaş? Crezi că şi KGBul care l-a produs pe Putin a fost criminal şi o spui clar? Consideri că Securitatea a fost alcătuită şi din torţionari şi asasini şi nu se cade ca o emisiune a televiziunii publice s-o spele de păcatele ei roşii ca sângele, ca să continue să deruteze o generaţie de oameni tineri fără experienţa abatoarelor sau temniţelor comuniste? S-ar putea să te convingă unii că te înşeli! Poate ai uitat de nuanţe. Cum de care nuanţe? Cele pe care pretinde că le-ar putea depista ”expertul” cu diplomă de istoric. Pe care, în ”fumurile” tale de ziaristă, ai uitat să-l consulţi.

În ”inadecvarea” la meseria ta jurnalistică, una ”constatată” de profesioniştii altei meserii, ai omis să-l tămâiezi pe istoricul (sau filosoful) de formaţie pentru ”expertiza” lui în a găsi nuanţe care mai de care mai nuanţate, până ce crima a ajuns din stacojie roz, apoi s-a albit ca neaua, de n-o mai poţi sesiza cu bunul simţ şi vederea ta de om normal. Iar această procedură e patentată. Se poate folosi oriunde.

S-a dat Securitatea de trei ori peste cap şi din dulăii sângeroşi ai Fermei Animalelor, securiştii (sau albitorii lor) au prefăcut faimoasa instituţie represivă într-un staul de oi, azil de bătrâni sau casă de toleranţă? De ce nu, dacă putem? În fond, s-a putut lua şi justiţia, ca să avem, dixit Felix, ”toată puterea”. De ce n-am fi în stare să albim la CNSAS, prin nuanţări, crime şi o organizaţie sinistră?

Miracolul albirii e şi la îndemâna altora. Care, tot cu nuanţele în mână, pot lustrui blazonul pătat al unor tirani ca Putin. Nu aparţine şi dictatorul, prin origine, de acelaşi film kaghebist din a cărui spumă s-au născut Securitatea şi eternitatea ei? Numai fantezia cea fără de hotar poate fi ”limita” varietăţilor de culori pe care, când te străduieşti să-l transformi pe criminal în victimă – şi invers – le poate descoperi în împărăţia lui Dumnezeu noul magician al nuanţei, intelectualul neorinocerizat. Ce dacă în fizică se numără în genere doar trei culori primare? Mai-văzătorii te pun la punct: din combinaţii putem vedea 10 milioane de nuanţe! Şi dacă n-am fi limitaţi am descoperi că există un număr infinit de culori! Cum ţi-ai permis să vezi albastrul când era albastru?!

Istoricul ştiutor şi colegul său omniscient

Nu ţi-e ruşine să ignori atâtea nuanţe? – o va întreba pe ziarista care pretinde să aibă discernământ moral nuanţatorul de serviciu. Cum să nu implori un papă infailibil de la CNSAS (sau de aiurea) să te ajute să le vezi? De aici încolo începe, în abordarea unor teme ca Securitatea, un blues stăpânit magistral doar de unii istorici şi de ţuţării lor din presă, precum şi, mutatis mutandis, de un grup de intelectuali subţiri, care detestă Occidentul într-atât, (confundându-l cu extrema lui stângă) încât ”nuanţează” faptele Rusiei lui Putin până se preface în Russki Mir – ”Împărăţia Cerurilor” pe pământ. Întrucât pretind a stăpâni nuanţele, logica şi ştiinţa şi au arendat competenţa, semizeii te somează să taci.

Cine eşti să vorbeşti? Altminteri poţi fi acuzat că, agitându-te alarmat de soarta democraţiei, ”manipulezi emoţional”. Ori te institui fără voie de sus, de la infailibili, în ”gardian al moralităţii publice”. Dar nu e a tăcea a fi complice? Nu trebuie să fii clar moral? Mai nou, pare imprudent.

Te cam expui. Un shitstorm s-ar putea abate asupra ta, dacă nu te jenezi că ştii, cum explică Florin Anghel de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii ”Ovidius”, la G4Media, în excelentul articol pe subiect al Andreei Pavel, Spălarea Securităţii comuniste la TVR, că ”Securitatea era coloana vertebrală a regimului comunist”; şi că era ”instituţia fundamentală a totalitarismului, alături de partid şi de liderul suprem, Ceauşescu. Viola intimităţi, stabilea ierarhii, organiza cine face facultate, cine pleacă în excursii în străinătate. Chiar dacă nu mai era atât de represivă în anii 1980, Securitatea decidea cariere şi vieţi…şi sub nicio formă nu trebuie relativizată ultima perioadă a ei.”

Dacă nu l-ai consultat însă decât pe Profesorul Anghel, dar nu şi pe expertul papal de la CNSAS care, imediat după apariţia analizei tale, te-a făcut cu ou şi cu oţet pe FB, ai cărţi proaste. Te vei întreba, ca ziaristă, dacă nu era mai bine să laşi televiziunea să mintă liniştită prin omisiune, prin comisiune, sugestii şi abundenţă de mesaje subliminale, din care să reiasă că poliţia secretă comunistă ar fi fost un monument de ”legalitate”, de ”bunătate”, de ”patriotism”.

Spoirea şi sulemenirea Securităţii într-un documentar” TVR

Căci aşa transpare Securitatea din documentarul TVR al Ralucăi Bibiri (Femeile în securitate. Raport asupra banalităţii răului,) difuzat la 7 iunie, o adevărată odă la adresa poliţiei politice comuniste.

Impresia care se degajă din această peliculă e că poliţia secretă ceauşistă ar fi fost nu bâta, ochiul, timpanul şi ghilotina regimului totalitar, ci un soi de mamă a naţiunii, un adevărat şi duios Everest al ştiinţei de a ”comunica”, de a ”preveni”, de a ”convinge” (cu binişorul, nu cu palma, şantajul şi intimidarea), de a-i ajuta pe oameni să înveţe să trăiască, în principiu, ”frumos”.

Iar lucrătorii ei ar fi fost (ca) nişte doamne simpatice, mămoase, familiste, cu ”greutăţile tuturor”, n-ar fi fost zbirii înstăpâniţi peste ţară, spionându-şi neamul înainte de a-l livra puşcăriilor, dacă nu era docil. Sau mici satrapi locali cu cizma delicat plasată pe grumazul românilor.

Dacă protestezi în presă, ca jurnalistă, împotriva acestei albiri a poliţiei politice a partidului, un PCR despre care nu auzi niciodată în documentarul difuzat de TVR că era comunist, ai pierdut. Istoricii mai-ştiutori te vor înfiera cu furie proletară. Ai ”minţit!” Eşti ”cruciată”! ”Incompetentă”! ”Huo!”

Iar apoi: cum ţi-ai permis să contextualizezi un documentar albind păcatele Securităţii, şi ai legat difuzarea lui de scandalul drafturilor privind legile siguranţei naţionale, care indicau eforturi de repropulsare a României, în 2022, într-un securism parţial şi mai odios decât cel din anii 80?

Dar drafturile cu pricina nu-i îngrijorează pe mulţi cunoscători experimentaţi ai României postcomuniste? Dar nu fuseseră în anii 80 pline închisori ca Aiudul şi balamucurile de deţinuţi politici numiţi, abuziv şi crapulos, fie infractori ”de drept comun”, fie ”bolnavi mintal”? Au fost. Dar dacă aşa vezi lucrurile, ca ziaristă, ai ”omis” probabil să ”nuanţezi”, după lecţia expertului infailibil. Căci bunul simţ şi condamnarea oficială a comunismului de către România pe baza unui raport ca al istoricilor conduşi de V. Tismăneanu, contează, iată, pentru istoricul nuanţator, prea puţin. Din unghiul său de expert te-ai ratat dacă e zi însorită şi spui, ca ”fraierii”, că nu e noapte. Înseamnă că mai cotizezi la unanimitatea mentalităţii totalitare! Musai să mai fie o alternativă! Ai uitat de zori!

Şi nu-i adevărat că Securitatea mai tortura în anii 80? Mihai Demetriade ştie sigur că între Securitate şi regimul tot mai militarizat al României generalului Ciucă n-ar fi nicio legătură.

Nu e clar, de vreme ce e doar istoric, de unde. E el oare şi analist politic? Şi ce mai e? După el, ”în realitatea istorică, lucrurile au prostul obicei să fie mai subtile şi mai nuanţate”. Hait! Iar te-a prins din urmă nuanţa! Dar să nu cumva s-o invoci dacă n-ai patalama de la CNSAS! Nu oricine are acest drept! Şi atunci oare cum ”nuanţăm” noi corect politic şi istoric schingiuirea şi asasinarea lui Babu Ursu (cu al cărui fiu, Andrei, Mădălin Hodor a scris o mult discutată şi de mine elogiată carte despre Securitatea care a tras în noi după 22)? S-o fi torturat Babu singur în beciurile Securităţii?! L-or fi supus caznelor doar infractorii din celulă? Iar celorlalte suplicii miliţia, în timp ce Securitatea îi oblojea rănile şi îl trata cu blândeţea acelor oameni ”frumoşi”, ”prevenitori” şi ”minunaţi” ai ei, după cum au duioşia să-i califice martorele convocate la bară de TVR, fără să fie contrazise!?

Reacţii şi rinocerizări

În urma articolului Andreei Pavel şi a autosesizării CNA, care s-a adresat CNSAS, Mădălin Hodor a avut, după cum reiese din G4Media, reacţii pe Facebook dintre cele mai jignitoare, cu tot cu înjurături, insulte, cuvinte grele, inclusiv sexiste şi misogine, pe care bunul simţ îmi interzice să le reproduc.

El şi Mihai Demetriade au format şi cuplul de istorici ai CNSAS care a stârnit aprigi dispute şi cu ani în urmă, când au descris ofensator victimele fenomenului Piteşti drept nişte ”că…ţi cu ochi”.

Nu le e clar multora cum, după acest groaznic derapaj, li s-a permis să rămână în funcţii. Unii îşi vor pune poate întrebarea dacă şi-au abandonat independenţa ca să nu fie daţi afară.

Demetriade şi-a nuanţat şi relativizat ulterior poziţiile privind articolul din G4Media. Dar, blestemul nuanţărilor şi relativismelor: nu ştiu multă lume pe care s-o fi convins prolixa lui replică la criticile de bun simţ pe care le-a suscitat. Critici, după el, fireşte, insuficient ”nuanţate”. Celălalt a publicat lungi şi indigeste texte pe FB, pline de whataboutisme cu iz conspiraţionist, din care reiese că România n-are o democraţie defectă, ci una cvasiperfectă, cu o justiţie, nu cum o văd destui experţi şi români, dezechilibrată şi controlată, ci gigea, independentă, ireproşabilă.

Atari elucubraţii ale unui mărunt funcţionar public care se războieşte cu presa n-ar trebui neapărat să işte mari comoţii. Dar dacă aşa gândeşte, vorbeşte, scrie şi se comportă un istoric CNSAS, oare ce mai înseamnă această instituţie? Dar misiunea ei? Cât îl va mai tolera? Şi dacă modelul lui face şcoală? Cât va mai admite societatea ca nişte funcţionari publici să intimideze o jurnalistă a firavei prese independente care mai există în România, îngrădindu-i libertatea şi aşa precară?

Şi oare ce concluzie vor fi practic constrânşi să tragă tinerii care n-au habar de Securitate, după vizionarea greţosului imn ”documentar” cântat poliţiei politice şi difuzat în iunie de TVR sub titlul: ”Adevăruri despre trecut: Femei în securitate. Raport asupra banalităţii răului”, de vreme ce n-au putut citi excelentele, dar prea rapid eliminatele lămuriri ale Germinei Nagâţ de la CNSAS? Că securistele au fost fete bune. Iar securiştii, inşi de ispravă. Nu par să confirme şi experţii de la CNSAS?

În anii 30, rinocerizarea intelectualităţii s-a produs prin antisemitism. Era interpelat, maltratat, ori arestat un evreu pe stradă? Dispărea, apoi, expediat la exterminare de legionari, Antonescu sau nazişti? Relativismul ultimelor sute de ani şi ceea ce Nietzsche numea ”Umwertung aller Werte” – Reevaluarea tuturor valorilor îl ”ajuta” pe martor să ”nuanţeze”: ”Nu ştiu. N-o fi fost el chiar nevinovat”.

Iar intelectualii reformataţi şi masificaţi ciopleau la doctrina care le permitea oamenilor să scape de alte mustrări ale conştiinţei. Nu mult altfel au funcţionat lucrurile în ceauşism. Ori azi, în era securismului chipurile ”patriotic” (un mit pregătit de teza Securităţii ”mai puţin represive decât în anii 50”) a deconstrucţiei prin perpetuă nuanţare a relativismului postmodern şi a putinismului care ar salva chipurile creştinătatea de Vestul ”ateu”, putinism apărat de dreapta radicală cu mijloacele aceleaşi şcoli postmoderne.

Hai să punem piciorul în prag. Fie ne apărăm adevărul, libertatea şi dreptatea fără exces de nuanţe, fără false pudori, fără concesii oneroase, fie lipsa discernământului şi a clarităţii morale ne va atomiza şi ne va distruge şi democraţia, şi civilizaţia, al cărei tată e Decalogul, Revelaţia.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite