Mutările de pe tabla de şah

0
0

A început cursa contra cronometru. Pe stânga şi pe dreapta. Cine va ajunge primul, iată întrebarea care-şi aşteaptă răspunsul la toamnă.

Pe dreapta, entuziasmul primului pas al ideii de unitate pare că se clatină în confruntare cu realitatea. Până la această oră PNL şi PDL promit, la modul declarativ, să fie temelia solidă a unităţii. Numai că, cel puţin PNL are de rezolvat probleme interne mai înainte de a fi fost angajat de o conducere interimară. Urmează a se vedea dacă masa partidului îşi însuşeşte orientarea interimarilor, aşişderea şi conducerea ce va fi aleasă. Se pare că partidul este frământat de fricţiuni interne, propria-i unitate putând fi pusă în cumpănă. Vom vedea după congres.

Fuziunea într-un singur partid presupune depăşirea şi a altor asperităţi legate de denumire, de coeziune doctrinară, de coerenţă strategică, de resurse umane active. S-a spus că fuziunea este preferabilă coliţiei care nu face faţă guvernării, ceea ce este adevărat dar, dacă s-ar ivi obstacole temporar de neînlăturat, pentru ţinta prezidenţială ar fi salutară şi o coaliţie.

O altă condiţie vizează realitatea unităţii dreptei. Ea nu este epuizată de cele două partide. Fie şi cu o semnificaţie electorală mai restrânsă, PMP, Forţa Civică şi PNŢCD, simpatizanţii lor, nu pot fi omişi fără pagubă din ecuaţie. Ori, până la ora actuală, nimic încurajator, ci dimpotrivă. Previzibil, faţă cu aroganţa PNL-PDL (nu întru totul îndreptăţită electoral) faţă cu obtuzitatea antiBăsescu şi simpatizanţilor săi, unitatea se va resimţi. Deja se prefigurează trei candidaturi: MRU s-a anunţat, este aşteptată o candidatură din partea PMP şi, evident, una din partea PNL-PDL, ceea ce, din start pune dreapta în cumpănă electorală. Presupunerea că individual, partidele şi-ar putea mobiliza şi determina mai bine alegătorii nu se confirmă dimpotrivă, concentrarea pe un singur candidat sporeşte şansele. Va fi deci necesar ca cel puţin cu trei luni înaintea alegerilor, să fie selectat prin sondaje candidatul cel mai bine situat. În caz contrar, rămân deschise porţile victoriei pentru stânga.

Va fi posibil un astfel de demers? Greu de răspuns. Stânga este unitară prin structura moştenită încă din vremurile comuniste. Tentativele de unire şi solidarizare a dreptei s-au izbit de două obstacole: destructurarea edificiului ei politic în regimul opresiv comunist, iar postrevoluţionar, infiltrarea cu agenţi de destabilizare. La rândul său, formarea şi maturizarea liderilor, a clasei de dreapta, în condiţiile noastre concrete, se dovedeşte mai anevoioasă de cum speram. Chiar frământările la zi arată că mai e de parcurs până la subsumarea demersurilor interesului naţional, iar nu orgoliilor, vanităţilor, sau intereselor sectare.

Într-un fel stânga este avantajată. Ea nu marşează pe valori. Populismul facil, minciuna abil strunită, promisiunile înşelătoare, excepţionala îndemânare în manevrarea electorală, sunt tot atâtea atuuri care-i asigură succesul. Dreapta ia în derâdere alianţa cu OTV. Stânga nu se sinchiseşte de un astfel de compromis. Ştie ea ce ştie. Pe bune. ANTENA 3 şi în curând reînviatul OTV, pot tranşa balanţa electoral-prezidenţială dacă dreapta nu ia urgent măsuri de contracarare pe linia  stăpânirii şi comunicării informaţiei. Ne putem aştepta la un adevărat dezmăţ al manipulării.

Realizarea unităţii reale a dreptei în perspectiva prezidenţialelor poate juca rolul dinamizării şi solidarizării electoratului, dacă va trimite în arenă un singur candidat credibil, valoros şi convingător. Tot astfel, unitatea dreptei axată pe o strategie credibilă şi convingătoare, poate acredita ideea de schimbare, aşteptată acum, întocmai ca în 1996. Iar dacă va învinge, va trebui să tragă învăţăminte din slăbiciunile alianţei de atunci: pentru o bună guvernare este nevoie de o dreaptă unită sub stindarul unui singur partid.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite