Mintea sub asediu – războiul cognitiv. Strategiile de război cognitiv ale Rusiei în conflictul din Ucraina

Sursa foto: aici

Introducere

Într-o lume interconectată, unde informația este la putere, războiul cognitiv a devenit un instrument esențial al marilor actori statali în lupta pentru putere. Prin război cognitiv, utilizat concomitent cu alte instrumente de manipulare, marile puteri modelează atitudinile și comportamentele, prin influențarea, protejarea sau perturbarea cogniției la nivel individual, de grup sau populație, pentru a obține avantaje împotriva adversarilor.

Spre deosebire de războiul informațional, care vizează a deține un avantaj informațional asupra adversarului, războiul cognitiv funcționează la nivel mai profund, afectând percepțiile, emoțiile și capacitatea de decizie a indivizilor și a societății, mintea umană transformându-se în câmp de luptă.

Definirea conceptului de „război cognitiv” și dimensiunile sale

Așa cum sugerează și denumirea conceptului, termenul „cognitiv” se referă la accepțiunea de „cunoaștere”, respectiv procesul de înțelegere, care cuprinde toate aspectele funcției intelectuale, inclusiv aspectele subconștiente și emoționale care conduc la influențarea procesului decizional uman. Într-un raport recent, NATO Innovation Hub definește războiul cognitiv drept o succesiune de activități, desfășurate în sincron cu alte instrumente de putere, în scopul de a afecta atitudinile și comportamentele prin influențarea, protejarea și/sau perturbarea cognițiilor individuale și de grup pentru a obține un avantaj.

Astfel, scopul războiului cognitiv este de a perturba, submina, influența sau modifica procesul decizional uman. Folosit ca instrument de manipulare, războiul cognitiv afectează modul în care gândim, acționăm și luăm decizii, precum și percepția asupra realității. Mintea devine astfel teren de luptă. Potrivit NATO Innovation Hub, războiul cognitiv îi poate motiva pe oameni să acționeze în moduri care pot perturba sau fragmenta o societate altfel coerentă. Dezordinea care rezultă poate influența luarea deciziilor, poate schimba ideologiile și poate disemina sămânța neîncrederii.

Amenințările cognitive influențează mintea umană prin folosirea mai multor mijloace persuasive, precum cuvinte, narațiuni și imagini. Totuși, războiul cognitiv, deși nu demult ajuns în atenția specialiștilor în domeniu, acest fenomen a fost utilizat și în timpul Războiului Rece, de țări precum Federația Rusă sau Statele Unite ale Americii, în scopul de a-și atinge obiectivele în doctrinele lor de Măsuri Active și Război Politic. Chiar și înainte de Războiul Rece, războiul cognitiv s-a resimțit și în evenimente mai îndepărtate, precum Războiul Peloponesiac, Războiul de Treizeci de Ani și Războiul Civil Spaniol, unde fiecare a avut o dimensiune cognitivă clar legată de ciocnirile în viziuni asupra lumii, sisteme de credință și religii. Ceea ce atrage acum, mai mult ca oricând, atenția asupra acestui fenomen de război cognitiv este apariția psihologiei cognitive, amplificată de dezvoltarea la scară largă a tehnologiei și spațiului cibernetic, mediu propice pentru crearea și distribuirea de imagini virtuale specifice (deepfakes, realitate virtuală), meme-uri, personaje virtuale (conturi pe rețele de social media – Facebook, Instagram, Tik-Tok, X) sau comunițăți online. Astfel, informațiile se propagă în mod nefiltrat, viral și contagios și nu sunt limitate de granițele naționale.

          Războiul cognitiv nu necesită arme de foc, însă utilizează dezinformarea, propaganda, manipularea și noile tehnologii pentru a influența adversarii și a destabiliza statele inamice. Într-un articol al NATO STO (NATO Science and Tehnology), războiul cognitiv este definit ca o convergență a tuturor elementelor războiului informațional, extins prin noțiuni operaționale de psihologie și neuroștiință, bazate pe teorii sistemice și de complexitate în serviciul războiului. Războiul cognitiv se află la interfața unor domenii operaționale care au fost gestionate separat până acum, precum: operațiunile pshihologice (PSYOPS), operațiunile de influență (soft power) și operațiunile cibernetice. Scopul războiului cognitiv este de a modela minți, de a schimba modul de gândire, logica mentală, reprezentarea lumii, însă acest lucru subminează întreaga societate într-un mod, cel mai probabil, de lungă durată.

Sursa foto: aici. Diferențele dintre războiul cognitiv și operațiunile psihologice (PSYOPS)

În timp ce, spre exemplu, PSYOPS vizează influențarea convingerilor, percepțiilor și emoțiilor prin manipulare psihologică, războiul cognitiv merge mai departe, atacând procesele cognitive fundamentale ale individului, cum ar fi supraîncărcarea senzorială, erorile de judecată și biasurile cognitive. Astfel, războiul cognitiv nu doar că influențează gândirea, ci o modelează pe termen lung, afectând capacitatea de luare a deciziilor.

Doctrina Gherasimov și războiul cognitiv al Rusiei împotriva Ucrainei

Sursa foto: aici. De la stânga la dreapta, președintele rus Vladimir Putin alături de generalul Valeri Gherasimov

Doctrina Gherasimov este un concept de război hibrid atribuit generalui rus Valeri Gherasimov, pe atunci șeful Statului Major al Federației Ruse. În februarie 2013, generalul Valeri Gherasimov publica într-un săptămânal rusesc, un articol intitulat „Valoarea științei este în previziune”. Deși nu este o doctrină oficială, termenul fiindu-i atribuit prima dată în 2014 de Mark Galleoti, expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, „doctrina Gherasimov” descrie totuși realitatea tehnicilor rusești utilizate în războaiele sale. Acest articol al generalului Valeri Gherasimov rămâne relevant în conștientizarea modului cum Rusia folosește războiul informațional, psihologic și cognitiv într-o strategie coerentă de destabilizare a inamicilor săi.

Combinând gândirea militară strategică despre război cu tacticile asemuite de sovietici, Gherasimov prezintă o nouă teorie a războiului modern, menționând că „înseși regulile războiului s-au schimbat”. Conform acestuia, frontierele dintre războiul convențional și cel non-convențional s-au estompat, conflictele moderne necesitând să îmbine atât operațiuni militare, economice, cibernetice și informaționale. După cum reiese din articolul generalului rus, Kremlinul urmărește haosul, obiectivul său fiind realizarea unui mediu de tulburări și conflicte permanente în cadrul unui stat inamic.

Deși accentul este pus pe puterea informațională într-un război non-militar, nuanțele sale duc către tactici ale războiului cognitiv, deoarece strategia militară descrisă de Gherasimov menționează, pe de o parte, și influențarea gândirii umane. Acesta menționează, în articolul său, ca exemplu Africa de Nord, unde s-au folosit cu precădere metode de influențare a gândirii: „Spațiul informațional deschide largi posibilități asimetrice de reducere a potențialului de luptă al inamicului. În Africa de Nord, am asistat la utilizarea tehnologiilor pentru influențarea structurilor de stat și a populației cu ajutorul rețelelor informaționale. Este necesar să perfecționăm activități în spațiul informațional, incluzând apărarea propriilor noastre obiective”.

          Se constată, așadar, importanța spațiului informațional în a influența atât structurile statale, cât și populația, evidențiind relevanța acestuia în strategiile de război cognitiv.

          Nuanțele războiului cognitiv sunt fine în doctrina Gherasimov, însă perceptibile și vitale, cel puțin la acea vreme, pentru a înțelege modul de gândire strategic al Federației Ruse. Într-un studiu al Militaire Spectator, despre războiul de percepție al Rusiei, doctrina Gherasimov este descrisă ca o abordare holistică a societății, care provoacă o schimbare în mijloace și domenii, punând accent pe influențarea percepțiilor și a deciziilor adversarului. Articolul evidențiază utilizarea măsurilor non-militare și a războiului informațional pentru a destabiliza și controla inamicul, aspecte centrale în războiul cognitiv.

          Un exemplu relevant și de mare amploare este războiul din Ucraina, izbucnit în februarie 2022, o manifestare directă a principiilor enunțate în doctrina Gherasimov. Aici, conflictul militar convențional este integrat într-o strategie mai largă de război hibrid, combinând operațiuni cinetice cu atacuri informaționale, influență psihologică și manipularea percepțiilor pentru a destabiliza adversarul.

Sursa: aici.

          Războiul cognitiv dus de Rusia împotriva Kievului se bazează pe 2 mari direcții, potrivit NATO Defense College, menite să influențeze gândirea societății, respectiv utilizarea propagandei narative istorice în mediul informațional și exploatarea patrimoniului cultural material sau a proprietății culturale, în sprijinul propagandei narative istorice.

          Propaganda narativă istorică are la bază ideea că invazia este o continuare a celui de-al Doilea Război Mondial, că pământul, oamenii și cultura ucraineană sunt din punct de vedere istoric de origine rusească, iar statul modern al Ucrainei a fost pur și simplu o construcție artificială a birocraților sovietici. De asemenea, acțiunile statului rus sunt, conform celor vehiculate de Kremlin, mișcări de rezistență la hegemonia tot mai crescândă a Occidentului și colonialismului condus de Statele Unite ale Americii.

          În exploatarea patrimoniului cultural material și a proprietății culturale (monumente, morminte, situri culturale, clădiri istorice, situri arheologice, muzee, artefacte), Rusia adoptă o strategie triplă de exploatare: 1) jefuirea, restaurarea, protejarea sau evidențierea patrimoniului cultural care susține narațiunile istorice rusești despre Ucraina; 2) construirea de noi monumente și memoriale în teritoriile ocupate; 3) daune intenționate sau distrugerea patrimoniului cultural care subminează propaganda narativă istorică rusă.

          Un element central al războiului cognitiv dus de Rusia împotriva Ucrainei este, de asemenea, dezinformarea strategică, folosită atât pentru a justifica invazia, cât și pentru a submina sprijinul internațional pentru Ucraina. Narațiuni precum „Ucraina este condusă de naziști” sau „Occidentul folosește Ucraina pentru a slăbi Rusia” au fost propagate masiv prin mass-media de stat, rețele sociale și rețele de influență globală. Narațiunea dezanificării a reprezentat unul dintre ideile principale enunțate de președintele Vladimir Putin și propagate de Kremlin, în vederea legitimării invadării Ucrainei, motivată de protejarea oamenilor supuși genocidului naziștilor de la Kiev.

          Operațiunile cognitive desfășurate de Rusia în Ucraina sunt dovada că războaiele nu mai țin doar de teatrul de război și de arme de foc. Rusia nu este însă singurul stat care se folosește de dezinformare strategică, manipulare emoțională și atacuri psihologice. Importanți actori statali, precum China sau Iran integrează războiul cognitiv în strategiile lor de securitate, atât pe plan intern, cât și extern.  Războiul cognitiv este în continuă dezvoltare, iar limitele sale scad odată cu dezvoltarea de noi tehnologii.

Concluzii

Războiul cognitiv reprezintă una dintre cele mai sofisticate și periculoase forme de conflict ale secolului al XXI-lea, având capacitatea de a influența percepțiile, comportamentele și deciziile indivizilor și ale societăților fără a recurge la forță militară convențională. Prin intermediul manipulării informației, al dezinformării strategice și al influenței psihologice, acest tip de război transformă mintea umană în câmp de luptă, remodelând realitatea percepută și subminând stabilitatea statelor țintă.

Războiul cognitiv nu doar că redefinește natura conflictelor moderne, dar ridică și provocări majore pentru securitatea globală. Adaptarea la această realitate necesită o înțelegere profundă a mecanismelor de influență și o strategie coerentă pentru protejarea spațiului informațional și a proceselor cognitive ale societății.

Roxana Pena este absolventă a Masterului de Studii de Securitate al Universității din București și doctorandă a Universității din București.