Mic ghid de mită electorală pentru politicieni bucureşteni

Despre gâşte, vrăjeală, ciumeci, şmenuri, carditori şi mai ales caşcaval, muuuuuul caşcaval. Altfel despre campania electorală.

Deşi mi-am zis că nu scriu nimic despre politică în această campanie, materialul de aici m-a convins să scriu totuşi ceva. Nu despre cazul acesta, despre temă în general.

Despre traficul de voturi s-a scris mult dar superficial: că se practică, cine, cum sau când a fost prins. Mai nimic, am putea spune; pentru că dincolo de acţiunea propriu-zisă, mecanismul traficului de voturi este mult mai interesant.

Cine sunt, aşadar, actorii?

1. Gâsca. Acesta este un politician care n-a făcut niciodată nimic. Ştie că nu merită votul oamenilor pentru ceea ce este sau ce a realizat şi atunci încearcă să compenseze cu mită. A trecut cu maşina, în vacanţă, prin câteva banlieue-uri franţuzeşti dar mahalaua românească o vede pentru prima oară în campanie. Rolul lui în piesă este de a fi jumulit. De bani.

2. Carditorul. E un tip din mahala, vechi în şmenuri. Născut şi crescut acolo, cunoaşte pe toată lumea şi toţi îl ştiu de jigodie. E trecut prin viaţă, e uns cu toate alifiile, are vrăjeală. A văzut mulţi fraieri, a jumulit multe gâşte, merge mereu la două capete. Are reţeaua lui de tovarăşi, şefi de asociaţii de locatari, buticari, şmecheraşi, săgeţi, cu care organizează treaba - e dirijor. Rolul lui e să jumulească gâsca. Uneori dă ceva bani şi mai departe, la subalterni sau la oameni. Alteori ia totul şi dispare la mare, la munte, pă Spania, după preferinţe.

3. Oamenii. Fraierii. Le e scârbă de politică şi de politicieni, dintr-o mie de motive întemeiate. Ştiu că tot ce au de la ei e strict ce primesc în campanie. Tăierile de salarii nu-i afectează, că n-au. Nu-i roade de lovituri de stat, Angela Merkel, FMI sau fonduri structurale. Liberte, fraternite, egalite? Nu, apă, gaze, electricitate. Trăiesc în blocuri în care pute a sărăcie sau la curte, pe-o stradă fără asfalt. În Bucureşti, cică… N-au şcoală, n-au şanse, n-au viitor. Intră-n pielea lor şi descurcă-te. O să mori, de foame sau de depresii.

Cum merge treaba?

Scenariu 1. Eşti candidat, eşti varză, îi cauţi. Ei ştiu că eşti în rahat, altfel nu veneai. Creşte preţul. Şefule, eu sunt aici, toţi sunt oamenii mei, nimeni nu mişcă aici fără mine – au încercat-o şi alţii şi nu le-a mers... Am liste cu toţi, pe străzi, pe secţii, iţi dau să vezi. Jumătate din bani acum, jumătate în ziua votului.

Scenariul 2. Eşti pe val sau stai pe bani ca Honorius? Te caută, te sună, te abordează în cartier. Apoi acelaşi text, acelaşi sistem.

Ce se întâmplă după?

Afli că te-au cardit, că au vorbit şi cu ceilalţi. Ai câştigat – te caută, n-ai câştigat – te caută. Ţi se face silă de ei, de blocurile alea jegoase care te-au făcut să scoţi bani din buzunar. Nu vrei să-i mai vezi, nici pe şmecheri, nici pe fraierii ăia de-acolo. Pentru tine, toţi sunt în aceeaşi oală, toţi sunt la fel. Pentru ei, toţi sunt la fel, indiferent de PDL, PSD, PNL, PLM. Nu faci parc acolo, nu faci curat acolo, nu pui borduri sau floricele, nu faci investiţii. Peste patru ani o iei de la capăt.

În loc de încheiere. Eşti tânăr şi vrei să faci politică. Crezi despre tine că eşti bun, că eşti competent, vrei să faci lucruri bune, vrei să schimbi. Spui că esti cinstit şi crezi ce spui dar nu te crede nimeni şi le vine să râdă. Vine campania şi candidezi la ceva, orice. Tre’ să te duci în Giuleşti, în Apărători, pe Energeticienilor, în Ferentari, la Străuleşti, Baicului sau la Hala Traian. De 20 de ani merge cu şmecherie, politicienii se schimbă, carditorii se mai schimbă şi ei, stilul, şmecheria, rămân. Oamenii sunt minţiţi de toţi, pe rând, la fel, sărăcia creşte mereu. Ce te faci, intri în joc?

P.S. Sună nasol, nu? Şi-am scris textul ăsta la masculin. Fii femeie sau imaginează-ţi că eşti şi e de o mie de ori mai nasol.