Mesajul unui român imparţial, de etnie romă, pentru liderii politici ai zilelor noastre: Iar ne-aţi uitat!

0
0
Pata Rat FOTO arhiva Marius Tudor
Pata Rat FOTO arhiva Marius Tudor

Una dintre cele mai mari greşeli, pe care le fac mulţi lideri politici ai zilelor noastre, este să se compare cu alţi lideri politici şi cu trecutul lor. Am putea tolera o asemenea trufie dacă această invocare a trecutului n-ar fi o sursă de rele intenţii şi permanente animozităţi.

Acest comportament se traduce prin risipă de timp şi, implicit, lipsă de respect pentru tine însuţi, învestit cu îndatoriri faţă de aceia care, prin votul lor, te-au propulsat în această demnitate publică.

Mai mult decât atât, doamnelor şi domnilor politicieni, atunci când folosiţi, pentru a vă exprima opinia, expresii argotice, aluzii vulgare, limbaj minimal amintind de mahalaua spirituală a societăţii, nu reuşiţi decât să vă faceţi autoportretul în oglindă, adăugând trăsăturilor fizice şi dimensiunea caracterului dumneavoastră.

Dacă acceptăm că fiecare persoană publică are o menire, atunci liderul trebuie să fie, fără niciun compromis, în slujba exclusivă a cetăţeanului, aceasta este chemarea sa.

Din nefericire, observăm din ce în ce mai evident goana după celebritate, populism ieftin şi străveziu din recuzita personajelor lui Caragiale, înrudite îndeaproape cu Dandanache, cel “mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”.

Portretul moral al liderului modern ar trebui să includă, în tuşe puternice, devotamentul, echilibrul, puterea de a asculta, toleranţa faţa de opinia celuilalt, spiritul gospodăriei şi dorinţa fierbinte de a da România înapoi românilor.

Totul prin prisma dictonului latin actual încă: acta, non verba – fapte, nu vorbe!

Mai pe româneşte, promisiunile demagogice şi statisticile discutabile referitoare la creşterea economică, a măririi pensiilor, alocaţiilor, construcţie de autostrăzi, simple declaraţii electorale sau lozinci fluturate prin Parlamentul României, chiar în forma unui borcan cu ceva praf de autostradă şi pancarte fără noimă, afişate cu opulenţă şi lipsă de respect faţă de cetăţeni.

Mult trâmbiţata reformă, investiţiile cuantificate în locuri de muncă trebuie să părăsească terenul alunecos şi mocirlos al sloganurilor şi să ajungă urgent realitate palpabilă.

Lupta cu „Mafia”, măsuri coerente care să conducă în sfârşit la România educată, ruperea definitiva de un Ev Mediu fără electricitate, alimentare cu apă, canalizare, gunoaie şi defrişare trebuie să se mute de pe canalele TV sau întrunirile slugarnice cu partizanii politici sau naivii uşor de manipulat, în realitate.

Toate acestea şi multe altele, la fel de dureroase, ar fi fost imperios necesar să se regăsească în PNRR, dar unul generat de interesul şi dragostea pentru români şi nu pentru arginţi, fie ei şi ai incompetenţei.

Eşecul răsunător şi jenant cu care încă ne confruntăm prin neputinţa de a convinge Comisia să ne aprobe planul este o palmă binevenită pe obrazul echipei generos retribuite din banul public pentru dezvoltarea planului.

Unde şi, mai ales, pe ce se vor cheltui sumele uriaşe propuse printr-o abordare imorală, perfidă (sute de milioane de euro) alocate consultanţilor şi sesiunilor de instruire pentru angajaţii din administraţia publică?

Da, pistele de bicicletă, dotarea parcului auto cu maşini electrice, cloud guvernamental sunt, probabil, o necesitatea, însă nu în defavoarea accesului la educaţie al copiilor din mediile defavorizate, a persoanelor cu dizabilităţi, a pensionarilor sau în defavoarea celor care şi-au pierdut locul de muncă, care şi-au închis afacerile din cauza pandemiei, a tinerilor uitaţi de România.

România nu poate scăpa de sărăcie prin 80 de milioane de euro pentru 350 de structuri de economie socială, care au fost sortite pieirii în 2016, atunci când s-a pilotat această măsură. În cel mai rău caz, afacerile dezvoltate au rămas tot acelora care au beneficiat de granturi, iar angajaţii, oameni sărăci, s-au bucurat vreo şase luni de „bogăţie”, cât a durat perioada de sustenabilitate a proiectului, după care s-au întors la amărăciunea vieţii de dinainte proiectului.

Reforma în sistemul de pensii ar fi binevenită dacă nu ar încuraja pensionarea voluntară, după vreo 70 de ani, şi nu s-ar merge pe principiul „să iasă din câmpul muncii cu picioarele înainte” sau prin stimulente de 14 milioane de euro pentru pregătirea personalului propriu. Nici prin plăţi de 1200 şi chiar 1450 de euro, pe zi, pentru un singur formator, când ştii că ai un milion de pensionari care se zbat să supravieţuiască cu 800 de lei pe lună, deşi au trudit să pună ţara asta pe picioare, şi ai peste 150 000 de copii care merg flămânzi la culcare în fiecare seară. Oare aşa se arată grija pentru oameni?

Apreciez grija pentru mediul înconjurător şi visul pentru o “Românie verde, de culoare pădurilor”, dar schimbarea nu poate fi eficientă prin uitarea sistematică a sutelor de mii de suflete care trăiesc la marginea oraşelor, în comunităţi uitate de lume, adevărate bombe ecologice. Printre ei şi romi de-ai mei, care-şi trăiesc viaţa la groapa de gunoi, printre câini vagabonzi şi şobolani, aşa cum se întâmplă la Cluj, Baia Mare sau Arad. De exemplu, romii au fost folosiţi doar ca date justificative pentru argumentarea sărăciei din România, în PNRR, în schimb, în buget, sunt lăsaţi în urmă.

Dacă se vrea un proiect de ţară, atunci PNRR-ul nu trebuie tratat ca un trofeu politic şi nici ca o sursă sigură de venit pentru cei care sunt, vremelnic, la cârma ţării. El trebuie să deservească cetăţenii, toţi cetăţenii, e simplu.

Dacă vrem să fim în stare să ne fie aprobat, atunci trebuie să nu mai pierdem timpul cu propuneri legislative care nu pot contribui semnificativ la dezvoltarea României, cum ar fi buletinul fără adresă, masturbarea timpurie la copiii între 0-4 ani, alăptarea în spaţiul public sau naşterea la bărbaţii transsexuali. Trebuie să fim credibili şi responsabili, pentru că orice mică greşeală va costa mult şi bine viitorul copiilor noştri, pe care oricum îi îndatorăm până în gât prin acest plan.

Eu mai am, încă, încredere că vom fi capabili să dezvoltăm o formă finală eficientă a planului şi ca dovadă că profesionalismul şi educaţia la şcoli înalte mult vehiculate în spaţiul public sunt realităţi de care ne putem bucura, dar mai ales în folosul acelora care se confruntă cu dificultăţi, aşa cum ne dorim atât noi, cât şi cei aflaţi într-o vremelnică demnitate publică, dar şi poporul care ne-a adus aici prin încredere şi speranţă de mai bine.

Măcar acum să se înţeleagă că nu carnetul de partid, nici numărul voturilor şi nici aroganţa teribilă sunt valorile care ne fac mari, ci responsabilitatea nemărginită, dragoste infinită faţă de semenii noştri şi credinţa în Dumnezeu.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite