Melancolia unui paşoptist grăbit

„Vreau revenirea la spiritul paşoptist".

Mărturisirea îi aparţine lui Stelian Tănase, care vineri, 17 februarie, va împlini 60 de ani. Stelian Tănase trăieşte, cel puţin de când suntem amici, adică de peste 30 de ani, într-o lume animată de reverberaţii paşoptiste. L-am găsit mereu efervescent, suit în utopii şi trudind apoi la însufleţirea acestora într-un corp material, vorbind cu un patos întotdeauna serios şi aplicat despre muncile sale la proiecte ce degajau o combinaţie stranie de idealitate pură şi pragmatism. Stelian Tănase s-a distins prin combustia exprimărilor sale, simultan, pe mai multe fronturi, într-o tipologie a raportării la sine şi la cei din jur, ce pare desprinsă din acelaşi model paşoptist: „Modernizarea, scrie Stelian Tănase într-un text din 1995 («Lecţia paşoptistă»), ca program al generaţiei de la 1848, a fost realizată pentru că elitele româneşti au manifestat energie în a se integra valorilor burghezo-liberale ale Europei Occidentale". Ideaţia sa adesea torenţială mobilizată în atâtea planuri pune la delicată încercare alegerea unui singur fruct dintr-o asemenea arcimboldiană întruchipare ce strânge laolaltă, într-o sofisticată anatomie, scriitorul, istoricul, politologul, profesorul, jurnalistul, omul politic, activistul civic Stelian Tănase. Autor, între alte remarcate cercetări istorico-politice, al „Anatomiei mistificării - 1944-1989" („...cartea trebuie neapărat citită, ar trebui să figureze în manualele școlare" - Monica Lovinescu), dar şi al unor originale construcţii romaneşti, dintre care aş alege „Corpuri de iluminat" („...unul dintre cele mai frumoase şi mai complexe romane pe care le-am citit în ultimii ani" - Florin Manolescu), parlamentar al PAC, dar şi creator al primelor structuri ale societăţii civile în România, Stelian Tănase este preţuit în domenii legate între ele de vocaţia exploratorului avansând, solitar şi neistovit, spre ţinta finală. Stelian Tănase a ştiut să fie în pas cu vremurile, a respins ispitele comunismului şi s-a integrat cu supleţe în noile tipare democratice pentru că nu s-a abătut de la calea lui de, cum singur se defineşte, „burghez şi liberal înrăit". Pragul peste care va trece prietenul meu Stelian cu detaşată amuzare şi mai degrabă concentrat asupra altor expediţii aflate în febrilă pregătire mă eliberează de stinghereala unor oricum subînţelese urări minimal patetice. Mă las reprezentat de personajele ce îi împrumută în mod excepţional autorului lor starea care le-a zămislit: „luxul melancoliei".

Radu Călin Cristea este analist politic şi scrie pentru ''Adevărul''