Matematica distractivă rău

Am auzit de curba (distribuţia) lui Gauss în şcoala generală. Citisem o carte de matematică distractivă şi mă uimise o demonstraţie.

În Germania de după Al Doilea Război Mondial, pâinea era raţionalizată la 200 de grame de persoană. La coadă la o brutărie venea şi un bătrân profesor de matematică. După un timp, el l-a admonestat pe brutar: „Eşti un om rău. Pui mai puţină făină, iar pâinile au, în medie 190 de grame. Am să te raportez autorităţilor“. Brutarul şi-a cerut scuze, înspăimântat, şi a promis că va remedia imediat situaţia. După o lună, bătrânul matematician a revenit, şi mai supărat: „Continui să înşeli lumea“. „Cum? Am schimbat formele. Aţi mai găsit pâini mici?“ „Nu, tocmai asta e problema: pâinile mele au o medie de 205 grame, ceea ce înseamnă că mi le alegi numai mie pe cele mai mari, nu că ai schimbat formele. Curba lui Gauss ar trebui să-mi dea 200 grame, în medie.“ Brutarul i-a râs în nas. „Asta n-o s-o puteţi dovedi!“ „Ba da!“ Şi profesorul a convins autorităţile, pe baza acestei analize.

Ceea ce vreau să spun e că matematica nu minte şi poate avea, în multe cazuri, calitatea de dovadă absolută. Analiza statistică efectuată în cazul voturilor nule de la Sectorul 1 are o valoare în sine şi ar trebui să declanşeze o renumărare a voturilor, oricât de antipatică ne pare. În schimb, exact ca în celebra declaraţie a lui Dragnea, adevărul şi datele concrete pot fi eludate cu niţică gălăgie. Nu ştiu, pe bune, dacă dna. Clotilde Armand a câştigat sau nu alegerile. Un caz asemănător s-a petrecut la alegerile prezidenţiale din America anului 2000. Acolo, lucrurile au luat o întorsătură urâtă, iar Al Gore a renunţat să mai conteste valabilitatea alegerilor din Florida abia când situaţia devenise explozivă. Istoria a urmat un alt curs, se ştie. Primăria Sectorului 1 nu e America, nici măcar Bucureştiul. Simţindu-se furată (ce candidat câştigător la exit poll nu ar gândi astfel?), dna. Armand, împreună cu tot staff-ul USB, a contestat violent rezultatele.

Ceea ce a urmat e o bătălie ideologică şi retorică. După cum bănuiţi, a început operaţiunea scotocirea prin gunoaie, împroşcarea adversarului şi demonizarea lui. Înarmaţi cu antipatii şi prejudecăţi, mulţi părerişti au transformat-o pe simpatica franţuzoaică în ţinta-piept sau ţinta-vacă. Am aflat, astfel, şi ce lapte a supt de la mama, şi câţi bani a stors de la ţâţa României. Zadarnic s-a apărat. O acuză, lansată prima, e de zece ori mai puternică decât o apărare. Orice cuvânt va fi spus, el a fost întors pe dos, ca o mănuşă. Orice părere îşi va fi exprimat, ea devenea o dovadă clară a egoismului, inadecvării şi a neînţelegerii funciare. Ce neînţelegere? Păi, nu înţelege România, nu-i pricepe pe români. Zău? Pe mine nu mă interesează dacă persoana în chestiune e de dreapta sau de stânga (vă invit să observaţi că, în funcţie de interese, USB e când comunistă, când capitalistă, când sorosistă ş.a.m.d.), nu mă interesează dacă e omul companiilor străine sau al fundamentului mioritic. Singurul lucru care contează şi dă valabilitate discuţiei e votul cetăţeanului, iar tocmai despre acesta e vorba în povestea noastră. Nu-i imposibil ca dl. Tudorache să fi câştigat. Dar, fără o cheie electorală învârtită de două ori în broască, victoria oricui rămâne una necredibilă. Îndoiala va rămâne în spaţiul public şi va face „bum“ când ne aşteptăm mai puţin.