Matematica, bat-o vina! Manualele care fură copilăria şcolarilor

0
0
„Manualele şi auxiliarele  parcă sunt concepute să fie rezolvate de către părinţi”
„Manualele şi auxiliarele  parcă sunt concepute să fie rezolvate de către părinţi”

Faptul că după 6 luni de la începerea şcolii au apărut abecedarele este un lucru bun. E bine că au apărut. Vedem partea plină a paharului.

Faptul că au apărut cu multe cerinţe greoaie, este un lucru neplăcut, nu neapărat rău, fiindcă acestea se pot remedia prin intermediul dascălului, cu toate că, cel din urmă, nu e plătit să remedieze, ci să formeze. Modificările la modificări sunt menite să bulverse, nu să performeze.

Citind câteva articole care descriu deficienţele manualelor din ciclul primar, mi-au adus aminte de o constatare mai veche pe care nu am apucat să o descriu, dar care stătea cumva în „cutia de rezervă”. Nu ar fi o scriere despre abecedare, ci despre o analiză a unei culegeri de matematică. Încerc să exemplific doar câteva dintre multele probleme care pot da de furcă elevului obişnuit de clasa I, fără să se gândească el însuşi la ajutorul părinţilor.

Menţionez că răsfoiesc „Adina Grigore, Culegere de matematică. Clasa I. 1000 de exerciţii şi probleme, editura Ars Libri, 157 pagini”, culegere avizată M.E.N, conform cu programa nr.3418/19.03.2013. Adaug că nu acuz autorul, ci doar analizez, confuză, conţinutul. S-a dovedit şi  s-a vorbit destul de mult despre “Efectul Flynn”, dar asta înseamnă automat să complicăm lucruri pentru fiecare nouă generaţie?

Matematica reprezintă ea însăşi o mare problemă!

S-au scris câteva articole despre manualele de matematică de clasa a II-a, a III-a şi a IV-a parcă, dacă îmi amintesc bine, despre dificultăţile unor probleme pe care nici adulţii nu le pot rezolva. Nu este deloc o noutate faptul că manualele şi auxiliarele sunt astfel concepute, încât, foarte puţini elevi reuşesc să rezolve acasă, singuri, aceste probleme.

Toate parcă sunt concepute să fie rezolvate de către părinţi. Fiecare părinte de elev începe şcoala primară, iară, cu fiecare odraslă angrenată în propria evoluţie. Nu este nevoie să ai proprii copii să ştii asta, ci e suficient să-i auzi pe părinţi „plângându-se” că au „început” şcoala sau că „au promovat” în etapa superioară.

Grijile pentru temele pentru acasă se multiplică, alături de grija mamei pentru asigurarea hranei, a straielor spălate şi a altor treburi gospodăreşti. Nu există statistici care să reflecte câţi dintre elevii şcolii româneşti nu au nevoie de ajutorul părinţilor pentru rezolvarea temelor suplimentare. Performanţa în ciclul primar este dată de un fel de competitivitate subiectivă.

Un calificativ de „foarte bine” dat de doamna sau domnul învăţător satisface, dar un „bine” sau un „satisfăcător” înseamnă o ştirbire a unui nivel de performanţă care, poate, este influenţat de factori ce nu ţin neapărat de calitatea actului pedagogic, cât, poate, de neputinţa părintelui de a rezolva problema, lipsa de concentrare a şcolarului sau, pur şi simplu, refuzul de a rezolva mai mult decât este necesar.

Manuale şi auxiliare pentru părinţi

Nu foarte demult, un părinte nespecialist în matematici, ci mai degrabă înclinat spre partea umanistă, se plângea de dificultatea problemelor de matematică de clasa I. Fetiţa ei, la o şcoală rurală, în lipsa manualului propriu-zis (netipărit încă la acea vreme) era nevoită să lucreze suplimentar dintr-o culegere (auxiliar didactic), pentru care însăşi mama trebuia să facă eforturi de gândire. Mă minunez şi cer să răsfoiesc.

Am răsfoit acel auxiliar şi mi s-a părut că fură copilăria şcolarilor, fără să exagerez. Sunt de acord cu spiritul de competiţie, dar nu mă miră faptul că, ajunşi la liceu, aceşti copii suprasaturaţi în clasele mici, refuză orice informaţie suplimentară ce le-ar putea ştirbi din timpul pentru cugetare asupra propriei copilării şi, mai târziu, adolescenţe. E ca şi cum ar dori să recupereze copilăria închisă între temele suplimentare şi frica de a nu încasa calificativul ce i se cuvine, de fapt, părintelui.

La clasa I, probleme pe care nu mi le amintesc să le fi avut în propriul meu ciclu şcolar. Formulări la început mai simple, cu probleme ce privesc numeralele de la 1-10, apoi până la 100, formulări ce se complică pe măsura creşterii ordinului. Ok! Gradul de dificultate este firesc să crească, dezvoltă gândirea şi de aceea este o culegere, nu pentru toată lumea, ci pentru performeri. Dar când pentru toată clasa se cer aceleaşi teme, intervine problema neaplicării strategiei diferenţiate.

Rezolvă şi tu! Întoarce-te în timp!

Dar, puneţi-vă ca adulţi în postura regresivă de şcolar de clasa I, fără părinţi intelectuali, însă obligaţi să faceţi faţă unei probleme de genul:

„Ce valori pot lua a şi b pentru a obţine egalităţi, în următoarele condiţii: Numărul a este cuprins între 20 şi 30; - numărul b este format dintr-o singură cifră: a – b =17”

Sau:

„Află termenul necunoscut: a – (28 -7) = 4; a + (9-6)=21+3” O fi problemă de clasa I?

„Află  (şi tu... elev de clasa I) numărul necunoscut: 28-x=9; a – (27-8)=5” şi nu mai sta degeaba şi compune probleme după exerciţiile:

„a) (23-6)+9=?; b) 26-9 -7 =? ”

Dacă nu ai somn, „află numărul necunoscut: a+(26-14)=12+16; a-(13+15)=14-13”, ori dacă ţi se pare prea simplu şi o joacă de preşcolar, „Află numărul necunoscut: x+7=36; x-9=83; x+ (13-8)=74; a – (14-6)=67; 34-x=8; 82-x=9”.

Am ajuns la pagina 114. Frumos? Lejer pentru o minte adultă, dar cât de lejer pentru miile de părinţi angrenaţi în grijile şi treburile cotidine, ca să nu mai spunem că cei din mediul rural nu sunt familiarizaţi cu x-uri şi a-uri abstracte.

Ecuaţiile, inecuaţiile, formulările complexe continuă până la ultima pagină. Părinţii de formaţie umanistă, ori cei neşcolarizaţi suficient, sunt „în extaz”. La finalul anului se vede adevărata performanţă a elevului de clasa I, „performer” în matematică:

Încep să înţeleg, de ce ajunşi la liceu, elevii abia dacă mai reuşesc să învingă teama unei iminente corigenţe la matematică, să nu mai vorbim despre promovarea bacalaureatului! Nimeni nu le prea vorbeşte despre aplicabilitatea fiecărei ecuaţii sau inecuaţii în viaţa reală. Ne jucăm cu x-uri, a-uri, teoreme, funcţii şi alte chestii matematice, fără să mai aibă timp cineva să adauge pentru ce atâtea calcule?!
Mi-e teamă să revăd manualele de liceu! Aşa că le urez şi eu, ce le urează tot internetul: Keep Calm!

mate


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite