Marea Britanie, pion în jocul lui Trump? Londra și securitatea europeană. China la zi
0În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media chineze, recunoscută pentru analiza sa detaliată a relațiilor internaționale și pentru reflectarea unor perspective oficiale privind dinamica globală.
Foto: Washington, D.C., 27 februarie 2025 (ora locală a SUA) – Premierul britanic Keir Starmer s-a întâlnit cu președintele Donald Trump la Casa Albă
Materialul tradus oferă o perspectivă chineză asupra unei teme majore de actualitate: relațiile dintre Marea Britanie și Statele Unite în contextul geopolitic actual, cu implicații directe asupra securității europene. Articolul analizează vizita premierului britanic Keir Starmer în SUA și evidențiază dinamica relațiilor transatlantice într-o perioadă de incertitudine globală, marcată de al doilea mandat al lui Donald Trump și de conflictul dintre Rusia și Ucraina.
Redăm în continuare traducerea din limba chineză a articolului menționat mai sus:
Vizita lui Starmer în SUA: Două din trei obiective diplomatice realizate, dar securitatea Europei rămâne incertă
Pe 26 februarie, premierul britanic Keir Starmer a zburat spre Washington pentru prima sa vizită oficială în SUA din al doilea mandat al lui Trump, urmând să se întâlnească a doua zi cu președintele american la Casa Albă. Cu doar o zi înainte de plecare, Starmer a anunțat o creștere a cheltuielilor pentru apărare, stabilind un obiectiv de 2,5% din PIB până în 2027 și 3% după următoarele alegeri generale. Decizia este aliniată solicitărilor lui Trump, dar a stârnit controverse interne, deoarece fondurile destinate ajutorului pentru dezvoltare au fost redirecționate către bugetul militar.
În doar o săptămână, liderii a două mari puteri europene din NATO au efectuat vizite succesive la Washington pentru a se întâlni cu Trump. Spre deosebire de președintele francez Emmanuel Macron, care tocmai își încheiase vizita în SUA, Starmer a mizat pe creșterea bugetului apărării și i-a înmânat personal lui Trump o invitație din partea regelui Charles al III-lea pentru o vizită în Marea Britanie, obținând astfel rezultate mai concrete. Deși un acord comercial între SUA și Regatul Unit pare să prindă contur, Trump rămâne ferm în privința sprijinului militar pentru Ucraina, semnalând că tensiunile din relațiile transatlantice nu se vor disipa prea curând.
Majorarea bugetului militar prin redistribuirea resurselor - strategie sau gest de concesie față de Trump?
Anunțul lui Starmer privind majorarea cheltuielilor militare înainte de vizita în SUA nu a fost o surpriză totală. Presa internațională anticipase deja această măsură, având în vedere că guvernul laburist o avea în plan. De fapt, încă dinaintea alegerilor generale de anul trecut, manifestul Partidului Laburist promitea o creștere a cheltuielilor de apărare la 2,5% din PIB. Acum, ajuns la guvernare, Starmer trebuie să-și respecte angajamentele.
Foto: Lideri ai mai multor state europene, reuniți la Paris pentru o ședință de urgență privind sprijinul acordat Ucrainei și securitatea europeană
Pe 17 februarie, liderii mai multor state europene s-au reunit la Paris pentru o ședință de urgență privind situația din Ucraina și securitatea colectivă a Europei. Înaintea reuniunii, Keir Starmer a declarat că Marea Britanie este „pregătită și dispusă” să trimită trupe terestre în Ucraina, în cadrul unei misiuni de menținere a păcii, dacă situația o va impune. Dintre toți liderii prezenți, reprezentând NATO, Uniunea Europeană și marile puteri europene, poziția sa a fost cea mai fermă. Întrucât Europa intenționează să își consolideze apărarea și sprijinul militar pentru Ucraina, inclusiv prin desfășurarea unor forțe de menținere a păcii, guvernul Starmer trebuie să-și respecte angajamentele și să trateze această problemă ca o prioritate pe agenda sa.
În acest context, pe 25 februarie, Keir Starmer a anunțat în Camera Comunelor că bugetul apărării va crește treptat până în 2027, ajungând la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă o majorare de 13,4 miliarde de lire sterline. Dacă Partidul Laburist va câștiga alegerile din 2029 și va rămâne la guvernare, acest procent va continua să crească până la 3%. Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul intenționează să reducă, până în 2027, ponderea cheltuielilor pentru ajutorul internațional din venitul național brut (GNI) de la 0,5% la 0,3%.
Starmer a descris această măsură drept „cea mai mare creștere susținută a cheltuielilor militare de la sfârșitul Războiului Rece”. Decizia sa a fost influențată de doi factori majori: pe de o parte, schimbările în politica administrației Trump privind Rusia și Ucraina au amplificat presiunea asupra Europei de a-și consolida apărarea; pe de altă parte, Marea Britanie a rămas fidelă tradiției sale de angajament ferm în domeniul securității și apărării.
Trump a reluat retorica sa critică la adresa aliaților NATO, acuzându-i că nu își respectă angajamentele financiare. În 2024, nouă state membre NATO nu îndeplinesc încă obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru apărare, stabilit în 2014. În ianuarie, Trump a ridicat și mai mult miza, cerând statelor membre să-și majoreze cheltuielile pentru apărare la cel puțin 5% din PIB, depășind chiar cerințele sale din primul mandat, când solicitase 4%.
Dacă în prima administrație Trump, statele europene nu resimțeau încă o amenințare reală la adresa securității lor și tratau situația cu o anumită indiferență, în prezent, când conflictul dintre Rusia și Ucraina a intrat deja în al treilea an, incertitudinea privind poziția lui Trump față de „apărarea securității Ucrainei” obligă Europa, inclusiv Marea Britanie, să trateze această prioritate cu maximă seriozitate. Prin această măsură, Starmer consolidează poziția Marii Britanii ca lider european privind cheltuielile de apărare și, totodată, transmite un semnal clar către Trump înaintea întâlnirii lor: Marea Britanie este dispusă să își mărească investițiile în apărare și să desfășoare trupe în Ucraina pentru o misiune de menținere a păcii, în schimbul unui sprijin strategic din partea SUA pentru forțele europene de intervenție (US backstop).
Totuși, decizia lui Starmer nu este doar un răspuns la presiunile lui Trump. În ziua izbucnirii conflictului ruso-ucrainean, premierul britanic de la acea vreme, Boris Johnson, l-a contactat telefonic pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-i exprima un sprijin ferm și de neclintit. Până în prezent, sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina în rezistența împotriva Rusiei nu doar că beneficiază de un consens bipartizan, ci este și cel mai ferm din Europa. Potrivit celor mai recente statistici ale Institutului Kiel pentru Economia Mondială, un think tank german, între sfârșitul lunii ianuarie 2022 și finalul anului 2024, Germania și Marea Britanie au acordat Ucrainei asistență financiară în valoare de 18,1 miliarde de dolari și, respectiv, 15,4 miliarde de dolari. Aceste sume sunt de trei ori mai mari decât sprijinul acordat de Franța (5,1 miliarde de dolari) și depășesc semnificativ contribuțiile altor state europene.
În plus, de la criza din Crimeea din 2014, cheltuielile de apărare ale Marii Britanii, au depășit constant cele ale altor state din Europa de Vest, atât în termeni absoluți, cât și raportat la PIB. Pe 18 februarie, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale (Chatham House) a publicat articolul „Ce ar trebui să facă Marea Britanie pentru a apăra Ucraina și Europa”, care, printr-o serie de recomandări, dezvăluie indirect motivațiile guvernului britanic. Analiza subliniază că Marea Britanie este una dintre puținele puteri militare europene cu capacități de apărare complete, spre deosebire de Germania, a cărei dezvoltare militară este restricționată de reglementările post-belice. În plus, Europa continentală rămâne cel mai important partener comercial al Marii Britanii și joacă un rol esențial în asigurarea securității sale.
Foto: Vicepreședintele Vance susține un discurs la Conferința de Securitate de la München pe 14 februarie 2025
Când Trump și-a modificat brusc poziția, iar vicepreședintele american Vance a criticat public Europa la Conferința de Securitate de la München, provocând surprinderea liderilor europeni, Marea Britanie, aflată în afara Uniunii Europene, pare să fi văzut în această provocare o oportunitate.
Moștenind tradiția „izolării glorioase” din epoca imperială și doctrina „diplomației celor trei cercuri”(Three Circles Diplomacy) din perioada postbelică (cele trei cercuri fiind Commonwealth-ul, relația specială dintre Marea Britanie și SUA și o Europă unită), în perioada post-Brexit, Marea Britanie și-a stabilit ca obiectiv strategic conceptul de „Global Britain”, cu obiectivul de a-și reafirma statutul de mare putere. În actualul context geopolitic, Londra identitifică o oportunitate de a se implica activ și de a prelua un rol de lider în securitatea europeană. În plus, valorificând relația sa specială cu Statele Unite ale Americii, Marea Britanie își asumă poziția de punte de legătură între SUA și Europa.
Stabilirea unei politici este una, dar aplicarea ei în mod realist este cu totul altceva. Deși Marea Britanie nu este supusă plafonului de deficit bugetar al Uniunii Europene (3% din PIB), Starmer a preluat mandatul într-un context economic marcat de un adevărat „gol fiscal” – o datorie publică de aproximativ 2,7 trilioane de lire sterline, echivalentă cu 99,4% din PIB. În plus, ministrul de finanțe Rachel Reeves a pus pe seama administrației conservatoare anterioare un deficit suplimentar de 22 de miliarde de lire sterline. Guvernul laburist a încercat să găsească un echilibru între creșterea economică, menținerea serviciilor publice și gestionarea poverii fiscale. Totuși, majorarea semnificativă a taxelor a stârnit un val de nemulțumire în rândul populației, ducând la o scădere abruptă a popularității lui Starmer.
Strategia lui Starmer nu aduce nimic nou, bazându-se în continuare pe principiul reconfigurării bugetului prin redistribuirea resurselor dintr-un sector în altul. Totuși, această abordare îl pune în fața unei dileme inevitabile: pentru a consolida cu adevărat apărarea, sunt necesare resurse financiare suplimentare. În caz contrar, așa cum avertizează fostul șef al Statului Major al armatei britanice, Richard Dannatt, alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare este insuficientă și nu face decât să acopere deficitele generate de subfinanțarea cronică din trecut. Reducerea fondurilor destinate ajutorului pentru dezvoltare a provocat atât îndoieli, cât și opoziție deschisă în rândul parlamentarilor, inclusiv din propriul partid. De asemenea, Starmer a fost acuzat că a „trădat” angajamentul Marii Britanii față de acțiunile umanitare.
În discursul său, Starmer a subliniat că Marea Britanie se confruntă cu o „nouă eră plină de pericole” și a recunoscut că evenimentele din ultimele săptămâni i-au accelerat reflecțiile și deciziile. Prin creșterea cheltuielilor pentru apărare, Starmer a încercat să transmită un semnal clar către Trump, folosind această măsură ca monedă de schimb pentru a obține un sprijin strategic din partea armatei americane. În teorie, această strategie ar trebui să îi aducă un dublu avantaj, însă, având în față un Trump imprevizibil, distanța dintre așteptările sale și realitate rămâne considerabilă.
Rezultate limitate pentru diplomația britanică: securitatea Europei rămâne incertă
The Guardian a descris vizita lui Starmer în SUA drept „cel mai mare test diplomatic al său de până acum”. Analizând evoluțiile din jurul întâlnirii de la Casa Albă dintre cei doi lideri, pe 27 februarie, se poate observa că Starmer și-a valorificat la maximum abilitățile diplomatice și de negociere, obținând progrese și rezultate concrete: un acord comercial între SUA și Marea Britanie prinde contur, prevenind astfel impunerea unor tarife vamale punitive; în plus, Trump nu a ridicat obiecții cu privire la retrocedarea arhipelagului Chagos către Mauritius. Cu toate acestea, în ceea ce privește problema esențială pentru întreaga Europă – garanțiile de securitate pentru Ucraina – Trump a continuat să evite orice angajament clar.
Foto: Președintele Trump ținând în mână scrisoarea de la regele Charles în Biroul Oval. „Un om minunat, un om extraordinar”, a spus domnul Trump, după ce a analizat atent scrisoarea de două pagini, care era semnată „Charles R.”
Spre deosebire de Macron, care cu trei zile înainte l-a întrerupt pe Trump în mod vizibil, Starmer a ales o abordare diferită, oferindu-i încă de la început o invitație oficială semnată de regele Charles al III-lea, prin care era invitat să viziteze Marea Britanie. Surprins de acest „cadou neașteptat”, Trump a parcurs invitația în mai puțin de un minut și a acceptat-o imediat, lăudându-l pe regele Charles al III-lea, pe care l-a descris drept „un om extraordinar”. Tradițional, Marea Britanie oferă fiecărui președinte american o singură invitație pentru o vizită de stat. Totuși, Trump, care a efectuat deja o vizită oficială de trei zile în 2019, a primit acum o a doua invitație. După cum a subliniat Starmer, acest gest este „fără precedent” și reflectă importanța strategică a Marii Britanii în actualul context diplomatic.
Acest gest simbolic a consolidat poziția lui Starmer la masa negocierilor. În cadrul conferinței de presă comune de la Casa Albă, Trump a declarat că este „o oportunitate foarte bună” ca SUA și Marea Britanie să ajungă „în curând” la un acord comercial, ceea ce ar elimina necesitatea impunerii unor tarife vamale. După ce, pe 10 februarie, Trump a anunțat impunerea unui tarif de 25% asupra tuturor importurilor de oțel și aluminiu în SUA – măsură care afectează direct Marea Britanie – a fost întrebat dacă Starmer l-a convins să renunțe la această decizie. Trump a recunoscut că Starmer „a încercat” și i-a lăudat atât eforturile, cât și abilitățile de negociere.
Declarațiile lui Starmer au depășit sfera comerțului, concentrându-se pe un acord economic mai amplu. El a subliniat că cele două țări vor negocia un parteneriat axat pe potențialul inteligenței artificiale, urmărind valorificarea optimă a acestei tehnologii, evitând totodată o „reglementare excesivă”. Spre deosebire de Uniunea Europeană, Marea Britanie nu a adoptat încă o legislație formală privind reglementarea inteligenței artificiale. La începutul lunii februarie, atât Regatul Unit, cât și Statele Unite au evitat să semneze, în cadrul summitului dedicat AI de la Paris, Declarația privind dezvoltarea unei inteligențe artificiale incluzive și sustenabile în beneficiul omenirii și al planetei. Acest lucru sugerează că, deși Marea Britanie a accentuat anterior importanța „securității inteligenței artificiale”, abordarea sa actuală privind gestionarea acestui sector se aliniază tot mai mult cu cea a Statelor Unite.
Dincolo de aspectele comerciale, Trump a sugerat că este „înclinat să accepte” retrocedarea arhipelagului Chagos, reducând astfel tensiunile dintre cele două țări pe acest subiect. Arhipelagul Chagos, situat în centrul Oceanului Indian, a devenit colonie britanică după Tratatul de la Paris din 1814, după ce fusese anterior parte a Mauritiusului. După ce și-a obținut independența în 1968, Mauritius a continuat să revendice suveranitatea asupra arhipelagului. În octombrie anul trecut, guvernele Marii Britanii și Mauritiusului au emis o declarație comună, confirmând că au ajuns la un acord prin care Londra va retroceda arhipelagul Chagos către Mauritius. Totuși, insula Diego Garcia, unde se află baza militară aeronavală operată în comun de SUA și Marea Britanie, va rămâne sub administrare britanică, fiind închiriată pentru 99 de ani, cu opțiunea de prelungire pentru încă 40 de ani.
Însă, odată cu schimbările de guvern din Mauritius și Statele Unite, au apărut divergențe între părțile implicate. Noul prim-ministru al Mauritiusului, Navin Ramgoolam, a cerut renegocierea acordului, susținând că versiunea inițială reprezintă o „vânzare subevaluată” a teritoriului. În urma unei noi runde de negocieri și a unei convorbiri telefonice între Ramgoolam și Starmer, pare că s-a ajuns la un consens, majorând valoarea totală a taxei de închiriere pentru baza militară de la 2 miliarde la aproape 9 miliarde de lire sterline. Cu toate acestea, mulți republicani americani consideră în continuare că retrocedarea arhipelagului Chagos de către Marea Britanie pune în pericol interesele strategice ale SUA în Oceanul Indian. Acum, declarația lui Trump, făcută în prezența lui Starmer, în favoarea acordului de retrocedare, i-a oferit acestuia din urmă certitudine și un sprijin politic important.
Așa cum a remarcat BBC, vizita lui Starmer la Casa Albă a adus unele progrese în domeniul relațiilor bilaterale, în special în ceea ce privește problema tarifelor vamale, un subiect extrem de sensibil pentru economia britanică. Cu toate acestea, un acord concret este încă departe de finalizare. În același timp, un alt subiect de mare interes pentru Starmer și guvernul britanic – criza din Ucraina și securitatea Europei – pare să nu ducă la rezultate concrete.
La Casa Albă, Starmer a confirmat că Marea Britanie va trimite trupe terestre și aeriene pentru o misiune de menținere a păcii în Ucraina, menită să sprijine punerea în aplicare a unui acord de pace între Rusia și Ucraina. El a subliniat angajamentul Marii Britanii de a-și asuma un rol mai important în asigurarea securității europene și a exprimat speranța că armata americană va furniza sprijin aerian, logistic și de comunicații, drept „garanție strategică” pentru Europa. Însă, în mod evident, Trump nu a fost receptiv la această propunere. În răspunsul său pentru jurnaliști, a evitat subiectul direct, schimbând discuția către acordul economic dintre SUA și Ucraina privind resursele minerale. El a afirmat că acordul ar putea constitui o „garanție de securitate”, argumentând că „dacă muncitorii americani sunt prezenți în Ucraina, nimeni nu va îndrăzni să creeze probleme”.
În spatele unui discurs diplomatic elegant și prietenos, divergențele dintre Starmer și Trump au ieșit la iveală, reflectând diferențele fundamentale de interese dintre Marea Britanie și Statele Unite. Trump a declarat că „are sentimentul” că poate avea încredere în președintele rus Vladimir Putin pentru respectarea unui eventual acord, dar a evitat să se angajeze în sprijinirea unei misiuni europene de menținere a păcii în Ucraina, argumentând că „nu se poate discuta despre o forță de menținere a păcii înainte de semnarea unui acord de pace”. În contrast, Starmer a insistat asupra necesității unui plan de pace „solid, echitabil și susținut de forță”, care să garanteze un armistițiu durabil și să nu ofere Rusiei un avantaj strategic.
Singura schimbare vizibilă de atitudine a lui Trump a fost, probabil, felul în care a vorbit despre Zelenski. Cel mai probabil, deoarece urma să îl primească a doua zi pe președintele ucrainean la Casa Albă și să semneze acordul privind resursele minerale, Trump a evitat să-l eticheteze din nou pe Zelenski drept „dictator”, întrebat de un jurnalist BBC. În schimb, a răspuns printr-o întrebare retorică, respingând astfel această etichetare, și a adăugat că are „un profund respect” pentru Zelenski, subliniind că întrevederea lor va fi „foarte bună”.
Per ansamblu, având în vedere interesele economice și de securitate ale Marii Britanii, Starmer avea nevoie urgentă să stabililească un contact direct cu administrația imprevizibilă a lui Trump, pentru a obține reduceri tarifare, garanții de securitate și a atenua divergențele diplomatice. Temele abordate și punctele de interes ale vizitei sale în SUA continuă să se înscrie în cadrul tradițional al diplomației celor trei cercuri, într-o versiune adaptată strategiei Global Britain. Retrocedarea arhipelagului Chagos urmărește consolidarea relațiilor Marii Britanii cu fostele sale colonii și statele din Commonwealth, în timp ce aspectele economice sunt fundamentale pentru menținerea relației speciale dintre Marea Britanie și SUA. Pe de altă parte, misiunea de menținere a păcii în Ucraina reflectă interesele comune ale Marii Britanii și Europei continentale în materie de securitate.
În ceea ce privește rezultatele, Starmer a reușit să valorifice, într-o anumită măsură, conexiunile dintre cele trei cercuri ale diplomației britanice. Însă impactul său a fost limitat, iar eforturile sale s-au dovedit insuficiente în fața provocărilor existente. Spre deosebire de relațiile tensionate dintre SUA și Europa, progresele în comerțul bilateral și în dosarul retrocedării arhipelagului Chagos au contribuit la menținerea stabilității relației speciale dintre Marea Britanie și Statele Unite, prevenind schimbări majore. Cu toate acestea, divergențele dintre Londra și Washington privind soluționarea crizei din Ucraina rămân semnificative. Asigurarea păcii în Europa continentală și capacitatea Marii Britanii de a echilibra dezvoltarea economică, garanțiile de securitate și statutul său diplomatic global rămân provocări constante pentru guvernul laburist.
Hu Yukun (胡毓堃), editorialist specializat în politică internațională și membru al Asociației Chineze a Traducătorilor.
Sursa: aici
Paula Toma este Director executiv al Centrului de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”.
Se încarcă comentariile...
