Mai trebuie asigurată protecția agriculturii noastre ca piață strategică sau cumpărăm totul de la alții?

România și Bulgaria fac front comun împotriva foștilor aliați din „Grupul celor 5”, țările cosemnatare (Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria) ale scrisorii comune care, la începutul acestui an și mai apoi reiterată în vară, cereau Comisiei Europene, insistent și cu un anumit ton de disperare, instituirea unui sistem de blocaj în ce privește exporturile importurile de cereale din Ucraina înspre Uniunea Europeană.

FOTO Shutterstock

Un dispozitiv excepțional care a și fost instaurat în aprilie care, permitea celor 5 țări să blocheze pe teritoriul lor comercializarea unor produse agricole ucrainene despre care au spus că ar afecta grav echilibrul de pe piețele lor interne și primejdui supraviețuirea și competitivitatea propriilor lor agricultori care nu puteau face față prețurilor de dumping. 

„Importurile provenind din Ucraina au provocat o scădere a prețurilor la cereale și la oleaginoase, determinând și pierderi importante pentru agricultorii români care se găsesc într-o situație foarte dificilă în ce privește vânzarea producției lor la prețuri mai mici decât cele de producție” – declara în această vară, la Bruxelles, Florin-Ionuț Barbu, ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Exact ceea ce susțineau și susțin în continuare Polonia, Slovacia sau Ungaria) care, de ieri, au anunțat că se opun ferm deciziei Comisiei Europene de a anula embargoul. Bulgaria a spus că susține decizia celor de la Comisie, iar România doar „regretă” decizia europeană și, cum îi este obiceiul diplomației de la București, așteaptă să vadă ce zice cine trebuie. Poate din teama justificată de a nu vedea că Ucraina se ține acum de cuvânt și dă în judecată Statele Membre care nu se poartă corespunzător la Organizația Mondială a Comerțului...

Interesant și semnificativ cum s-au anunțat deciziile celor 5 țări: Ungaria a declarat că, indiferent de ce-au spus cei de la Bruxelles, va prelungi unilateral interdicția de import de cereale din Ucraina „închizând frontierele pentru 24 de produse agricole provenind din Ucraina”, la fel și Slovacia care, la rândul ei, a decis interzicerea importurilor respective până la finele anului. apoi urmând, la distanță de câteva minute, și anunțul polonez. Asta înseamnă, practic, intrarea în zona revoltei deschise împotriva Comisiei Europene care, în comunicatul de ieri, a constatat, simplu, „că au dispărut de pe piețe interne distorsiunile”  provocate de importurile de cereale din Ucraina. Logic, au dispărut și din România.

Nu mai este vorba doar despre o discuție economică, ci despre una cu foarte serioase consecințe politice și, la limită, de securitate cu conotații militare.

1. Cum a dispărut și ce argumente există în acest sens, criteriul „distorsiunilor grave de piață în domeniul agricol” invocat de cele 5 țări și menținut în toate interpelările adresate Comisiei Europene? Există, spre exemplu, datele statistice necesare să susțină că problema a fost pe deplin rezolvată în România și că, în acest caz, sunt complet false și chiar inutil provocatoare revendicările exprimate acum în protestul asociațiilor de producători agricoli de la noi?

2. A fost solicitată o analiză profesionistă a daunelor provocate (dacă există ceva adevăr în afirmația citată a ministrului nostru al agriculturii) de importurile de produse agricole ucrainene de la începutul războiului și dacă, pe baza unei asemenea liste făcute publice, vom auzi o voce oficială  (Președinte sau Prim Ministru) solicitând Comisiei sau Consiliului European o formulă de compensare a acestora?

3. A fost oare elaborat un studiu de vulnerabilitate (pe dimensiunile economic, militar, de securitate) și care să fie făcut public asupra situației care se creează în acest moment, absolut unică de la începerea războiului din Ucraina: de azi, Polonia, Ungaria și Slovacia blochează frontierele pentru importurile agricole din Ucraina, singura ieșire de importanță strategică o reprezintă România? În acest context, care este evoluția indicelui general de risc pentru căile de transport clasice și, mai ales, pentru cele aflate în apropierea imediată a Deltei Dunării și a tuturor căilor navigabile din zonă?

4. S-a făcut oare – și poate fi dat publicității – un studiu de risc asupra vulnerabilităților specifice piețelor de producție agricolă din România pe scenarii care să ia în calcul (cu valoare minimală și maximală) evoluțiile principalelor culturi agricole și de preț pe piață în funcție de continuarea și amplificarea dereglărilor climatice de genul celor care au produs consecințele cunoscute, inclusiv în câteva zone din România? Ar fi foarte de folos să existe asemenea studii de risc pentru ca, eventual, dacă le va sta capul la așa ceva, parlamentarii noștri să poată studia eventualitatea unei legislații care, în cazuri excepționale, să permită impunerea unor restricții, fie generale, fie pe categorii de produse strategice.

5. Care vor fi consecințele politice ale rupturii frontului comun asigurat de „Grupul celor 5”? Întrebare ce va avea un răspuns imediat cel puțin în Polonia, unde prim-ministrul aflat în campanie electorală care a spus că ceea ce face acum țara sa „este în interesul agriculturilor polonezi”, semnal important pentru electoratul său majoritar în regiunile agricole. Situație similară și în Slovacia, unde partidul la guvernare se bazează pe solidaritatea politică între asociațiile de agricultori. Semnal care, chiar dacă nu este relevant pentru noi deoarece agricultorii nu sunt reprezentați ca forță în lumea politică, poate fi încurajator pentru țările europene unde acest fenomen se dezvoltă rapid în contextul diverselor crize de aprovizionare și a piețelor de produse din ce în ce mai schimbe. Dacă doriți un exemplu de urmărit, priviți la viteza cu care urcă în sondajele din Olanda partidul BBB al „agricultorilor cetățeni protestatari”.

Din punctul mu de vedere, ar trebui să existe asemenea analize concrete și planuri de reacție acoperind posibilele evoluții ale situațiilor deosebit de dificile din zona noastră, cea a tuturor primejdiilor și provocărilor. Cine știe, poate ni le oferă cine trebuie dacă ai noștri știu că nu sunt în stare. E în joc stabilitatea ultimei mari piețe de producție care ne-a rămas, cea agricolă, și măcar să păstrăm din ea ce se mai poate.