Legea cu dedicație, a doua oară. De la salvarea unui om la eliminarea altuia

În 2017, un guvern PSD condus de Sorin Grindeanu a dat, noaptea, „ca hoții”, o ordonanță de urgență prin care umbla la Codul penal. OUG 13 introducea un prag valoric la abuzul în serviciu croit, în opinia opoziției de atunci și a sutelor de mii de oameni ieșiți în stradă, pentru a scoate un singur om de sub incidența legii, anume pe liderul de atunci al partidului, Liviu Dragnea. A fost cea mai amplă mișcare de protest de după Revoluție, iar ordonanța a fost, în cele din urmă, retrasă. Lecția pe care România părea că o învățase atunci era una simplă, aceea că legea nu se face pentru un om și nici împotriva unui om.

Dezbaterea și votul bugetului de stat pe 2026 în ședința comună a Parlamentului FOTO Inquam Photos

Nouă ani mai târziu, același Sorin Grindeanu, de data aceasta din fruntea PSD, face exact același lucru, doar că în oglindă. Dacă OUG 13 a fost despre salvarea unui om, așa-numitul „amendament Fritz” la Legea integrității este despre eliminarea unui altuia. Mecanismul rămâne identic și se schimbă doar semnul din fața operației. Iar prețul, de data aceasta, nu se plătește în credibilitatea justiției, ci direct din buzunarul românilor, fiindcă în joc sunt 770 de milioane de euro din PNRR, bani nerambursabili, riscați pentru o socoteală politică.

Ce spune, de fapt, amendamentul

Legea integrității, care reformează Agenția Națională de Integritate, este un jalon asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru ca ea să rămână valabilă în fața Comisiei Europene, trebuie adoptată și publicată în Monitorul Oficial până la 31 august, iar de adoptarea ei depind, potrivit Guvernului, peste 770 de milioane de euro. Tocmai de aceea vorbim despre exact genul de lege care ar fi trebuit să treacă curat și tehnic, ferit de orice joc politic.

În loc de asta, PSD a atașat proiectului un amendament care prevede că persoanele găsite definitiv în stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd mandatul în treizeci de zile de la intrarea în vigoare a legii, inclusiv atunci când situația a fost constatată înainte ca legea să existe. Este vorba despre o aplicare retroactivă, iar Constituția o spune fără echivoc, anume că legea dispune numai pentru viitor. Un text care produce efecte în trecut este, prin însăși construcția lui, vulnerabil la neconstituționalitate, adică exact riscul care ar putea trimite cele 770 de milioane înapoi la Bruxelles.

Dar să ne întoarcem la elefantul din cameră. Retroactivitatea nu servește integrității, ci servește țintirii, iar ținta este primarul Timișoarei, pe care Înalta Curte l-a găsit, în iunie 2026, în conflict de interese. Poți să nu-l simpatizezi pe Fritz și tot să vezi problema, pentru că o lege scrisă ca să doboare un om anume încetează să mai fie lege și devine o armă.

Obiecția ANI și de ce nu închide discuția

Agenția Națională de Integritate a ieșit public să conteste teza „unui singur om”, arătând că textul ar privi zeci de persoane aflate în aceeași situație și că, la acest moment, inspectorii ei monitorizează peste o sută de cazuri sub interdicția de trei ani.

Numai că afirmația răspunde la o întrebare greșită. Câți oameni sunt prinși de un text nu spune nimic despre cât de corect este acel text. O lege retroactivă rămâne retroactivă fie că lovește un singur primar, fie că lovește cincizeci, iar faptul că plasa se dovedește mai largă decât părea nu vindecă viciul de fond, ci doar îl răspândește asupra mai multora. Dimpotrivă, dacă amendamentul chiar atinge zeci de mandate obținute prin vot, atunci miza democratică este și mai mare, nu mai mică. Argumentul ANI, în loc să liniștească, ar trebui să ne îngrijoreze suplimentar.

Trocul PSD–AUR și lecțiile pentru Nicușor Dan

Ceea ce s-a întâmplat în Camera Deputaților nu a fost doar un vot pe o lege, ci un troc. PSD a vrut capul lui Dominic Fritz, iar AUR a vrut altceva, anume un amendament prin care partenerii de viață ai demnitarilor să fie obligați să-și declare averea, vizată direct fiind Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Cele două partide și-au votat reciproc amendamentele, schimbând mandatul lui Fritz pe viața privată a familiei președintelui, într-un târg politic primitiv făcut la vedere.

Din acest vot se desprind două lecții. Cea dintâi este că PSD are o problemă veche cu oamenii liberi, cu aceia care trăiesc cum aleg, care nu provin din sistemul lor și care nu pot fi controlați. Primarul Timișoarei a fost atacat pentru că a trăit în Germania și pentru că „e străin”, printr-o campanie de ură pe care doar PSD și AUR o mai pot alimenta cu asemenea cinism. Cetățenii Timișoarei l-au ales prin vot, iar acum PSD încearcă să anuleze acel vot retroactiv, printr-o lege cu dedicație. În cazul Mirabelei Grădinaru atacul este și mai gratuit, fiindcă ea nu exercită nicio funcție publică și nu ia nicio decizie în numele statului. Transparența demnitarilor trebuie apărată, însă aici nu despre transparență este vorba, ci despre transformarea vieții personale a unei femei într-o armă politică, adică despre un populism cu reflexe misogine.

A doua lecție este că alianța PSD–AUR funcționează. Se construiesc punți, se negociază ținte și se schimbă voturi, uneori în subteran, alteori pe față. Astăzi cei doi au demonstrat că pot opera coordonat în Parlament, fiecare votând răzbunarea dorită de celălalt. Este un avertisment pe care președintele Nicușor Dan ar face bine să-l citească atent, fiindcă astăzi îi transformă partenera de viață într-o țintă legislativă, iar mâine, dacă își consolidează majoritatea și nu mai au nevoie de el, vor scrie proiectul pentru suspendarea sa. PSD și AUR nu au aliați, ci doar interese și ținte temporare.

Ținta finală se numește Cotroceni

Ar fi o greșeală să credem că socoteala se oprește la un primar și la o parteneră de viață. Cine se uită la ce au făcut împreună PSD și AUR în ultimul an vede un tipar, iar tiparul duce, pas cu pas, spre Cotroceni. Cele două formațiuni repetă în fiecare declarație publică faptul că au drumuri separate, însă în Parlament au mers, de fiecare dată, în aceeași direcție. Au colaborat pentru dărâmarea guvernului Bolojan, au ciuntit împreună bugetul de stat pe 2026 și au măcelărit exact acele proiecte de lege care erau jaloane în PNRR.

Odată ce vor fi trântit tot ce a mai rămas din fondurile europene, pasul care urmează în logica lor este previzibil. Își vor îndrepta armele, tot împreună, împotriva președintelui. Suspendarea lui Nicușor Dan nu mai este o ipoteză teoretică, ci finalul firesc al unei escaladări pe care o vedem construindu-se sub ochii noștri. Astăzi îi transformă partenera în țintă legislativă, mâine îi vor viza mandatul.

Iar problema președintelui este că, în fața acestei perspective, nu are niciun partid în spate. A rupt puntea cu USR, formațiunea din care a plecat. A rupt-o și cu PNL, după ce a girat împreună cu PSD un act ostil și o încercare de preluare a partidului. AUR îl așteaptă de mult la colț, gata să-l împingă pe scări la prima ocazie. Cât despre PSD, acesta este chiar dușmanul pe care Nicușor Dan l-a primit în casă și l-a ospătat, convins că îl poate folosi. Urmează, previzibil, să fie împins pe ușă afară tocmai de partidul cu cel mai bogat palmares al trădărilor din ultimii treizeci de ani. Președintele riscă astfel să culeagă exact ceea ce a semănat prin concesiile făcute și prin tolerarea unui joc dublu pe care l-a crezut, greșit, sub control.

De ce contează ca Legea integrității să nu fie contaminate de pesedism

PNL nu a votat această alianță a răzbunării, a xenofobiei și a intoleranței, și nu pentru că l-ar fi transformat pe Dominic Fritz într-un simbol. Deciziile justiției rămân decizii ale justiției, iar el are toate căile legale prin care să se apere. Le-am respins fiindcă un principiu nu se negociază, anume acela că legile se fac pentru România, nu împotriva unor persoane. În clipa în care Parlamentul acceptă ca un text de lege să fie scris cu numele unui om în minte, oricine poate fi următorul. Astăzi este primarul Timișoarei, mâine poate fi oricare altcineva.

Am mai fost în acest punct, în 2017, și ne-am amintit atunci, în stradă, un lucru simplu pe care merită să nu-l uităm nici acum. O democrație nu moare dintr-odată, ci se lasă cârpită bucată cu bucată, amendament cu amendament, până când legea nu mai este scutul cetățeanului, ci sabia stăpânului. PSD și AUR pot să-și voteze reciproc răzbunările și să numere, pe termen scurt, victorii. Dar 770 de milioane de euro nu se recuperează cu vorbe, un vot dat cu dedicație nu devine legitim pentru că e repetat, iar un partid care își face din trădare o metodă sfârșește, mai devreme sau mai târziu, prin a fi părăsit chiar de cei pe care i-a folosit. România merită legi făcute pentru ea, nu împotriva unor oameni.