La circ. Fără pâine

A fost pură întâmplare să ajung, chiar de Ziua Internaţională a Circului – a treia sâmbătă din aprilie, la Circul Metropolitan şi un impuls de moment să mă reîntorc temporar într-o copilărie dominată de magic.

Se juca Reveria, la intrare se împărţeau baloane, în sală erau cam două treimi adulţi şi restul ţânci şi puştoaice, iar în foyer am dat peste câţiva actori ai Teatrului Odeon veniţi şi ei să vadă reprezentaţia despre care auziseră „că merită“.

Arena are misterul ei, iar eu eram nerăbdătoare să înceapă, ca la 10 ani, când am fost la primul spectacol al unui circ ambulant ajuns în oraşul meu ardelean. Tot fermecător a fost şi-acum. Circul modern a evoluat enorm în ultimele decenii, părăsind multe dintre trăsăturile de odinioară, pregătindu-şi artiştii în universităţi de specialitate, preluând din arta teatrală liniile narative şi creatori care i-au rafinat calităţile estetice, dar oferind, la rându-i, şi el altor arte elemente de expresivitate tipice. Noul circ excelează în ţări cu tradiţie precum Franţa, Belgia, Rusia, în ţările nordice, SUA şi Canada, reşedinţa lui Cirque du Soleil, care-a făcut înconjurul planetei cu minunăţiile sale.

FOTO Adi Bulboacă

A fost o încântare să văd că şi Circul Metropolitan din Bucureşti face paşi mari şi siguri către prezentul artistic de gen. Reveria e o creaţie cu mai mulţi realizatori, unii dintre ei colaboratori ai companiei canadiene care a impus noul canon, alţii, artişti impuşi de arta teatrală autohtonă. Scenografia Iulianei Vîlsan, de pildă, a contribuit semnificativ la reuşita producţiei. De o frapantă originalitate, dar în spiritul conceptului ce ranforsează seria de momente acrobatice, sprijinindu-le din punct de vedere plastic, punându-le în valoare prin forme, linii, materiale, culoare, amenajarea scenografică a spaţiului şi costumele nasc un captivant univers oniric. Perfect consonante, video-proiecţiile KOTKI Visuals, şi el exersat în proiecte scenice, creează microuniversuri dinamice care evoluează odată cu artiştii sub privirile publicului, transformând suprafaţa banală a arenei în minunăţii vizuale. Proiecţia video nu e doar un cadru care seduce ochiul, ea rezolvă ingenios relaţia imagine-artist, integrându-l pe acesta în virtualitate, părăsind decorativul, animând organic tot ceea ce se adresează privirii. 

Reveria păstrează, totuşi, structura tradiţională a spectacolului de circ, aceea cu numere care se succed şi intermezzo-uri pregătitoare susţinute de o echipă de comici cu momente de clovnerie, gaguri, poante cu spectatorii. Adică e, cumva, cu un pas în modernitate şi cu altul în clasic, are un scenariu care spune mai multe poveşti scurte, şi nu una principală şi altele aluvionare, poveşti ce ambalează teatral secvenţele acrobatice (o petrecere de cabaret, pentru sărituri şi popice, un imens bol cu apă, pentru acrobaţii în aer, o secvenţă de inspiraţie mitică pentru acrobaţii la sol, scene romantice pentru evoluţii în duet la bară elastică etc), reiterând simbolic elementele fundamentale – pământ, aer, apă, foc. Coregrafii acrobatice potenţează frumuseţea atletică a corpului omenesc prin  contorsionism, piramide umane, jonglerii, momente solistice, dar şi de echipă, joaca cu proporţiile. Trucuri străvechi şi altele mai noi sunt legate de texturi dramaturgice variate – dramatic, liric, comic, purtând privitorii, indiferent de cifra anilor din cărţile de identitate, pe tărâmurile imaginaţiei spumoase, născocind lumi posibile. Urzeala de lumini - colorate, în spoturi, brăzdează spaţiul arenei din toate direcţiile, schimbându-se pentru a se adecva fragmentului, pe acorduri muzicale răsunând din amplificare, dar şi live – vocal, o toacă, ritmuri cu beţe din lemn. Dispersată plurifocal în spaţiul circului, unificată de mini-poveşti şi viziune, Reveria te îndeamnă să zburzi în visare, transferându-ţi energie pozitivă.

FOTO Adi Bulboacă

Grande finale e pe ritmata noastră Ciorcârlie, fundal sonor al unei Nunţi cu participanţi la înălţime, atât la figurat, cât şi la propriu. Vibraţiile se transferă în valuri publicului, care aplaudă şi bate tactul la unison cu performerii. Pe care-i recheamă de vreo trei ori la aplauze. Am doar regretul că nu pot menţiona numele celor peste 50 de artişti pe care i-am văzut evoluând, negăsindu-le menţionate nicăieri. Foarte mulţi sunt tineri, semn încurajator pentru viitorul acestei minunate arte care dă satisfacţie emoţiilor umane fundamentale.

Luaţi în serios entuziasmul meu, aproape infantil, şi, după o săptămână de aglomeraţie în trafic, stres la birou, breaking news-uri şoc şi groază, luaţi-vă familia ori prietenii şi mergeţi să vedeţi Reveria. Într-o oră şi jumătate de spectacol o să retrăiţi stări afective pe care nimic altceva nu le poate activa.