Keep CHRIST in CHRISTmas

Recunosc, jocul de cuvinte nu-mi aparţine, mi-a sărit în ochi surfând în lumea asta mare şi bezmetică a Internetului şi mi s-a părut cea mai potrivită remarcă pentru această perioadă în care ne dăm sufletul şi suflul în goana nebună după... orice. Nu deschid lista Pandorei, subliniez doar tristul fapt că, gonind în ritm de zurgălăi comerciali, nu simţim tocmai esenţialul acestei sărbători unice.

În ţara lui Noël toate visele gastronomice sunt permise...

Ce mai înseamnă Crăciunul pentru fiecare dintre noi?! Nu este nicio întrebare retorică, nici una filosofică. E o întrebare care mi-a răvăşit rutina ultimelor zile încercând să găsesc un răspuns potrivit, frumos, inocent şi mai ales creştin pentru copila mea de doi anişori şi câteva panseluţe, pe care din multe motive am ales să o educ în două culturi: franceză şi română. În primul rând mi-ar fi plăcut să-i traduc şi ei englezescul joc de cuvinte menţionat mai sus, dar Noël-ul franţuzesc nu prea rimează deloc nici cu (Jésus) Christ, nici cu Hristos. Iar lumea în care trăim noi acum face tot posibilul să-i şteargă şi cea mai umilă urmă punând în valoare tot mai mult conţinutul sacului (de bunătăţi şi răutăţi) decât prezenţa celui care a făcut posibil toate, absolut toate lucrurile şi minunile care ne înconjoară. Inclusiv existenţa sacului.   

Că francezii deţin l’art de vivre ştie toată lumea, dar dacă vivre (a trăi) se reduce doar la a mânca şi a bea licori rafinate în decor de secol XIX, asta nu înseamnă că este şi o artă. Iar dacă acceptăm totuşi că este o artă, atunci aceasta nu deţine cheia adevăratei existenţe. Pentru mine nu este o artă, ci doar o alegere confortabilă şi costisitoare de a-ţi marca prezenţa în lumea tiranică a aparenţelor. Iar societatea actuală occidentală, cel puţin cea franceză, uită să mai reflecte sensul cuvântului Noël care, etimologic vorbind, înseamnă „naştere”, din latinescul natalis.

Cu alte cuvinte Noël semnifică o naştere nu un prilej de ghiftuială, fie ea şi de cinci stele. Crăciunul francez e prezentat nu ca o trăire emoţională, spirituală ci ca fiind „delicieux”, ca o lume de basm unde toate visele, mai ales cele gastronomice, devin o realitate îndesată în multe ambalaje atractive, conserve aurite şi cutiuţe colorate. Ieslea e înlocuită cu mall-ul, animăluţele care procură căldură pruncului sunt tăiate şi băgate la borcane cu fundiţe argintii, iar zecile de feluri de fois gras răpun anual mii de raţe şi gâşte, filiera acestei specialităţi franceze ajungând până în fermele clandestine din Bulgaria unde se produce fois gras pentru buzunarele modeste. Că aşa-i francezu’... noblesse oblige şi fait grossir, aş mai adăuga eu!

Aşadar, indignarea mea e legată de acest Noël care nu face nici cea mai mică referire la naşterea pruncului Iisus. Conotaţiile creştine sunt invizibile în spaţiul public, singura prezenţă a acestui eveniment fiind vizibilă doar în catedrale prin decorarea Ieslei sfinte (la creche de Noël) şi prin participarea credincioşilor catolici la pregătirea spirituală cunoscută sub numele de Advent, adică momentul de aşteptare a Naşterii Mântuitorului în trup, prin rugăciune, purificare lăuntrică şi, dacă mai e posibil, şi o trăire autentică a mesajului biblic. În rest, Noël-ul înseamnă o masă necuprinsă de obiecte inutile cu preţuri atractive. 

Noël sau superdoza de cadouri

Transformat într-un troc de cadouri, sărbătoarea Noël-ului are aspectul unui loc comun şi mercantil în centrul căruia copiii au devenit cea mai râvnită ţintă comercială. Cu alte cuvinte, Noël-ul este redus din ce în ce mai mult la această dimensiune comercială, evenimentul în sine transformându-se într-o sărbătoare dedicată copiilor şi nu copilului... sfânt. Festiv şi mai deloc spiritual, Noël-ul pare motivat de o adevărată isterie comercială din cauza căreia, mulţi dintre adulţi, deşi nu recunosc, sfârşesc cu migrene profunde şi cu buzunarele ciuruite. Iar rezultatul constă în faptul că le injectează odraslelor o superdoză de cadouri: unii sunt copleşiţi de atenţii costisitoare şi inutile, în timp ce alţii, poate cei mai mulţi, nu primesc nici măcar praful de pe ambalaj. Ce s-ar întâmpla oare dacă am micşora un pic afecţiunea asta comercială faţă de copii? Evident i-am învăţa să aprecieze valoarea darului, nu cantitatea, le-am deschide ochişorii asupra unei realităţi dezechilibrate în care unii au prea multe, iar pentru alţii Crăciunul are forma unei singure portocale. Şi, mai mult, le-am transmite faptul că sărbătoarea Crăciunului înseamnă întâi de toate o naştere prin care lumea întreagă REnaşte, că este sărbătoarea Darului – al unui prunc care ne este oferit în dar şi care se va jertfi pentru toţi.

De ce mă enervează goana asta după cadouri?! Pentru că văd oameni stresaţi care stresează la rândul lor. Pentru că nu văd strălucire în privirea lor, ci multe cifre şi obligaţii. Pentru că în Occident bisericile sunt aproape goale, iar marile centre comerciale clocotesc de lume, de cărucioare şi de fiţe. Pentru că această obligaţie de a oferi cadouri materiale complică relaţiile dintre oameni. Pe de o parte fie analizăm cadourile celorlalţi şi suntem nemulţumiţi, fie de multe ori acestea reflectă mai puţin afecţiunea faţă de destinatar şi mai mult puterea de cumpărare a celui care le-a oferit şi care îţi explică cu lux de amănunte cum piuie, cum se rostogoleşte şi câtă cercetare a făcut pentru a găsi cadoul ideal. Nu cred că aceste obiceiuri sunt valabile numai pentru francezi, dar am sesizat (cu neplăcere) că aceştia au mania de a-şi revinde cadourile pe internet imediat ce s-a tras cortina sărbătorilor. Şi, în acest caz, pot să întreb şi eu unde se mai află sensul, bucuria şi plăcerea de a dărui şi de a primi?!  

Tot un francez, Rousseau pe nume, observa încă de acum trei secole că oamenii cu cât avansează tehnic, cu atât regresează moral. Atunci când preferinţa pentru obiectele lumii materiale se transformă în dependenţă (vedem victime de orice fel... de la modă şi vuittoane agăţate de cot până la gadget-uri şi maşini tunate) ne demonstrează faptul că omul modern are mereu nevoie de un obiect fetiş care să-l impulsioneze. Nu mai reuşeşte să se maturizeze prin forţele interioare şi spirituale pentru că nu mai caută adevărul, ci doar plăcerea, nu se mai proiectează în eternitate, ci în clipa prezentă, nu mai are ochii lipiţi de icoane sau de cer, ci de ecrane. 

Şi atunci cum să mai dăm sens Noël-ului în ţara în care fii risipitori ciocnesc cupe scumpe de şampanie, în care femeia gârbovă stă ascunsă în azile, iar invitaţii la cină preferă să se plimbe pe Champs-Elysée?! În primul rând prin perpetuarea valorilor şi a obiceiurilor care ne definesc pe noi ca oameni între alţi oameni diferiţi de noi, prin perpetuarea tradiţiilor pe care le-am învăţat, simţit şi trăit acasă, alături de bunici şi de părinţi, prin transmiterea cu discernământ copiilor noştri a credinţei şi a valorilor umane... creştine în definitiv.

Într-o societate care face tot posibilul să ne subjuge, de la publicitatea subliminală şi până la codurile sociale care încurajează snobismul şi individualismul, omul a devenit un animal social care vrea numai să ia fără să ofere nimic în schimb. Crăciunul este ocazia de a reflecta la această nouă realitate care parcă şi-a propus să şteargă tot ceea ce este (sau a mai rămas) frumos în fiinţa umană. Nici acum două mii de ani nimeni nu a vrut să-l primească pe  Hristos în casă, dar astăzi avem şansa de a-l găzdui direct în inima noastră. Oare ne-am pregătit pentru această minune?!

Anul acesta am ales să îmbodobesc bradul şi cu globuri, dar şi cu reproduceri după icoanele ortodoxe înfăţişând naşterea luminoasă a lui Hristos, iar la piciorul bradului am aşezat nu o mulţime de cutii, ci o iesle mică împodobită cu flori. Când a văzut-o prima oară, prunca a studiat-o cu mare atenţie, şi-a dat părul din ochii ei albaştri şi a rostit: bébé... maman... tonton (adică unchi în limbaj familiar, referindu-se la Sfântul Iosif). Un copil de doi ani mi-a dat o veste minunată... Hristos se naşte pe pământ în fiecare zi prin inocenţa pruncilor noştri. De Crăciun, să-l păstrăm pe Hristos în inimile noastre de copii căci de nu vom deveni asemenea copiilor, nu vom intra în împărăţia cerurilor.