Jurnal de război. Români supăraţi pe faptul că, murind pentru libertate, ucrainenii provoacă inflaţie

Tânără cu mitraliera de gât, una dintre imaginile-simbol ale acestui război. FOTO: Ukraine UA/Facebook

Mulţi tineri români sunt deranjaţi de curajul ucrainenilor de o vârstă cu ei, care, în aşteptarea ruşilor, şi-au abandonat meseriile şi s-au transformat în soldaţi. Ei consideră această atitudine drept o formă vetustă de eroism, aproape la fel de primitiv ca şi ofensiva militară a Kremlinului.

Mai mult chiar, văd în ea o reminiscenţă a naţionalismului din secolele trecute, în care oamenii, inculţi, legaţi de muncile agricole, luptau pentru apărarea pământului care le dădea de mâncare. Acum, zic ei, în secolul XXI, suntem cetăţenii lumii, nu ai unei ţări. De ce-am muri pentru o ţară, când mai sunt atâtea altele în care putem să trăim?

S-ar putea ca judecata moralizatoare a tinerilor români să nu descifreze corect curajul tinerilor din Ucraina. Rusia nu vrea să le ia vecinilor noştri solul de sub picioare. Ceea ce Putin intenţionează să le răpească e libertatea. Ucrainenii mor pentru a păstra intactă definiţia propriei fiinţe, nu pentru nişte tarlale pe care să poată să facă agricultură. Sub ameninţarea de a li se nega umanitatea şi de fi transformaţi în sclavi - ei, fraţii lor, părinţii lor şi părinţii părinţilor lor - s-au văzut nevoiţi să se refugieze în singurul arhetip uman în care, într-o astfel de situaţie, îşi mai pot apăra libertatea: cel al soldatului. 

— Există români pe care curajul ucrainenilor nu îi deranjează prin încărcătura lui idealist-morală, ci într-un mod cât se poate de practic. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că, refuzând să i se supună lui Putin, vecinii noştri duc un război lung şi imprevizibil, care are drept consecinţe scumpirea pâinii, a gazului, a benzinei etc. Cu alte cuvinte, dacă ucrainenii vor să se sinucidă, foarte bine, dar să o facă în aşa fel încât să nu afecteze echilibrele macroeconomice ale lumii pe care o părăsesc.

— Joe Biden a spus, încă de dinainte ca ruşii să invadeze Ucraina, că, deşi SUA vor trimite trupe ca să întărească flancul estic al NATO, alianţa nu va interveni militar pentru apărarea Kievului. De-atunci, a mai repetat lucrul ăsta de trei sau patru ori. Principala grijă a lui Biden pare să fie să îl asigure pe Putin că îşi poate desfăşura măcelul în tihnă şi pe Zelenski că, rezistând în tranşee, se condamnă la moarte.

— Explicaţia pe care Biden o dă pentru neintervenţia NATO în Ucraina este că, intervenind, Occidentul ar provoca declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial. Preşedintele SUA nu spune însă şi ce ţări s-ar alătura Rusiei, astfel încât acest ipotetic război să fie, cu adevărat, unul mondial. Cei care îi ascultă discursurile trebuie să îl creadă pe cuvânt în privinţa acestei proiecţii.

Ce se va întâmpla însă dacă războiul actual va dura la nesfârşit, iar ucrainenii vor muri cu milioanele? De la cinci milioane de ucraineni morţi în sus, de la zece, de la cincisprezece, se va justifica, oare, intervenţia NATO şi declanşarea celui de-al „Treilea Război Mondial”? La ce cifră de morţi trebuie să se oprească tragedia Ucrainei, astfel încât bilanţul ei să nu fie mai sângeros decât al „războiului mondial”, pe care Biden zice că îl evită?

— În lumina luptelor purtate până acum în Ucraina, corupţia dintr-o democraţie se dovedeşte mai puţin gravă decât corupţia intrinsecă a unei tiranii. Aşa coruptă cum este ea, Ucraina reuşeşte să facă faţă, cu o armată mai restrânsă şi mai puţin titrată, imensei armate ruse, care dă un spectacol continuu de improvizaţii şi lipsă de profesionalism.

— Pacifiştii îi laudă pe Macron şi Scholz pentru faptul că - spre deosebire de belicoşii anglo-americani - pun, în această criză, mult mai mult accent pe diplomaţie. De exemplu, Macron vorbeşte cu Putin la fiecare câteva zile. Săptămâna trecută, împreună cu cancelarul german, a vorbit şi cu Xi Jinping. Dacă în spatele celor doi împăciuitori lideri europeni, nu s-ar zări, ca nişte creste muntoase, gurile de foc ale armatei anglo-americane, oare Putin şi Xi Jinping le-ar mai răspunde la telefon?

— Mai mulţi artişti ruşi care trăiesc în Lumea Liberă au fost constrânşi - sub ameninţarea marginalizării profesionale - să ia cuvântul şi să se dezică, în mod public, de Putin. Pentru mulţi occidentali, astăzi, a fi rus pare să însemne a fi, automat, complicele lui Putin. Nu există ştiri potrivit cărora artiştii germani ar fi fost siliţi, la rândul lor, să se dezică de Gerhard Schröder şi de Angela Merkel, cei care, timp de douăzeci de ani, l-au cultivat, până dincolo de obscenitate, pe Vladimir Putin.

— Volodimir Zelenski este privit de unii comentatori români drept o „construcţie mediatică” periculoasă. Un individ lipsit de conţinut, care dă speranţe deşarte propriului popor şi care, prin rezistenţa lui militară, nu face decât să întârzie artificial încheierea războiului, ridicând cifra morţilor şi agravând pagubele materiale suferite de Ucraina.

Aceştia pleacă, ca şi Vladimir Putin, de la premisa că o forţă ocultă, reprezentată, la vârf, de Zelenski, i-ar fi spălat pe ucraineni pe creier şi i-ar conduce acum spre un suicid colectiv. Judecând după faptele de arme ale ucrainenilor, curajul lui Zelenski nu este nici mai sus, nici mai jos de cel al societăţii din care provine. Dacă ar fi ucis sau ar dezerta, altcineva i-ar lua imediat locul, iar luptele ar continua cu aceeaşi intensitate.

— Cazul acestor comentatori arată că există români care, faţă în faţă cu eroismul vecinilor lor, nu meditează, ruşinaţi, la marile laşităţi din trecutul propriului popor, ci, dimpotrivă, se gândesc să ofere exemplul acestor laşităţi, la export, Ucrainei. Să îi înveţe, cum ar veni, pe ucraineni să îşi bage minţile în cap şi să mai renunţe la luxul libertăţii, pentru că, orice s-ar spune, un mort liber e tot un mort, în timp ce un viu neliber e, până la urmă, un om rămas în viaţă.  

— Mulţi dintre cei care îl admiră pe Zelenski o fac cu jumătate de inimă. Aceştia nu pot trece peste faptul că preşedintele Ucrainei este, orice s-ar spune, doar un actor. Şi nici măcar un actor de primă mână, ci unul care joacă în seriale şi care, culmea frivolităţii, e specializat în stand-up comedy. În sinea lor se dă o luptă între convingerea că Zelenski nu poate fi decât un aventurier şi constatarea că, până acum, Zelenski s-a comportat remarcabil.

Dintre toate prejudecăţile pe care le-ar putea avea faţă de politicieni, aceştia au ales să o cultive pe cea mai inadecvată: cum că un om politic nu poate avea un trecut profesional de actor. În realitate, tocmai pentru că este actor, Zelenski s-a putut comporta remarcabil. Fiind antrenat să îşi stăpânească emoţiile şi pricepându-se să rostească replici pline de patos, el a fost omul potrivit la locul potrivit: a reuşit să facă din chipul său o efigie a curajului ucrainean, de care să se îndrăgostească întreaga planetă. 

Cei care îl admiră pe Zelenski cu rezerva că este, totuşi, doar un actor nu îşi dau seama că, dacă nu ar fi fost actor, Zelenski nu le-ar fi dat ocazia să îl admire nici măcar aşa, cu rezerve.