Josu De Solaun şi Christian Badea cu Liszt şi Dvořák la Ateneu
0
În aşteptarea spectacolelor cu Otello din 8 şi 11 Iunie de la Operă (unde va dirija pentru prima dată, oricât de surprinzător ar părea), revenind la Sala Radio după o absenţă de un deceniu (de ce atât de mult?), Christian Badea continuă agenda încărcată din această primăvară cu un nou concert la Filarmonică.
Articol publicat pe blogul Despre Opera.
E al doilea la Ateneu la care am asistat în noul regim, încremenit „pentru următorii cinci ani”, cum insistă comunicările instituţiei să ne convingă că va dura. Adică o stagiune anostă şi neinteresantă, căruţa cu paiaţe naţionale defilând imperturbabilă, zdruncinată rareori de momente bune precum cel de săptămâna aceasta. Sold out, dacă vreţi şi o măsură concretă.
Seara a debutat cu primul Dans slav, cu acel titlu înşelător, Furiant, şi indicaţia Presto, instigatoare la tempi galopanţi de cavalcadă milităroasă lăsând în praf filonul popular, ca şi cum n-ar fi decât un pretext. Badea a preferat însă o moderaţie care i-a permis o interpretare idiomatică, făcând cumva legătura între Dvořák şi Enescu, cel din Rapsodii, şi păstrând mereu bunul gust al unei solemnităţi calme dublată de energia bucuriei pastorale. Orchestra Filarmonicii a răspuns uneori greoi, dar în cea mai mare parte, efectul intenţionat de dirijor a fost atins. Această manieră, mai aproape de maeştrii cehi (Sejná, Talich, Neumann, mai credibili decât Karajan, Kubelik sau Harnoncourt), dar rămânând tot timpul originală, mi-a plăcut foarte tare. Şi nu pot decât să regret că nu am avut parte decât de primul dans dintr-un total de opt, însă dificultăţile stilistice puţin familiare falangei de la Ateneu ar putea fi o explicaţie.
Un regret care a dispărut repede, în momentul în care Josu De Solaun a început al doilea Concert al lui Liszt. Unul văzut drept poetic, mai meditativ decât primul, dar pe care Solaun l-a transformat într-un vulcan în momentele de dramatice, atât de pregnant interpretate, încât le-au făcut uitate pe cele lirice. Solaun şi-a păstrat atacurile scânteietoare şi versatilitatea cu care a evitat nonşalant orice dulcegărie în prima parte, ajutat aici şi de acompaniamentul lui Badea, energic şi grandios. Pe măsură ce muzica avansa, rigoarea celor doi muzicieni a primit o replică disciplinată de la orchestră de-a lungul celor patru părţi. Pentru ca finalul Allegro animato să contureze ultimele trăsături ale portretului unui Liszt aşa cum a rămas în legendă: complex, debordant de tehnică, întunecat şi vizionar. Publicul a simţit imediat momentul, la encore Solaun oferind Ondine, un mic preludiu al lui Debussy, savuros de inefabil şi de virtuozitate.
După pauză, „a noua“ de Dvořák, o interpretare semnătură a lui Badea (cred că ultima oară când am ascultat-o cu el a fost la Festivalul Enescu din 2019, cu Filarmonica din Sankt Petersburg). Aceeaşi viziune amplă şi energică, respirând aerul vastelor preerii, cu accent idiomatic pe ambele filoane populare, slav şi american, atât de bine pus încât n-a fost nevoie nici o clipă de vreun recurs la sonorităţi complementare à la Brahms, Strauss etc. Un discurs aproape operatic, în care pauzele ce acumulează tensiune înainte de dezlănţuiri sonore au fost exploatate la maxim de dirijor. Orchestra a răspuns în general bine, deşi în anumite limite: solo-ul oţetit al cornului englez din partea a doua n-a fost de mare ajutor, iar partida de vioară a avut tendinţa să se lase dusă de val, mereu temperată de mâna stângă a lui Badea ca să restabilească rapid balansul orchestral. Greu de nominalizat o anumită parte a simfoniei care să fi fost mai bună. Această interpretare compactă, cu un simţ înnăscut al progresiei dramatice, a mers direct în inima publicului, care a sperat sincer la un bis, la sfârşitul serii.
Următoarea întâlnire cu Christian Badea este mult aşteptatul Otello de la Opera Naţională, pe 8 şi 11 Iunie, cu o distribuţie de zile mari: Soghomonyan, Bassénz şi Sulimsky, evenimentul stagiunii.
Caseta tehnică
într-o vineri, 20 Mai, la Ateneul Român
Antonin Dvořák: Dans slav nr. 1, în do major, op. 46, Furiant
Franz Liszt: Concertul nr. 2, în la major, pentru pian şi orchestră, S.125
Solist: Josu De Solaun
Antonin Dvořák: Simfonia nr. 9, în mi minor, op. 95, "Din Lumea Nouă"
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea
Se încarcă comentariile...
