Ultimele știri ⏱️România alege România la EURO 2024 Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Jocurile transparenței

0

Publicat: 27.09.2023 17:24

Ultima actualizare: 28.09.2023 14:26

Iason: Acesta e destinul celor măreți / Mopsus: Singurătate şi rătăcire... / Iason: Şi mărire... glorie.

Acesta este visul oricărui cuceritor: să subjuge, să stăpânească, să conducă, iar dacă el şi tovarăşii lui mai sunt şi din sămânță zeiască, trăind totuşi viața muritorilor, aşa cum se întâmplă cu Argonauții, eroii mitologiei greceşti, atunci dorința lor de a-i supune pe cei care le stau în cale pare şi mai justificată. Căci țelul expediției lor este tocmai Lâna de Aur, simbolul nedisputat al bogăției şi al prosperității râvnite. De fapt, al puterii.

La o scară mult mai puțin zeiască, mult mai umană şi mult mai puțin grandios-eroică au loc şi nesfârşitele migrații ale zilei de azi. Lampedusa, insula asaltată de imigranți africani, este astăzi pe buzele europenilor şi pe prima pagină a cotidianelor din occident, dar sunt atâtea alte astfel de puncte de asalt, în alte colțuri ale lumii. Acolo unde oamenii îşi părăsesc ținuturile natale, de frica represiunii politice, de amenințarea foametei, sperând a găsi un loc mai bun, unde să găsească oarece bunăstare.

La aceste două realități se vor fi gândit autorii textului spectacolului Argonautas, Darko Lukić şi Mc Ranin, când au cules şi au adaptat diverse scrieri, pentru a alcătui baza dramaturgică a acestei coproducții dintre Teatrul Tony Bulandra şi Uniunea Teatrelor din Coreea de Sud, în care actorii români şi cei coreeni îşi dau replicile în limba proprie, cu supratitrare, desigur.

Dar acesta este un spectacol în care puternicele conflicte dramatice nu trăiesc doar în dialog, ci mai ales în înfruntarea fizică a personajelor, în atitudinea şi expresivitatea lor scenică, în relația cu ambianța simbolică a decorului. Iason şi argonauții săi reuşesc să pună mâna pe bine-păzita Lână de Aur, fiindcă Medeea îi ajută, trădându-şi astfel tatăl şi neamul, dar îndrăgostită de Iason, cel predestinat ei. Vor pleca împreună, peste mări, se vor căsători şi vor avea copii, dar ea va deveni o străină, pe pământul soțului ei şi apoi şi în inima lui, regele ce o va renega pe cea care l-a salvat cândva şi i-a întărit apoi puterea.

Autorul spectacolului, Mc Ranin, a gândit desfăşurarea acestui lung şir de căutări şi respingeri între oameni, de iubire şi trădare, de comunicare şi neînțelegere, de acceptare şi omor, printr-un discurs vizual bine articulat, alcătuit din elemente simple, dar esențiale. Un savant joc al luminilor transformă scena când în imensul albatru al mării, când în auriul nisipului, când în sugestia unui zid de cetate.

Iar prin coregrafia şi mişcarea scenică sofisticate, semnate de regretatul Hugo Wolff, personajele devin fie ritmici vâslitori de navă, evoluând uniform prin fundalul albastru al scenei, ca într-o perspectivă pictată pe o anforă grecească, fie luptători încrâncenați, cu mitice capete de animale sacre, fie o chinuită eroină, dedublată într-un contorsionat alter-ego-uri, simbol al frământărilor ei interioare.

Şi pentru că desfăşurarea conflictului are o componentă vizuală atât de pregnantă, expresivitatea corporală a actorilor este esențială: Mircea Silaghi este un Iason sigur pe sine, chiar şi când regretă morțile inutile pe care le-a provocat, disprețuitor şi violent când o repudiază pe Medeea, dar şi melancolic şi trist, în finalul tuturor acestor confruntări care sfârşesc (cum altfel?) în moarte: “Aceasta este povestea mea. Povestea exilatului. Niciunde nu am putut să mă opresc după asta. Pentru exilați nu există adăpost până la moarte [...]Toți au uitat de Lâna de aur, victoria și slava mea. Au ținut minte doar rușinea mea. [...] Acesta este finalul poveștii mele. O noapte de exil.”

Andreea Tănase este o Medeea puternică, dar înfrântă de iubirea trădătoare, reținută, pentru că alter ego-ul ei sufletesc (Oana Marcu) desfăşoară un limbaj corporal construit în jurul conceptului de exces, de exprimare gestuală barocă. Aşa cum este şi cea a actorului sud-coreean Euiryeong Lee, atunci când personajul său magic, ce poate face preziceri, fiindcă întelege limbajul păsărilor, intră în transa comunicării cu ele şi se mişcă asemenea lor.

Ceilalți participanți la acest conflict la care participă oameni şi zei au, în general atitudini marțiale, potrivite rolurilor: Radu Câmpean este un Orfeu aurit şi marțial, Cristian Olaru şi Hyeongun Kim însoțesc liniştiți conflictul, fiind Castor şi Polux, Alex Iezdimir este un Hercule puternic, dar ignorat, în sfaturile sale, de muritori, iar Sanghoon Kang (Tatăl Medeei), Taeyoon Kim ( regele din Korcula), Marie Shim (Corifeu), Liviu Cheloiu (Corifeu) şi Eunju Lee (Dădaca) ăşi infuzează personajele cu nota caracterială dominant, fie măreție, fie supunere.

Este pentru prima oară când actorii coreeni au jucat pe aceeaşi scenă, cu cei ai unei țări din Europa, iar această premieră a adus roade artistice. Fiindcă stilul de joc european s-a întâlnit cu unul diferit, cel coreean. Cele două stiluri s-au completat, comunicând, dar păstrându-şi caracteristicele. Modului de reprezentare european, i-a fost juxtapus cel asiatic, cu codurile sale specifice, incluse în jocul actoricesc, atât la nivelul rostirii scenice cu inflexiuni de solemnitate, cât şi al expresivitătii corporale puternic subliniate. Iar dialogurile purtate în două limbi susțin ideea de bază a spectacolului, că această călătorie a argonauților este, de fapt, un simbol al căutării umane dintotdeauna, în zări diferite, în limbi diferite, anulate de posibila înțelegere prin interacțiunea afectivă dintre oameni.

Pentru această coproducție româno-sud-coreeană, autorul spectacolului, regizorul şi scenograful Mc Ranin şi-a structurat discursul vizual în jurul conceptului de transparență, pentru care designul de lumini este esențial. Poate inspirat de dansul dramatic al conflictului, dintre minciună şi adevăr, adică dintre opac şi luminos, scenograful a imaginat şi spațiul de joc ca pe un continuum de limpiditate, punctat de rare insule mate.Fie că este marea, sau nisipul, în acest spațiu deschis suflă vântul infinitului.

La fel se întâmplă şi cu costumele, care sunt fie grele, somptuoase, încărcate de aurul puterii, simbol al poziției personajelor în câmpul dramatic al conflictului, fie uşoare ca aerul, de o transparență care pune în valoare formele frumos împlinite ale corpului uman (însămânțat de zei).

Aceste subtile îmbrăcări care dezbracă, pentru a valoriza omul (care, nu-i aşa, e măsura tuturor lucrurilor?) îl vor fi plasat pe Mc Ranin, autorul lui Argonautas şi al altor producții semnate în ultimii ani, pe lista nominalizărilor juriului Uniunii Artiştilor Plastici din România, care i-a acordat în acest an, scenografului şi managerului Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte, Premiul pentru Scenografie.

Fiind o coproducție cu o țară din oriental îndepărtat, din motive financiare, ea nu poate fi prezentată decât rar în România. După un recent succes răsunător chiar în Coreea de Sud, la Festivalul de Teatru din insula Jeju, în aceste zile Argonautas a putut fi văzut la Festivalul International de Teatru de la Brăila, la Teatrul Tony Bulandra din Targovişte şi va călători la Chişinău, în turneu, la Teatrul Fără Nume, pentru a ajunge apoi la Bucureşti, pe 3 octombrie, pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra.

Acest spectacol bine închegat, care reuşeşte cu măiestrie să vorbească despre problemele lumii de azi, cu limbajul elevat al mitologiei greceşti este un pariu câştigat atât pentru teatrul românesc, cât şi pentru deschiderea sa spre teritorii culturale mai puțin frecventate de noi, dar încărcate de istorie.