„Je ne suis pas Beke“. Cum explică un jurnalist maghiar solidarizarea cu suspectul de terorism

O ţară întreagă a privit cum numeroşi manifestanţi s-au solidarizat cu suspectul de terorism Beke István la Târgu Secuiesc. Dar de ce? O posibilă explicaţie o oferă mai jos jurnalistul maghiar Szőcs Levente, într-un articol care apare prima dată în română aici, pe MaghiaRomânia

„Să-l apărăm pe Beke, dar să nu fim Beke“ (titlul iniţial al articolului - n.red.). circa cinci sute de persoane au demonstrat cu sloganul „Je suis Beke István”, cerând punerea în libertate a individului. Mă explic mai târziu, trebuie să fac, mai întâi, câteva remărci.

DIICOT recidivează în aţâţarea sentimentelor antimaghiare. A trecut aproape un an de când parchetul i-a declarat, în bloc, pe liderii UDMR suspecţi de terorism, fără să avem vreun nume de infractor (nu-l avem nici astăzi) sau, în lipsa unor dovezi, să fi închis dosarul. Astfel, fiind vorba totuşi de organizaţia reprezentativă pentru maghiarii din România, în continuare pluteşte o umbră asupra întregii comunităţi. De aceea, aştept ca DIICOT să finalizeze, cât mai curând posibil, urmărirea penală în cazul „Beke”, iar instanţa să-l condamne dacă nu există nicio urmă de îndoială cu privire la vinovăţia lui.

Fac apel la toata lumea să evite generalizările. După cum au atras atenţia şi altii, nu ungurii şi nici măcar secuii nu pot fi făcuţi responsabili pentru presupusele acte ale unui terorist nedovedit, deocamdată.

Şi să trecem la subiect: de ce „je ne suis pas” Beke István?

Vara trecută am fost de faţă când, la Târgu Secuiesc, în prezenţa lui Semjén Zsolt (vicepremierul Ungariei) s-a arborat steagul secuiesc la fosta cazarmă a cadeţilor. A fost prezent, practic, tot oraşul şi într-un colţ erau masaţi circa zece reprezentanţi ai HVIM. Mai precis, ei apăreau în toate colţurile, pe de o parte pentru că, oriunde se instalau, erau goniţi de organizatori, iar pe de altă parte aveau grijă să fie în cadru la momentele importante. Ajungând acasă, m-am uitat la pozele făcute şi nu prea am găsit una în care să nu să vadă măcar un colţ de steag al celor de la HVIM. Însă ideea este că nici organizatorii, nici localnicii nu-i vedeau cu ochi buni. Tocmai de aceea, mi s-a părut enorm numărul celor care miercuri seara s-au adunat în apărarea lui Beke István. Omul de rând oricum este tentat să-l creadă pe conaţionalul lui şi nu pe autorităţi, dar această tentaţie a fost întărâtă de comunicatul DIICOT, amatoristic, cu multe lacune, indamisibil de insinuant şi cu un timing oribil. Iată cum ajunge HVIM-istul ungur, şi ungurul HVIM-ist...

Înainte ca cineva să mă acuze de intenţii de excludere de orice fel, trebuie să subliniez că, independent de acest caz, HVIM este ce este. Nu ne despart doar nişte diferenţe de opinii – această organizaţie, prin acţiunile sale, ne face rău nouă, tuturor maghiarilor din România. Cred că este important să subliniem acest lucru, în acest moment, la fel cum este important să spunem că orice hotărâre nedreaptă a justiţiei este un act îndreptat împotriva tuturor cetăţenilor acestei ţări.

Notă: articolul de mai sus reprezintă opinia jurnalistului Szőcs Levente. Pentru opinia MaghiaRomânia despre mitingurile de solidaritate, vedeţi acest comunicat.