Învăţături politice după 25 de ani

Suntem într-un an electoral şi lucrul acesta începe să se vadă din ce în ce mai clar. Formaţiunile politice se preocupă a se poziţiona sau a se repoziţiona cât mai bine pentru a putea spera la păstrarea puterii si reprezentativitaţii electorale (pentru unii) sau pentru a putea spera la recâstigarea puterii sau măcar adulmecarea ei (pentru alţii).

Sondajele revin pe masa de lucru, experţii în comunicare îsi sufleca manecile, iar puşculiţele încep a fi solicitate.

Dar cum ar arăta însă un bilanţ (desigur incomplet) al acestor 25 de ani de exerciţiu socio-politic românesc?

Ce am învaţat în acest timp? Ce nu ştiam că nu ştim? Ce credeam ca şti?

Îmi propun în cele ce urmeaza a deschide o listă (desigur incompletă) a ceea ce subsemnatul a constatat şi învăţat în aceşti 25 de ani de exerciţiu democratic românesc.

Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră a o completa, critica sau nuanţa, astfel încat şi printr-un asemenea demers să putem spera a valorifica binecuvântarea liberei exprimari publice spre folosul fiecaruia dintre noi, spre folosul copiilor si a celor dragi nouă.

Astfel:

- în aceşti 25 de ani, am inţeles că nu oricine poate face politică. Îmi explic afirmaţia aducând câteva suplimentare perspective.

Nu pot face politică cei care au probleme cu stomacul; căci stomacul ar fi grav afectat atunci când una gândeşti şi alta spui sau faci. Iar asta cu titlu de cotidian şi nicidecum de excepţie.

Nu pot face politică cei cărora le place eficienţa. Pentru ei pierderile de vreme şi consumurile aiuritoare in demersul politic sunt ceva ce le provoacă lehamite, dezgust. Este adevarat că nu toate se pot face bătând din palme, dar şi să baţi numai din gură şi să nu faci mai nimic sau constant prost, este de cele mai multe ori dezarmant.

Nu pot face politică cei care sunt inteligenţi, cei care au minţi bine organizate, bazate pe valori şi onestă competiţie. Motivul este simplu: nu sunt solicitaţi şi agreaţi de cei care fac deja politică. Acestora le displac persoanele si personalitaţile ce le-ar putea periclita controlul jocului şi oportunismului politic primitiv. Aşa că, mai bine fară ei.

Nu pot face politică cei care nu-şi aduc ploconul supunerii şi al tristelor servituţi. Un fel de intrare în haită cu coada între picioare. Un fel de „Doresc şi eu un oscior, dar nu cel mare care ştiu că este al dumneavoastră. Să traiţi.”

Nu pot face politică cei care nu au suficienţi bani fie pentru a-şi cumpăra poziţia pe liste fie pentru a-şi aduce contribuţia la bugetul episodului politic cu ambiţii. Un fel de „Ai?, atunci Hai” sau „N-ai?, atunci Stai!”

- am învăţat, de asemenea, în acesti 25 de ani, faptul că ideologiile conteaza din ce în ce mai puţin. 

Politicienii par a fi de cele mai multe ori surprinşi de o realitate care se încăpătâneaza a fi cunoscută, îndrumată, controlată.Ei ajung "în gară" de regulă la multă vreme după ce trenul a plecat.

Detaliile realitaţii însă, ne dezvăluie faptul că, de regulă, politicienii nu sunt preocupati în a cunoaşte şi a reacţiona în timp util faţă de provocarile realitaţii, ale societăţii, cât sunt mai mult mânaţi în a-şi materializa propriile proiecte spre folosul propriu sau cel al haitei de partid. În rest, veşnicele explicaţii de ce nu s-a putut, cine şi ce nu a făcut. Se cuvine a spune aici că de la aceste triste reguli sunt şi excepţii în cadrul partidelor. De cele mai multe ori însă, puterea şi influenţa acestor persoane nu este suficientă pentru a determina actul politic major.

- am învăţat în aceşti 25 de ani că incompetenţa şi trădarea în politică costă foarte, foarte scump. Preţul? Datorii imense rostogolite pervers asupra multor generaţii ce vin din urmă; depopulare şi risipă a capitalului uman, devenit oportunitate pentru ascuţiţi competitori; creşterea vulnerabilităţilor strategice pe domenii fundamentale cum este cel al resurselor, al apărării, al sănătăţii.

Probleme râmân complicate, căci, parcă nu ar fi de ajuns am ajuns să plătim consistent şi accederea în diverse construcţii regionale, continentale sau globale. Cauza? Neputinţele, lipsa curajului şi a responsabilitaţii politice şi nu în ultimul rând trădările noastre.

Se putea şi altfel? Fără îndoiala că da. 

Rămâne întrebarea: Şi acum ce putem face?

Răspunsul? Mai multă competenţă în politică sau susţinută de politică, bazată pe trainice si probate valori ; creşterea nivelului de implicare socială al fiecăruia dintre noi.

- am învăţat în aceşti 25 de ani, faptul că democratia nu este un sistem perfect. El este pare-se cel ce aduce multe avantaje celor mai multi indivizi, celor mai multe societaţi, dar el aduce în acelaşi timp şi multe provocari pe care nu ştim de unde să le apucăm şi încotro să le ducem.

Deşi nimic nu este nou sub soare, personal cred că de prea multe ori ne uităm şi imităm negândit din stânga şi din dreapta tinerei noastre democraţii, în loc să reamintim şi să ne uităm mai serios, mai consistent spre învăţătura şi înţelepciunea venită de Sus.

- am învăţat în aceşti 25 de ani, că politica are în sine ceva contagios, bolnav, ceva care se transmite prea uşor de la tată la fiu, de la tată la fiică, de la bătrâni la tineri. E vorba de mândrie, de iubirea puterii şi a favorurilor ei, de simptomul în care unii chiar cred că ştiu şi pot totul. Pentru aceştia, smerenia, evlavia, frica de Dumnezeu, slujirea şi iubirea aproapelui s-au transformat de mult în simple formule împărţite spre popor doar în formă şi nicidecum în fond. 

Desigur, viaţa ne arată că se înşală şi la un moment dat revin (de voie de nevoie) cu picioarele pe pământ sau rămân undeva suspendaţi în confortul acumularilor financiare suspecte, aclamând din când in când „binele” vremurilor lor. 

Democraţia nu este perfectă, dar neîndoios are meritele ei. Haideţi să o trăim înţelept.

Doamne ajută.