INTERVIU Sugestii pentru premierul României, de la un posibil consilier al său

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Publicistul Dan Nicu - în dreapta imaginii -, doctorand în sociologie, alături de scriitorul Vladimir Beşleagă, autorul prefeţei cărţii MOLDOVENII ÎN TRANZIŢIE, lansată zilele trecute, la Chişinău.
Publicistul Dan Nicu - în dreapta imaginii -, doctorand în sociologie, alături de scriitorul Vladimir Beşleagă, autorul prefeţei cărţii MOLDOVENII ÎN TRANZIŢIE, lansată zilele trecute, la Chişinău.

Sporadice comunicări, ca între internauţi de aceeaşi limbă, ce au scris, o vreme, în aceeaşi publicaţie electronică de peste Prut, ulterioare dialoguri, dense, cu un conaţional ce te priveşte direct în ochi şi îşi susţine opiniile cu un bombardament informaţional şi nuanţări calitative aparte - iată motivaţia unui dialog util reunificării naţionale. Pragmatice.

Dacă ar fi după mine, viitorul conaţionalului Dan Nicu ar putea avea o traiectorie ce ar include - datorită  limpezimii convingerilor sale, evaluărilor cu o certă ţinută intelectuală, recursului bine punctat la meandrele istoriei, comparaţiilor cu realităţi existente pe alte meleaguri europene şi..."stofei" sale de analist deloc pripit  - ocuparea, fie şi temporară, a unui post de consilier al premierului României, pentru românii de peste Prut. 

Chiar dacă aşa ceva pare acum de domeniul irealizabilului, nu ar strica deloc ca Dan Nicu să fie invitat - cum se practică la Londra, Paris şi Roma -, la o simplă cafea, servită în compania şefului executivului de la Bucureşti.

S-ar putea ca Victor Ponta să îşi dea seama că doar 15 minute nu i-ar fi de ajuns, pentru a asculta  cum gândeşte un interlocutor echilibrat, extrem de realist, cu o abordare nicidecum romantică, a reapropierii necesare dintre cele două maluri ale Prutului. 

                             Realitatea prizonieratului a peste trei milioane de cetăţeni

Tocmai v-aţi întors de la Chisinau, unde a avut loc lansarea cărţii dumneavoastră – MOLDOVENII ÎN TRANZITIE. Trecerea, de la o declaraţie politică – a premierului în funcţie -, ce a dezintegrat Alianţa pentru Integrare Europeană/A.I.E., la aceea în care A.I.E. rămâne – cum a declarat liderul liberalilor-, dar fără susţinerea lui Vlad Filat, pentru postul de şef al executivului, a fost exact drumul de la agonie la extaz. Vorba vine. Ce simte omul de rând, din Chişinău, despre această imprevizibilă luptă politică?

În primul rând, aş dori să vă salut pe dumneavoastră şi pe cititorii dumneavoastră. Şi să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a purta acest dialog. Omul de rând, adică simplul cetăţean, îşi trăieşte viaţa fără mari schimbări, manevrele guvernanţilor îi sunt în egală măsura străine, şi neinteresante.

În câmpul preocupărilor sale, cadrul politic apare prin intermediul programelor de ştiri, pe care acesta, de cele mai multe ori, le ignoră. Cu alte cuvinte, o majoritate indiferentă a populaţiei manifestă nepăsare.

O minoritate activă, mai mult sau mai puţin implicată, a manifestat, de la începutul actualei crize politice, un interes maxim pentru subiect. Se putea observa asta atât din presă, cât şi pe reţelele de socializare, dar nu numai.

Un interes care a degenerat, ulterior, în greaţă, iar acum riscă sa se transforme în saturaţie şi apatie.

Au contribuit la asta şi celebrele deja înregistrări ale convorbirilor telefonice, dintre câţiva funcţionari de rang înalt de la Chişinău, în primul rând primul-ministru.

Practic, înregistrările au probat ceea ce cetăţenii Republicii Moldova presupuneau: corupţia la nivel înalt şi la toate celelalte nivele, ale administraţiei statului, nu este excepţia de la regulă, ci regula în sine.

Este unica regulă, conform căreia se desfăşoară întregul joc fără reguli, al maşinaţiunilor dintre reprezentanţii statului şi cei ai marilor afaceri.

Este vorba despre un singur grup de persoane, care utilizează toate instituţiile statului drept acoperire şi, mult mai grav, drept instrument - pentru satisfacerea propriilor scopuri de înavuţire şi putere.

Ne-am putut, astfel, convinge de realitatea prizonieratului a peste trei milioane de cetăţeni, folosiţi la nivel de societate drept scut uman colectiv, pentru interesele personale şi de grup a cel mult câteva mii de persoane, plus membrii familiilor lor, evident.

Chiar şi aceste mii de nouveau-riches, de fapt, sunt servanţi ai câtorva persoane – capii reţelelor care-şi dispută supremaţia în pseudo-statul pe care tot ele l-au perpetuat în respectivele scopuri.

Numele lor de familie sunt bine-cunoscute, iar prenumele lor este, în toate trei cazuri şi în mod fatidic, Vladimir.

În limba slavă, „Vladimir” înseamnă „stăpânitor al lumii”.

Lumea peste care cei trei „Vladimiri” o stăpânesc este o lume a pierderii speranţei, o lume a resemnării totale, cu stări mentale care generează... nu, nu disperare. Dincolo de disperare, ele generează indiferenţa totală.

Aşa este şi majoritatea cvasitotală a cetăţenilor din stânga Prutului – indiferentă.

                              Nucleul unionist

Dacă aţi fi cooptat în conducerea liberalilor de peste Prut, care ar fi primele cinci măsuri propuse de dumneavoastră, pentru ca această formaţiune politică să aibă parte de integralitatea electoratului pe care îl merită? 

1. Curăţarea rândurilor partidului de persoane certate cu legea, în orice manieră ar fi avut loc  - sau ar avea loc - aceasta, la orice nivel, în orice grad de gravitate şi comunicarea publică a acestor măsuri.

Scop: ruperea oricăror legături cu grupul infracţional organizat transpartinic şi cu conexiuni în afara republicii, în special în Est, care utilizează, de două decenii, întregul stat Republica Moldova în scopul conştient şi asumat, de sărăcire a cetăţenilor şi de înavuţire, din contul lor, a capilor membrilor marcanţi ai verigilor reţelelor interconectate de influenţă.

Ulterior, demararea unei lupte, fără compromis, cu respectivul grup infracţional organizat, în scopul destructurării acestuia, a scoaterii cetăţenilor Republicii Moldova din minoratul impus de către aceştia, prin jocuri de interese, corupţie, sistem cinic de protecţie şi înavuţire a rudelor, prietenilor, preţuri impertinent de mari la unele produse, consecinţă a trecerii produselor de import prin mai multe firme “indermediare”, care-şi impun adaosuri.

Daca PL doreşte binele cetăţenilor, trebuie să utilizeze întreg mecanismul unui partid politic, pentru demascarea şi sensibilizarea populaţiei, cu privire la situaţia precară, în care aceasta este forţată să se afle.

Pentru că, altfel, iniţiativa va fi preluată de alte forţe, în detrimentul evident al partidului, care riscă să fie asociat, la nivel social, tocmai cu grupul infracţional organizat transpartinic, de care formaţiunea liberală se disociază public. 

Mişcarea populară “Anti-Mafie” e cel mai pregnant exemplu în acest sens.

2. Aducerea în fruntea formaţiunii, în funcţiile de facto ale conducerii, a persoanelor tinere, care s-au remarcat deja, de ani de zile, în funcţiile lor de bază.

Scop: a reda partidului imaginea pe care şi-a dobândit-o cândva şi care i-a adus voturile şi prestigiul din prezent, atât cât e, imaginea de partid al tinerilor, adică al vitalităţii, prospeţimii, lucidităţii, curajului.

3. Adoptarea unui stil colegial de conducere, atât la nivel central, cât şi la nivel local, prin optimizarea comunicării interne şi delegarea reală, a responsabilităţilor, către persoanele care şi le asumă, care sunt alese pentru a reprezenta alte grupuri.

Problema este că multor lideri de partid, din Republica Moldova  - nu doar PL - le este frică să meargă pe încredere.

Pe de altă parte, în absenţa încrederii nu se poate face nimic. Este, deci, un cerc vicios.

Scopul acestor schimbări ar fi depăşirea, în sfârşit, a stilului hiperpersonalizat de conducere, pe care-l are orice formaţiune, nu doar politică, din Republica Moldova şi care ne-a jucat festa dintotdeauna.

4. Demararea şi implementarea, în regim de urgenţă, a unui program de încurajare şi stimulare a activităţilor antreprenoriale, de nivel mic si mijlociu (IMM), în localităţile rurale şi urbane mici, combinat, în parte, cu un program de dezvoltare regională, care să pună accent pe stoparea, prin mijloace proactive şi de încurajare, împuternicire/empowerment a depopulării accentuate a Republicii Moldova.

Chişinăul trebuie să-şi pună toate resursele umane şi materiale la dispoziţia provinciei, ca aceasta din urmă să poată fi reînviată, readusă pe linia de plutire şi dezvoltată.

Strategia trebuie să se axeze pe contactul uman elementar, pe sprijin, pe  activism civic. 

Faptele dedicate şi dezinteresate trebuie să ia locul, cel puţin la început, vechii abordări declarative şi orientate spre beneficii cuantificabile în voturi.

5. Adoptarea unei linii mult mai evidente şi concretizate în fapte, nu declaraţii, spre apropierea de România, mergând până la asumarea unei strategii de reunificare şi comunicarea acesteia publicului, în scopul convingerii persoanelor reticente sau indiferente, că aceasta este calea corectă, pentru Republica Moldova.

Marea problema a discuţiilor despre reunificare, în Republica Moldova, a fost utilizarea acestora în scop electoral, la început de catre PPCD, iar apoi şi de către PL, în scopul capturării unui electorat de aproximativ 10%, “nucleul unionist”, care să reprezinte garanţia accederii liderilor politici în Parlament şi a conectării acestora la resursele şi beneficiile oferite de statul Republica Moldova – tocmai cel despre a cărui integrare în România era vorba.

Avem, deci, un cerc vicios.

Rezolvarea acestuia ţine de elementara voinţă umană, cea care mişcă toate lucrurile înainte, în politică, dar şi în toate celelalte domenii.

PL are şansa coagulării întregului spectru pro-românesc al societăţii, peste 30%, momentan, mult peste cele 10%, pe care această formaţiune a putut conta.

Este vorba despre acţiuni concrete de colaborare, cu partea română, la nivelul faptelor concrete – un parteneriat pentru dezvoltarea Republicii Moldova, însoţit de o strategie adecvată de comunicare, cu întreaga populaţie a republicii.

Nu doar cu etnicii români, deci. În aceste condiţii, reunificarea ţării ar fi un obiectiv realist şi care chiar s-ar putea realiza.

Însă eu mi-am pus mie însumi, şi vă pun şi dumneavoastră, o întrebare. Vrea PL, sau PNL – Vitalia Pavlicenco, sau alţi politicieni, în realitate sa realizeze unificarea? 

Vor aceşti oameni, în realitate, să renunţe la puterea pe care un stat separat de România le-o oferă? 

Au aceşti oameni disponibilitatea şi curajul să vorbească unei societăţi despre reunificare, s-o convingă, şi să acţioneze până la capăt? Eu unul, nu ştiu. Încă.

                              Formaţiune-anexă a intereselor lui Plahotniuc

Întrebările înşiruite de dumneavoastră sunt retorice. Vor dori dacă... vor discuta cu ei liderii de la Bucureşti, precum preşedintele şi premierul, care au capacitatea de a negocia constructiv, în interesul cauzei naţionale, a reunificării paşnice, pragmatice, etapizate clar. Cum este perceput Partidul Democrat în mediul urban, în cel rural şi în rândurile tineretului studios, din Republica Moldova?

Din momentul în care acest partid a devenit important pe scena politică a Republicii Moldova, după alegerile locale din 2007 şi după defectarea lui Marian Lupu din tabăra comunistă, în iunie 2009, el a fost perceput drept exponentul unei părţi din societate, care îşi dorea schimbări democratice, însă rămânea, cumva, ancorată în proiectul post-sovietic, al statalităţii moldoveneşti separate de România.

În timp, PD a ajuns să beneficieze de aderenţa a 12% din electorat, în noiembrie 2010, însă apoi s-a aflat în centrul unor imense scandaluri, de trafic de influenţă şi corupţie la nivel înalt.

Legate de numele lui Vladimir Plahotniuc, om de afaceri din anturajul lui Voronin, care a recurs apoi la o detaşare de acesta, în propriile sale scopuri, scandalurile au contribuit la o erodare a imaginii formaţiunii.

În prezent, PD este perceput, în mediul urban şi cel al tineretului studios, drept o formaţiune-anexă a intereselor lui Plahotniuc.

În mediul rural, acolo unde contează şi rolul exponenţilor partidului din provincie, poate beneficia de susţinerea imediată a anumitor persoane - conectate la interesele acestor exponenţi.

Cu toată susţinerea mediatică a presei controlate de Plahotniuc, care deţine acum două frecvenţe TV republicane, pentru posturile sale, Prime TV şi 2Plus, erodarea imaginii partidului ar putea avea consecinţe negative la alegeri.

                              Un personaj politic autoritar, care înfăptuiteşte abuz de putere

În ce fel a fost câştigat, până acum, bazinul electoral, mai larg, al Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova? Şi în ce măsură criza actuală a afectat popularitatea premierului Vlad Filat, în rândurile propriilor alegatori?

 Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova şi-a propus să “împace capra şi varza”, adică să se manifeste ca exponent al spectrului de centru-dreapta, pro-reformist, pro-european şi pro-românesc - iniţial-, dar şi în postura de catch-all party, adică partid care îşi cedează o parte din orientarea doctrinară, în scopul obţinerii unei reprezentări cât mai extinse, la nivel social, şi a unei popularităţi corespunzătoare.

După obţinerea puterii în cadrul AIE, în 2009, PLDM a evoluat, în mod clar, spre populism, concentrându-şi potenţialul de imagine în jurul personalităţii liderului acestuia, premierul în exerciţiu, Vladimir Filat.

La nivelul provinciei, s-a recurs la preluarea, de foşti membri ai altor partide politice, chiar si ai Partidului Comuniştilor, în scopul consolidării sale.

Această strategie a reuşit, în mare parte.

Acum PLDM este, poate, unicul partid care poate rivaliza cu PCRM, la nivelul bazei de reprezentare, pe întregul teritoriu al R.M.

În 2010, PLDM a obţinut peste jumătate de milion de voturi şi o treime din mandatele parlamentare.

Însă, pe de altă parte, strategia uşor aducătoare de popularitate şi prestigiu se poate întoarce ca un bumerang împotriva partidului, în condiţiile în care liderul acestuia, centrul de greutate, a fost demascat în faţa întregii opinii publice, drept un personaj politic autoritar, care înfaptuieşte abuz de putere şi îşi încalcă atribuţiile constituţionale.

Procesul de erodare a imaginii PLDM a început în februarie şi continuă, fiind de natură sa lovească dur în electoratul formaţiunii.

În ce masură, şi unde se va ajunge, se va vedea în câteva luni. Fie în cadrul unor sondaje de opinie, fie în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.

                              Soarta lui Vladimir Voronin

Credeţi că Vladimir Voronin, în schimbul obţinerii imunităţii pe viaţă – pe care ar obţine-o precum Boris Elţin, atunci când l-a numit pe Vladimir Putin succesor – ar putea deveni mai puţin vehement în declaraţiile sale, în ultimul timp acestea nefiind tocmai inspirate, în raport cu viitorul celui de-Al Doilea Stat Românesc?

Cred că Vladimir Voronin şi oamenii săi nu se vor opri niciodată din a ataca viitorul european şi românesc al Republicii Moldova, deoarece ei sunt exponenţii unuia dintre cele trei clanuri alcătuitoare ale reţelei infracţionale transpartinice, cu conexiune şi loialitate către Est.

În alte condiţii, dacă AIE ar fi fost, într-adevăr, o grupare politică independentă de trecut – aşa cum au fost Mihail Saakaşvili şi oamenii din preajma acestuia, în Georgia, după Revoluţia Trandafirilor, din noiembrie 2003 -, Vladimir Voronin ar fi ocupat astăzi o celulă în oraşul Haga, unde şi-ar fi ispăşit pedeapsa, pentru a fi ordonat actele inumane de represiune din aprilie 2009, dar şi pentru alte ilegalităţi împotriva poporului, condamnat fiind de Tribunalul Penal Internaţional, la fel cum a fost condamnat, cândva, şi fostul dictator sârb Slobodan Miloşevici.

De asemenea, consider că orice negociere cu Voronin, venită, eventual, din partea exponenţilor internaţionali, este sortită eşecului.

Mai mult, aceasta reprezintă o sfidare a poporului Republicii Moldova şi, în esenţă, un fapt negativ pentru imaginea acelor exponenţi internaţionali.

Soarta lui Vladimir Voronin trebuie să fie hotărâtă de justiţia din Republica Moldova, eventual după eliberarea instituţiilor statului moldovean din prizonieratul reţelei infracţionale transpartinice.

Sau de justiţia internaţională, după o tranşare, de o altă natură, a situaţiei Republicii Moldova.

                              Rusia bate şaua, să priceapă..."iapa" moldoveană

Îmi place fermitatea dumneavoastră. Cât de periculoasă este prezenţa cazacilor sosiţi în ţinutul găgăuzilor?

Prezenţa cazacilor sosiţi în sudul Republicii Moldova, nu ştiu ce înseamnă “ţinut al găgăuzilor”, din câte cunosc, Republica Moldova este, cel puţin pe hârtie, stat unitar si indivizibil, constituie un fapt care denotă, pe de o parte, incapacitatea cronică - şi voită - a instituţiilor moldovene, cu atribuţiuni în domeniul securităţii naţionale, de a controla situaţia, iar, pe de altă parte, capacitarea Rusiei de a menţine o veche sperietoare, pentru mai multe popoare din fosta URSS, cu rol de... să bată şaua, ca sa priceapă “iapa” moldoveană.

Prezenţa în zonă, a unor persoane şi grupuri, care încearcă să constituie structuri de tip paramilitar, cu elemente de organizare internă şi autoguvernare, care se substituie legilor Republicii Moldova - constituind astfel un atentat la ordinea constituţională - este un ingredient de bază al pregătirii unei noi erupţii a conflictelor interne create în Republica Moldova, de către Moscova şi folosite, de către aceasta din urmă, în propriile interese - ori de câte ori nevoile o impun.

În condiţiile în care aceste persoane şi grupuri au solicitat armament, din raioanele de est ale Republicii Moldova, parte din zona de conflict, în războiul moldo-rus din 1992, poate că evenimentele din sudul Republicii Moldova ar trebui să suscite interes de cercetare şi acţiune - din partea statului român.

La câţiva zeci de kilometri de frontiera acestuia, în acelaşi timp hotar extern al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord/(NATO, se umflă în aceste zile, săptămâni, luni, drojdiile unui nou conflict.

Probabil, România ar trebui să acţioneze mai energic, atât cât se poate, pentru păstrarea ordinii, cu scopul de a-şi prezerva propria securitate.

Şi – de ce nu? – de a se manifesta, după cum a mai făcut-o, în rolul de exportator regional de securitate. Şi stabilitate.

                              Transnistria străluceşte prin absenţă!

România are un parteneriat strategic, cu Statele Unite ale Americii, care monitorizează, mai atent decât se crede, evoluţia din sudul şi estul Republicii Moldova. Niciun soldat rus nu va mai trece Nistrul. Şi asta Kremlinul o ştie, de aceea se şi manifestă ca atare, punând Ministerul rus de Externe în situaţia penibilă, descalificantă, de a lua poziţii publice sinonime cu amestecul în treburile interne ale unui stat, precum Republica Moldova, care se află sub protecţia NATO, de la Summitul Alianţei din noiembrie 2010, de la Lisabona. Acest ultim enunţ fiind făcut public de secretarul general Anders Fogh Rasmussen, chiar în prezenţa lui Dmitri Medvedev, atunci şef al statului rus. Dar despre asta, presa pro-rusă, de peste Prut, nu scrie niciun rând. Apropo! Cum se raportează locuitorii din Chişinău, la starea de fapt, din Transnistria?

Cu aceeaşi indiferenţă, aş spune, cu care se raportează la starea de fapt din Republica Moldova, de pe malul vestic al Nistrului.

Transnistria, pur şi simplu, nu există în mentalul colectiv al cetăţenilor Republicii Moldova, nu există în preocupările imediate ale acestora, nu reprezintă tema majoră de discuţie, la nivel social.

Atenţie! La nivel public, în presă, în discursurile unor politicieni, tema Transnistriei este prezentă.

De aici şi impresia că ea ar reprezenta o preocupare a întregului corp cetăţenesc, al Republicii Moldova.

În realitate, în afară de presă, anumiţi politicieni, anumite ONG-uri de profil, anumite mici grupuri de veterani ai războiului din 1992 şi refugiaţi de pe malul stâng al Nistrului, Transnistria străluceşte prin absenţă! 

Acest fenomen are mai multe cauze.

Una dintre ele este situaţia precară a moldovenilor, mult prea preocupaţi de alte aspecte, mai importante, ale vieţii lor.

Alta, mai importantă, este perceperea, la nivel mental, a diferenţelor majore dintre cele două regiuni şi a caracterului artificial al aflării Transnistriei, formal, în componenţa Republicii Moldova.

Din punct de vedere istoric, dar şi social, Nistrul a reprezentat prea mult timp o frontieră naturală, politică, sociopsihologică, etnoculturală - chiar şi pe timpul Imperiului Rus-, pentru ca situaţia de râu intern al RSS Moldoveneşti, timp de aproape cinci decenii, să devină parte din normalitatea cotidiană, iar situaţia actuală, de reîntoarcere, de facto, la statutul de frontieră, să fie percepută drept anormală.

În consecinţă, actuala stare de lucruri este percepută drept normală.

Deşi, de bună seamă, niciun politician din Republica Moldova - mai ales aşa-numiţii “statalişti moldoveni” - nu va fi de acord cu mine.

Mai ales Vladimir Voronin, care, cu ani în urmă, declara că posesiunea Transnistriei este garanţia existenţei, pe mai departe, a Republicii Moldova, ca stat independent.

                              Noi vrem reunificarea

Organizaţia Studenţilor Basarabeni are forţa, capacitatea organizatorică şi influenţa de a scoate, în faţa Parlamentului din Bucureşti, 20.000 de învăţăcei, care să manifesteze paşnic, pentru cauza naţională?

Cred că asigurarea unui astfel de număr - vorbim, probabil, despre toţi elevii de liceu şi studenţii, în diferiţi ani, originari din Republica Moldova, care studiază în România -, ar putea fi realizată printr-o colaborare, în acest sens, a tuturor ONG-urilor de profil, grupurilor şi persoanelor de pe teritoriul României, care se preocupă, fie dintr-o chemare interioara, fie dintr-o datorie de activitate sau de serviciu, de domeniul elevilor şi studentilor originari din Moldova - dintre Prut si Nistru.

Inclusiv, deci, a ONG-ului pe care l-aţi mentionat.

Apoi, probabil, ar trebui să se facă foarte clar scopul concret al unei asemenea manifestaţii  - scopurile, obiectivele - şi modul de desfăşurare.

Ar trebui să se vadă pentru care abordare a ansamblului ideatic numit generic “cauza naţională” se va ieşi în stradă.

La cum văd eu acum situaţia, date fiind şi eforturile societăţii civile, din România, de a pune pe agenda publică românească problema acţiunilor concrete orientate spre reunificare, inclusiv în sens politic, cred că o asemenea manifestaţie ar trebui să aibă o singura direcţie: reunificarea naţională - prin unirea Republicii Moldova cu România.

Iar ca obiectiv principal ar putea fi sensibilizarea celor aflaţi în stânga Prutului şi din aceeaşi categorie de vârstă cu cei care vor ieşi să manifesteze - cunoscuţi, prieteni, colegi, rude -, transmiterea unui mesaj clar – “Noi, cei care suntem acum aici, în Ţară, vrem reunificarea. Voi ce aşteptaţi?”

                              Trei propuneri pentru Victor Ponta

Dacă mâine aţi fi invitat la o întrevedere, la Palatul Victoria, ce sugestii i-aţi face premierului României, pentru a accelera, cu măsuri concrete, apropierea celor două entităţi statele româneşti?

Prima sugestie ar fi să demareze discuţii de principiu, cu toate statele lumii de care depinde ceva pe această planetă, astfel încât momentul apropierii, atunci când se va concretiza, să ne prindă cu spatele asigurat, din punct de vedere diplomatic.

A doua sugestie ţine de prezenţa României, a instituţiilor ei, peste Prut.

Prima instituţie, cea mai importantă, este ceţătenia română.

Da, e bine că se acordă cetăţenie română moldovenilor, prin procesul de redobândire a cetăţeniei, pentru cei care au părinţi, bunici sau strabunici - cetăţeni români.

Însă procesul trebuie continuat printr-o abordare instrumentalizată, care să contribuie la naturalizarea şi la integrarea deplină în societatea românească  - fie şi aflându-se pe malul stâng al Prutului -, a celor care-şi redobândesc cetaţenia.

Noii posesori de acte româneşti, din stânga Prutului, trebuie transformaţi în cetăţeni români, prin politici proactive de prezentare a României şi a culturii şi civilizaţiei acesteia, de creare, stimulare şi menţinere a ataşamentului faţă de România.

În condiţiile în care anumite instituţii româneşti, cu profil cultural şi de presă, deschise în ultimii ani, în Republica Modova au înregistrat în 2012-2013 o diminuare a bugetului lor - dacă e să cred relatările unor angajaţi de la Chişinău -, există, pentru unii români moldoveni, semne de întrebare, în legatură cu disponibilitatea şi consecvenţa statului român în politica sa estică, faţă de fostele sale teritorii, din stânga Prutului.

Atitudinea de pesimism, a unora dintre moldoveni, poate fi înlăturată prin politici energice, coerente, de sporire a prezenţei României la est de Prut, în primul rând pe plan mediatic, ca să se ajungă la existenţa unui singur spaţiu informaţional, apoi pe plan civic şi cultural.

A treia sugestie, pe care i-aş face-o prim-ministrului României ţine de adoptarea unor măsuri de orientare a mediului de afaceri, din România, către Republica Moldova.

Ar putea fi vorba despre un angajament de principiu, un parteneriat între Guvernul României şi reprezentanţii mediului autohton de afaceri, pentru acţiuni coordonate, de pătrundere pe piaţa Republicii Moldova, atât la nivelul Chişinăului, cât şi la nivelul provinciei.

Atât în domeniile economice, care s-au mai aflat până acum, în câmpul de vedere al oamenilor de afaceri din România, cât şi în altele. 

                              Românul moldovean este un om statornic

Şi acum, la finalul acestor fulgerări cerebrale, ce nu v-am întrebat şi ar mai trebui să se ştie despre românii de peste Prut?

Dincolo de agitaţia care există, mai mult sau mai puţin justificată, în mass-media, dincolo de modul în care e percepută imaginea românilor de peste Prut, în România sau oriunde, românul moldovean e un om statornic.

Îl văd preocupat de propriile sale probleme - ca oricare alt cetăţean al planetei -, insistent atunci când e cazul, indiferent, dacă nu are nici un interes.

Fatalismul care i se atribuie este, într-o mai mare măsură, o imagine fabricată, printr-un anumit concurs de împrejurări, nu neapărat răuvoitor - versuri, cântece -, decât o realitate.

Lipsa de curaj - care i se impută! - este o reacţie adecvată, prevăzătoare, la condiţiile mereu schimbătoare  - ultimele două secole n-au fost chiar... stabile acolo -, decât o laşitate.

Incapacitatea de a lua deciziile strategice potrivite – asta este, cred, o caracteristică mai apropiată de realitate, a românului basarabean.

Deşi avem şi excepţii de la regulă – 27 martie 1918, de exemplu.

Această incapacitate vine din deruta noastră.

Derută care ne-a fost cultivată din exterior, prin tehnici de educaţie a maselor, timp de decenii.

Derută ai cărei prizonieri mai sunt încă mulţi oameni, cărora le-au fost aplicate, în trecut, acele tehnici de educaţie a maselor - propaganda sovietică -, oameni de care astăzi depind peste trei milioane de destine. 

Vă mulţumesc frumos pentru datele inedite, interpretările temeinic argumentate, bazate pe o cunoaştere, deloc empirică, a societăţii româneşti de peste Prut. Fie ca, în următorii cinci ani, sugestiile dumneavoastră să fie materializate - de bărbaţii de stat, de la Bucureşti. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite