INTERVIU Generalul Alexandru Grumaz: „Avem o reducere importantă a capacităţii de luptă a armatei”
0
De atâta agitaţie în apele dezgheţate ale politichiei dâmboviţene, unde mai presus de grijile cetăţeanului de rând contează viitorul politicienilor de strânsură, iar restartarea României, pe plan diplomatic, economic şi militar, pare a fi aidoma cailor verzi, pe pereţii unor lideri trecători, o luare a pulsului realităţilor geopolitice ignorate constituie un remember necesar celor cărora nu le este indiferent viitorul României.
SITUAŢIA SERVICIILOR DE INFORMAŢII AMERICANE
- Domnule general Alexandru Grumaz aţi fost unul dintre cei care au avut posibilitatea de a îl asculta, la sediul B.N.R., pe generalul Michael Hayden, ex-şef al C.I.A. şi N.S.A., deci cu o perspectivă clară, la mare altitudine, asupra rostului serviciilor secrete americane. Cu ce concluzii aţi plecat de la acel brainstorming inedit?
- Prezenţa generalului Hayden în România a fost una binevenită, datorită experienţei sale în cadrul serviciilor de informaţii americane. Michael Hayden, în vârstă de 69 de ani, a fost director al NSA (1999- 2005) şi al CIA (2006-2009), iar în prezent lucrează pentru compania de consultanţă, în domeniul securităţii, Chertoff Group.
Deşi pentru unii a fost un eveniment mediatic pentru alţii, şi nu puţini, a fost un eveniment cu diverse faţete explicite pentru lumea informaţiilor.
De cele mai multe ori eşti obligat să descifrezi ce se ascunde în spatele fiecărei opinii spuse chiar şi în glumă, iar generalul a avut carisma necesară unui dialog plăcut, dar şi tolba plină de informaţii.
În cariera sa, generalul Hayden a mai condus, pe lângă cele două structuri menţionate mai sus, Agenţia Naţională de Informaţii Geospaţiale şi Biroul Naţional pentru Operaţiuni de Recunoaştere, iar între 2005 şi 2006 a fost primul director-adjunct al National Intelligence, comunitatea care reuneşte toate agenţiile de informaţii din SUA.
Este un bun cunoscător al Europei de est fiind între 1985-1987 ataşat militar aero în Bulgaria, dar şi Directorul Directoratului de Informaţii al Comandamentului European din Stuttgart, Germania.
Trădarea lui Snowden şi fuga sa premeditată la ruşi a făcut ca situaţia serviciilor de informaţii americane să intre într-o perioadă de reconstrucţie, pe baze noi, transparente, aşa cum afirma recent preşedintele american Barak Obama.
Pericolul care apare acum este cel al întoarcerii la situaţia dinainte de 9/11, când nu s-a reuşit identificarea intenţiile teroriştilor al-Qaida.
SĂ NU NE ÎNCHIPUIM MAI IMPORTANŢI DECÂT SUNTEM
- Cum va evolua spionajul american, în viitor, după cazul controversat al lui Snowden?
- Ceea ce este benefic pentru sectorul de informaţii de peste Ocean şi nu numai, este faptul că, în discursul său, preşedintele Obama, The First Customer/Primul cumpărător, cum este cunoscut în comunitatea de informaţii americane, după descrierea francă a pericolelor din realitatea lumii de astăzi, a apărat profesionalismul şi legalitatea comunităţii de informaţii americane.
Fundamental, preşedintele a apărat activităţile de bază ale Agenţiei Naţionale de Securitate.
Activitatea s-a reflectat şi în colaborările pe care aceasta le-a avut cu organizaţii similare din Europa, în vederea depistării şi contracarării acţiunilor teroriste.
Oricum, în 2015, multe din reglementarile care dirijează NSA vor suferi modificări.
Sigur, mulţi dintre cei care citesc interviul vor zice, da, dar am fost ascultaţi.
Hai să fim serioşi şi să nu ne inchipuim mai importanţi decât suntem.
Lupta împotriva terorismul implică renunţări la viaţa privată, atunci când lucrezi în zone delicate, precum cele militare sau politice, dar cu implicaţii militare.
Ofiţerul de informaţii trebuie să-şi bazeze munca pe faptele reale, lumea aşa cum este, spunea generalul, ceea ce conduce, de obicei, la o prezentare a unei viziuni pesimiste puţin convenabilă liderilor politici, care, de cele mai multe ori, folosesc aşa numitele surse dechise, în a lua decizii politice.
Europa prin Comisia pentru Drepturi Civile a adoptat un raport care preconizează suspendarea unor acorduri fundamentale cu SUA, datorită interceptărilor NSA.
Este vorba de acordul Safe Harbour - care permite transferul în SUA, a datelor personale ale cetăţenilor europeni- şi suspendarea acordului Swift - ce oferă acces la date bancare europene, în scopul combaterii terorismului.
Ce şanse are să treacă în Parlamentul European?
Minime.
TELEFONUL LUI OBAMA
- Ce a relatat generalul american despre protecţia telefonului preşedintelui SUA?
- În 2008, la două zile după alegerea sa, fostul senator Obama primea primele instrucţiuni de securitate într-o cameră pregătită special, în clădirea Kluczynski Federal Building, un auster zgârie nori din Chicago, de la Michael J. Morell, cel care conduce divizia de analiză a CIA.
Preşedintelui i-au fost prezentate agenţiile şi programele speciale, dar şi situaţia din Irak, Pakistan şi Afganistan, acolo unde erau 160.000 de militari americani.
Mc Connell i-a prezentat preşedintelui un fapt pe care puţină lume îl ştie, însă mulţi îl bănuiesc: un atac cibernetic terorist asupra a două dintre băncile ce operează la New York în fiecare zi 3 trilioane de dolari, în tranzacţii financiare, The Bank of New York şi Citibanck, ar fi creat haos în lumea finaciară globală.
Nimic nu este protejat total, iar sistemele sunt deschise pentru un eventual atac criminal.
Atunci, afirma generalul Hayden, i s-a cerut preşedintelui să renunţe la telefonul său BlackBerry, pe care-l folosea obsesiv.
Preşedintele a refuzat şi echipa de protecţie s-a văzut nevoită să-i limiteze sms-urile şi email-urile la un grup de familie şi prieteni, iar aparatul în sine a suferit nişte îmbunătăţiri de securitate.
- Aici merită a fi menţionată o recomandare mai veche a dumneavoastră. Utilă celor noi promovaţi în posturi unde sunt tentaţi să utilizeze noi telefoane, asigurate de ochii şi urechile sistemului. Le primesc, pe cele dorite, dar cu ... îmbunătăţiri de securitate.
- Mda...Cel mai puternic om, din cea mai puternică ţară de pe pământ a fost avertizat că discuţiile sale telefonice sunt vulnerabile la interceptarea de către serviciile de informaţii străine, în propria capitală.
Fostul şef al NSA a amintit că problemele noastre, americani sau europeni, în securitatea informaţională nu sunt de natură tehnică, sunt probleme de politică, de lege, de cultură instituţională şi de norme internaţionale.
EVANGHELISTUL INTERNETULUI
- Nu ar strica să menţionaţi aici cele aflate despre Vinton Gray Cerf, informaticianul american, adesea considerat părintele Internetului, deoarece, împreună cu Bob Kahn, a efectuat cercetări asupra protocoalelor de interconectare a reţelelor bazate pe pachete şi a proiectat suita de protocoale TCP/IP.
- Desigur. Dar mai întâi este important de precizat că avem cinci teatre de operaţiuni militare: uscatul, aerul, apa, spaţiul cosmic şi cyberspace.
Spaţiul cibernetic a devenit cel de-al cincilea teatru de război.
Internetul a apărut dintr-o cerere Pentagonului, care dorea transmiterea de volume mari de date, între câteva universităţi.
În 1969 începe să funcţioneze reţeaua ARPANET între 4 noduri: University of California din Los Angeles, University of California din Santa Ana, University of Utah şi Stanford Research Institute.
Toate acestea au fost codificate într-un protocol, care reglementa transmisia de date.
În forma sa finală, acesta era TCP/IP - adică Transmission Control Protocol / Internet Protocol - , creat de Vint Cerf şi Robert Kahn, în 1970, care este şi acum la baza Internetului.
Vint Cerf era vecinul generalului Hayden, în California, iar, conform spuselor acestuia, pe cartea de vizita a lui Cerf sub numele său scria Evanghelistul Internetului.
Arhitectura Internetului a fost una deschisă de la început, un fel de spaţiu neguvernat, poate cel mai mare de pe planetă.
Generalul a prezentat o listă cu păcatele şi cu păcătoşii Internetului.
Cel mai mare păcat, spunea generalul, este când cineva îţi fură identitatea, datele, cardurile de credit secrete comerciale etc.
Alte păcate sunt denigrare şi dezmembrare, care vin împreună cu distrugerea de date.
Exemplu elocvent este dat de atacul hakerilor ruşi asupra Georgiei, unde aceştia au oprit Internetul, înaintea atacului militar al Moscovei.
Se întâmplase şi cu un an în urmă, când au atacat sistemul bancar estonian, din cauza mutării statuii soldatului sovietic, din centrul capitalei Talin la periferie.
Hakerii iranienii, cu virusul shamoon, au distrus într-o sâmbătă informaţiile depuse pe 25.000 de harduri din Arabia Saudită.
Norocul a fost, dacă se poate numi aşa, că nu erau informaţii operaţionale.
Iranienii au încercat şi la băncile americane Bank of America, Chase Manhattan, cu un atac DDOS, dar nu au reuşit.
A treia categorie de păcate se numeşte distrugerea lucrurilor fizice, şi înseamnă preluarea unei reţele şi distrugerea ei.
Astăzi acest lucru este denumit generic Stuxnet, virusul care a distrus 1000 de centrifuge iraniene.
Virusul controlează dispozitivele denumite Programmable Logic Controller - dispozitiv de Control Logic Programabil/PLC -, care sunt de fapt computere digitale folosite, de exemplu, la automatizarea proceselor industriale precum controlul maşinilor dintr-o fabrică ce utilizează linii de asamblare.
PLC-ul controlează procesele şi în acelaşi timp dictează măsurile în funcţie de ieşirile din sistemul monitorizat.
Virusul a mărit intenţionat viteza de rulare a centrifugelor, în timp ce arăta o funcţionare normală a acestora.
Ar trebui să fim conştienţi că ne aflăm într-un moment delicat, când acest virus a devenit conform lui Eugene Kaspersky, un virus sălbatic care a reuşit să infecteze mai multe obiective, inclusiv o centrală nucleară în Rusia şi chiar staţia orbitală internaţională, datorită unui stick USB folosit de un astronaut rus.
Domeniul Internet este unul ca un stat de drept, însă un stat de drept din Africa, cam neguvernabil în opinia generalului.
Hayden a mai declarat că intimitatea pe internet este practic imposibilă, întreg mediul online este periculos şi afectează toate aspectele vieţii noastre.
El a făcut o remarcă în discursul său la BNR că:
Trebuie să fim conştienţi că atunci când folosim Internetul este ca şi cum, în urmă cu 100 de ani, ai fi bătut o scrisoare personală, într-un cui, la Poştă, pentru ca toată lumea să o citească.
Cu ocazia apariţiei Stunex, un stat sau două au trecut Rubiconul folosind o armă de distrugere a unei infrastructuri critice într-un alt stat - respectiv virusul Stunex -, o armă cibernetică.
Asta ne duce cu gândul la noile arme folosite în Al Doilea Război Mondial.
CINE SUNT PĂCĂTOŞII DIN SPAŢIUL CIBERNETIC
- Acestea au fost păcatele, dar cine sunt păcătoşii?
- Toţi putem păcătui spunea generalul. Păcătoşii din spaţiul cibernetic sunt: statele, grupările infracţionale şi anarhiştii.
Fostul director al NSA, Michael Hayden a declarat că SUA fură informaţii pentru a asigura securitatea cetăţenilor săi, nu pentru a-i îmbogăţi, aşa cum face Beijingul.
Se ştie războiul cibernetic care se poartă între Beijing şi Washington.
Deci acţiunile de spionaj au trecut în lumea privată adunând informaţii pentru companiile ce dezvoltă noi tehnologii.
Un raport al companiei Mendiant arată că o unitate a armatei chineze, al cărei sediu de 12 etaje este bine păzit în Shanghai, a devenit un simbol al puterii cibernetice chineze.
Experţii în securitatea industriei informatice şi responsabili americani au precizat că hackerii unităţii specializate a armatei chineze au furat informaţii de la zeci de companii americane şi agenţii guvernamentale şi se pare că şi-au reluat atacurile folosind tehnici diferite de cele anterioare.
De ce?
Pentru a produce submarine furi tehnologia motoarelor diesel electrice silenţioase, pentru a construi rachete furi tehnologie pentru capetele de dirijare a acestora etc.
Armele din spaţiul virtual trăiesc acolo pentru todeauna, spre deosebire de cele convenţionale, care odată folosite se distrug/distrug.
Stunex are o mare capacitate, aceea de a se păstra 80%, atunci când este descoperit.
Grupurile infracţionale întâlnite, în general, în fostul spaţiu sovietic sunt cel de-al doilea păcătos din spaţiul virtual.
Acestea lucrează pentru a fura sau pentru a distruge reţele la ordinul celor care-i plătesc.
Cel de-al treilea grup îl formează aşa numiţii dezafectaţi. Este grupul cel mai periculos.
Aici sunt grupaţi anarhiştii şi cei care o fac de plăcere.
Sunt tineri în jur de 18-20 ani - menţiona generalul - care stau în pijamale şi şlapi, trăiesc încă la mama, în subsol, şi care pot fi supărati pe lume, care au nevoi pe care eu şi voi nu le putem înţelege şi, cu siguranţă, nu le putem îndeplini.
Statele pot fi contolate şi au regulile lor, dar aceştia sunt extrem de periculoşi, când posedă capabilităţile pe care le au grupurile infracţionale.
Întrebarea, care adeseori i se pune de către participanţi la reuniunile unde Hayden este invitat:
Unde este guvernul să ne protejeze?
Guvernul trebuie să ajungă în spaţiul virtual unde nu este acelaşi lucru, cu celelalte 4 domenii deja menţionate.
Telefonul meu, spunea generalul, este o poartă spre Somalia! O poartă spre conflicte.
Un fapt pozitiv, la adresa noastră a românilor, amintit de generalul Hayden este că spre deosebire de SUA, România are legi de protecţie a spaţiului virtual, dar...
...şi vouă vă va fi greu să echilibraţi libertăţile personale cu securitatea naţională. Şi noi agenţiile, alături de firmele private am protejat cetăţenii americani, acolo, în SUA, fără a ne lauda cu viictoriile obţinute în acest război, în sectoare precum energia şi finanţele.
Acum, companiile private intră în acest domeniu - cibersecurity.
Generalul a devoalat relaţia importantă pentru cei care protejează spaţiul virtual:
Riscul este egal cu Ameninţările ori Vulnerabilităţi ori Consecinţe. Regula elementară este ca orice factor să-l aducem spre zero, atunci riscul se diminuează. Vulnerabilitatea este factorul esenţial şi primordial, pentru sectorul privat. Asta înseamnă protecţie 80% , dar mai rămăn 20%, ce facem cu ele? Problema este să funcţionezi după atac. Rezilienţa, rezistenţa la şoc este importantă. Important este să descoperi că ai fost penetrat şi să poţi continua lucrul. Consecinţele sunt esenţiale, în domeniul virtual. Ce v-am spus aici, astăzi, este real sau ar putea fi real în viitorul imediat... Noi putem schimba Internetul de acum. El nu trebuie să fie pentru todeauna la fel... Am fost în Soho, cartierul londonez în 1980, cam rău famat nu-i aşa?. Ce obţineai acolo artă, muzică, teatru, literatură, droguri, prostituţie, infracţionalitate etc. Soho din anii 80 este Internetul de astăzi!
L-am întrebat pe general:
Credeţi că discursul preşedintelui Obama şi măsurile ulterioare ne vor duce înainte de 9/11. Mă refer la securitatea şi libertăţile noastre în condiţiile în care Orientul Mijlociu, doar la un pas de noi este raiul teroriştilor?
Răspunsul a fost:
Cred că este o greşeală a guvernului meu să încerce să explice culegerea de informaţii doar gândindu-se la terorism. Noi americanii, dar şi România, avem nevoie de sistemele de culegere de informaţie, în vederea prevenirii terorismului, dar şi a altor acţiuni. Am să fiu chiar oficial. Am să încerc să vă explic dilema pentru care terorismul este doar un exemplu şi nu o cauză. Eu însumi am depus mărturie în Congres, în primăvara anului 2000, pentru măsurile pe care le-am decis la agenţie. Dacă ne întoarcem în istoria NSA există o serie de momente când examinând Rusia încercam să interceptăm comunicaţii dintre comandamentul forţelor strategice şi bazele de rachete intercontinentale, din Asia Centrală şi de Sud. Culegerea de informaţii militare este o ţintă legală. Vroiam să monitorizăm această reţea pentru a vedea când se lansează o astfel de rachetă. Nu existau comunicaţii protejate pe această reţea. Ceream cetăţenilor care aveau echipamente să ne ajute la interceptarea lor şi era, pentru ei, o datorie patriotică. Hai să vedem cum este în anul 2014. Ţintele sunt terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată, toate coexistă pe aceeaşi reţea cu datele noastre personale şi nu mai poţi să ceri cetăţenilor să te ajute, pentru că ei nu au echipamentele necesare prezenţei pe o reţea unde apar şi comunicaţiile noastre. Şi acum revin în faţa comisiei senatoriale din Congres, unde i-am spus preşedintelui comisiei, cu ocazia audierilor: iată domnule preşedinte care este problema... trebuie să avem puterea şi autoritatea ca să captăm şi să examinăm aceste semnale, trebuie să aveţi încredere în noi. Este o problemă fundamentală de tehnologie moderă. Acum lucrurile nu se mai pot face ca în trecut şi domnule preşedinte... în primul rând... trebuie să închidem acum telefoanele noastre şi a celor din sală. Să le închidem oare ? Şi asta ne lasă cu o întrebare. Important este să nu uităm că miezul unei relaţii profunde între state este de multe ori reprezentat de relaţiile între serviciile de informaţii.
UN MOMENT DE COTITURĂ, ACCEPTAT NU CU FOARTE MARE PLĂCERE DE MILITARI
- În prezenţa unor reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale şi ai executivului actual, a unor reprezentanţi ai instituţiei militare naţionale, de ieri şi de azi, aţi luat cuvântul la un eveniment recent, dedicat împlinirii unui deceniu de la intrarea României în NATO. Cum comentaţi această aniversare?
- La eveniment au participat reprezentanţi ai Guvernului, Preşedinţiei, serviciilor, generali şi ofiţeri care au îndeplinit funcţii importante la acea vreme în România, dar şi în străinătate şi membri ai societăţii civile.
Cu părere de rău, nu a fost prezent niciun ministru al apărării.
Începând cu momentul semnării Parteneriatului pentru Pace, de către ministrul de externe român de la acea vreme - România fiind primul stat răsăritean care a aderat la parteneriat - în anul 1994, România ca stat, dar şi armata română şi-au adaptat treptat politicile, orientându-se către valorile şi reformelor care au deschis drumul spre NATO.
A fost un drum greu presărat cu multe obstacole datorate în primul rând concepţiilor sovietice ale unora dintre generalii care conduceau departamente la ora aceea, în primul rând a celor care au populat ministerul după 1989.
A fost 1994 un moment de cotitură, sub conducerea unui ministru civil, acceptat nu cu foarte mare plăcere de militari.
Predecesorul, Nicolae Spiroiu era un general cunoscut de militari şi apreciat, un om de echilibru care a realizat o punte între un trecut recent, de după 1989, dureros şi un viitor care oferea un alt fel de conducere a armatei: politică.
Un element cheie a fost crearea, la 3 noiembrie 1993, de către toate partidele politice din România, cu reprezentare în Parlament, a unui Consiliu Naţional Consultativ pentru Integrare Euroatlantică.
A fost un efort comun şi conjugat şi la nivel politic, dar şi la nivel social.
Deşi ţările Grupului de la Vişegrad au ezitat iniţial să semneze documentul cadru al PfP a urmat exemplul dat de România pe 26 ianuarie 1994 şi au rămas la fel ca şi noi susţinători fermi al acestuia.
În acest sens, Centrul George C Marshall din Germania a pregătit zeci de ofiţeri şi civili pentru a coopera în cadrul parteneriatului din toate ţările Central şi Est Europene, din fostele state sovietice, dar şi din Orientul Mijlociu.
În România sunt peste 500 de absolvenţi ai centrului amintit.
REPERE TRECUTE ÎN AMINTIRE
- Nu puţini dintre ei sunt acum la pensie, iar asociaţia lor, cândva dinamică, a devenit o amintire evocată la o cafea, sorbită de unii care au temeri să nu supere puterea de azi, sau pe răsăriteni...
- Semnarea parteneriatului a fost primul pas pe drumul integrării României în NATO şi UE, acolo unde de altfel îi este locul de drept.
Un moment capital a fost semnarea, în 1996, la Viena, a Tratatului de la Wassenaar, de fapt a Aranjamentului de la Wassenaar, pentru controlul exporturilor de arme convenţionale şi produse şi tehnologii cu dublă utilizare.
Pregătirea pentru aderarea la tratat a adus şi o serie de modificări şi renunţări în structurile militare.
Vă mai relatam cândva un alt moment pe acest drum complicat al aderării României la NATO: întâlnirea de la Bucureşti între şefii înzestrării de la Pentagon şi Ministerul Apărării Naţionale, subsecretarul de stat dr. Paul Kaminsky şi generalul ing. dr. Popa Florentin. A fost un moment de cotitură pentru că a fost semnat primul Memorandum de Înţelegere între cele două părţi pe tema cercetării şi dezvoltării de produse militare.
După acea vizită Departamentul de Stat a aprobat licenţele de export pentru România a avioanelor C-130 şi a UAV-urilor.
Am devenit astfel primul stat european cu o flotă proprie de C-130, dar şi utilizator a noilor tehnologii dezvoltate pentru aparatele de zbor fără pilot.
Îmi aduc aminte că subsecretarul american a vizitat expoziţia de tehnică militară unde erau câteva sute de produse fabricate de fosta industrie de apărare din România.
Spun fostă, pentru că mai avem undeva la 10.000 de oameni angajaţi în aceasta, faţă de Polonia, unde sunt în jur de 100.000.
Nu sunt un nostalgic, dar securitatea naţională implică un sector al producţiei de apărare nu de dimensiunea celui dinainte de anii 90, dar unul rezonabil, care să producă elementele esenţiale unei bune funcţionării a armatei şi a structurilor de securitate naţională, precum explozibili, muniţie, rachete, maşini blindate, camioane etc.
Am amintit de acea expoziţie pentru că acolo dr. Paul Kaminsky, cel care avea la dispoziţie, la acea vreme, respectiv anul 1996, un buget de 260 miliarde de dolari, s-a oprit la maşina de cercetare chimică produsă pe şasiul unui ARO, fiind impresionat de capabilităţile acesteia.
Sper ca actuala conducere să se întoarcă cu faţa la acest sector, iar prin cooperare cu firme străine să reuşim să producem ceea ce avem nevoie, inclusiv transportoarele 8x8, care au performanţe de nivelul celor din vest, cu tehnologia de astăzi.
Transportorul blindat Pyranha
CU MÂNA PE INIMĂ
- Visaţi frumos domnule general. La finele anului trecut s-a discutat la Bruxelles, la nivelul comunităţii europene, iar anterior la Bucureşti, la nivelul celor obişnuiţi doar să marcheze momentul, pentru impresionarea opiniei publice, despre industria naţională de armament. Şi a rămas aşa cum a fost....
- Îmi aduc aminte că în cooperare cu turcii am realizat, la Mizil, câteva bucăţi de transportor, testate apoi, cu succes, în Turcia, de forţele de uscat.
Turcii au fost extrem de mulţumiţi de produs şi ne-au întrebat câte comandăm.
Şeful Statului Major General de atunci i-a spus omologului turc că nu are bani.
Şi aşa contractul a fost anulat pentru că erau necesare 50% comenzi de fiecare parte.
Probabil că au mai fost şi alte elemente, dar se puteau rezolva.
Aşa am cumpărat trasportoarele Pyranha şi nu putem merge cu acestea în teatrele de operaţii.
Ne-au dat americanii MRAP-uri (Mine-Resistant Ambush Protected) şi Humvee (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle-HMMWV), pentru operaţiunile din Afganistan.
Suntem încă tributari producţiei dinainte de '90, iar echiparea de astăzi nu este la nivelul unui membru NATO, care a obţinut, prin militarii desfăşuraţi în Afganistan şi Irak, rezultate operaţionale excelente, cu inteligenţa acestora, devotamentul şi priceperea lor în mănuirea armamentului individual de producţie românească.
Dacă facem o recapitulare sumară putem spune că avem o reducere importantă a capacităţii de luptă a unor întregi segmente ale forţelor armate: flota maritimă, artileria de câmp, aviaţia militară, tancurile.
La nivelul de dotare cu vehicule de luptă sau auxiliare stăm foarte prost.
Tancurile sunt vechi, deşi sunt modernizate, TAB-urile la fel, iar camioanele armatei şi practic întregul sistem logistic, cel mai important factor într-o armată modernă, este la nivelul anilor ’89, din punctul de vedere al modernizării.
Când a venit vorba să folosim tehnocraţi, pe care i-am pregătit în SUA pentru achiziţii, aceştia nu au corespuns, din motive pe care militarii le cunosc mai bine.
Domnule colonel Petrescu, acesta nu este un rechizitoriu este o înşiruire de fapte.
Aşa arată situaţia de acum.
Am mai amintit de faptul că echipa pe care am condus-o la Departamentul pentru Politica de Apărare, respectiv la Direcţia de Integrare Planificată a Apărării a redactat prima Directivă de Planificare a Apărării, pe care împreună cu secretarul de stat de la acea vreme, Mircea Plângu am prezentat-o la Bruxelles, în faţa ambasadorilor ţărilor NATO.
Aprobarea Directivei ne-a făcut compatibili cu sistemul de planificare NATO. De asemenea, tot atunci, a fost redactată Legea Planificării Apărării.
Şi toate acestea s-au datorat unei voinţe politice a momentului. Bineînţeles că a urmat redactarea altor documente până la aderare.
Ceea ce mie mi-a părut drept cea mai mare neîmplinire a fost faptul că nu am putut implementa programarea multianuală, în primul rând datorită sistemului financiar românesc.
De fapt, domnule colonel Petrescu, seminarul a fost puţin mediatizat şi din câte am văzut doar câteva ziare din zona Olteniei au marcat momentul şi niciunul nu a vorbit nici măcar despre ce a spus unul din foştii şefi ai statului major general, ca să nu mai vorbim despre generalii care au participat şi au luat la rândul lor cuvăntul.
Civilii cu funcţii importante în Guvern şi la Preşedinţie, care au luat parte la vremea aceea lucrau în Ministerul Apărării în sectoare de care a depins implementarea politicilor NATO.
Nici despre aceştia nu s-a amintit în presă.
Probabil am intrat în NATO fără participarea militarilor şi a civililor din Minsiterul Apărării, numai cu o voinţă politică?!
Şi vă spun, cu mâna pe inimă, a fost acolo, la seminar, o întreagă istorie a drumului nostru către NATO.
Dar nu-i aşa, avem timp anul acesta să discutăm subiectul!...
AL DOILEA BUGET MILITAR, DUPĂ CEL AMERICAN
- China a trecut la construcţia primului portavion realizat cu forţe proprii, dar al doilea, după cel denumit Liaoning, care serveşte dorinţei Beijingului de a face diferenţa, în apele maritime naţionale, dar şi în cele disputate cu terţe ţări. La CCTV, pe 28 ianuarie, un expert chinez în studii strategice internaţionale afirma că Statele Unite rămân pentru China un model de organizare economică eficientă şi o superputere în următorii ani.
- Vă aduceţi aminte ceea ce am declarat în precedentul interviu:
Asia se află într-o situaţie similară Europei din anul 1914.
Toate statele din zonă sunt în febra pregătirilor militare: cumpără tehnică militară nouă, nave, avioane sau submarine, iar declaraţiile sunt optimiste, că situaţia este sub control.
Principala zonă cu potenţial ridicat de generare a unui conflict este Marea Chinei de Sud, unde disputele teritoriale sunt la ordinea zilei, aceasta fiind a doua cea mai circulată rută comercială maritimă din lume, după volumul de marfă care o tranzitează.
Pe lângă importanţa strategică, Marea Chinei de Sud are o populaţie bogată de peşte şi rezerve importante de petrol, respectiv 7,7 miliarde de barili rezerve dovedite şi 28 miliarde de barili rezerve estimate.
Asta face ca toate ţările care au ieşire la această mare – China, Taiwanul, Filipine, Malaezia, Brunei, Indonezia, Singapore şi Vietnam – să aibă pretenţii asupra apelor teritoriale ale celorlalte ţări, fiecare revendicând mai multe insule nelocuite din largul mării.
Ascensiunea Chinei şi întărirea componentei militare navale a făcut ca zona să devină una cu un risc ridicat de confilict.
De la venirea la putere, la sfarşitul anului 2012, a preşedintelui Xi Jinping, acesta a implementat planuri de modernizare a armatei chineze.
China este percepută astăzi ca o superputere economică, dar şi ca una militară în devenire.
Deşi bugetul militar este încă o necunoscută, creşterea acestuia a ajuns să depăşească, din evaluările analiştilor americani, bugetul militar al Marii Britanii devenind, cu o sumă evaluată între 120 şi 180 miliarde de dolari, al doilea buget militar, după cel al SUA.
Cheltuielile militare chineze au forma unui aisberg, care nu-şi devoalează decât partea superioară, aşa că orice frază pe această temă trebuie luată cu precauţie.
Modul în care Beijingul foloseşte resursele financiare, pe termen lung, nu le cunoaşte nimeni.
CEA MAI MARE ARMATĂ DIN LUME ARE 2.300.000 DE COMBATANŢI
- Ca fost diplomat român în China ar fi interesant să ne prezentaţi cartea de vizită a armatei chineze.
- Autorităţile chineze au dezvăluit, pentru prima dată, informatii legate de efectivul şi structura fortelor armate ale ţării.
Aceste detalii fac obiectul unui raport aparut la Bejing, sub numele de Cartea Albă a Apărării Naţionale.
China are cea mai mare armată din lume, ce numară 2,3 milioane de militari activi si 1,2 milioane, în rezervă.
Forţele terestre chineze sunt alcătuite din 1,9 milioane de militari, 14.000 de tancuri, 14.500 de unităţi de artilerie si 453 de elicoptere.
Forţele aeriene chineze au 470.000 de oameni, 2 556 de avioane de luptă, cu precizarea că tocmai chinezii au cumpărat drepturile asupra avionului de vânătoare Sukhoi-27.
Forţele marine dispun de 250.000 de militari, 66 de submarine, 27 de distrugătoare, 52 de fregate.
Regimentul 2 Artilerie are 100.000 de militari, 140 de rachete nucleare, 1.000 de rachete cu încărcătură convenţională.
Racheta Dong Feng 21D este capabilă să loveasca un portavion inamic de la peste 3.000 de km, de pe ţărm.
Cartea Albă a Apărării descrie, printre altele, rolul trupelor de artilerie, care cuprind forţele nucleare strategice şi rachetele convenţionale.
Ele reprezintă, precizează raportul, principala forţă de intimidare strategică, având misiunea de a impiedica alte ţări să utilizeze arma nucleara impotriva Chinei şi de a lansa contraatacuri nucleare şi lovituri de precizie cu rachete convenţionale.
Programul de portavioane este unul dintre cele care asigură consolidarea capacităţii militare chineze, monitorizată atent de serviciile de informaţii militare americane sau japoneze.
China a finalizat testele de mare cu noul portavion chinez Liaoning, demonstrând lumii întregi intrarea Chinei în restrânsa clasă a deţinătorilor de portavioane.
Testele de aterizare şi decolare, de pe portavionul Liaoning s-au efectuat cu succes.
Exerciţiile au fost realizate cu avioane J-15, de producţie chineză, capabile să transporte mai multe tipuri de rachete anti-navă, aer-aer şi aer-sol, precum şi bombe ghidate de precizie.
J-15 prezintă capacităţi comparabile cu avioanele ruseşti SU-33 sau cele americane F-18.
Chinezii îşi propun construcţia unui nou tip de portavion, până în 2018, sută la sută chinezesc, de tonaj mediu, mai precis de 60 de mii de tone.
Şi totuşi, China nu a fost niciodată o mare putere navală, în ciuda enormei sale deschideri spre Pacific.
Împăraţii chinezi au avut în mod tradiţional o doctrină strategică, care punea accentul pe replierea interioară, spre imensele teritorii ale Chinei, marele duşman fiind întotdeauna unul venind dinspre nord, dovadă şi construcţia Zidului Chinezesc.
EFECTELE MILITARE ALE NAŢIONALISMULUI ÎN ASIA
- Vremurile s-au schimbat, acum peste un milion şi câteva sute de mii de chinezi au trecut paşnic graniţa de nord, ocupând practic terenuri şi localităţi de unde au plecat cetăţenii Federaţiei Ruse şi muncind spre binele lor, ale propriilor familii şi în folosul extinderii, evident tacite, a puterii Chinei de azi. Iar la Moscova, în afara unei îngrijorări recunoscută de Vladimir Putin, şi a recentei aplicaţii militare, derulată în apropierea frontierelor ruso-mongole şi ruso-chineze, nu s-a făcut nimic pentru a stopa exodul civililor chinezi.
- Noile nave de război chinezeşti intensifică îngrijorările altor state din Asia potrivit cărora Beijingul va folosi aceste platforme militare pentru proiectarea forţelor în zonele întinse, din apele internaţionale, unde doresc a prelua controlul.
Dintre acestea sunt zonele din Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est şi Marea Galbenă, unde China şi-a revendicat deja suveranitatea maritimă asupra unor insule, dar acesta este primul pas spre Oceanul Indian.
Tensiunile dintre China şi Japonia, generate de conflictul asupra unor insule din Marea Chinei riscă să fie o ameninţare serioasă pentru pacea din Asia.
Pentru moment, China, SUA şi Japonia menţin relaţii de curtoazie între guvernele lor, însă în spatele lor domneşte neîncrederea.
O greşeală de calcul poate declanşa o catastrofă şi din această cauză există o teamă profundă la Washington, la Tokyo şi poate şi la Beijing.
Situaţia actuală este una conflictuală datorită naţionalismului ce se mainfestă intens la Tokyo şi la Beijing, dar şi la Seul.
Japonezii au acceptat, după Al Doilea Război Mondial, în urma presiunii americane, o Constituţie pacifistă.
O Constituţie pe care prim-ministruL Shinzo Abe vrea s-o schimbe.
De la conceptul economic Abenomic la cel Abe-militar, amâdouă construite de actualul prim ministru japonez, pentru o resuscitare a Japoniei, nu este decât un pas.
Premierul conservator Abe a aprobat un buget de cheltuieli în valoare de 24.700 de miliarde de yeni, echivalentul a 175 de miliarde de euro, pentru perioada 2014-2019, buget care include achiziţionări de avioane fără pilot, avioane cu decolare verticală, vehicule amfibie, tancuri şi submarine.
Acest demers redirecţionează priorităţile apărării Japoniei, către insulele din vestul şi din sudul arhipelagului.
Până în prezent, Tokyo viza ca principală prioritate protejarea nordului şi estului ţării, încă din perioada Uniunii Sovietice.
Cu noile echipamente şi priorităţi, Japonia vrea să creeze forţe capabile să facă faţă unei invazii combinate pe cale aeriană, maritimă şi terestră.
Japonia şi China cunosc o escaladare a tensiunii în legătură cu asigurarea suveranităţii asupra unui arhipelag nelocuit din Marea Chinei de Est, administrat de Tokyo, sub numele Senkaku şi revendicat de Beijing, sub numele Diaoyu.
Apele din zonă sunt patrulate atât de nave chinezeşti, cât şi de nave ale Pazei de Coastă nipone.
CE NU ŞTIM
- Cu o populaţie dublă faţă de cea a României şi Coreea de Sud a devenit un pion militar important, pe tabla de şah geopolitic, a Asiei...
- Într-adevăr, în această cursă a înarmărilor, noua sosită este Coreea de Sud, care doreşte un portavion propriu, până în anul 2036, dar şi achiziţionarea de avioane de vânătoare cu decolare şi aterizare verticală, cu baza pe navele amfibie de asalt de tip Dokdo, deja în anul 2019.
Acum flota sud-coreeană are o navă amfibie de asalt de tip Dokdo, cu un deplasament de aproximativ 19 mii de tone.
Nava este capabilă să transporte 10 elicoptere, dar iniţial proiectul prevedea acoperirea punţii cu un strat special, capabil să reziste la temperaturi ridicate, în timpul zborului unor avioane cu decolare şi aterizare verticală, precum F-35B.
Taiwanul, Filipine, Malaezia, Brunei si Vietnam reclamă, la rândul lor, teritorii, care se suprapun în Marea Chinei de Sud.
Situaţia este mult mai complexă decât pare iniţial, ca un conflict între Beijing şi Tokyo.
Ce nu ştim este capacitatea Armatei Populare de Eliberare Chineză de a se implica în misiuni complexe în medii ostile.
Acţiunile sale de intervenţie, destul de modeste, cu nave de pescuit sau ale Gărzii de Coastă, s-ar putea diversifica odată cu lansarea la apă a două sau trei portavioane, însă eficienţa acestora va lăsa de dorit, mult timp de acum încolo, din cauza lipsei de experienţă, a celor care le manevrează.
Nici măcar celebra rachetă menită să anihileze portavioanele în mişcare nu şi-a dovedit în vreun fel eficacitatea.
Discuţii despre securitate continuă în zonă.
La Singapore s-a desfăşurat Conferinţa de Securitate Asia-Pacific, cu două zile înainte de deschiderea expoziţiei de aviaţie.
Dezbaterile s-au axat pe o varietate largă de subiecte, de la politicile aplicate la modernizarea forţelor armate, disputele teritoriale din Marea Chinei de Est şi din Marea Chinei de Sud, la creşterea puterii militare a Beijingului, fiind evocate conceptul american de Air See Battle şi cel de Rebalansare Strategică în Asia, Pivotul Asia, dar şi conceptul strategic chinez, de interzicere a accesului aerian.
Au fost două paneluri. Primul a examinat strategiile şi implicaţiile relaţiilor chino-americane în regiune şi al doilea a abordat direcţiile de modernizare în domeniul aviaţiei, ca de exemplu noua generaţie de avioane de atac, rachetele aer-sol şi aer-aer ghidate, noii senzori şi modalităţile de distribuţie a informaţiilor colectate de aceştia.
SPRE CE NE ÎNDREPTĂM
- După un asemenea bombardament informaţional, întrebarea firească este: care-i soluţia pentru viitor?
- Creşterea militară a Chinei îi afectează pe toţi ceilaţi parteneri regionali, la fel ca şi competiţia dintre Washington şi Beijing.
Deocamdată, SUA îşi întăreşte Pivotul Asia, prin noi acorduri militare cu ţările din zonă, dar şi cu India, prin consolidarea relaţiilor diplomatice şi prin vizitele preşedintelui şi a altor oficiali de la Washington, în zonă.
Spre exemplu, urmează un turneu, neconfirmat, al preşedintelui american Barak Obama, în luna aprilie, în Asia, unde va vizita Japonia, Filipine, Malaezia şi poate Coreea de Sud.
Europa a rămas tributară relaţiilor externe bilaterale.
După eşecul Parteneriatului Estic, în privinţa unor ţări din fostul URSS, statele europene membre ale NATO ar trebui să regândească, împreună cu SUA, această structură.
NATO trebuie să devină o organizaţie implicată în securitatea internaţională, pe planurile politic, diplomatic şi militar.
Cred că a venit timpul pentru a reformula conceptele şi priorităţile strategice, ale celei mai de succes alianţe militare, de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Reticenţa va fi mare, dar rezultatul este inexorabil.
Un nou actor global, în care europenii vor avea o voce importantă.
Şi aşa, relaţia Transatlantică rămâne trainică şi la fel de importantă ca acum 60 de ani.
- O proiecţie care va fi confirmată, amendată parţial sau ignorată la Summitul NATO, din acest an, din Marea Britanie. Domnule general vă mulţumesc frumos pentru acest interviu, comparabil, ca flux de date comentate, cu prăvălirea de ape de la cascada Niagara. Numai că şi aceasta a îngheţat, la începutul acestui an...
Se încarcă comentariile...
