Interviu cu Vicențiu Popa, un promotor al scriitorilor români - În România sunt peste 2.7 milioane de oameni care citesc lunar

Vicențiu Popa este unul din puținii oameni care mai promovează asiduu cartea și autorii români. Licențiat în știinţe politice, cititor de cursă lungă și prezentator TV.

Din 2020 povestește, în fiecare săptămână, o carte a unui autor român. Din ianuarie anul acesta este gazda emisiunii „Cartea Săptămânii” la Canal33.

R.C - Conform Eurostat, 35% dintre români recunosc că nu au citit niciodată vreo carte și doar 16% spun că citesc lunar. Cum și mai ales de ce ai ales să vorbești despre carte și cărți în România?

Vicențiu Popa - Pentru că în România trăiesc, în limba română mă exprim cel mai bine, iar dacă este să interpretăm cifrele în mod numeric, acest procent de 16% şi dacă considerăm că mai suntem în ţară doar 17 milioane, tot înseamnă un număr de 2,72 milioane de oameni ce citesc lunar. Ceea ce îmi propun eu este a le aminti celor ce au ajuns să citească cum o făceam eu acum câţiva ani, că cititul trebuie făcut şi de bucurie, nu doar pentru a deveni mai informaţi și mai competenţi în domeniile noastre de activitate.

R.C - Când ți-ai descoperit pasiunea pentru cărți?

Vicențiu Popa - Nu sunt sigur dacă în vacanţa de vară a clasei întâi sau la începutul clasei a doua. Sunt sigur însă că deja prin clasa a treia citeam cu patimă, de multe ori anumite cărţi ce nu erau neapărat pentru vârsta mea: de exemplu am citit Fraţii Jderi a lui Mihail Sadoveanu prin clasa a patra, iar cu Robinson Crusoe m-am întâlnit abia prin clasa a opta, când deja nu m-a mai impresionat foarte tare.

R.C - Cum arată proiectul tău și cum vezi dezvoltarea lui pe termen mediu și lung?

Vicențiu Popa - Sigur mă văd citind şi povestind cărţi şi peste cinci sau zece ani. Îmi doresc atunci când voi găsi o oportunitate să-l dezvolt, pe lângă prezentarea săptămânală a unei cărţi, într-o emisiune de interviu unu la unu, dar eventual şi cu doi invitaţi, de preferinţă scriitori români, dar şi alte persoane din spaţiul public, care vor dori, cu care să discutăm, dacă sunt scriitori destul de puţin despre opera lor proprie şi mai mult despre cărţile care i-au marcat, la nivelul vieţii, dar şi în ultimul timp.

Practic, vreau să ajung să-mi fac interlocutorul să vorbească “cu ochii sticlind de încântare” despre cărţile ce i-au plăcut, care eventual i-au schimbat, marcat viaţa, dar şi despre acelea care i-au încântat şi atât.

R.C - Autorii români câștigă teren dar ei sunt încă prea puțin prezenți în spațiul public. Ce autori români recomanzi și care sunt cărțile citite recent care te-au marcat?

Vicențiu Popa - În ultimii trei ani am citit mai mult de 50 de autori români pe diverse paliere aşa că este foarte dificil să fac un clasament deoarece sigur aş nedreptăţi pe mai mulţi dintre ei şi dacă acum aş recomanda 25 sau 30 aş încărca cititorii cu prea multe nume.

Ce pot să spun în acest moment este însă faptul că aproape fiecărui autor străin de succes pe care l-am citit în ultimii ani se poate spune că îi corespunde cel puţin un român ce poate scrie chiar mai bine decât el sau cel puţin similar, fără însă a-l plagia. Sunt deja în România câţiva scriitori ce au reuşit să vândă zeci de mii de exemplare din câte un roman, deci expresia că nu poţi fi scriitor de anvergură în România eu nu o cred. Igor Bergler a reuşit să scrie trei cărţi ce s-au vândut în mai mult de două sute de mii de exemplare fiecare.

R.C - Ești adeptul cărților în format tradițional or a celor în format electronic?

Vicențiu Popa - 100% al cărţilor în format tradiţional, în ceea ce mă priveşte pe mine, ce am, descoperit tehnologia puţin mai târziu, când deja eram format ca cititor. Cei mai tineri decât mine sau cei care sunt mai upgradaţi cu tehnologia citesc destul de uşor şi de pe dispozitive electronice. Important este să se citească indiferent de formatul ales.

R.C - Cât timp dedici zilnic pentru citit?

Vicențiu Popa - Undeva în jur de o oră media. În condiţiile în care nu prea citesc în weekend, pentru că nu vreau să-mi transform proiectul în ceva ce aduce disconfort familiei, care oricum mă vede acasă abia după ora 20.30 de luni până joi.

Pentru a citi o carte îmi ia destul de rar mai mult de şase ore. Mi se întâmplă atunci când am programată înregistrare mâine şi mai am de citit 150 de pagini, să citesc în bucătărie, după ce adoarme fetiţa mea, pentru că dacă stau pe canapea trag la somn. Am şi ture în care sunt prea obosit la unu noaptea şi îmi pun ceasul să sune la ora șase pentru a prezenta cartea terminată. Mi-ar plăcea să-mi transform pasiunea în sursă de venituri şi să ajung să citesc 4-5 ore pe zi, după care într-o formă sau alta să scriu, înregistrez păreri, dar e mult până departe.

R.C - Împrumuți cărți?

Vicențiu Popa - Ooo da! La ritmul în care citesc eu mi-ar trebui mai mult de doi metri liniari de bibliotecă pe an şi nu am un apartament atât de mare. Vin şi cu frustrarea din copilărie, când mai cereai câte o carte vreunui coleg şi îţi spunea că nu poate să ţi-o dea deoarece îi e teamă că o să-i îndoieşti vreo filă şi se va supăra tatăl sau mama. Probabil de aia nu citeau nici respectivii colegi.

Dau cărţi împrumut cu mare drag, cer la rândul meu, deoarece consider că o carte are menirea de a fi citită, nu de a înfrumuseţa un perete şi a nu fi deschisă ani întregi după ce ai citit-o în ideea că poate va fi interesat şi copilul tău… Cel mai tare mă bucur atunci când, după ce împrumut o carte, mi se spune peste câteva luni că a fost dată mai departe şi după trei sau patru mâini i s-a pierdut urma. Asta înseamnă că acea carte şi-a împlinit rostul.

R.C - Ce carte ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Vicențiu Popa - Narcis şi Gură de Aur a lui Hermann Hesse. Este cartea care mi-a plăcut cel mai mult în cariera mea de cititor. O carte a descoperirii lumii prin cunoaştere, prin iubire, prin dăruire. O carte a preţuirii prietenului tău, pe care îl încurajezi să-şi găsească rostul în lume deşi eşti conştient că în felul acesta îi vei pierde prezenta din apropierea ta, Felul în care Gură de Aur descoperă lumea, în inocenţa lui, în curiozitatea lui, prin frumuseţea cu care se oferă, dorinţa de a merge mai departe m-a captivat în 2001 când am citit-o şi, şi acum mă face să mă gândesc la ea cu inima plină.