INTERVIU cu pianistul Murray Perahia: ”Muzica clasică nu va muri niciodată”
0
În ultima zi a celei de-a 21-a ediţii a Festivalului ”Enescu”, publicul are ocazia de a-l reasculta pe scena Ateneului Român pe Murray Perahia, pianist cu o carieră de peste 40 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi ai zilelor noastre
Preferă să se exprime prin intermediul muzicii şi oferă foarte rar interviuri, dar am avut deosebita ocazie de a purta o foarte interesantă discuţie înainte de sosirea sa la Bucureşti, din care puteţi afla detalii despre fascinanta sa personalitate muzicală.
CV
Nume: Murray Perahia
Data naşterii: 19 aprilie 1947
Stare civilă: căsătorit, 2 copii
Locuieşte în: Londra
Născut la New York, Murray Perahia a început studiul pianului la vârsta de 4 ani şi a absolvit apoi Colegiul Mannes la secţiile de dirijat şi compoziţie. În 1972 a câştigat Concursul Internaţional de la Leeds. Printre numeroasele sale înregistrări se numără integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de Mozart, ca solist şi dirijor al Orchestrei Engleze de Cameră sau cele 5 Concerte pentru pian şi orchestră de Beethoven cu Orchestra Regală Concertgebouw şi dirijorul Bernard Haitink. La împlinirea a 40 de ani de carieră, casa de discuri Sony Classical a lansat o ediţie specială a tuturor înregistrărilor pianistului. Câştigător al mai multor Premii Grammy, Perahia este Doctor onorific al Universităţilor Leeds şi Duke şi a primit în 2004 titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic de la Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, ca recunoaştere a meritelor sale extaordinare în domeniul muzical.
Aş dori să începem această discuţie cu timpul prezent. În cea mai recentă înregistrare a dvs. vă întoarceţi la Brahms după 20 de ani. Ce aţi descoperit nou în muzica sa în toată această perioadă?
Nu sunt conştient de lucruri specifice, dar cred că am crescut ca muzician, deci privesc şi mai mult în interiorul muzicii, văd mult mai multe posibilităţi, iar Brahms a fost un compozitor care a însemnat mereu foarte mult pentru mine. Am interpretat ambele Concerte pentru pian şi Sonatele, îi cunosc toate lucrările camerale, am crescut cumva cu această muzică. Şi cred că am descoperit nişte subtilităţi de-a lungul anilor.
Aţi ales pentru acest CD lucrări din trei perioade ale creaţiei lui Brahms. Credeţi ca muzica acestuia s-a schimbat cumva de la o perioadă la alta?
Da, lucrările târzii sunt, într-un fel, foarte compacte. De exemplu, la începutul opusului 119 nr.1, spune foarte multe lucruri cu foarte puţine sunete, ceea ce la început nu se întâmpla. Cred că acest Intermezzo dezvăluie foarte multe despre Brahms. Căderile descendente de terţe sunt foarte importante şi păstrează totuşi un schelet armonic. Este o muzică foarte complicată, dar plină de emoţie. Cred că acesta este un lucru pentru care muzica lui Brahms mă interesează atât de mult, nu pierde niciodată impactul emoţional. Impactul la care mă gândesc intervine chiar de la început în primul Concert pentru pian – tragedia morţii lui Schumann şi tot ce aceasta a însemnat pentru el. Ceva tulburător. Este primul sentiment care iese în faţă atunci când asculţi această lucrare. În creaţiile de mai târziu, emoţia este mai subtilă, dar nu mai puţin profundă. Asta pentru că sunt incluse mult mai multe considerente intelectuale, cred.
Credeţi aşadar că timpul ne face să fim mai înţelepţi.
Da, exact! Aţi spus totul într-o propoziţie.
Ştiţi deja ce urmează după Brahms? La ce lucraţi acum?
Acum înregistrez Suitele franceze de Bach, am cântat trei dintre ele în concert, pe celelalte trei încă nu. Apoi…nu ştiu. Pentru că lucrez la o ediţie a Sonatelor lui Beethoven, sunt foarte implicat în muzica lui şi mă gândesc să reiau la un moment dat Sonata Hammerklavier. Întotdeauna revin la Chopin, Bach, Mozart, Haydn, Schumann, am multe lucrări care mă menţin ocupat.
Veţi interpreta o Suită franceză de Bach şi în Festivalul ”George Enescu”, alături de lucrări de Beethoven, Schumann, Chopin. Cum construiţi de obicei structura unui program?
Construiesc programele pe baza entuziasmului meu. Aşa cum spuneam, Bach şi Beethoven sunt părţi importante ale vieţii mele în această perioadă, aşadar programul trebuie să-i includă, dar este nevoie şi de ceva contrast. Chopin este de asemenea foarte important pentru mine, iar contrastul ar fi probabil Schumann. Nu sunt însă sigur, nu ştiu niciodată dinainte ce voi cânta într-un anumit moment, pentru că trebuie să reflecte trăirile mele din acele momente. Dacă nu eşti îndrăgostit de acea muzică, intervine un fel de ariditate şi asta nu este un lucru bun.
Cântaţi pentru dvs. sau pentru public? Iar dacă ambele, cum interacţionează aceste coordonate?
Simt că dacă iubeşti într-adevăr muzica pe care o cânţi şi eşti foarte implicat în ea, acest lucru se va transmite către public. Nu trebuie aşadar să faci un efort, efortul constă în a te dedica întru totul muzicii. Pentru asta este nevoie două lucruri - studiu şi dragoste. Asta încerc prin ceea ce fac. Prin urmare simt că dacă reuşesc cu succes, atunci publicul va aprecia.
Aţi putea descrie cumva sfera dvs. emoţională şi spirituală în timp ce cântaţi?
În timp ce cânt nu este foarte clară, pentru că se întâmplă atât de multe în acele momente. Există comunicare, trebuie să fiu conştient de ceea ce urmează, există preocupările tehnice şi multe alte astfel de lucruri. Dar când ascult muzică, aceasta este o mare plăcere a mea, şi fac asta aproape zilnic, ascult lucrări pe care nu le cunosc sau pe care nu le-am studiat, doar pentru a fi în contact cu muzica. Este o plăcere imensă pentru mine, pentru că lumea muzicii este o lume specială. De exemplu, recent am fost să urmăresc Răpirea din Serai de Mozart, iar bucuria şi intensitatea emoţiei pe care am simţit-o au fost extraordinare. Cred că unii compozitori cum sunt Mozart, Bach, merg mai departe de ceea ce este obişnuit, într-o lume pe care o putem pătrunde şi noi, dar datorită creaţiilor acestora. Este o legătură emoţională intensă pentru mine şi o preţuiesc foarte mult.
Vă simţiţi cumva legat nu doar de muzică, ci şi de compozitor, atunci când îi abordaţi lucrările?
Da, dar mai mult de muzică, deoarece compozitorul este ca un recipient pentru muzica sa. Foarte adesea citeşti biografia unui compozitor şi observi că este exact opusul muzicii. De exemplu, Beethoven a avut o viaţă nefericită, totul a fost o dezamăgire, dar nu muzica. Ea reprezintă victoria, bucuria. Nu putem afla foarte multe din ceea ce a trăit şi a făcut compozitorul. Mozart şi Schubert au avut o viaţă scurtă, dar atât de completă prin muzică. Omul este deci un pic separat de viaţa reală atunci când întră în această lume a muzicii.
Ce este mai interesant pentru dvs., procesul de descoperire al unei lucrări prin studiu şi analiză sau rezultatul, interpretarea ei?
Ambele sunt foarte importante pentru mine.
Aţi spus anterior că detaliile sunt doar părţi ale unei structuri complexe. Începeţi să descoperiţi detalii pornind de la complexitatea unei structuri sau construiţi întregul unei lucrări prin cumul de detalii? Cred că Heinrich Schenker va fi implicat în răspunsul dvs.
Da, Schenker are legătură cu răspunsul. Dar începutul studiului unei lucrări va fi fără considerente intelectuale, este doar încercarea de a intra în atmosfera, starea, esenţa ei. Prim urmare, o absorb într-un fel, fără intelectualitate. Asta pentru o perioadă, pentru cel puţin două săptămâni înainte de a deveni implicat. Pentru că mă cufund în frumuseţea muzicii şi nu vreau să o analizez prea mult la început. Apoi încep să iau în considerare lungimea frazei, lucru foarte important, şi cum se realizează legătura cu fraza următoare. Înainte de a merge spre conducerea vocilor şi înainte de a merge spre Schenker, analizez lungimea frazelor.
Cât timp durează pentru dvs. procesul de trecere de la studiul şi analiza unei lucrări până la interpretarea ei, până sunteţi satisfăcut de rezultat?
Asta necesită foarte mult timp. Deşi de obicei pot să cânt o lucrare la puţin timp după ce am început să o studiez, câteva zile, este o situaţie fericită, dar nu se întâmplă chiar aşa. Să pătrunzi în adâncimea unei lucrări este un proces de lungă durată, cel puţin luni de zile.
Vorbind despre relaţia dvs. cu ascultătorii, aţi spus într-un interviu acum câţiva ani că doriţi să aduceţi publicul mai aproape de muzica lui Bach, Mozart şi Beethoven. S-a schimbat cumva acest scop?
Nu, este exact acelaşi.
Care este pentru dvs. diferenţa dintre o înregistrare şi o interpretare live, din punct de vedere emoţional?
Mă simt mult mai eliberat într-un concert, pentru că este spontan, iar spontaneitatea este foarte importantă atunci când faci muzică. Dar înregistrarea reflectă mai mult decât un moment, reflectă o multitudine de gânduri despre lucrare, aşa cum ţi-ai dorit. O imagine cât mai completă posibil a viziunii tale asupra piesei respective. Poate este greşit, dar este felul meu de a mă apropia de o înregistrare, pe care o consider o realizare mult mai complexă. Totuşi, concertul este locul în care se face muzica, este o comunicare spontană.
Vorbind despre exprimarea emoţiilor şi sentimentelor, aţi fost impresionat de onestitatea lui Vladimir Horowitz în a-şi exprima tristeţea sau bucuria. Faceţi acelaşi lucru atunci când cântaţi sau în viaţă?
Încerc, nu ştiu însă cât de mult reuşesc, dar încerc să exprim cele mai adânci emoţii ale mele.
Cum reuşiţi, ca muzician de succes, să menţineţi echilibrul dintre viaţa dvs. profesională şi cea personală?
Ignor aspectul de a fi un muzician de succes, nu sunt conştient de asta. Continui la fel ca în prima zi, succesul nu are nimic de-a face. Te ajută poate într-un fel, dar în clipa în care începi să fii luat în considerare şi crezi că ştii totul, sau chiar doar ceva, o parte din acel tot, atunci cred că eşti pierdut.
Aţi spune că încă aveţi amintiri plăcute de la ediţiile precedente ale Festivalului ”Enescu”?
Da, foarte, foarte multe. Mi-a plăcut întotdeauna sa fiu parte din acest Festival, tot ce este legat de el a fost mereu o bucurie pentru mine.
Aţi avut vreodată timp să vizitaţi oraşul nostru?
Da, am fost la Muzeul ”George Enescu”, am luat câteva dintre partiturile lui, deci am avut şi plăcerea să vizitez.
Cum vedeţi viitorul muzicii clasice?
E greu de ştiut, deoarece casele de discuri au dificultăţi, cred că sălile de concert nu suferă încă, dar atenţia publicului e îndreptată foarte mult spre muzica pop şi nu atât de mult spre muzica clasică. Însă în opinia mea, muzica clasică este o nevoie pe care publicul o are. De aceea cred că nu va muri niciodată.
Se încarcă comentariile...
