Integrare europeană şi război. Va decide Rusia viitorul regiunii?
0
Dezbaterea de joi, 23 iunie, a fost organizată de ISPRI (Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române), LARICS (Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică), şi German Marshall Fund România.
Au participat dl Prof. Dan Dungaciu, Director ISPRI - Academia Română şi dl Conf. Univ. Igor Munteanu, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA şi reprezentant al IDIS Viitorul – Chişinău. Moderatorul dezbaterii a fost Claudiu Lucaci, expert în comunicare strategică. Dezbaterea poate fi urmărită AICI.
Foto: Claudiu Lucaci – expert comunicare strategică şi Prof. Dan Dungaciu – Director ISPRI şi Preşedinte LARICS.
Claudiu Lucaci: De acestă dată se va vorbi despre un subiect care multora ar părea şi ar putea fi foarte îndepărtat în termeni de preocupări, dar este foarte apropiat geografic. Am dat titlul „Dragoste în vremea holerei” acestei dezbateri fără vreo altă legătură cu romanul lui Gabriel Garcia Marquez, în afară de faptul că ar fi vorba despre două lucruri care sunt în antiteză geopolitic – războiul care răvăşeşte Ucraina şi „dragostea” pentru Uniunea Europeană sau acordarea statutului de ţări candidate la aderarea la aceasta pentru Ucraina, şi Republica Moldova.
Deşi a fost anunţată ca prezentă, dna Alina Achim-Inayeh, din motive personale, a trebuit să renunţe la participare în ultimul moment, dar vor participa dl Conf. Univ. Igor Munteanu, reprezentant al IDIS Viitorul, Chişinău, şi dl Prof. Dan Dungaciu, director al ISPRI şi LARICS. A venit anunţul oficial din partea Consiliului European, după ce Comisia Europeană şi-a dat avizul pentru invitarea ca ţări candidate a Ucrainei şi Republicii Moldova. În condiţii normale, această invitaţie la negocieri de aderare ar fi fost un lucru extraordinar, dar în acest context invitaţia este mai mult o urgenţă, o necesitate, care nu duce automat pe drumul ireversibil al integrării în Uniunea Europeană – sunt de exemplu state în Balcanii de Vest care aşteaptă şi de 17 ani această integrare.
Ce reprezintă această invitaţie, acest anunţ oficial pe care l-ar face Consiliul European pentru Ucraina şi, în special, pentru Republica Moldova?
Dacă Rusia nu e învinsă în Ucraina, dosarul integrării europene se mută la Kremlin
Dan Dungaciu: În primul rând, din perspectivă simbolică, imediată, este un eveniment care politic înseamnă foarte mult pe termen scurt pentru Republica Moldova şi Ucraina. Şi pe bună dreptate. Dar nu numai pentru Chişinău şi Kiev, ci şi pentru Europa.
Din perspectiva Bruxelles-ului, este şi o marcare de teritoriu, gestul are o dimensiune strategică, geopolitică, asumată de acolo, care semnalizează că spaţiul acesta anterior de „interes” comun (numit de ruşi „străinătate apropiată”, de UE „parteneriatul estic”) nu poate fi pur şi simplu preluat de Federaţia Rusă, fie şi prin război. Uniunea Europeană este acolo şi marchează simbolic acest spaţiu prin conferirea celor două state a acestui statut de candidate la aderare. Iată că pentru prima oară Uniunea Europeană joacă şi geopolitic din acest punct de vedere, este o confruntare pe care, dincolo de dimensiunea militară, Uniunea Europeană şi-o asumă în mod explicit – nu mai sunt formule paleative, gen Parteneriatul Estic, ci asumări concrete, de tip „state candidate”. E un semn important, care sperăm să nu rămână conjunctural, doar generat de o presiune exterioară, războiul.
În al doilea rând, într-un mod paradoxal, aceste date, această adeziune, statutul pentru Ucraina şi Republica Moldova, nu schimbă cu nimic şi problema de securitate, pentru că Uniunea Europeană nu este o organizaţie de securitate. UE nu poate proteja nimic în termeni de securitate militară. Finlanda şi Suedia îşi doresc intrarea în NATO ca urmare a invaziei Federaţiei Ruse, deşi sunt în Uniunea Europeană – cu alte cuvinte, este limpede că Uniunea Europeană nu este suficientă pentru aceste state pentru a avea o umbrelă de securitate. Pe partea cealaltă, Ucraina şi Republica Moldova semnalizează dorinţa de integrare în spaţiul european ca urmare a ceea ce Rusia a făcut şi face în Ucraina, deşi nu UE, ci NATO ar fi fost răspunsul pentru o agresiune militară. Singurul instrumet real în chestiuni de securitate al UE, dincolo de câteva formulări din tratate, care se referă mai degrabă la chestiuni legate de terorism şi cyber, este... negocierea. Am văzut cum a funcţionat.
În al treilea rând, dincolo de aceste momente festive sau de bucurie ca urmare a acestei decizii politice a Bruxelles-ului, lucrurile sunt foarte complicate, chiar foarte dure, pentru că totul depinde de ce se va întâmpla în Ucraina. Ca să fim tranşanţi, atâta timp cât niciun oficial european nu a menţionat cazul Ciprului sau precedentul Cipru, asta înseamnă că dosarul integrării europene, dacă Rusia nu va fi învinsă în Ucraina, va fi şi pe biroul Kremlinului, nu doar pe biroul Bruxelles-ului.
Cu alte cuvinte, dacă Rusia reuşeşete să fie victorioasă în Ucraina, în sensul că nu va fi alungată din Ucraiana, asta înseamnă că Ucraina şi Republica Moldova vor avea teritorii pe care nu le controlează. Scenariul cipriot, cazul Ciprului, unic şi irepetabil, spune Bruxelles-ul, a însemnat integrarea în UE a Cuprului cu teritorii pe care nu le controlează - 60% teritoriu controlat şi în Uniunea Europeană, 40% teritoriu necontrolat parte a Ciprului, dar oarecum nu şi în UE. Acesta a fost un caz unic. Republica Moldova şi Ucraina sunt în aceeaşi situaţie. Dacă Bruxelles-ul nu este dispus să repete cazul cipriot, atunci precondiţia fundamentală ca aceste state să adere la UE este ca ele să îşi rezolve conflictul teritorial şi să îşi controleze întregul teritoriu, iar asta ar însemna că dacă Ucraina nu învinge militar Federaţia Rusă, atunci Moscova ar avea controlul dosarului de integrare europeană a Ucrainei şi Republicii Moldova, pentru că acestea două vor trebui să negocieze cu Federaţia Rusă ca să îşi poată controla teritoriile. Pe termen mediu şi lung, aceasta este sabia lui Damocles care atârnă asupra Chişinăului şi Kievului.
Claudiu Lucaci: Întrebare pentru dl Igor Munteanu de la Chişinău - noi în România vedem poate mai realist, pragmatic, ceea ce va fi probabil în zielele următoare ca ştire importantă pentru Republica Moldova în cazul unui mesaj pozitiv de la Bruxelles, dar cum se va vedea aceasta de la Chişinău? Cel puţin din partea preşedintei Maia Sandu există acolo această efuziune, această dorinţă de a arăta că se îndreaptă spre un parcurs european ireversibil, dar cum se văd acolo aceste lucruri?
Foto: Igor Munteanu - fost ambasador al Republicii Moldova în SUA şi reprezentant al IDIS Viitorul – Chişinău
Igor Munteanu: Sigur că majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova se vor bucura de acesată invitaţie la negocierile de aderare, că vor lăsa în spate zona gri în care a fost Republica Moldova până acum, zonă gri unde se întâmplă tot felul de lucruri neplăcute în istorie.
Dar trebuie făcute câteva clarificări – în primul rând, dacă Republica Moldova va face faţă acestei provocări istorice de a intra pe platforma negocierilor de aderare, acesta va fi meritul tuturor, nu al unui singur partid, iar în al doilea rând contextul internaţional sigur că s-a schimbat foarte mult – Uniunea Europeană când face acest gest, când întinde o mână Ucrainei, Republicii Moldova şi un pic şi Georgiei se gândeşte la provocările actuale de securitate şi apărare la care trebuie să facă faţă şi la cele viitoare, nu face un simplu gest de caritate. Toate aceste gesturi politice rulate prin Parlamentul European, prin Comisia Europeană, prin Consiliul European sunt impuse de sprijinul masiv al cetăţenilor europeni pentru cauza Ucrainei - peste 66% dintre cetăţenii europeni consideră acest război unul de agresiune, nedrept, iar aceşti cetăţeni împing Uniunea Europeană să facă aceste gesturi.
Seminţele acestui proces de schimbare a atitudinii faţă de autorităţile de la Chişinău au fost plantate la sfârşitul anului 2020, atunci când a venit un nou preşedinte în locul lui Dodon, care a reprezentat un alt fel de partener de dialog pentru Uniunea Europeană, şi atunci când un partid a obţinut o majoritate în Parlamentul Republicii Moldova, ceea ce a reprezentat pentru Bruxelles o posibilitate de angajare într-un dialog mult mai profund. În spatele acestor mişcări politice, odată şi cu războiul din Ucraina, au apărut semnele unor schimbări radicale geopolitice mai mari, iar UE a trebuit să schimbe instrumentul de raportare la ţările din est cu o politică de extindere.
Avem un oarecare noroc istoric, care ţine de rolul de pivot al României pentru promovarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Pe de o parte, România a construit ani la rând o naraţiune conform căreia Republica Moldova nu poate fi lăsată în afara Uniunii Europene, iar în al doilea rând, concret, prin conferinţa Moldova Support de la Berlin a creat un grup de „prieteni” eficienţi – Franţa a devenit vicepreşedinte al acestui grup, la care s-a asociat şi Germania. Republica Moldova s-a strecurat ca printre picurii de ploaie şi a devenit una dintre favorite la dobândirea acestui statut de invitat la negocieri de aderare. Chiar şi vizita lui Emmanuel Macron în Republica Moldova înainte de vizita la Kiev a reprezentat o schimbare a atitudinii faţă de Republica Moldova şi mobilizarea sprijinului politic francez la nivelul Consiliului European.
Aceste lucruri au ajutat până în această clipă, dar odată cu primirea avizului Consiliului European va începe munca grea, unde nu vor mai fi suficiente efuziunile lirice legate de aderarea la UE sau loialităţile partinice, va fi nevoie de competenţă, de echipe profesioniste, de o restructurare a mesajului intern - pentru că în străinătate există o largă susţinere pentru conducerea politică a Republicii Moldova, dar pe plan intern există multiple crize la care guvernul face cu greu faţă. Acestea vor influenţa relaţia cu Bruxelles-ul şi sarcinile de guvernare eficientă la care va trebui să se răspundă în următoarele luni.
Claudiu Lucaci: Atunci când s-a menţionat „norocul” sau să zicem „conjunctura” actuală, gândindu-ne şi la Georgia, despre care nu prea vorbim, noi fiind concentraţi pe Republica Moldova, Georgia despre care nu ştim încă ce se va întâmpla, în cel mai fericit caz va fi invitată, dar cu condiţionalităţi.
Vedem cum Georgia şi Ucraina, care au fost şi ele victime ale agresiunii militare a Rusiei, pretind că luptă cu Federaţia Rusă, în timp ce Republica Moldova pare că păstrează un oarecare „echilibru”, din motive de neutralitate sau de poziţionare, „echilibru” care poate fi totuşi dezechilibrat în orice moment dat. Vedem că în Georgia au fost proteste de stradă ca urmare a impresiei că Georgia nu este privită ca şi celelalte două state, vedem în Bulgaria cum a căzut guvernul reformator Petkov în urma unei moţiuni de cenzură. Adică vorbim despre instabilitate, incertitudine, chiar şi în Franţa, poate, vedem deci în alte ţări cum apar forţe concentrate la extreme pe stânga sau pe dreapta şi acolo unde Rusia încă mai are oarecare capacităţi de influenţă ne putem trezi cu dezechilibrări politice sau guvernamentale.
De aceea, dl Lucaci întreabă participanţii la dezbatere dacă aceştia cred că Republica Moldova este agreată ca viitoare candidată pentru că este o conjunctură extraordinară sau pentru că statele europene au încredere că aceste state trebuie să devină membre ale UE şi au capacitatea de a se adapta valorilor şi obligaţiilor cerute de această apartenenţă?
Meritul guvernului Maia Sandu este că a fost acolo! Principala ameninţare rămâne sindromul Gorbaciov
Dan Dungaciu: Dl Macron a spus şi la Chişinău că dacă nu ar fi fost acest război, nu ar fi fost vorba despre conferirea de statut de candidat nici pentru Ucraina, nici pentru Republica Moldova, cu atât mai puţin pentru Georgia. Deci din acest punct de vedere, sigur că este vorba despre o conjunctură sau, cum se mai spune popular, ca să continui discuţia dumneavoastră, „pentru barza chioară, face Dumnezeu cuib”. În termeni mai academici, a fost un avantaj strategic care a fost fructificat de către cele două state. Sigur că la Chişinău nu este doar meritul acestui guvern. Dar este meritul guvernului că a fost acolo şi că a putut să fructifice conjunctura. Dacă nu era acolo acest guvern sau dna Maia Sandu, această conjunctură nu se putea fructifica, pentru că Bruxelles-ul nu avea cu cine vorbi şi cu cine coopera. Doamna Maia Sandu s-a dovedit un peronaj ideal din acest punct de vedere pentru Bruxelles, pe bună dreptate.
Asta este pe termen scurt. Ce se va întâmpla ulterior vom vedea.
După cum bine a adus vorba dl Lucaci şi despre cazul Bulgariei, acest guvern Petkov, care a debutat în trombă împotriva corupţiei, împotriva Federaţiei Ruse, a relaţiilor economice cu Federaţia Rusă, guvern bazat pe o majoritate extrem de precară, a fost complet nerealist. A fost un avânt acolo, poate de justificat moralmente şi de admirat, care era, din punctul meu de vedere, aproape prea frumos ca să fie adevărat. În final, un guvern este judecat pentru ce face, nu pentru intenţii... lipsa de experienţă politică contează, totuşi.
Şi în Republica Moldova lucrurile sunt extrem de complicate - există un sindrom Gorbaciov care este principalul pericol pentru doamna Maia Sandu – adică discrepanţa între primirea externă, care este foarte bună, şi întâmpinarea internă, complicată şi posibil reticentă. Dl Gorbaciov era aplaudat penste tot, ovaţionat, dat ca exemplu, dar în spate se auzeau fracturile şi tensiunile provocate de nemulţumirile populaţiei, lucruri care până la urmă au provocat implozie. Sindromul Gorbaciov este un pericol pentru că este o discrepanţă între cele două agende: agenda externă canibalizează pe bună dreptate astăzi dezbaterile din Republica Moldova, dar este o disperare acută acolo la nivelul agricultorilor, de pildă, care au ieşit în stradă, nu mai vorbim despre comunişti sau partidul lui Şor. Acestea ultime sunt minore pe lângă ieşirea în stradă a agricultorilor din Republica Moldova, care arată o mare nemulţumire în societate şi care pune sub semnul întrebării dacă este o capacitate pe termen lung acolo sau nu, după cum bine aţi adus vorba. Dincolo de momentul acesta care va trece, cu toată frumuseţea lui, va trebui să vorbim despre asta foarte aplicat.
Urmează transpiraţia, efortul, după acest moment de insipraţie – integrarea europeană este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie, pe care trebuie să o ai bazată pe o legitimitate politică. Populaţia Republicii Moldova, încă de pe vremea lui Voronin, a trecut prin tot felul de parteneriate cu UE, iar sondajele făcute constant de IDIS Viitorul împreună cu ISPRI arată cum populaţia nu mai reacţionează aşa de mult la acestea, pentru că este un pic obosită de toate „medaliile” şi premierile, nu a simţit că îi schimbă viaţa în mod radical pozitiv după ele. Deci dacă nu ai suficientă forţă politică să duci mai departe proiectul acesta, o să învăţăm cum spune vorba „să punem dopul de şampanie la loc” peste ceva timp, pentru că testul cel mare, după norocul acesta strategic, este perioada de după acest eveniment major. Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi-n traistă, cum se zice. Va fi deci adevărata perioadă de test şi nu se ştie dacă Ucraina sau Republica Moldova vor putea ţine treaz, la nivele de reprezentare politică, acest proiect un deceniu măcar.
Igor Munteanu: De acord cu ce a spus dl Prof. Dungaciu. Confirmarea calităţii de stat candidat pentru aderare este un salt uriaş în raport cu angajamentele derivate din acordul de asociere. Acest salt este instituţional, unde nu vor mai prevala predilecţiile pentru anumite personalităţi politice, ci va prevala rigoarea evaluatorilor şi monitorilor Uniunii Europene – dacă ai îndeplinit anumite sarcini sau nu. Accesul la fonduri, de asemenea, va fi foarte diferit de ceea ce este acum.Totul depinde de capacitatea guvernamentală de a rezolva probele de standardizare, de internalizare, de socializare a populaţiei cu rigorile UE, dar şi de războiul din Ucraina.
Sigur, Republica Moldova este norocoasă că a fost asociată Ucrainei, dar mai sunt şi alte probleme la care va trebui să revină, ca de exemplu ralierea la sancţiunile impuse Rusiei. Narativa oficială este că deja s-au aliniat la aceste sancţiuni, dar sunt destule breşe. Dl Dungaciu a menţionat şi nemulţumirile agricultorilor, care sunt foarte nemulţumiţi de felul în care evenimentele regionale îi afectează pe aceştia şi economia naţională – de exemplu Republica Moldova a pierdut aproape ¾ din toate exporturile de grâne pe piaţa europeană, pentru că toate drumurile sunt bătute acum de transportul grânelor din Ucraina, nu mai este spaţiu pentru producătorii locali să îşi desfăşoare şi ei produsele, ceea ce va fi o lovitură foarte dură pentru producătorii locali din Republica Moldova, înseamnă mai puţine venituri la buget, înseamnă angajaţi daţi afară şi reprezintă lipsa unei politici care să răspundă cerinţelor afaceriştilor locali din Republica Moldova.
Este vorba şi despre problemele unor monopoluri instituite şi păstrate de pe vremea lui Plahotniuc în economia naţională, referitoare la industria de grâne, de ulei de floarea soarelui, monopolul de la Portul Giurgiuleşti, cazuri de mare rezonanţă publică, concesionarea aeroportului Chişinău, privatizarea Air Moldova, care au rămas neatinse de actuala guvernare şi care vor fi privite de evaluatorii UE, atunci când vor fi pornite negocierile de aderare, ca lucruri care vor trebuie rezolvate indiferent de preţuirea manifestată de europeni pentru Maia Sandu.
Acestea sunt lucruri de făcut, de executat, de raportat, iar dl Munteanu se bucură că vor fi mai multe instrumente mai dure, sofisticate, de evaluare a atingerii unor obiective tehnice sau politice, pentru că asta va ajuta la întărirea impresiei cetăţenilor încă rămaşi în Republica Moldova că vor ajunge din urmă pe alţii. Republica Moldova a pierdut foarte multă populaţie în ultimele decenii. Dintr-o populaţie de 4,5 milioane de locuitori la destrămarea URSS, acum are maxim 2,6 milioane de locuitori fără Transnistria – este un vacuum demografic uriaş, s-au pierdut foarte mulţi oameni bine calificaţi, care s-au integrat foarte uşor unde au plecat.
Vorbind şi despre sărăcie, nu ne putem integra în UE cu problemele sociale actuale, cu carenţe la implementarea reformelor în justiţie, iar rezolvarea acestor lucruri se va accelera şi progresele făcute aici vor conta şi pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi pentru raportorii Comisiei Europene şi ai partenerilor europeni.
Dan Dungaciu: Ce spune dl Munteanu este perfect adevărat, lucru care din păcate s-a văzut şi în sondajele efectuate împreună. Înainte de începerea acestui război, guvernarea pierduse multe puncte din pricina agendei interne, a recuperat un pic în timpul războiului, dar deja din mai blocul pro-estic începea să depăşească blocul pro-vestic. Lucrurile sunt pe muchie de cuţit, iar criza care se anunţă ne sugerează că trebuie depus un efort politic major, pentru că este un singur partid la guvernare. Tehnic vorbind, este un avantaj, pentru că ai o majoritate şi lucrurile se mişcă mai repede, dar dacă lucrurile nu decurg bine, toată vina va fi aruncată pe un singur partid. Deci dacă lucrurile vor merge prost din punct de vedere economic, şi nu avem nicio garanţie că vor merge bine, în general, s-ar putea ca echilibrul instabil între blocul pro-estic şi cel pro-vestic să se modifice. Este o mare problemă în Republica Moldova şi trebuie urmărită cu atenţie. Cine domină agenda internă a republicii? Cum va juca Rusia la nivel intern, în condiţiile în care nu există „consens Snagov” la Chişinău?
Foto: Datele sondajului IDIS Viitorul/ISPRI Academia Română (mai 2022). Partida pro-Est (comuniştii, socialiştii şi Partidul Shor) avea 49%, la un prag electoral de 5%. Partida Vest (PAS) avea 38%.
Rusia are două cărţi de jucat: destabilizarea internă şi teritoriile separatiste. Nu trebuie „dansat” cu Transnistria în niciun caz!
A doua problemă foarte importantă, dincolo de evoluţiile interne, rămâne problema de securitate – noi discutăm acest spaţiu ca şi când problema de securitate ar fi de la sine înţeleasă, dar nu este. Problema integrării în UE este şi o problemă de securitate, chiar dacă nu vrem să spunem asta, mai ales în Republica Moldova unde se spune că ea este neutră. Republica Moldova nu este neutră, pentru că are trupe ruseşti pe teritoriul ei, fără acordul ei. Dar problema este că dacă Federaţia Rusă continuă efortul de război aşa cum se vede în ultimele săptămâni, lucrurile în Ucraina s-ar putea să nu se sfârşească aşa de optimist cum sperăm. Dar atunci toată discuţia cu ce se întâmplă cu Republica Moldova va fi repusă pe agendă. Dacă lucrurile continuă aşa, până unde se va opri Federaţia Rusă? Se opreşte în Donbas? Momentan, o poate face, pentru că şi-ar îndeplini obiectivul declarat: „eliberarea” şi „protejarea” celor două „republici”. Dar cât va dura această pauză? Ce garanţii avem ca, în cazul unei cirze post-război din Ucraina, Rusia nu va merge mai departe? Se duce spre Odesa, Bugeac şi urcă spre Transnistria? Unde se va opri Federaţia Rusă?
Sursa: economica
A fost un episod foarte interesant zilele acestea, un interviu al pretinsului ministru de externe al regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev, care îi dădea practic un răspuns la un post rusesc de televiziune – Rossai 24 - dnei Maia Sandu - dna Maia Sandu care a plusat cînd a fost întrebată despre integrarea europeană, ce se va întâmpla cu Transnistria, iar dânsa a spus că Republica Moldova se va integra cu tot cu Transnistria în UE, pentru că acei cetăţeni de acolo şi-ar dori asta. Dar răspunsul de la transnistreni a venit foarte prompt şi apăsat, transmiţând că nimeni nu i-a consultat, că despre asta nu au niciun referendum, că de fapt ei ar avea un referendum despre unde vor să meargă, cel din 2006 – adică înspre independenţă şi integrarea cu Federaţia Rusă.
Acesta nu a fost răspunsul Tiraspolului, a fost răspunsul Moscovei. Transnistrenii nu ar fi dat acest răspuns fără o coordonare cu Rusia. În contextul în care ei au dat acest răspuns că nu vor să meargă spre Uniunea Europeană şi ei au acest drum cu Federaţia Rusă, iar Federaţia Rusă nu a fost încă oprită în Ucraina, nu azi-mâine, dar la un moment dat s-ar putea să ne aşteptăm ca, Doamne fereşte, Rusia să se apropie de Odesa, să ajungă în Transnistria şi lucrurile să fie tranşate într-un cu totul alt mod decât ne-am aştepta sau ne-am dori. Deci atâta timp cât problematica de securitate nu este rezolvată, este ignorată, această problematică de securitate este de fapt elefantul din cameră, pentru că Federaţia Rusă ar putea controla sau bloca atunci când doreşte procesul de integrare. De asta Federaţia Rusă acum nu este chiar atât de deranjată de ce se întâmplă cu această extindere, pentru că ea ştie că această extindere durează şi tot ea are pachetul de control – pachetul de control se numeşte teritoriul ocupat de ea (dacă nu va fi scoasă de acolo prin forţa armelor) în Ucraina şi cel din Republica Moldova.
Situaţia pe teren în Ucraina pe 22 iunie. Sursa: Institute for the Study of War
Deci noi nu trebuie să neglijăm problematica de securitate. Dacă noi am sărit cu toţii în barca integrării europene de parcă această barcă ajunge indubitabil acolo şi uităm de problematica de securitate şi de Federaţia Rusă atunci asta este cea mai mare capcană în care putem cădea. Pentru că este un balon politic pe care îl tot umflăm şi ne facem că nu vedem problemele reale. Şi din păcate poate că şi Bruxelles-ului îi convine asta pentru că în acest mod ei oferă un pic de satisfacţie propriilor cetăţeni, dar şi statelor estice, dar până la urmă Uniunea Europeană nu va fi foarte angajată sau deranjată de acest statut, pentru că şi ea ştie că este un proces pe termen lung. Problemele sunt atât de mari în Ucraina şi Republica Moldova încât nu va fi o chestiune de 2-3 ani.
Nu trebuie să ignorăm că Federaţia Rusă nu a fost scoasă din Ucraina, nici din Republica Moldova, nu mai vorbim despre Georgia, aşa că Federaţia Rusă transmite prin canalele sale, inclusiv prin separatiştii transnistreni, că ea este atentă la ce se întâmplă acolo, dar încă îşi păstrează cărţile sale pe care le poate juca acolo şi să nu ne bucurăm prea repede. Trebuie să ne aşteptăm ca Transnistria să îşi crească importanţa strategică, din perspectiva Rusiei, şi orice iluzie de „îmblânzire” a Transnistriei ar trebui abandonată. În perspectiva „integrării europene”, regiunea separatistă este un instrument de blocaj al Rusiei.
Igor Munteanu: Se pune problema consecvenţei şi consecutivităţii. Există chiar şi în acest moment o anumită grabă de a pune şi Tiraspolul la curent în ceea ce priveşte planurile şi deciziile în Republica Moldova. Vitali Ignatiev, responsabilul cu politica externă la Tiraspol, încearcă să găsească diferite formule de consultări ca să acrediteze ideea că trebuie să începem acum cu rezolvarea conflictului transnistrean şi apoi lucrurile vor decurge foarte uşor, dar asta ar fi o foarte proastă decizie la Chişinău, o capcană – pentru că acum Transnistria controlează gazele naturale care vin prin partea Gazprom, controlează aproape 1 miliard de dolari care provin din comerţul cu UE, controlează aproximativ 70% din consumul de energie electrică al Republicii Moldova, ce provine din stânga Nistrului.
De ce se întâmplă asta? Din cauza unei politici în Republica Moldova de status quo pe domeniul energetic - miniştrii actuali spun că nu sunt pregătiţi de o schimbare a status quo-ului pe piaţa energetică – care a conferit Transnistriei pârghii de influenţă asupra deciziilor asupra administraţiei de la Chişinău mult mai mari decât se văd de la Bucureşti. Calea corectă ar fi că ar trebui slăbite gradual şi sistemic aceste pârghii prin care Transnistria îşi exercită puterea asupra Chişinăului. Nu este bine să trecem acum la rezolvarea acestui conflict transnistrean, trebuie să fim consecvenţi cu strategia 3D - demilitarizare, decriminalizare, democratizare a regiunii transnistrene, altfel diferite personaje vor avea diverse interese ca să păstreze regiunea în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.
Un alt element este atrezia democratică – un fel de beţie a puterii, se creează o falsă impresie că se poate rezolva totul prin numărul parlamentarilor actuali. Se creează impresia că putem rezolva orice, oricând, ceea ce este periculos inclusiv pentru construcţia democratică şi pluralistă a Republicii Moldova. Chiar dacă i s-a dat credit actualului partid de guvernământ, acesta nu este nelimitat – el trebuie să acţioneze democratic, incluziv, în consultări publice, iar acest lucru trebuie înţeles şi la Chişinău şi la Bucureşti şi în alte capitale, unde direcţia şi eficienţa politicii se măsoară în spijinul popular până la urmă. Vom avea multe provocări înainte, dar trebuie lucrurile luate gradual, cu toată populaţia alături, nu doar cu o parte din ea.
Claudiu Lucaci: Ca un exemplu, nu neapărat comparabil cu situaţia actuală, dar atunci când România şi-a propus să adere la NATO şi UE, acest lucru a fost în urma unui pact politic convenit între toate forţele politice. Procesul a fost dificil din perspectiva noastră, dar uitându-ne la ceea ce s-a întâmplat de atunci, vedem că este tot mai greu să te asociezi cu UE. Sigur că atunci UE arăta cu totul altfel, dar puţini oameni pot considera în mod realist că aderarea Ucrainei sau a celorlalte state la UE va surveni mai repede de 5 ani.
Referitor la partea securitară - în câteva zile va fi summitul NATO în Spania – acolo se discută despre 2 lucruri importante – aderarea Finlandei şi Suediei, care cel mai probabil nu se va materializa în urma refuzului Turciei, iar a doua problemă este legată de creşterea numărului Forţelor de Răspundere Rapidă către flancul estic. Nu neapărat trupe trimise pe flancul estic, dar vor fi mai multe trupe disponibile pentru o reacţie în faţa Federaţiei Ruse. NATO spune că ne vom întări foarte mult capacitatea militară, dar ne vom opri la graniţele Poloniei, Statelor Baltice, României, nu vrem probleme mai departe, dar vom fi foarte atenţi la Federaţia Rusă.
Din perspectiva unuia ca Putin, ce l-ar opri pe acesta să intervină în Transnistria ca să le arate cetăţenilor Republicii Moldova cum ar sta lucrurile? Adică în ziua în care acolo ar începe ceva de natură militară ca în Ucraina, acolo s-ar termina totul şi despre Uniunea Europeană, pentru că acolo nu va interveni nimeni?
Neutralitatea va fi „soluţia” în regiune. Problema este dacă va funcţiona sau nu
Dan Dungaciu: Tocmai din acest motiv nu este niciun stat din regiunea aceasta, inclusiv din Balcanii de Vest care să fi aderat la UE înainte de aderarea la NATO. În România s-au întâmplat acestea în urma Consensului de la Snagov, dar care deocamdată nu există în această formulă la Chişinău. S-a încercat un astfel de demers de pact în Republica Moldova, paradoxal, în timpul lui Vladimir Voronin, dar a fost mai mult o chestiune formală, fără consistenţă politică serioasă.
Dar noi rămânem în Republica Moldova în faţa a două blocuri oarecum opuse, iar jumătate din public este cel puţin reticent, una dintre cauze fiind faptul că de foarte multe ori li s-a spus că vine Uniunea Europeană, dar ea nu a venit încă, lucrurile nu au funcţionat, anumite guvernări pro-europene nu au dat satisfacţie. Deci există o anumită saturaţie aici care ar trebuie foarte bine contrată politic de la Chişinău astfel încât lucrurile să nu ajungă conturate într-un vector politic în perspectiva alegerilor care vor urma acolo.
Foto: Barometru IDIS/ISPRI, mai 2022.
În ceea ce priveşte problema de securitate, aveţi din păcate dreptate. Uniunea Europeană nu dă garanţii de securitate, de aceea Suedia şi Finlanda merg spre NATO. Şi este mare păcat că se pare că acestea nu vor primi acceptul în acest summit NATO.
Dincolo de NATO nu sunt garanţii de securitate, cine să dea garanţii de securitate? Unul dintre mecanismele care se încearcă a fi inventate, „Europa celor 40”, una dintre ideile dlui Macron, adică dincolo de UE să fie ceva care să îi cuprindă pe toţi, şi ţările Balcanilor de Vest, Ucraina, Georgia, Republica Moldova etc. să se adune într-un alt fel de format european unde să ofere garanţii de securitate nu aşa ca NATO, dar să se creeze un Consiliu de Securitate pe modelul celui al ONU. Un Consiliu Europa 40 ar fi scheletul mesajului politic al lui Macron că Ucraina şi Republica Moldova ar trebui să intre în acest format de comunitate europeană de alt tip, care să ofere şi garanţii de securitate pe care Uniunea Europenă nu le oferă. Este însă o iluzie. Ceea ce spune domnul Macron este reiterarea demersului lui De Gaulle, a unei Europe autonomizate faţă de America – Europa de la Atlantic la Urali. Este un proiect politic, până la urmă, unul european, nu unul euroatlantic.
Suntem în această logică în care în acest moment nimeni nu oferă garanţii de securitate. Toate proiectele care se pun pe masă a propos de încheierea războiului au la bază neutralitatea Ucrainei garantată într-un fel, conomitent cu proiectul de extindere europeană, neutralitate la care Rusia să fie părtaşă, să fie unul dintre garanţi. Există ideea de neutralitate a Ucrainei în toate modelele actuale posibile de soluţionare a conflictului din Ucraina. Deci nu ne putem imagina că există o soluţie de securitate în afara acesteia.
Nu mă aştept ca summitul NATO să ne spună ceva coerent legat de extinderea în direcţia aceasta înspre est. Atunci înseamnă că nu avem garanţii de securitate acum. Cum vom obţine aceste garanţii de securitate? Ne place sau nu ne place, prin negociere. Toate aceste proiecte vor fi bazate pe negocieri prin care Ucraina să îşi asume un statut neutru. Cum şi-l va asuma, când şi-l va asuma, probabil cu prezenţă rusească pe teritoriul ei, dar este cert că UE nu-ţi conferă garanţii de securitate, securitate care va trebui negociată. O va negocia în primul rând Ucraina, apoi eventual se va extinde către Republica Moldova tot doar în urma unor negocieri. Nici summitul NATO nu ne va transmite alte tipuri de semnale, nici integrarea în UE.
Deci probelema de securitate, ne place sau nu ne place, este acolo. Iar Republica Moldova nu va trebui să uite de problematica de securitate. Şi, după cum a spus dl Munteanu, nu trebuie să ne atingem acum de problematica transnistreană, ar fi o mare greeşală, iar din păcate guvernul Republicii Moldova a început să se apropie de problematica transnistreană într-un mod care ar fi fost periculos şi înainte de război. Sperăm ca această politică să nu continue şi sper ca iluziile să înceteze – valoare de întrebuinţare a Transnistriei în condiţiile obţinerii unui statut de stat candidat este complet alta acum! Geopolitica nu a murit nicioadată în regiunea Mării Negre, cu atît mai puţin în R. Moldova! Problematica transnistreană trebuie rezolvată strict în cadrul legislativ al Republicii Moldova, iar din 2005 ni se spune aici că cei 3D sunt fundamentali, adică demilitarizare, decriminalizare, democratizare a regiunii. Deci dacă nu pleacă trupele ruse de acolo, orice încercare de rezolvare a acestei probleme este o carte oferită Federaţiei Ruse.
În concluzie, nu avem soluţii de securitate în regiune. Aceste soluţii de securitate vor încerca să fie căutate printr-o negociere, care, ne place sau nu ne place, va implica Federaţia Rusă, iar soluţiile nu vor avea de a face cu NATO, ci cu alte formate, care ce garanţii vor avea? Eu nu văd vreo garanţie serioasă, nu văd cine ar putea să o ofere, şi vom fi obigaţi să convieţuim cu o Federaţie Rusă despre care nimeni nu ne va da o garanţie că se va potoli şi în privinţa apetitului pentru teritorii în zona Mării Negre.
Claudiu Lucaci: Deci cu alte cuvinte noi ne îndreptăm cu toţii atenţia spre ce se va întâmpla cu Republica Moldova după ce ar obţine anunţul de stat candidat la Uniunea Europeană, dar pe de altă parte problema cea mai serioasă este securitatea sa şi problema transnistreană, care este vie, este acolo şi rămâne. Deci credem cu toţii că problema principală va fi ce se va întâmpla cu problema securităţii Republicii Moldova. Se interpretează la fel şi în Republica Moldova în rândul publicului, că marea problemă este securitatea în loc de apropierea de Uniunea Europeană şi eventualele avantaje ale acesteia?
Calitatea guvernării Republicii Moldova este principala problemă, nu Tiraspolul
Igor Munteanu: Dacă ar fi să privim lucrurile strict astfel, ar trebui să considerăm că Tiraspolul este jucătorul-cheie în ceea ce priveşte securitatea Republicii Moldova, ceea ce nu este adevărat. Este adevărat că are anumite avantaje strategice pentru că joacă în folosul Kremlinului. Dar în contextul acestui război, acest regim de la Tiraspol este mai fragil, influenţa sa este mai mică, iar noi dacă am avea o guvernare competentă la Chişinău, care ar înţelege cu cât slăbeşti mai repede acest lacăt al sistemelor controlate de Tiraspol, cu atât ai avea mai mult spaţiu de manevră şi eşti mai puţin vulnerabil în faţa Rusiei şi avantajele Tiraspolului ar fi mult reduse.
Calitatea guvernării Republicii Moldova este principala problemă, nu Tiraspolul. Tiraspolul este menţinut în actualul său status quo din cauza unor scheme din trecut şi din cauza incapacităţii de a produce alternative, de care profită diferite personaje şi oligarhi din Transnistria şi personaje apropiate Kremlinului, ca de exemplu Victor Guşan, membru şi colaborator activ al FSB-ului rusesc de 20 de ani, el fiind cel care l-a arestat pe Ilie Ilaşcu. El a încercat de curând să se „albească” în presă printr-un proiect „Partidul Păcii”. De ce „Partidul Păcii”? Pentru că face comerţ cu Europa. De ce face acest comerţ cu Europa? Pentru că a monopolizat economia Transnistriei? De ce face asta? Pentru că i s-a permis şi pentru că i i s-au dat pe mâini, fără îndoială de la Moscova, instrumentele importante de control al industriilor transnistrene. Deci slăbirea vigilenţei faţă de oligarhia transnistreană reprezintă o carenţă a calităţii guvernării din Republica Moldova, nu o stare de fapt.
Ca să nu mai fim atât de vulnerabili în faţa Tiraspolului trebuie să înţelegem foarte clar că integrarea europeană şi păstrarea relaţiei de status quo cu Tiraspolul sunt incompatibile. Trebuie să avem o diversificare accelerată a pieţei energetice şi a reţelelor de gaze naturale chiar dacă ne va costa mai scump. Dacă în 2024 vom avea linia electrică Isaccea-Chişinău vom putea scăpa de dependenţa de Tiraspol pentru energia electrică, dar este nevoie de voinţă politică dincolo de interesele electorale ale unora sau altora. Trebuie create spaţii integrate comune cu România, doar astfel Republica Moldova se va îndepărta de reţelele de influenţă ale Federaţiei Ruse.
Foto: Parlamentari de pe ambele maluri ale Prutului, în horă la Chişinău. Sursa aici.
Claudiu Lucaci: Republica Moldova se uită spre România atunci când are nevoie de ajutor. Ar trebui să fie câteva centre integrate de susţinere comună din partea României şi a Republicii Moldova, dar Republica Moldova are frecvent această atiutdine de a fi între unul şi altul, de a lua şi de la unul şi de la altul. Acum va trebui să se hotărască, să nu mai sară dintr-o barcă în alta. Iar acum şi România va trebui să ajute Republica Moldova pentru integrare cu consilieri, cu politici publice. Vedeţi România pilonul de stabilitate, de încredere pentru Republica Moldova ca să meargă pe acest drum european şi credeţi că va renunţa Republica Moldova la acest stil, care poate i-a ajutat mai mulţi ani, de a alege ce îi convine?
O victorie a independenţei faţă de Rusia, dar şi faţă de România!
Dan Dungaciu: O întrebare complicată, nimeni nu candidează la un premiu de popularitate când răspunde la astfel de întrebări. Nici eu! Într-un mod paradoxal, acest succes politic pe termen scurt pe care Republica Moldova îl repurtează nu va apropia foarte mult Republica Moldova de România decât la nivel retoric, eventual instituţional. Este o victorie a independenţei faţă de Rusia, dar şi faţă de România, pentru că va fi interpretată la Chişinău ca o victorie a taberei care nu e neapărat pro-românească şi pro-europeană, ci pro-europeană şi mai degrabă pro-moldovenească, bine camuflată când vine vorba de parteneri din România. Deci un succes al actualei guvernări, chiar al dnei Maia Sandu, în mod paradoxal, într-un mod riscant, va ridica statutul politicienilor de la Chişinău destul de mult, astfel încât parteneriatul cu România să fie privit drept doar unul printre altele.
Dacă aţi urmărit discursurile de la Chişinău cu ocazia întâlnirii cu oficialii ormâni în şedinţa comună a celor două Parlamente, se vorbea pe două tonalităţi diferite - oficialii din Republica Moldova vorbeau în termeni de „România este un partener care ne ajută şi ne sprijină”, iar din partea României, cu toate auto-cenzurile inerente, erau raportări sentimentale, identitare, apeluri la Grigore Vieru, net diferite de ale oficialilor de la Chişinău care aveau un discurs mult mai rece şi mai „tehnic”. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că în nicio comunicare publică externă – articole, interviuri - oficialii de la Chişinău nu au menţionat faptul că în R. Moldova se vorbeşte o limbă europeană, adică limba română. Deci, în mod paradoxal, nu va fi o apropiere atât de indiscutabilă sau de profundă între Chişinău şi Bucureşti, Chişinăul jucând la mai multe capete, capitale, Bucureştiul ajungând doar unul dintre parteneri. Deci ideea de parteneriat strategic, unic, special, evocată cu multă dreptate de dl Igor Munteanu, nu cred că este în momentul acesta politica oficială a Chişinăului.
Deci, în tabăra pro-vestică sunt şi acolo două tabere, unii care doresc integrare europeană prin intermediul României, alţii care doresc integrare europeană, dar Bucureştiul să fie doar unul dintre parteneri, pe care să îi poată accesa ca pe un fel de bancomat, dar fără o apropiere mai profundă. Vezi de exemplu cele două privatizări eşuate în care România nu a fost prezentă, vezi lipsa de dorinţă a actualului Parlament de la Chişinău să voteze introducerea limbii române în Constituţie, prezenţa minimă a consilierii româneşti la Chişinău. De ce, dacă tot suntem într-un parteneriat atât de strâns, nu se poate pune în concordanţă decizia Curţii Constituţionale cu Constituţia Republicii Moldova şi de ce nu se votează în Parlament introducerea limbii române în Constituţie? Deci această reticenţă, pe care o vedem, probabil va continua. Vor fi mereu aceste nuanţe, integrarea în UE sau integrarea în UE prin intermediul României. Relaţia R. Moldova cu România este ţinută stric la nivel local, bilateral, rareori este ridicată la nivel european. Asta e realitate.
În al doilea rând, Blocul pro-estic nu a cedat, nu a făcut paşi înapoi, este acolo aproape nealterat de războiul din Ucraina, trebuie luptat cu acesta mult mai eficient, pentru că dincolo de faldurile integrării europene acesta şi-a asumat agenda internă a Republicii Moldova, mai ales în timp ce guvernarea de acolo şi-a asumat agenda externă, iar acest bloc punctează foarte important acolo. Trebuie să fim foarte realişti, nu s-a văzut în sondaje o apropiere semnificativă de Uniunea Europeană – în mai eram la 51%, azi a crescut, cu siguranţă, dar nu e nimic decisiv încă, nimic care nu poate fi întors.
În al treilea rând, în acest context, România face foarte multe, dar nu comunică politic. Dacă România ar fi fost să dea un semnal politic mai puternic, ar fi înfiinţat un Minister al Integrării Europene pentru Republica Moldova, pentru care noi am pledat şi aici în emisiuni, şi dl Munteanu la Chişinău, minister care să îşi asume inclusiv la nivel tehnic problematica dosarului. Paradoxal, în sondajele realizate de noi acest minister ar avea adeziunea a 42% din cetăţenii Republicii Moldova. Acesta ar fi fost un semnal politic transmis de către Bucureşti, inclusiv Chişinăului, Bruxelles-ului, Washingtonului, Kievului, vecinilor României, iar asumarea României ar fi fost dincolo de versuri, ar fi fost un gest care ar fi arătat foarte pragmatic şi realist ce şi cum îşi asumă România şi ar fi fost un lucru care ar fi durat mai mult decât euforia generată de statutul de candidat al Republicii Moldova.
Sursa: IDIS Viitorul
România are nevoie de condiţionalităţi în relaţie cu Republica Moldova
Igor Munteanu: România are nevoie de condiţionalităţi în relaţie cu Republica Moldova – aceste condiţionalităţi sunt indispensabile pentru garanţia şi siguranţa că lucrurile în Republica Moldova merg în direcţia corectă. Trebuie aplicate cu flexibilitate, delicateţe, dar cu consecvenţă, pentru că au fost multe experienţe nefericite în ultimii 30 de ani şi lecţiile ar trebui să fie învăţate.
Un astfel de minister la Bucureşti pentru integrarea europeană a Republicii Moldova ar fi ajutat la un rol mai determinant al Bucureştiului la procesul de adaptare a Republicii Moldova la rigorile care vor veni în următorii ani, ar fi însemnat o instituire a obligaţiei de a fi alături cu susţinere tehnică şi cu metodologie.
Dl Munteanu a fost oarecum surprins din declaraţia comună a celor două Parlamente a lipsit sintagma „celor două state româneşti”, au lipsit şi alte lucruri, consultarea cu societatea civilă, cu antreprenoriatul etc. Este nevoie de o orientare spre performanţă – doar performanţa va aduce populaţia înapoi să creadă în acest parcurs european şi în ideea „celor două state româneşti”.
Pe bună dreptate dl Dungaciua a menţionat că încă sunt puternice forţele pro-estice, ele nu au dispărut, s-au camuflat, iar altele convieţuiesc foarte bine şi cu actuala guvernare. Ca să luăm în serios marile provocări din următorii ani trebuie să adoptăm şi politici de lustraţie pe anumite segmente, dificile, trebuie să venim cu proiecte de substanţă. România şi Republica Moldova trebuie să aplice la Bruxelles pentru proiecte comune, sunt bani, dar trebuie să fie idei, bine scrise şi susţinute politic. Doar astfel populaţia va vedea o schimbare esenţială de la politica mielului blând care mănâncă de la două oi la o politică responsabilă, consecventă bazată pe merite, pe principii, asta este politica de care este nevoie la Chişinău şi pe care trebuie să se bizuie în relaţiile cu România.
Claudiu Lucaci: Mulţumeşte invitaţilor, dlui ambasador Igor Munteanu, reprezentant al IDIS Viitorul - Chişinău, dlui Prof. Dan Dungaciu, director ISPRI, pentru ocazia de a lua pulsul lucrurilor din Republica Moldova, dar şi pentru ocazia de a fi realişti în perspectiva pe care o vor avea în curând Republica Moldova şi Ucraina de a fi candidate la integrare în Uniunea Europeană, lucru care este posibil să dureze chiar şi peste 10 ani. Aceste dezbateri vor continua, sunt organizate de ISPRI, LARICS şi GMF România.
Proiect LARICS în parteneriat cu GMF România.
Se încarcă comentariile...
