Înscrie-te la „şcoala spatelui“!

Înotul sau gimnastica acvatică, programul intitulat „şcoala spatelui“, efectuat în sălile de gimnastică sau de kinetoterapie, reprezintă unele dintre activităţile de agrement sau sportive care ar trebui să fie incluse în programele de întreţinere funcţională şi recuperare medicală ale coloanei vertebrale.

Ele se adresează coloanei vertebrale, toracelui si abdomenului, centurilor scapulohumerală (structurile de la nivelul umărului) şi pelviană sau bazinului, dar şi membrelor, deopotrivă.

Coloana vertebrală prezintă o serie de curburi în regiunea cervicală, toracală şi lombară. La nivelul segmentului cervical există o curbură cu o concavitate posterioară, care se numeşte lordoză cervicală, ce apare din luna a patra a vieţii, atunci când copilul ia poziţia şezândă.

La nivelul segmentului toracal există o curbură cu o concavitate anterioară, denumită cifoză dorsală. Iar segmentul lombar prezintă concavitatea spre posterior şi se numeşte lordoză lombară. Apare la sfârşitul primului an de viaţă, atunci când copilul începe să meargă, dar nu se definitivează decât la vârsta adultă. În regiunea pelviană există o curbură cu concavitatea orientată anterior şi este formată de sacru şi oasele coccigiene.

Curburile coloanei vertebrale sunt condiţionate mecanic de înclinaţia bazinului. Ortostatismul (statul în picioare) şi mersul biped al omului s-au putut realiza prin rotirea bazinului din poziţia orizontală, la patruped, spre verticală, la om. Verticalizarea bazinului nu este însă completă. Pentru a se putea realiza o structură echilibrată, coloana lombară aşezată pe bazinul uşor înclinat înainte, este forţată să se curbeze, apărând astfel lordoza lombară.

Conform legilor biomecanicii, în cazul în care coloana lombară ar rămâne rectilinie, atunci proiecţia centrului de greutate al corpului s-ar face în faţa poligonului de susţinere, drept urmare, trunchiul ar cădea înainte. Aceleaşi condiţii biomecanice necesare echilibrării corpului condiţionează cifoza toracală şi lordoza cervicală. Accentuarea lor dezechilibrează musculatura coloanei vertebrale. Menţinerea unei bune posturi devine astfel necesară.

Sfaturi pentru menajarea coloanei

Sfaturi pentru a evita suprasolicitarea structurilor coloanei vertebrale şi pentru a preveni instalarea şi/sau agravarea suferinţei discului intervertebral:

- Nu ridicaţi greutăţi de jos decât în poziţia cu genunchii îndoiţi şi coloana cât mai dreaptă.
- Evitaţi pe cât posibil transportul greutăţilor în spate (rucsac extrem de greu sau prea încărcat) sau cu trunchiul aplecat în faţă, posturi care măresc solicitarea discurilor intervertebrale.
- Practicaţi în fiecare zi gimnastică medicală câte 10-15 minute, dimineaţa şi la sfârşitul programului.

- Practicaţi gimnastica la spalier sau la bară, în atârnat, pentru a vă asigura eliberarea de sub presiune a discurilor intervertebrale. Urmaţi un program supravegheat, corect învăţat şi care se poate executa şi acasă, de trei ori pe săptămână.
- Evitaţi îngrăşarea, respectând dieta conform sezonului şi efortului fizic pe care-l practicaţi.

- Nu staţi la birou mai mult de 2 ore, fără o scurtă pauză de 10 min. De asemenea, evitaţi să staţi în picioare timp îndelungat, peste 2-3 ore, fără să faceţi câţiva paşi.
- Adresaţi-vă medicului la primele semne dureroase localizate în regiunea lombară sau dacă criza dureroasă a apărut după efectuarea unui efort deosebit şi este urmată de lombosciatică (durerea coboară pe un picior), situaţie în care se recomandă şi repausul absolut la pat.
- Tratamentul balnear poate fi indicat preventiv sau la sfârşitul crizei dureroase de lombosciatică şi numai cu aviz medical.

Scurtă lecţie de anatomie

Coloana vertebrală ocupă o poziţie centrală în cadrul aparatului locomotor, fiind un complex structural şi funcţional alcătuit din componenta osoasă, reprezentată de 33-34 de vertebre, componenta conjuctivă formată din structuri de legătură între vertebre (precum discurile intervertebrale, capsulele articulare şi structurile ligamentare), componenta musculară şi, în final, cea neuro-vasculară, alcătuită din măduva spinării, rădăcinile nervoase şi vase de sânge.

Discurile intervertebrale se regăsesc în spaţiile dintre corpii vertebrali, pe care îi separă şi îi solidarizează, fiind formate dintr-o porţiune periferică, alcătuită din ţesut conjunctiv fibros, numită inel fibros şi o porţiune centrală cu aspect gelatinos, care poartă numele de nucleu pulpos.

Nucleul pulpos, bine fixat de inelul fibros la periferia sa, atrage şi captează apa (hidrofilie), dezvoltând astfel presiuni interioare ridicate care exercită forţe de compresiune asupra formaţiunilor din vecinătatea inelului fibros şi asupra corpilor vertebrali.

Datorită capacităţii hidrofile a nucleului pulpos, discurile intervertebrale măresc elasticitatea coloanei vertebrale şi absorb şocurile mecanice. Atunci când hidrofilia nucleului pulpos scade, se reduce forţa compresivă şi se instalează degenerescenţa (degradarea) discală.

În stare normală, presiunea din interiorul nucleului pulpos creşte în acelaşi timp cu încărcarea care se manifestă asupra sa. Solicitarea coloanei lombare prin ridicarea greutăţilor în poziţii incorecte, cu spatele flectat (îndoit) sau în hiperextensie (însins la maximum), solicită la maximum inelul fibros, care se poate fisura. Nucleul pulpos, datorită presiunii sale intranucleare, migrează spre fisurile inelului fibros, provocând iritarea filetelor nervoase marginale, şi, de aceea, se instalează durerea violentă ce imobilizează persoana în cauză.

Primul stadiu, cel de fisurare a inelului, dar cu integritatea nucleului pulpos, este reversibil. Dacă însă, se continuă activitatea fizică, atunci nucleul pulpos forţează şi măreşte dimensiunile fisurilor inelului fibros, cu ruptura acestora, putând aluneca mai departe, iritând rădăcinile nervilor care ies din măduva spinării. În stadii mai avansate de deteriorare a discului, nucleul pulpos se poate rupe, iar fragmentele pot migra, fie către cavitatea medulară, fie înspre interiorul corpilor vertebrali. Fragmentarea şi migrarea nucleului pulpos reprezintă hernia de disc, starea de deteriorare a discului devenind ireversibilă, şi necesită chiar şi tratament neuro-chirurgical.

Întreţinerea musculaturii previne uzura discurilor

Tonusul muscular adecvat şi contracţia muşchilor toracelui şi ai abdomenului reduc cu mult solicitarea discurilor intervertebrale. Contracţia musculaturii pereţilor cavităţilor toracală si abdominală contribuie la creşterea presiunii în interiorul lor şi prin aceasta, consolidează coloana vertebrală, preluând parţial, dar simultan, din încărcarea acesteia. Fapt ce subliniază importanţa întreţinerii unei bune musculaturi toraco-abdominale pentru asigurarea funcţionării normale a coloanei vertebrale şi pentru prevenirea uzurii discale.

La persoanele supraponderale sau obeze, la care tonusul musculaturii peretelui abdominal este scăzut, sunt create condiţii mecanice solicitante asupra coloanei vertebrale, explicând apariţia suferinţei discale, a discopatiei. Suplimentar, mişcarea este necesară nutriţiei discului intervertebral, deoarece nucleul pulpos funcţionează ca o pompă care reglează circuitul lichidelor şi al gazelor la nivelul discului intervertebral în cursul mişcărilor coloanei. Prin mişcările coloanei vertebrale apar variaţii de presiune la nivelul nucleului pulpos, variaţii favorabile circuitului lichidelor şi al gazelor.

De aici reiese şi necesitatea menţinerii unui tonus muscular adecvat, a prevenirii acumulării de kilograme în exces şi aproape obligativitatea practicării unor sporturi sau activităţi sportive. Acestea, pe lângă asigurarea unui tonus muscular adecvat, au menirea să întreţină şi mobilitatea normală a tuturor segmentelor coloanei vertebrale.