Incendiu în Clubul Colectiv. Cum putem fiecare ajuta un aparţinător sau prieten aflat în durere?

1. Nu simţi nevoia să spui neapărat ceva. Permite celor aflaţi în procesul de doliu şi nu numai să îşi externalizeze trăirile. Cel care trece prin aceste momente va şti că eşti alături de el şi dacă eşti silenţios. Atingerile, îmbrăţişările, contactul fizic pot fi utile atât timp cât nu depăşeşti spaţiul intim permis de persoana suferindă.

Familiile îndurerate au nevoie de specialişti care să-i asculte şi să le ofere un spaţiu sigur în care să poată ventila ceea ce trăiesc, durerea, spaima, incertitudinea, nedreptatea resimţită, vina.Toate acestea sunt normale şi fireşti în astfel de cazuri traumatizante.

Răspunsuri de genul „Dar tu ai făcut tot ce ţinea de tine, nu ai de ce să te simţi vinovat” invalidează trăirea persoanelor afectate. Aparţinătorii nu au nevoie să fie salvaţi de propriile trăiri, acelea sunt cele mai autentice modalităţi de a face faţă procesului prin care trec.

2. Ajută-i prin a-i pune în contact cu familia extinsă care le poate fi de ajutor – prieteni, rude, vecini sau colegi apropiaţi, toţi aceştia asigură sentimentul de aparţinere, de confort emoţional, securizează şi insuflă sentimentul de putere, de speranţă. „Suntem mai mulţi care trecem prin asta, ne ştim poveştile, asta ne ajută să rămânem uniţi, adică integri”

3. Nu aştepta să fii căutat din teama că deranjezi: „Dacă ai nevoie de ceva, dă un telefon că sunt aici”, ci mai degrabă preia iniţiativa şi ajută persoana în cauză cu lucruri sau activităţi pentru care este indisponibil momentan. Te asigur că fiecare gest pe care îl faci pentru persoana în suferinţă este un ajutor deoarece poartă amprenta ta personală, afecţiunea şi grija. Oferă-ţi timpul sau energia în a ajuta practic, fizic pe cei apropiaţi, deorece le oferă sentimentul că nu sunt singuri şi nu trebuie să care singuri toată povara durerii.

4. Permite-i persoanei în suferinţă manifestarea durerii în felul său, nu încerca să grăbeşti procesul „vindecării”. A te pune în faţa durerii nu faci decât să o amplifici în cel ce o resimte. Durerea are nevoie să fie externalizată, în modul în care persoana simte şi e perfect în regulă să fie aşa. Suferinţa e grea, dar este trăirea fiecăruia şi oricât am încerca să o diminuăm fugind de ea, nu se va şterge brusc. Tot ce poţi să faci este să încurajezi şi să susţii, să asculţi şi să normalizezi stările celui drag. Nu grăbi procesul.

5. Permite manifestarea vinovăţiei, a acelui „dar dacă”, „poate dacă făceam...acum...” în primele zile sau săptămâni de la incident. Vinovăţia este firească, sentimentul de vină îl ţine pe aparţinător în contact cu persoana care acum suferă. Îi oferă sentimentul că acum, prin trăirile de culpă, face ceva, nu rămâne imun, că trăieşte şi este disponibil, chiar dacă la momentul tragediei nu a putut face mai mult. Vina vine dintr-un sentiment de regret şi este firească dacă este una reală, în situaţia în care celălalt chiar ar fi putut schimba în vreun fel cursul lucrurilor.