În urma lui Borges...
0Pe 26 martie a murit, la 86 de ani, argentiniana María Kodama, profesoară de literatură, scriitoare și traducătoare, care a cunoscut celebritatea ca parteneră, soție, văduvă a lui Jorge Luis Borges și, din 1986, deţinătoare legală exclusivă a drepturilor de autor asupra operei sale. În 1988, ea a înființat la Buenos Aires Fundația Internațională Jorge Luis Borges, în care se află biblioteca sa, edițiile princeps ale unora dintre cărțile proprii, manuscrisele, precum și diplomele și decorațiile primite de-a lungul vieții.
Întrebată, într-unul dintre numeroasele interviuri acordate, dacă s-a simțit vreodată apăsată de statutul de văduvă a scriitorului venerat în Argentina, Kodama replica: „Eu nu sunt văduva lui Borges, sunt iubirea lui Borges. El e iubirea mea și se află în mine la fel cum eu mă aflu, într-un punct din univers, în el”. María Kodama avea 16 ani, fiind cu 38 de ani mai tânără decât celebrul autor, când a făcut întâmplător cunoștință cu el, la ieșirea dintr-o librărie. Aveau să învețe împreună engleză veche, iar câțiva ani mai târziu, ea avea să absolve Facultatea de Litere a Universității din Buenos Aires și să se specializeze în literatură islandeză. „Tovarășă de studiu”, după cum se autointitula, precum și tovarășă de călătorie, pe tot parcursul vieții alături de scriitorul care rămăsese orb în 1955, Kodama, fiica unei argentiniene de origine elvețiano-germană și engleză și a unui japonez, a colaborat cu Borges la conceperea volumelor Scurtă antologie anglo-saxonă (1978) și Atlas (1984). Cel din urmă este un album care reunește proză, versuri și fotografii ale cuplului, din călătoriile sale pe mai multe continente. În anii ’70 și ’80, scriitorul onora numeroasele invitații din partea universităților și a editurilor străine de a ține prelegeri, care aveau să devină faimoase. Cu ocazia unui eveniment de comemorare organizat în capitala argentiniană, unul dintre participanți a declarat că, întrebat de ce nu refuză solicitările venite din întreaga lume, deși îl obosesc peste măsură, Borges ar fi răspuns că la acest efort îl obligă María Kodama.
Că mărturisirea este reală sau nu este puțin relevant astăzi, după cum puțin relevante sunt scandalurile din jurul republicării operei sale, de către Kodama. Cu șapte ani înainte de a muri, Borges a numit-o, fără a o înștiința, principal legatar. Apoi, la aflarea unui diagnostic fatal, el a intervenit din nou asupra testamentului, numind-o unic moștenitor al drepturilor asupra operei sale și reducând considerabil sumele, oricum mici, destinate nepoților săi de soră. Merită menționat, în acest context, că relația remarcabil de proastă dintre Kodama și familia lui Borges era de notorietate în Argentina. Scriitorul și jurnalistul Daniel Mecca, al cărui interviu cu nepotul lui Borges l-am tradus în 2021, mi-a mărturisit, printre altele, că rudele acestuia nici măcar nu îi pronunțau numele – obicei comun în sânul unui popor exagerat de tributar superstițiilor și victimă (entuziastă) a unor ranchiune cronice. Celebra văduvă se arătase feroce în apărarea drepturilor asupra operei. Cu privire la scandaluri declara că fusese defăimată timp de treizeci de ani. E greu de stabilit adevărul, cu atât mai mult cu cât recent ea pierduse procesul intentat scriitorului argentinian Pablo Katchadjian, pe care îl acuzase de plagiat și de modificare a operei lui Borges, în urma publicării volumului El Aleph engordado (Aleph-ul rotunjit sau Aleph-ul îmbogățit), text reprezentând un experiment literar și având un tiraj de doar 200 de exemplare. Katchadjian s-a bucurat de solidaritatea breslei sale, care a subliniat ridicolul demersului Maríei Kodama.
Un alt motiv de intensă polemică l-a reprezentat soarta rămășițelor pământești ale lui Borges. Problema repatrierii lor de la Geneva, locul pe care – susținea văduva – el însuși îl alesese pentru a-și petrece ultimele luni de viață și unde solicitase în mod expres să fie înmormântat, reapare regulat, fiind, previzibil, instrumentată politic. Astfel de intervenții s-au văzut însoțite de poziția fermă a biografului lui Borges, Alejandro Vaccaro. În repetate rânduri el a cerut ca rămășițele pământești să fie aduse în țară, spre a îndeplini vechea dorință, deseori exprimată de Borges, de a odihni în cavoul familiei. În conflictul care a urmat, Vaccaro și Kodama nu au făcut economie de insulte și de acuzații însă cea care a câștigat, deocamdată, este văduva. Acum câteva zile, avocatul său a declarat că de acum înainte casa de avocatură care o reprezenta se va ocupa de „continuitatea moștenirii” scriitorului, această situație presupunând și că rămășițele pământești nu vor fi aduse în țară.
María Kodama nu a fost, desigur, simpla însoțitoare a unui orb. În texte și interviuri mărturisea că în relația „magică, minunată” pe care au trăit-o, atunci când îi descria locurile vizitate, ea se întâlnea cu prodigioasa lui memorie vizuală grație căreia el revedea în amănunt muzeele pe care le explorase ca adolescent. De asemenea, afirma că scriitorul îi dedicase ultimele texte. Parteneră exclusiv spirituală și adresându-i-se lui Borges cu dvs., tratament, de altfel, reciproc, ea a devenit a doua femeie esențială din viața lui Borges. Prima a fost Doña Leonor, mama sa, cu care el a locuit pâna la moartea acesteia, la aproape 100 de ani, când autorul avea 76 de ani. Legătura dintre cei doi, definită de o atitudine patologic de protectoare din partea mamei a fost, probabil, principala cauza a unei tulburări psihice care îl împiedica să inițieze relații fizice. Sindromul a fost consemnat de scriitoarea Estela Canto, cea mai cunoscută iubită din tinerețe. Potrivit istoricului argentinian Daniel Balmaceda, care descrie avatarurile relației celor doi în volumul Romances argentinos de escritores turbulentos (Iubiri argentiniene ale unor scriitori tumultuoși), Estela mărturisea că iubirea lor, deși îi părea intensă, a rămas neconsumată. Scriitoarea, al cărei roman Noaptea și noroiul a fost tradus și în română (Editura pentru literatură universală, 1965), a publicat la bătrânețe un volum despre bizara sa iubire cu Borges.
Numele unei femei mă trădează/Mă doare o femeie în tot trupul, scria ilustrul argentinian în anii pe care i-a împărțit cu María Kodama. Dacă ea a fost „ochii lui Borges”, după cum o numesc unii argentinieni, rămâne imposibil de aflat cât de fidel i-a întruchipat vocea în ultimele aproape patru decenii. Plecată din această lume la vârsta la care și scriitorul s-a stins, ea lasă propria moștenire. Acorduri din muzică de Bach s-au auzit la înmormântare, într-un cimitir de lângă Buenos Aires, soarta decizând ca nici ea să nu odihnească în istoricul cimitir Recoleta pe care Borges îl numea „locul cenușii mele”. Spiritul acestei somptuoase necropole căreia i-a dedicat câteva poeme va fi subiectul unui alt articol.
Note bibliografice
_________________________
Daniel Balmaceda, Romances argentinos de escritores turbulentos, Editorial Sudamericana, Buenos Aires, 2013.
https://www.diariosur.es/culturas/libros/maria-kodama-viuda-20180511212528-nt.html
https://www.clarin.com/cultura/restos-jorge-luis-borges-repatriados-suiza_0_5YF41xBc42.html
Se încarcă comentariile...
