În instituţiile noastre: „şi chiloţii”, „doamna cu coasa”, „toţi ştiau”. Iar managerii încasează salarii grase şi nu le pasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încep cu cazul spitalului Pantelimon.  Din aprilie au fost sesizări, anchetele conducerii spitalului, ale corpului de control al ministrului Rafila, Colegiul Medicilor, toate au găsit totul în ordine. În ciuda sesizărilor venite din interior încă din martie-aprile. Toate organizațiile şi instituţiile din sănătate au sărit în apărarea celor două doctoriţe arestate. Ba că procurorii nu se pricep la actul medical, ba că se zdruncină încrederea populației în sistemul de sănătate. Până au apărut primele stenograme cu înregistrările din conversațiile doctoriţelor. În acel moment au tăcut toţi.

Spitalul Sf Pantelimon FOTO Colegiul Medicilor
Spitalul Sf Pantelimon FOTO Colegiul Medicilor

La SNSPA o studentă a sesizat-o direct pe dna Mihaela Miroiu, soţia decanului Facultăţii de Ştiinţe Politice şi nu s-a întâmplat nimic. Au fost crezuţi Bulai şi Pieleanu, deşi vuiau culoarele cu ce se întâmplă în realitate în universitate. „Toţi ştiau”, dar s-a mers pe spirit de turmă, se apărau între ei.

La spitalul Pantelimon, doctoriţa care a sesizat neregulile a fost dată afară din spital. Conducerea spitalului n-a fost frapată de 17 morţi la ATI în patru zile.

A fost necesară ancheta procurorilor ca să se afle grozăviile petrecute în spitalul Pantelimon. De ce mai plătim manageri? Şi încă cu salarii foarte mari!

Managerul spitalului Pantelimon a demisionat abia azi, ministrul Rafila e acuzat că nici nu a trimis un corp de control prin Ordin de Ministru, ci doar un consilier în vizită la spital.

Ca să evităm comentariile de specialitate să consemnăm cele spuse de specialiştii de la INML:

Având în vedere faptul că pacientul era instabil hemodinamic chiar și sub suport vasopresor, apreciem că nu se impunea scăderea bruscă a dozei de noradrenalină, de la valori de 15ml/h la 1 ml/h în data de 26.03 și, respectiv de la 20 ml/h la 1 ml/h în data de 04.04.2024, fapt ce constituie deficiențe în acordarea asistenţei medicale”.

La nivelul medicilor din ATI se ştia că atunci când sesizau că sunt modificate ratele de administrare ale noradrenalinei,  asistentele  suplimentau medicamentul administrându-l în perfuzie. Deci şi aici „toţi ştiau”. A trebuit să vină o doctoriţă care nu făcea parte din „turmă” să sesizeze parchetul, altfel mergeam mai departe cu  cine ştie câţi morţi.

„Doamna cu coasa”

La nivelul ATI,  doctoriţa care omora oameni avea şi o poreclă: „doamna cu coasa”.

Iată ce spun procurorii:

”În acest caz, spre deosebire de alte cazuri de omor, trebuie să avem în vedere faptul că inculpatele nu au acționat pe fondul unei stări emoționale, ci au acționat „cu sânge rece”, fără vreo urmă de regret sau de căință și în plus, au pus și alte persoane, în special asistenții medicali, în situația dezumanizantă de a participa la suprimarea vieții unei persoane”.

”Eforturile asistenților medicali de a menține în viață pacienții dovedesc dincolo de orice dubiu rezonabil periculozitatea deosebită a unor medici care au considerat că sunt îndreptățiți să decidă când este timpul ca o persoană să fie „de lăsat” să moară”. 

„Medicul MM, poreclită la nivelul secţiei „doamna cu coasa”, începând cu lunile octombrie – noiembrie 2023, a demarat un mecanism de eficientizare a activității Secției de ATI prin reducerea dozei de noradrenalină, substanță vitală pentru supraviețuirea unora dintre pacienții aflați la ATI care se aflau într-o stare gravă de sănătate și cu privire la care aceasta, în mod discreționar, arbitrar și inuman, aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire. Scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman, provocarea decesului persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI.

Se ştia deci, la nivelul asistentelor,  despre situația creată. Să nu fi aflat şi conducerea spitalului? Nu e cu putinţă, dacă se interesa şi chema asistentele să dea explicații. Dar, din spirit de turmă, a dat afară personalul care a sesizat parchetul. Patru luni a continuat ancheta procurorilor, în timp ce conducerea spitalului a tăcut mâlc.

Managerii sunt numiţi politic, şi la un astfel de scandal partidele care i-au propus ar fi trebuit să se intereseze ce se întâmplă. Nu de alta, dar responsabilitatea cade acum şi pe partidele politice, care lasă oamenii să moară în spitale, omorâţi de personalul spitalului și de lipsa de implicare a managerilor propuși de partide. Nu demisia miniştrilor Rafila şi Deca, nu măsuri urgente de demitere a managerilor care ştiau, pentru că „toţi ştiau”. Nimic. Au fost batjocorite studente, au fost omorâţi bolnavi în secţiile ATI iar premierul se face că plouă. Sper să plătească la alegeri această indolenţă.

Ministra Educației, Ligia Deca, a venit la guvern cu nota privind un  pachet de măsuri pentru nerepetarea pa viitor a unor asemenea fapte, notă  despre care colega de partid, ministra Justitei spune într-un raport pe marginea acestui pachet:

„Textul propus de Ministerul Educației este lipsit de orice previzibilitate”, invită la „amestecarea” domeniilor și „având în vedere faptul că din Notă nu rezultă nici măcar obiectul de reglementare, ne întrebăm cum ar putea fi desemnat un coordonator”.

Ce faceţi domnule premier, acceptați asemenea documente în guvernul României?

Din păcate, probabil că ce vedem este doar vârful aisbergului. Au mai fost cazuri de morţi prin neglijenţa sistemului medical. O gravidă a murit într-o noapte pentru că nu i s-a acordat niciun ajutor medical. O femeie a născut pe asfaltul din faţa spitalului pentru că nu a fost primită în spital.

Conducerea statului, a guvernului, a partidelor aflate la guvernare, lasă studentele din învăţământul superior să fie batjocorite sexual de către profesori, şi medici de la ATI să omoare oameni după propria decizie. Ce-am aflat este vârful aisbergului. Corect ar fi ca societatea, oamenii corecţi şi cinstiţi să reclame la parchete  cazurile inumane şi ilegale de care au cunoştinţă, iar procurorii să-şi facă datoria, să îndrepte ce mai poate fi îndreptat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite