În faţa legii. Corupta etică universitară

Facultatea mea a organizat un concurs de eseuri cu tema „ce înseamnă viaţa de student la noi în facultate” aşa că m-au năpădit multe gânduri, trăiri, sentimente. Am scris şi eu, însă n-am participat la acest eveniment, pe deoparte fiind convins că n-am cum să câştig, pe de altă parte din cauza durerii pricinuite de ce se întâmplă la noi şi-n universitate.

Plin de nerăbdare, mă foiesc la intrarea principală a Aulei Magna din Universitate, am mai fost cu alte ocazii, însă acum este altceva. Mă apropii de intrare, liniştea din jur îmi oferă un sentiment de frământare, trag uşa înaltă de +2 metri astfel încât să nu fac zgomot, văd din o privire iscoditoare că sala este goală, trag repede capul înapoi. Nu ştiu cum ajung să păşesc înăuntru, traversez calm sala către prezidiu, băncile sunt goale, totul e pustiu, liniştea este tot mai puternică în acest mijloc de zi, iar lumina naturală este potrivită. Şovăiala îmi dispare, mă aşez la pupitru, simt pictura din spatele meu, care domină sala, că începe să se mişte. Scot foaia mototolită din buzunarul hanoracului meu, am tot strâns-o în palme până aici.

Inchid ochii şi încep:

- Onorată asistenţă, stimabili şi stimabile mă aflu acum în faţa Voastră pentru a vă cere opinia cu privire la viaţa academică, mai exact a comunităţii din care facem parte.

Am în vedere faptul că printre cei prezenţi se află absolvenţi din primele generaţii pe care Universitatea noastră le-a oferit ţării, acum aproape un secol, la doar câţiva ani de la semnarea Decretului Măritelui nostru Rege. Situaţie care mă obligă să vă mărturisesc o poveste persoanală.

Eram în prima toamnă de student, meargeam pe holurile clădirii acesteia din Piaţa Rupestră, când am întâlnit un domn cu o vârstă înaintată, acesta privea pereţii interiori recent renovaţi. Inevitabil am intrat în dialog cu stimabilul care a început să vorbească despre studiile pe care le-a facut aici, la noi, în jurul anilor `44,`45, pe atunci facultatea dura 5 ani. Am ascultat, în tăcere, plin de nedumerire şi respect nostalgia acestui coleg, despre cum arăta cladirea pe atunci, despre studiile contabile, despre război, despre profesorii acelor timpuri, despre universitatea noastră. Această discuţie a durat mai puţin de 10 minute, discret am dispărut pentru a nu afecta întâlnirea dintre domnul absolvent şi amintirile sale.

Domnilor, atunci am înţeles că Universitatea este a noastră, a tuturor şi a nimănui în particular, de aceea mă încred în ce veţi decide şi-n Domniile Voastre.

Să nu înţelegeţi că intenţionez să caut compătimire, să acuz sau să judec, nicidecum. Tot ce voi prezenta se datorează obligaţiei ce-mi revine de a vă înştiinţa realitatea acestor ani, în care şi eu mă bucur de această Universitate cum aţi facut-o la vremea potrivită, dragi colegi.

În perioada mai recentă, ne-am pierdut din credibilitate ca instituţie prin schimbarea inversată de a scoate-introduce-simplifica la absurd-scoate examenul de admitere. Această joacă de-a admiterea ne-a făcut să părem lipsiţi de personalitate.

O parte aţi afirma că prestigiul nostru nu constă în acest proces incipient al vieţii de student, de acord, de aceea voi merge mai departe cu expunerea mea.

Taxele universitare sunt nejustificat de mari! şi nimeni nu ia atitudine în această situaţiune. Cresc mereu, fără argumente, fără plus de calitate din partea instituţiei. Avem taxe de restanţe tot mai mari, ghiciţi ce? Parcă şi numărul restanţierilor creşte, în plus avem şi taxă de mărire, De ce? Nimeni nu încearcă să justifice în ce şi pentru ce sunt cheltuiţi bani din Universitate? De ce nimeni, printr-un tabel simplu, clar nu vrea să arate unde este valoarea adăugată pe care se bazează aceste taxe prea mari pentru noi? Taxa de rulment nu se percepe pentru căminişti, dar în fiecare an prima regie costă mai mult decât oricare alta. Regia de cămin este plătită în avans, de ce v-aş întreba, dragi colegi? De ce nu există o notă explicativă pentru costurile reale, istorice, contabile pe care le înregistrează căminul cu studenţii? Dacă un student întârzie cu o lună plata regiei de cămin emisă în avans, acesta poate fi evacuat din cămin, De ce? De ce mai avem gândaci în cămin? De ce avem igrasie pe pereţii din duşurile comune? De ce avem găuri în tavanul unei facultăţi şi cumpărăm clădiri pe milioane de dolari americani, în Piaţa Rupestră?!... Viziune managerială, nu glumă! La cantină niciodată nu pot şti ingredientele vreunui fel de mâncare, dar nu mai zic nimic, voi fi considerat sclifosit.

Domnilor, mă puteţi considera grobian, dar n-am încotro. Aţi văzut vreodată vreun WC înfundat? Ei bine, în căminele noastre sunt câteva doamne care menţin curăţenia, acestea au un salariu net de 550 lei/lună! Luaţi în calcul un abonament de transport public subteran sau suprateran şi veţi trage concluziile de rigoare.

Cabinetul Stomatologic al Universităţii nu a mai primit bani pentru materiale de 3 ani, personalul de acolo a strâns câte ceva din donaţii!

În cele câteva documente de specialitate pe care le-am citit, îmi cer scuze că sunt incult, măcar o singură dată nu am putut observa vreun economist român să fie citat sau vreo lucrare publicată aici. Vă rog, prin rapoartele Băncii Mondiale, IMF, UE ş.a. (nu vorbesc de marile centre academice) spun doar că am găsit lucrări ale colegilor din sudul Europei, uneori şi din alte ţări estice, dar de la noi: nici una! Sigur n-am citit suficient.

Ce legături au aceste lucruri cu prestigiul nostru, ca şi comunitate academică?

Simt cum tăcerea devine ca o mare de înţepături. Ironic, mă gândesc la cât de simplu e şi că Josef K m-ar invidia pentru atenţia din jur. Simt cum oameni de diferite staturi au priviri tot mai stăruitoare, mai mult curioşi, mă cercetează şi urmăresc ce spun.

- Profesia de cercetător e o glumă, din păcate, aici nu e doar vina Universităţii noastre, dar nici am observat vreun efort din partea acesteia pentru a stimula studenţii spre diferite abordări educaţionale.

Veţi spune că am cui să adresez aceste situaţii neplăcute şi că nu e necesară solicitarea unui Consiliu de Onoare al Universităţii noastre, pe care îl reprezentaţi. Vă rog, doar să mă urmăriţi şi pe mai departe.

Astă toamnă când am ajuns în cămin aflu că o parte din colegi de fapt şi de drept şi-au cumpărat locurile de cazare! Nu sunt surprins, înţeleg de la ei că vor să-şi facă o cameră doar a lor, iaraşi sunt calm, tot aceşti stimabili îmi aduc la cunoştinţă că au cumpărat locurile de la dl. pro…

- Ce insinuezi aici? o voce răguşină vine dinspre dreapta mea, stânga sălii.

- Micuţ Preţ, mai apuc eu să spun. Strâng pleoapele mai puternic şi nu aleg să intru în dialog cu domnul din auditoriu.

- Dacă cel care ar fi trebuit să rezolve problemele studenţilor s-ar putea preta la aşa ceva, atunci clar nu pot apela la nici un instrument instituţional. Aşa zisa comisie de etică este de fapt eretică de la orice principii morale, despre asigurarea calităţii nu putem vorbi, deoarece departamentul are pârghii şi sprijin limitat.

Universitatea le oferă unor studenţi bani pentru a face anumite servicii, iar aceştia nu pot lua poziţie faţă de aceste practici murdare pentru că şi-ar pierde orice bunăvoinţă din partea Conducerii, mulţi dintre ei primesc şi burse speciale, nu plătesc cămin. De aceea n-au zis nimic când taxele au fost mărite pe repede înainte, de aceea nu vorbesc nimic despre asigurarea calităţii la nivelul universităţii noastre, nu există nici un cuvânt despre drepturile studenţilor străini care se simt ignoraţi şi fără drepturi. Dacă am face un bilanţ pentru a vedea câţi bani oferă direct şi indirect Conducerea acestor studenţi pe care îi şantajează am înţelege mai bine de ce nu trebuie să-i întrebăm de ce au ales tăcerea.

Apoi, Universitatea, prin regulamentele interne, nu permite studenţilor să poată concura pentru poziţii de reprezentare! Mai exact, Conducerea nu recunoaşte dreptul studentului de a fi ales decât peste o anumită medie de studiu, cu alte cuvinte: ne laudăm că avem X studenţi, dar nu recunoaştem drepturi decât cui vrem. Bun. La fel, Conducerea oferă posibilitatea de a beneficia de un drept constituţional doar dacă studentul alege să devină membru în Unitatea Sovietică Abosolută a Spiritului Efemer!

Biblia Universităţii noastre acordă drepturi egale tuturor studenţilor săi şi în nici un articol nu face ierarhii. Faptul că un regulament intern reuşeşte să abuzeze drepturile studenţilor care au medii sub 8 contravine clar atât Bibliei Univ, cât şi Legii Educaţiunii, Ordinului 3666 (statutul studentului). Mai exact, este permisă ideea investirii în funcţie a unei persoane de o anumită condiţie (medie peste 8, să zicem) cu misiunea de a reprezenta studenţi de toate categoriile (diferite medii), însă este interzis cazul invers (ca un student sub 8 să poată reprezenta studenţi de toate categoriile, inclusiv pe cei cu medii peste 8), iar acest fapt reprezintă un abuz, o discriminare, o atitudine elitistă, nedemnă de un spaţiu academic dezvoltat.

Dacă actuala Conducere (ma gândesc la Rector, căci nu toţi cei din Executiv sunt la fel) doreşte să apeleze la idiologii apuse, totalitariste care împart oamenii în diferite categorii, după criterii aberante şi nejustificate, atunci poate că studenţii de mâna a doua (în viziunea Conducerii) care nu au dreptul de a fi reprezentaţi printr-un candidat de aceeaşi condiţie ar trebui să aibă un reprezentant al lor cu medie sub 8, dar cu atribuţiuni mai reduse, aşa cum prizonierii politici aveau în lagărele de muncă forţată unele forme barbare de organizare sau cum, în timpul nazismului, evreii aveau o poliţie proprie în ghetourile din Varşovia. Este inadmisibil ca o universitate din Uniunea Europeană să încalce flagrant câteva drepturi elementare, pentru care de-a lungul ultimilor 100 de ani, numeroşi oameni au murit. Nu e nici o diferenţa dintre comuniştii dinainte de ‘89 care împărţeau oamenii după origini şi apartenenţa la Partidul Comunist şi atitudinea Conducerii care îşi propune să discrimineze şi să împartă proprii studenţi după criterii care nu au legătură cu principiul reprezentării intereselor unui grup profesional, deschis.

-          Mai mult, domnul Rect..

-          Poftim?!

-          ..Profit Net ar putea să..

-          Tinere, nu vrei să te opreşti puţin? Vii şi ne turui nouă atâtea fleacuri. Spune o voce din dreapta sălii, undeva prin spate.

-          În fond, tu ce vrei de la noi sau ce vrei în general? Un domn din faţă intervine.

-          Crezi că noi am avut momente prea fericite? Oarecum încurajator un alt glas domoleşte avântul celorlalţi.

Cicerone unde eşti să mă ajuţi acum? Calm, măsor cu palma foaia pe care am scos-o din geacă. Isprăvitu-s-a.

-     Gestul meu este unul de a vă prezenta o situaţie, o realitate, concluziile vă aparţin, reiau eu expunerea ideilor. Apelez la ajutorul Domniilor Voastre pentru a le spune acelor oameni ieftini, unii dintr ei cu venituri bune de mii lei, că există o limită. O universitate care îşi doreşte un prestigiu european, fie el şi regional, trebuie să promoveze valori, nu şmecheraşi de interese. Economiştii în loc să alerge după cercetare, Nobel, succes profesional, reputaţie, aleg să cerşească peşcheş de la unii care… Dacă vreun student amărât era ajutat cu un loc în cămin, m-aş fi bucurat, dar aşa… a luat cineva din Conducere şpaga de câteva sute euro pentru locurile unor săraci, pe patrimoniul unei instituţii publice. Poate ar trebui să punem şpaga, corupţia pe fresca din spatele meu ca parte din economia acestei ţări, ca o contribuţie universitară.

Nu susţin că informaţiile care mi-au parvenit ar fi adevărate, posibil ca eu să fi fost minţit, de altfel nici nu stau să acuz sau să solicit explicaţii. Consider că un om cu rest de moralitate ar demisiona discret sau ar cerceta atent aceste situaţii. În orice caz eu nu iau rolul Justiţiei, există Parchet.

Spun doar că, în curând cei săraci nu vor mai putea face studii universitare, iar lipsa unei strategii de internaţionalizare a Universităţii, slaba performanţă în cercetare sunt alte lucruri care dor.

Studenţii ar trebui să poată concura liber, democratic, echitabil la toate funcţiile de decizie pe care le au conform legii. Să vină studentul şi să-şi prezinte ideile în faţa colegilor, să facem o urnă de vot, fără validări de partid a candidaţilor, să organizăm transparent campanii, dezbateri, astfel am promova un spirit civic participativ pentru a fi siguri că un student ales în interesul studenţilor nu va încerca să obţină avantaje personale din reprezentarea colegilor săi, ci va realiza pârghii cât mai solide între aceştia şi Universitate. Dacă oamenii din Conducere nu pot face un regulament liber, democratic, în spiritul eticii şi al Constituţiei, eu îmi ofer tot sprijinul pentru a realiza acest document secundar şi banal într-un spirit echitabil, just. 

Un scârţâit puternic se aude şi uşa se deschide, lumina este mai puternică.

-          Mă scuzaţi, a fost şedinţă de Senat ieri seară, iar acum trebuie să încui pentru că azi am făcut curat şi-am aerisit, îmi spune pe un ton blajin o doamnă între vârste şi scundă.

Tăcut, plec abătut. Dau bună ziua şi ies din Aulă, apoi din clădire. Aerul de afară mă poartă prin oraşul fără linişte.

Am uitat foaia înăuntru, oare o va citi?

PS: 

1. Printre pereţii facultăţii mele am întâlnit oameni remarcabili, profesori, colegi, cu unii am construit prietenii, poveşti de viaţă, mă bucur de ei şi rămân recunoscător ”şcolii” mele. Sunt foarte mulţi care cred în binele, valoarea unei Academii sănătoase pentru că prestigiul acesteia este alcătuit din reputaţia membrilor ei şi cred că avem o obligaţie de a ocroti valorile unei instituţii cu oameni valoroşi. 

2. Camera 1408 e un film horror, probabil şi pentru unii Camera 310 va începe să stârnească tensiune.

Aceste rânduri au apărut iniţial aici.