I.L.Caragiale, astăzi
0Am asentimentul să reproduc astăzi, aici, în acest blog, portretul lui Caragiale, cerut și apărut, firește, cum se știe, fără nicio remunerație în revista Prosaeculum de către doamna Rodica Lăzărescu, redactorul-șef al publicației care, din păcate, nu mai apare nici măcar online.
Ion Luca Caragiale reprezintă fără egal o culme a spiritualității naționale românești. El este autorul unei capodopere dramaturgice, cunoscuta trilogie satirică, inspirată de grotescul social-politic și moral românesc, grotesc din care suntem blestemați să nu mai ieșim niciodată și cu atât mai mult astăzi, când se petrece chiar apogeul satirei. Se poate spune, trimițând la ziua de azi, că această trilogie reprezintă „Mantaua” lui Gogol pentru întreaga literatură românească. El este, apoi, autorul unor versuri, stanțe elegiaco-satirice – gogoși rimate, parodii, epigrame, fabule, ode umoristice. Acestea au apărut, strânse la un loc, după moartea lui, într-o culegere alcătuită de Barbu Lăzăreanu, în 1922.
Universul acestora face farmecul spiritului său satiric.
Ion Luca Caragiale este, de asemenea, autorul unei capodopere tragice intitulată „Năpasta”, în care este descifrat misticismul spiritualității naționale, investigat mai târziu și explicat de Lucian Blaga, în „Trilogia culturii”, studiu în care se află și trimiterea la spațiul mioritic.
Ion Luca Caragiale este, după cum se știe, autorul celebrei sinteze sociale, politice, economice, psihologice a spiritualității naționale, sinteză cunoscută sub titlul „1907 – Din primăvară până în toamnă”, sinteză unică și de asemenea filosofică, morală și psihologică a chipului românesc. Repet, culmea gândirii care îl înfățișează drept cea mai complexă personalitate reprezentativă pentru spațiul românesc.
Caragiale este de asemenea cel mai de seamă scriitor al limbii române. Prozator fără egal în nuvelele „O făclie de Paști”, „ Hanul lui Mânjoală”, „Kir Ianulea” și “În vreme de război” care stau mărturie.
Limba română în care sunt scrise aceste nuvele ajunge la o perfecțiune matematică.
Caragiale a fost regizorul și scenograful inspirat fără egal al propriei dramaturgii, cum a fost și strălucitul lector și interpret al fiecărui personaj din „Scrisoarea pierdută„ în ședința Junimii, lectură care l-a determinat pe Titu Maiorescu să scrie cunoscutul studiu “Dramaturgia lui Caragiale”, luându-i apărarea, justificându-l și încredințându-i direcția Teatrului Național.
Caragiale a fost pentru toate aceste merite respins la premiul Academiei Române care, la fel ca și astăzi, respingea valorile naționale în favoarea unei politici de grup.
Așa s-a retras și din țară, la Berlin, preferând să asculte muzica lui Beethoven, așa a refuzat să fie sărbătorit de prieteni dar să intre după moarte în galeria culturii naționale. Din nefericire, sicriul cu trupu-i neînsuflețit a fost rătăcit pe drumul întoarcerii acasă și apoi a fost așezat la Bellu, lângă prietenul Eminescu.
Se încarcă comentariile...
