Iarna vrajbei noastre

Cred că devine evidentă nevoia de a defini această ţară într-un nou binom, o expresie algebrică formată din doi termeni, separaţi de plus sau de minus. Doar timpul şi dorinţa unui trai comun vor decide pe care dintre cele două semne le vom folosi.

Primul termen, prima sintagmă este România conservatoare, iar aici conservatorismul trebuie definit cu respect pentru cei care şi-l asumă. Este vorba de o ţară ortodoxă, cu ceva tradiţii, cu membrii săi majoritari într-un grup de vârstă care a supravieţuit comunismului, în bună măsură din mediul rural, dar nu exclusiv, cu dorinţa unei vieţi decente şi nevoia de susţinere din partea statului, a instrumentelor sale de ajutor social. 

Al doilea termen este România progresistă, iar aici vorbim despre o ţară cu puternice influenţe din partea globalizării, oameni educaţi, tineri, urbani, care îşi doresc un stat minimal, precum şi despre oameni care locuiesc în afara ţării. Acest grup este mai mic decât cel dintâi şi scade, cu timpul. 

Între cele două Românii se întinde o mare masă de nehotărâţi, aproape la fel de mare cu oricare dintre cele două. Această masă împărtăşeşte din idei cu ambele tabere, dar nu reprezintă o unitate ideologică. Este, dacă vreţi, semnul de plus sau de minus dintre cele două. A reuşit să învingă orice, prin participare, dar a şi adus ţara pe marginea prăpastiei, prin lipsă de implicare. A făcut şi desfăcut destine pentru celelalte două Românii. 

Nu vorbim aici despre PSD sau PNL, despre tinerii frumoşi şi liberi, despre ironiile mascate sau drepte ale unora şi altora. De altfel, partidele politice româneşti au făcut tot ce au putut ca să impune realităţi neadevărate asupra acestor trei categorii. Din această brambureală reiese şi corupţia, din ea rezultă şi ura dintre cele două mari tabere principale, şi din ea se nasc şi indiscreţiile celei de mijloc. 

Duminică, începând cu orele 18.00, la fântâna de la Universitate, una dintre Româniile acestea, România progresistă, se va cam răscula. Îşi va aduna frustrările şi fricile, oamenii şi speranţele şi le va direcţiona în noapte spre conducerea adusă de conservatori şi o bună parte dintre cei nehotărâţi. Ultima dată când s-a întâmplat asta, s-a resetat clasa politică, chiar dacă vremelnic şi oportunist. 

Acum, dacă frigul nu ţine oamenii în case, se va întâmpla ceva şi mai interesant. Să fie sfârşitul Casei York, să fie sfârşitul Evului Mediu, să fie chiar un fâs predestinat, va merita văzut. Pentru că este ultimul avânt emoţional al unei minorităţi progresiste. 

Să fie iarna vrajbei noastre.