Hai cu intoxicarea, neamule....

0
0

Mă gândeam unde să plasez rândurile de faţă. Că intoxicarea e peste tot, de la alimente, la politică. Aseară butonam telecomanda şi am dat peste filmul „Poziţia copilului”. Dacă tot i-au făcut reclamă şi cronicile i-au dat bile albe, am zis să mă uit şi eu. Dezamăgirea a fost maximă. Am verificat mailul şi am văzut că „scenariştii” o iau pe mirişte rău de tot şi în politică.

Dacă în critică, se punea accentul pe relaţia dintre o mamă din clasa de sus şi fiul ei cam năbădăios, în sensul că ţâncul voia musai să scape de controlul maşterei, filmul a arătat cam cu totul altceva. „Copilul” era undeva între un dezmăţat şi un om care nu ştie ce-i cu el pe lume. Maică-sa, rămasă singură încercase să-l „zburătăcească” pe la diverse şcoli, îi luase o maşină „bengoasă”, îl lăsase să aibă o relaţie cu o femeie care avea un copil cu altul. Ăsta micu’ a cam turtit pe şosea un copil care avusese nenorocul să fie prin preajmă. Apoi, ca la ”Ştirile de la ora 5”, „Acces Direct”, „Drept la ţintă” etc. o ploaie de înjurături, pocneli, niscaiva tertipuri de „aranjat accidentul”, în ciuda morţii victimei.

Mama îndurerată încearcă, cine n-ar înţelege, să-şi salveze odrasla. E dispusă să aibă chia un dialog cu potenţiala noră, deşi n-o înghite. Tânăra nu ascunde faptul că vrea să-l părăsească pe beizadea şi poartă cu soacra o inutilă discuţie despre contracepţie între tradiţional şi modern, ca avampremieră la actul pe care, tânăra cu plod la purtător e nevoită să-l amâne. În film avem de toate: poliţişti dispuşi să calce strâmb, intermediari dornici să „aranjeze” ceva, totul evoluează spre o arenă unde mama „cicălitoare” şi fiul „răzvrătit” dau să se confrunte sub privirile prietenei. Replicile scenei se potrivesc ca nuca-n perete cu momentul în care se petrec. Pe ţâncul răzvrătit îl paşte puşcăria, iar el vrea „libertate” de la aceea care vrea să i-o păstreze. Se ajunge apoi la confruntarea cu familia copilului omorât. Aici, amatorismul e din nou la el acasă. Mama joacă admirabil. În faţa ei e o familie de amatori (m-am gândit că regizorul a tras aşa câteva duble, cu amatori de ocazie, că întârzia cuplul de actori şi că, la montaj a uitat scena). Contrastul e izbitor. Şi unii şi alţii plâng şi unii şi alţii joacă roluri, dar se vede că lipseşte ceva. Scena în care tatăl copilui mort şi cel care-l accidentase se privesc arată o nouă lipsă de inspiraţie. O mână întinsă şi atât, nici măcar un „Îmi pare rău”. Nu-i bai de asta, filmul seamănă cu un reality-show din alea de duzină, n-are nimic spectaculos, ca de fapt niciunul din filmele postdecembriste (de la „Patul Conjugal”, la „Eu când vreau să fluier, fluier”). Ce m-a frapat e că această peliculă de genul „pulp-fiction” (mă refer la genul de roman ieftin de citit în gară şi apoi aruncat, nu la capodopera cinematografică numită astfel) e propunerea noastră pentru Oscar. Sincer, habar n-am ce-au văzut ăia când au dat premiu filmului 4,3,2 sau cum s-o fi numit, un soi de documentar despre cum se făceau avorturi ilegale în România lui Ceauşescu.

Plictisit, mi-am verificat mailul şi acolo am găsit un articol despre un scenariu că „prinţul Harry o să fie regele României”, în fapt o serie de aberaţii, pe care, dacă ai oarece cultură, le iei ca atare. Faptul că Traian Băsescu vrea să fie ultimul preşedinte, că prinţul Charles iubeşte România, că se pregăteşte „evacuarea” familiei regale a României, că Harry e salvarea României... Nu sunt fanul familiei regale, dar parcă e prea de tot şi pentru un republican ca mine.

La toate acestea am un răspuns: când vrei să te faci de râs, lumea îţi dă apă la moară. Beleaua e când chiar începi să crezi că ai talent...

             

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite