Grindeanu bate câmpii. Nu prevede Constituţia o comisie de „criză” pentru că ţara este neguvernată! | adevarul.ro

Grindeanu bate câmpii. Nu prevede Constituţia o comisie de „criză” pentru că ţara este neguvernată!

0
0
Publicat:

Propunerea lui Grindeanu este nerealistă şi nesusţinută de prevederile Constituţiei. Ţara este guvernată în limitele impuse de Grindeanu când PSD şi AUR au demolat guvernul Bolojan prin moţiune de cenzură. Fără să aducă nimic în locul guvernului demis.

Sorin Grindeanu FOTO Mediafax
Sorin Grindeanu FOTO Mediafax

„Lansez o invitație către toate grupurile parlamentare să facem o comisie de criză în Parlament, care să elaboreze amendamentele necesare pentru deblocarea României”, spune Grindeanu.

Avem parlamentari şi grupuri parlamentare care au exact acest rol: să propună parlamentului legi sau amendamente la legile aflate în discuţie. Legile şi amendamentele sunt dezbătute în comisiile de specialitate deja existente în parlament, apoi în în plenul camerelor parlamentului şi sunt votate, conform prevederilor constituţionale. Ce să facă o comisie de „criză”? Condusă de cine? Alcătuită din ce parlamentari? Şi propunerile acestei comisii de criză merg apoi la comisiile de specialitate ale parlamentului şi la plen? Ce sens are? Să crească timpul dezbaterilor şi birocraţia?

Grindeanu este vinovat  de posibilă pierdere a banilor europeni din PNRR, pierdere provocată de PSD prin moţiunea de cenzură. Guvernul rămas fără puteri depline nu mai poate da OUG-uri sau să-şi asume răspunderea pe pachetul de legi cerut de PNRR. Rămâne doar aprobarea parlamentară, în plină vară şi în concediul  parlamentarilor. Nu este clar dacă şi când se va putea convoca o sesiune extraordinară a parlamentului, pe o perioadă suficientă pentru a dezbate, amenda şi aproba cele 6 legi cerute de PNRR, încă neaprobate.

Legea salarizării bugetarilor nu este agreată de PSD, care ameninţa că nu o votează, pentru că bugetarii şi sindicatele sunt nemulţumite.

Dar Grindeanu şi „specialiștii” săi nu scot o vorbă despre faptul că deficitul bugetar ne obligă la plata a 12 miliarde de euro doar dobânzi în anul 2026, plus ratele scadente la împrumuturile anterioare, probabil circa 30-40 miliarde de euro dintr-un buget de 120 de miliarde de euro. Nu spun nimic despre datoria publică trecută de 60% din PIB, circa 230 miliarde de euro, exact pe urmele Greciei din 2010-2015. Toate amendamentele şi discuţiile pe legea salarizării  trebuie să pornească de la studii de impact, cu prima întrebare „de unde luăm banii” pentru salarii? Nimic, nicio dezbatere pe această temă.

PSD o ţine una şi bună asupra măsurilor necesare economiei: relansarea economiei, prosperitate şi protecţie socială. Fără să spună cu ce măsuri ar trebui să intervină statul şi mai ales de unde bani, când bugetul are deficit  record. Economia şi bugetul sunt entităţi distincte. Statul poate ajuta economia cu bani din buget, dacă are bani, nu este cazul, şi cu legislaţia mai ales fiscală, favorabilă firmelor. Tot în cazul în care are bani la buget.

Bolojan a explicat că a trebuit să ia măsuri de creştere a unor taxe pentru a micşora deficitul bugetar, în caz contrar ajungeam în „junk”. Soluţia posibilă este scăderea cheltuielilor de funcţionare a statului, inclusiv reducerea anvelopei salariale a bugetarilor. Exact ce PSD nu vrea. Dar nici nu vine cu alte soluţii.

Riscul după 31 august este imens pentru România. Dacă pierdem banii din PNRR este posibil că agenţiile de rating să ne downgradeze în „junk”, caz în care nu mai avem bani de pensii şi salarii bugetare.

Acest risc este sesizat şi de PSD, iar Grindeanu vine cu tot felul de aiureli, precum o comisie parlamentară de „criză”, criză în care PSD a adus România.

Ca şi cum „comisia de criză” poate genera bani la buget.

Grindeanu să discute despre deficitul bugetar, dobânzile pe care trebuie să le plătim anual la împrumuturi, datoria externă a României care a trecut de 230 miliarde de euro, obţinerea banilor europeni din PNRR şi din Fondul de Coeziune. Cum rezolvă statul român  mai întâi aceste probleme, apoi despre relansarea economică, prosperitate şi protecţie socială, iniţiative care necesită banii pe care nu-i avem.

Altfel, dacă pune cerinţele sindicatelor înaintea deficitului bugetar, ne afundăm şi mai rău în criza în care PSD ne-a băgat prin moţiunea de cenzură. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite