Greva profesorilor şi momentul politic actual, generate de guvernarea Iohannis-PNL-PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva cadrelor didactice are şi un merit: demonstrează proasta guvernare din ultimii ani, având drept autori pe Iohannis, PNL și PSD.

Grevă în învățământ
Grevă în învățământ

Greva actuală a profesorilor se sparge în capul familiilor şi elevilor fără venituri mari, care nu-şi pot permite meditaţii la materiile de examen. După ani de pandemie, în care învăţământul online a fost un „dezastru” (ministrul Cîmpeanu), după tot felul de inovaţii în structura anului şcolar, elevii fără meditaţii se trezesc în faţa examenelor fără pregătirea şi recapitulările necesare. Mai este puţin timp până când părinţii se vor revolta şi vor cere socoteală profesorilor că le-au abandonat copiii în cele mai delicate momente.

În sistemul privat de învăţământ nu se face grevă. Pentru că acolo salarizare şi evaluarea profesorilor au cu totul alte valenţe.

Proasta guvernare Iohannis-PNL-PSD

A lăsat învăţământul fără banii necesari, pentru salarii şi investiţii minimale. Să amintim, ce am spus de multe ori, despre şcolile cu toaletele în curte, fără apă curentă? În anul 2023, în România membru UE şi cu pretenţii de lider regional. La ce lider, la şcoli cu wc-uri în curte?

Salariile mici, generate de un procent din PIB destinat educaţiei de 2,1%, nu atrag în învăţământ persoane calificate şi cu pregătirea de specialitate necesară educaţiei. Profesorii de vocaţie au ieşit şi ies la pensie, alţii de calitate nu mai vin în învăţământ, pentru că se duc în economia şi educaţia privată. De aici o lipsă acută de personal calificat în educație.

Dar ce face guvernarea Iohannis-PNL-PSD  cu banii bugetului? Îi dă clientelei de partid ca să câştige alegerile. Pensii speciale, salarii nesimţite, cumul pensii şi salarii, menţinerea unui aparat supradimensionat de bugetari. Avem 1,3 milioane de bugetari, în timp ce Polonia are 800.000 la o populaţie dublă, comparativ cu România.

România a trecut de o datorie externă de 50% din PIB, şi plăteşte sume imense pentru plata ratelor şi dobânzilor la creditele pe care le-a luat de la investitori. Tot un rezultat al guvernării Iohannis-PNL-PSD.

Toate aceste inepţii politice se răsfrâng acum pe familiile sărace, care nu au bani de meditaţii. Şi care sperau ca statul să le educe copiii.

Cererile salariale ale sindicatelor nu sunt dublate de măsura evaluării performanţei profesorilor la catedră. Se cere o salarizare mărită la „grămadă”, pentru toţi profesorii, deşi unii nu-şi fac treaba nici pentru jumătate din salariul actual. Asta îi şi goneşte pe cei buni de sectorul Educaţiei. Ce să facă, să muncească dublu sau triplu faţă de un coleg de cancelarie, pentru acelaşi salariu?

Momentul politic actual

Nici că se putea un moment mai prost pentru speranţele de creştere a salariilor profesorilor. Nu avem un guvern legitim, pentru că actualul premier, Nicolae Ciucă, demisionează vineri din funcţie. Actualul guvern nu se mai simte legitimat să ia măsuri importante în domeniul salarizării. Viitorul premier,  Marcel Ciolacu, ezită să ia conducerea guvernului într-o situaţie extrem de grea şi tulbure pentru România. Deşi, ministere importante şi vinovate pentru situaţia în care s-a ajuns, nu numai în educaţie, Munca, Finanţe, Agricultura, sunt conduse de miniştri PSD.

Mai grav, există riscul major de a pierde şi banii din PNRR. Miniştrii Muncii şi Fondurilor Europene au fost la Bruxelles şi s-au întors cu concluzia: rămâne cum am stabilit în PNRR-ul iniţial. Nici măcar tranşa a doua, având termen martie 2023, nu este deblocată, iar următoarele două tranşe presupun rezolvarea legilor pensiilor şi salarizării bugetarilor după principiul sustenabilităţii. Şi vedem acum, din greva profesorilor, cât de sustenabile sunt aceste două sectoare. Unii cu pensii şi salarii de nababi, de multe ori cumulate, iar  alţii, profesorii, sunt în grevă pentru că nu le ajung salariile.

Ciolacu spera să guverneze după formula „luăm de la bogați și dăm la săraci”, respinsă de PNL, care electoral rămânea și fără bogați, și fără saraci.  Ori PSD singur nu poate impune această formulă.

Ce se va întâmpla cu rotaţia premierilor

Premierul Ciucă va demisiona vineri, 26 septembrie, cu dorinţa majoră de a scăpa de o funcţie care nu i se potriveşte şi pentru care nu era pregătit. A acceptat-o din obedienţă faţă de preşedintele Iohannis care l-a trimis în fruntea guvernului, neavând alt obedient care să accepte funcția.

Marcel Ciolacu este conştient că îşi va frânge gâtul dacă preia acum guvernarea, cu greva profesorilor în final de an şcolar, cu banii din PNRR tot mai departe, cu legile pensiilor şi salarizării în ceaţă. Parlamentul pleacă la 1 iulie în vacanţă, şi îl lasă pe Ciolacu să rezolve imposibilul.

Ostilitatea preşedintelui Iohannis faţă de Ciolacu va fi clară, ca răspuns la „lipsa de parteneriat” între el şi şeful PSD, clamată de acesta din urmă.

Contextul internațional imprevizibil, care ar putea cere decizii majore şi dureroase pentru România, nu este de natură să-l împingă pe Ciolacu să preia şefia guvernării. Şi el şi conducerea PSD înţeleg că preluarea guvernării acum înseamnă sinuciderea politică a PSD la alegerile din 2024.

Ce se va întâmpla peste câteva zile

Deja PNL şi Ciucă cer tranziţia rapidă spre noua conducere a guvernului, să scape de răspunderea soluţionării problemelor imense cu care se confruntă România. Deşi repartiţia ministerelor între membrii coalitiei nu a fost rezolvată.

Ciolacu, la rândul lui, vrea să preia guvernarea după soluţionarea grevei profesorilor şi a îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor din PNRR.

Vineri, 26 septembrie, premierul Ciucă îşi va depune mandatul la preşedintele Iohannis, care va invita partidele la consultări. Ce va face PSD? Va accepta să preia conducerea guvernului în actuala situaţie a ţării?

Personal nu cred că va face acest gest de sinucidere politică. Ştie că îl aşteaptă sarcini insurmontabile. Încasări mai mici  decât prevederile din buget, jaloanele şi ţintele din PNRR, posibila încetare a împrumuturilor externe către România, greva profesorilor. Îl va anunţa pe preşedinte că aşteaptă să preia guvernarea după rezolvarea acestor probleme extrem de acute şi greu de soluţionat.

Preşedintele îl va lăsa pe Ciucă premier interimar, cu obligaţia de a rezolva problemele enunţate mai sus. PSD se va spăla pe mâini de guvernarea actuală, pentru că şi trecerea în opoziţie este avantajoasă electoral pentru ei. Şi îi lasă pe Iohannis-Ciuca-PNL să se spele pe cap cu problemele grele ale momentului.

Acum se va vedea cât de greşită a fost decizia preşedintelui de a aduce PSD la guvernare, dând afară USR.

Săptămâna politică actuală va fi un revelator pentru guvernarea Iohannis-PNL-PSD.

LE

Declarațiile premierului Ciucă

„Am înțeles problemele personalului didactic și auxiliar, de asemenea le tratăm în egală măsură și vom face în așa fel încât să fie rezolvate, dar celelalte chestiuni pe care le-am discutat la întâlnirea cu sindicatele sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față în condițiile în care, și încă o dată fac apel, trebuie să înțelegem că România, ca să poate să beneficieze în continuare de fondurile europene, iar fără fonduri europene trebuie să recunoaștem că nu am fi ajuns aici, fără fonduri europene nu putem să ne îndeplinim obiectivele de dezvoltare, de recuperare a disparităților față de celelalte țări europene. Și spuneam că avem o ținta de deficit pe care trebuie s-o îndeplinim, nu putem să sporim în acest moment cheltuielile, pentru că absolut orice astfel de cheltuială produce efect pe deficit și odată ce am pierdut controlul asupra deficitului este clar că nu ne mai îndeplinim obiectivele și intrăm într-o altă paradigmă, pe care nu știu cine o va controla.

Sigur, eu mă apropii de sfârșitul mandatului, nu ar fi nici onest, nici corect și nici principial să predau un mandat care să aibă probleme, să aibă, oricum sunt probleme, orice asumare de mandat presupune de la sine și asumarea problemelor, nimeni nu le două situații rezolvată și s-o guvernăm, venim la guvernare ca să rezolvăm problemele, dar încă odată o astfel de chestiune n-aș putea să o fac pentru că nu mi se pare, cum spuneam, nici principial și nici onest și este o chestiune care are continuitate, într-o coaliție care și-a asumat guvernarea într-o situație deosebit de dificilă pentru țara noastră”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite