Geopolitica strâmtorilor, noi mize pe vechile puncte de tensiune

Reiau, ca actual, din păcate, un text cu același titlu publicat pe 5 iunie 2018. Se știa de atunci, erau date extrem de detaliate prezentate de analiștii de risc ai unor servicii de informații, care erau punctele de tensiune unde era oricând să se producă stări de tensiune care să evolueze în conflicte militare cu consecințe globale. Se știa, erau măsurate și consecințele. Și totuși, din rațiuni cel puțin ciudate, lucrurile au fost lăsate să ajungă în situația de acum, falimentând temerile legate de un război cel puțin regional cu o primă etapă care să vizeze sau să implice Iranul. Desigur, unii dintre actorii citați în articol au dispărut de pe scenă dar, pe fond, problema rămâne exact în aceeași termeni, doar amenințările sunt rostite de alte voci.

Se pregătesc intens noi planuri operaţionale extrem de ample pentru a face faţă unor foarte posibile situaţii conflictuale într-una sau în mai multe dintre punctele cele mai critice ale planetei: strâmtorile cu valoare strategică.

Cu o frecvenţă de-a dreptul neliniştitoare, sunt transmise public avertismente privind mişcări militare cu rol decisiv asupra echilibrului de securitate al planetei, aşa cum ar fi orice încercare sau reuşită de a prelua controlul sau/şi de a condiţiona cu mijloace militare circulaţia în zonele respective. Caz în care, foarte rapid, poate chiar instantaneu, ar intra în joc, de o parte sau alta a baricadei, toate statele a căror economie ar fi foarte grav afectată de o asemenea situaţie şi s-ar considera îndreptăţite să intervină, cu orice mijloace, asumându-şi orice nivel de intensitate a conflictului, singura sau în alianţe ad-hoc, pentru a răspunde la ceea ce va fi considerat ameninţare directă la securitatea naţională.

Aceasta este harta strâmtorilor cu rol strategic şi, în consecinţă, acestea sunt punctele care, odată atacate sau aflate sub ameninţare iminentă, justifică lansarea cu prioritate, în diverse cabinete militare, a unor pregătiri intense pentru a avea la îndemână planuri pentru orice tip de situaţie şi, totodată, trupe la îndemână pentru a fi proiectate la mare distanţă, în timp util şi, eventual, înainte ca adversarul să poată institui o blocadă eficace.

Tensiunile cresc direct, exponenţial, pe două dintre aceste puncte, Strâmtoarea Ormuz şi Strâmtoarea Bab al-Mandeb, puncte cheie pe liniile de transport şi care, din nefericire, pot fi blocate extrem de uşor prin scufundarea unor nave de mare capacitate, în câteva ore fiind oprit întreg traficul comercial şi militar, posibil a fi reluat cu costuri foarte mari materiale şi în condiţiile expunerii la un risc sever a vaselor care ar participa la asemenea operaţiuni ce pot dura, în cel mai bun caz, luni de zile. Şi asta nu este teorie.

"Dacă se va încerca restrângerea în vreun fel a exporturilor de petrol iranian, atunci nu vom permite nici noi ca petrolul altora să fie exportat prin Strămtoarea Ormuz" - a declarat pentru agenţia YJC Ismail Kosari, comandantul adjunct al corpului Gardienilor revoluţiei islamice din Iran. Generalul iranian Qassem Soleimani declara şi el că Marea Roşie nu mai este o zonă sigură pentru navele americane, adresând o întrebare directă pentru Preşedintele Donald Trump: "Sunteţi oare conştient de puterea noastră în regiune şi de capacitatea noastră de a lansa un război asimetric?". 

Avertisment la avertisment, generalul Jim Mattis, secretarul de stat american pentru apărare, avertiza pe un ton extrem de serios că SUA sunt decise să acţioneze la modul cel mai ferm pentru a menţine deschise căile maritime internaţionale şi că, în cazul în care acţiunile iranienilor ar duce la operirea circulaţiei maritime în regiune, "va fi evident nevoie de o acţiune internaţională, căci economia mondială depinde de acest tip de energie (petrol, n.n.)". În acelaşi sens merge şi mesajul difuzat de comandatul Bill Urban din cadrul US Centcom (Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală): SUA şi partenerii lor aduc şi apără securitatea în regiune. Împreună, suntem gata să asigurăm libertatea de navigaţie şi cea a comerţului, oriunde dreptul internaţional autorizează acest lucru".

S-ar putea să fie însă extrem de dificil deoarece Strâmtoarea Ormuz poate fi blocată pe termen foarte lung doar prin scufundarea unui singur super-tanker exact în zona cea potrivită, ceea ce, la nevoie, iranienii ar putea face şi cu una din propriile lor nave. Pe de altă parte, este în creştere presiunea în ce priveşte Strâmtoarea Bab al-Mandeb, fiind absolut imposibil de estimat care este forţa reală de atac de care dispun rebelii Houthi din Yemen despre care se spune că deţin în rezervă un număr nedeterminat de rachete de croazieră şi drone de atac de provenienţă iraniană pentru a acţiona rapid şi a bloca strâmtoarea respectivă sau a ataca navele care ar mai îndrăzni să circule în zonă. Circulă deja diferite scenarii, unele pornind însă de la eventualitatea că SUA nu se vor angaja în operaţiuni suplimentare de patrulare şi poliţie maritimă. Este posibil, aşa că israelienii încearcă, spun surse militare, să formeze propria sa coaliţie cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul. Îngrijorarea tuturor provine din faptul că rebelii Houthi au atacat recent două super-tankere saudite, iar atacurile piraţilor cu bazele în Yemen au făcut ca întreaga zonă să devină extrem de nesigură. În plus, se apropie ziua de 6 august când vor începe să fie aplicate primele sancţiuni americane în domeniul comerţului iranian cu petrol, iar surse ale serviciilor de informaţii spun că, până la data respectivă, ar fi posibil ca Iranul să organizeze o mare demonstraţie de forţă în zona Strâmtorii Ormuz, fiind posibil să fie implicate câteva sute de nave militare, în principal vedete rapide de atac, posibil submarine, totul dublat de o importantă mobilizare a efectivelor terestre din zona pazei de coastă, apărării antiaeriene şi alarmarea unor efective ale forţelor aeriene.