Geopolitica alfabetelor

Despre alfabete nu se scrie în general decât sub aspectul curiozităţii – cel puţin în ţara noastră. Cu excepţia specialiştilor din lingvistică, subiectul nu prea preocupă multă lume, cel puţin în mod constant. Ne gândim uneori la anumite litere interesante, la alfabete şi la ce complicaţii apar, dar atât – despre importanţa acestuia în viaţa noastră şi chiar în sfera politicii gândurile noastre se opresc.

Şi totuşi, este momentul să ne aplecăm mai mult asupra acestei problematici, deoarece apar unele consecinţe interesante.

Rog cititorii care se gândească la următoarea întrebare: câte limbi străine vorbiţi, care se scriu cu alt alfabet decât cel latin? O să observăm că puţine, pentru că aşa se prezintă acum situaţia pe planetă: românii cel mult cunosc ca al doilea alfabet pe cel chirilic, iar numărul celor ce pot scrie o frază coerentă în alfabetele din Caucaz sau din ţările semite este mult mai redus. La fel, extremul Orient nu este accesibil lingvistic prea multor români.

Dar de ce ar avea un imbold în acest sens? Le-aş spune eu un proverb latin: „câte limbi străine vorbeşti, atâţia oameni valorezi”. Fiecare cuvânt într-o limbă străină este o poartă: a ştiinţei, a afacerilor, a iubirii, sau – mai simplu, a supravieţuirii. Printre primele cuvinte pe care le-am învăţat de unul singur într-o limbă nestudiată la şcoală au fost „pâine” şi „apă”, pentru că aşa aveam o minimă garanţie că nu voi fi flămând în alt spaţiu decât cel al limbii române.

Dacă ne uităm pe această hartă, o să observăm că majoritatea locuitorilor lumii vorbesc limbi care se exprimă în alfabet latin. Cu o precizare suplimentară: alfabetul latin este cunoscut în mult mai multe ţări decât orice alt alfabet, şi chiar dacă limba respectivă nu se poate exprima prea uşor în litere latine, nu înseamnă că oamenii de acolo nu îl cunosc cât de cât, la un nivel rezonabil. Nu îi includem pe analfabeţi, pentru că ei nu ştiu să scrie, iar numărul lor nu este redus, din păcate.

Dintre oamenii care ştiu să scrie şi să citească în Japonia, China, India, Iran şi ţările arabe, în Israel, precum şi în fostul spaţiu sovietic sau predominat de alfabetul chirilic, cunoaşterea alfabetului latin este la un nivel rezonabil ca proporţie. Dar aceasta se schimbă când vorbim de elitele din aceste ţări: aproape fiecare membru al elitei acestor ţări cunoaşte alfabetul latin, chiar dacă nu cunoaşte neapărat o limbă care se exprimă cu ajutorul acestui tip de alfabet. Însă în ţările de alfabet latin, să fie cunoscută altă formă de scriere – chiar şi de către elite – este mai greu de închipuit, pentru că este mai rar întâlnit.

Alfabetul face parte din categoria de soft-power a geopoliticii, cea mai dificil de controlat, pentru că face apel la alte sisteme de analiză şi de punctare pe marea tablă de şah. Alfabetul este o realitate atât de comună, fiind mai uşor de luat în seamă decât problema ortografierii unui cuvânt într-o limbă anume.

De litere ne „împiedicăm” în orice clipă, şi doar dacă sunt ieşite din comun ne atrag atenţia. Un exemplu banal: mergând pe o stradă din Bucureşti, am văzut scris pe o uşă cuvântul „GARAJ”. Doar că literele erau scrise cu un roşu viu, iar litera „G” era desenată mai mult sub forma unei secere, ceea ce dintr-o dată m-a făcut să mă gândesc la altceva decât simplul automobil care staţiona acolo. În Tbilisi, la un moment-dat, am ajuns într-o zonă cu straduţe înguste, iar numele lor era scris exclusiv în alfabet georgian. Rezultatul a fost cel închipuit.

De aceea, când analizăm acea hartă prezentată mai sus, să fim conştienţi nu doar de faptul că sunt aproximativ 5 miliarde de utilizatori de alfabet latin (din aproximativ 7,3 miliarde de oameni), ci şi faptul că alfabetul latin este cunoscut şi de o bună parte dintre indieni, precum şi de majoritatea japonezilor şi sud-coreenilor. Chinezii educaţi cunosc şi ei din ce în ce mai bine alfabetul latin, doarece citesc multă literatură de specialitate de limbă engleză. Astfel, puterea alfabetului latin creşte, fiind potenţată de internet şi de dezvoltarea dispozitivelor mobile de informare.

Alfabetul este hotărâtor din punct de vedere al educaţiei, deoarece cu cât este mai complicat, cu atât se pierde mai mult timp pentru a-l cunoaşte, învăţa şi folosi. Lunile pierdute ar fi folositoare pentru dobândirea altor cunoştinţe. De aceea, oamenii caută – în virtutea scopului lor normal şi logic de simplificare a vieţii – să reducă cât mai mult formele de scriere şi de vorbire, astfel încât acestea să fie cât mai simple şi rapide. Astfel, un copil care învaţă un alfabet cu multe inflexiuni şi volute în scriere va pierde timp când ca scrie după dictare sau după o vorbire normala, din viaţa de zi cu zi. Oamenii vorbesc mai repede decât dacă ar dicta, ceea ce obligă oricum la simplificare, iar un alfabet care are multe linii curbe nu ajută la acest demers, iar stenografia a apărut tocmai din acest motiv.

De ce elitele folosesc/cunosc alfabetul latin

Ca să ne dăm seama mai bine de această problemă, vom face un exerciţiu simplu: să analizăm cărţile scrise în aceste alfabete nelatine. Concret, întrebarea se pune: când se tipăreşte o carte, se preferă cartea scrisă cu majusculele alfabetului respectiv – chiar dacă doar prima literă a frazei este scrisă cu o majusculă „mai mare” – sau în interiorul frazei se folosesc literele mici? Răspunsul, deloc surprinzător, este că prima variantă este cea mult mai frecvent folosită, deoarece în general literele mici ale alfabetelor sunt mai laborioase în scriere decât majusculele. De aceea, să nu vă miraţi când veţi găsi cărţi tipărite în alfabet chirilic, dar literele mici sunt de fapt tot majusculele alfabetului respectiv, iar adevăratele litere mici se folosesc ca italice. Pentru exemplificare folosesc un text scris în alfabet chirilic, despre istoria Turciei.

De aici, se observă şi faptul că elitele din învăţământ cunosc aproape toate alfabetul latin. În plus, migraţia studenţilor se face predominant către ţări şi universităţi care folosesc alfabetul latin. Orice student din Vietnam sau Etiopia, spre exemplu, şi-ar dori poate să studieze câteva luni în străinătate, dar dacă nu are un interes strict legat de o anumită ţară şi va putea să aleagă orice loc din lume, în peste 90% din cazuri va alege o ţară cu alfabet latin, din acest considerent al simplificării sarcinii sale educaţionale. A studia în secolul XXI implică enorme capacităţi de lectură, chiar şi o creştere a vitezei acestui proces cognitiv, iar un alfabet care este mai puţin simplu, cu mai multe semne şi pronunţii diferite nu ar face decât să complice soarta bieţilor studenţi. De aceea, în lume se observă creşterea programelor de studii în limba engleză, ea fiind cea mai simplă sub aspectul alfabetului.

Europa are şi ea parte de câteva lupte lingvistice, unele de câteva sute de ani, iar alta care tocmai a început. După cum se observă pe harta de mai jos, aproape toată Europa foloseşte alfabetul latin, iar în acele ţări unde nu se foloseşte integral, el este cunoscut totuşi – continentul nostru având cel mai mare grad de afabetizare la nivel mondial. Totuşi, lupta pentru alfabete şi limbă face parte din istoria continentului nostru, iar mulţi martiri ai independenţei popoarelor pe acest continent au luptat şi pentru un alfabet specific.

Cum a aflectat influenţa rusească alfabetul din Europa

O luptă dură s-a dus pe spaţiile de frontieră dintre alfabetul chirilic şi cel latin, din ea nefiind exclusă ţara noastră. Influenţa politică a Rusiei a asigurat extinderea alfabetului chirilic în multe părţi ale continentului, dar odată ce puterea ei militară şi mai ales economică a scăzut, printre primele reforme adoptate în statele care au cunoscut puternica presiune rusă au fost cele legate de alfabete. Cine va dori să citească Codul civil român din 1864 tipărit cu alfabet chirilic poate să o facă, există în mai multe biblioteci din ţară. În timp însă, alfabetul chirilic a dispărut aproape complet din România şi Finlanda, iar în Serbia alfabetul latin se impune din ce în ce mai mult. Evident, nu trebuie să ne aşteptam la schimbarea totală astăzi, dar ziua de mâine este destul de clară prin direcţia sa. Iar în anumite ţări ale fostei URSS, limbile şi alfabetele locale înlocuiesc din ce în ce mai mult limba rusă şi alfabetul chirilic, ajutate şi de demografia lor, Uzbekistanul şi Georgia fiind cele mai avansate în această direcţie.

De altfel, influenţa Uniunii Europene şi a economiei sale – precum şi a sistemului ei educaţional şi mai ales lingvistic – se simte din ce în ce mai puternic în spaţiul dominat de alfabetul chirilic. Cum acesta este de fapt o dezvoltare şi adaptare a alfabetului grec, situţia „conflictului literelor” se extinde şi spre Grecia şi Cipru, mai ales pe insula Afroditei, de fapt. În Cipru este cumva mai uşor să scrii sms-uri în limba engleză, chiar dacă eşti grec-cipriot,  deoarece alfabetul latin este mai uşor de folosit. Pe măsură ce timpul va trece, iar statele slave îşi vor continua problemele demografice, generaţiile tinere vor deveni mai mult bilingve şi mai uşor decât atât bi-alfabetice, pentru că secolul XXI nu este acela al izolării – ci exact şi total invers.

În Moldova noastră televiziunea încă menţine influenţa alfabetului chirilic şi a limbii ruse, dar şi aici demografia îşi spune cuvântul, cu atât mai mult cu cât vecinătatea economică a Uniunii Europene forţează din ce în ce mai mult o confruntare şi pe planul alfabetelor. Homo sovieticus iese din scenă greu, dar o face alături de alfabetul chirilic, sau cel puţin aşa se întâmplă în stânga Prutului. Chişinăul era mult mai cosmopolit în 1992 faţă de cum este astăzi, iar viitorul nu are echivoc. Sărăcia a devenit aici un agent al învăţării altor limbi, iar cum guvernul şi clasa politică de pe Bâc sunt un iceberg de incompetenţă economică, din ce în ce mai mulţi oameni dintre Prut şi Nistru vor trebui să înveţe mai multe limbi străine pentru a câştiga o pâine mai albă în altă ţară, predominant dintre cele care au grafie latină.

Lupta lingvistică tocmai începută în Europa este cea dintre limba rusă şi cea ucraineană. Cum a doua are o puternică influenţă din polonă, situaţia politică de astăzi îi face pe cei ce au interese divergente în legătură cu soarta Ucrainei să pedaleze inclusiv pe argumentul lingvistic. Deocamdată nu se pune problema renunţării de către ucraineni la alfabetul chirilic, deoarece multe din cronicile de interes pentru istoria spaţiului Nipro-Volgo-Moscovit s-au scris la Kiev, cu acest alfabet. Astfel, în vestita dispută despre ce a fost Rusia Kieveană şi care este relaţia cu actualele state Rusia şi Ucraina problema alfabetului contează mai mult poate decât cea a cuvintelor.

Cu toate acestea, rusofobia şi nevoia de separare a Ucrainei de Rusia se va manifesta şi aici, pentru că în bună măsură cuvintele scrise în alfabet chirilic se pot scrie şi cu alfabet latin – sunt oraşe în cele două ţări unde se deonstrează perfect acest lucru. Dacă situaţia din estul Ucrainei nu se linişteşte, în timp se va ajunge şi la separarea de alfabete – în vederea sublinerii şi mai pregnante a identităţii naţionale ucrainene, posibil inclusiv pe fondul discuţiilor şi a eventualului referendum de aderare la NATO pe care preşedintele Poroşenko îl proiectează.

Se va spune că această idee este o naivitate. Cu toate acestea, nu este aşa, iar argumentul suprem ni-l furnizează chiar I.V. Stalin. În dorinţa lui şi a comuniştilor de a crea un stat comunist global, aveau nevoie de un alfabet şi o limbă cât mai uşor de folosit. Astfel, Internaţionala Comunistă „Komintern” avea ca limbă de lucru nu rusa, ci germana – ceea ce face ca şi procesul lui Gheorghi Dimitrov de la Dresda să apară într-o altă lumină.

Stalin a înţeles că un stat global nu poate fi funcţional dacă va avea prea multe limbi, iar la fel de dificil va fi dacă o limbă cu un alfabet mai greu de învaţăt va fi propusă ca limbă oficială. În acestă carte, dar şi în altele, se arată că Stalin a fost preocupat de limba esperanto. De fapt, Stalin nu iubea limba respectivă, ea fiind o limbă artificială. Totuşi, el a observat că avea două mai avantaje: un alfabet foarte simplu, latin, şi o structură gramaticală şi de vocabular nu atât de complicată, fiind efectiv o limbă-punte între mai multe familii lingvistice. Simplitatea – ceea ce Stalin observase, sub aspect istoric, că este necesar edificării unui imperiu – era obligatorie în materie de limbă, pentru că altfel nu ar fi fost suficient timp ca să se edifice un singur stat, cu atât mai mult cu cât îl proiectase la nivel global.

„Jocul geopilitic” şi importanţa alfabetelor

De fapt, în secolul XIX „marele joc” geopolitic – cel frumos prezentat de Kipling opunea cele mai mari imperii ale timpului: cel britanic şi cel ţarist. Victoria a revenit primului nu doar din motive demografice, ci şi pentru că el a oferit ţărilor din aria sa de cuprindere un sistem mai coerent în economie şi educaţie, inclusiv o limbă mai uşor de înţeles. Doar un exemplu banal: indienii au 18 limbi oficiale, conform Constituţiei, dar singura în care te poţi face înţeles din Kolkata (Calcutta) în Gujarati este engleza. Imperiul ţarist nu a fost capabil să aducă un beneficiu major sub aspect economic, iar şcoala rusă nu era în acel secol la nivelul foarte ridicat la care se află astăzi, pentru a face din alfabetul chirilic ceva mai important decât este în realitate.    

Imperiile au avut întodeauna această problemă: receptarea de către popoarele cucerite era din start una negativă, iar alfabetizarea printr-o grafie sau alta era un instrument de dezvoltare a stăpânirii teritoriilor respective. Dar cu cât alfabetul folosit de cuceritori era mai complicat, cu atât mai puţin se ajungea la mase. De aici, o creştere a sărăciei, deoarece costurile educaţiei erau mai mari, iar oamenii obişnuiţi nu şi le permiteau. Mai mult, imperialii distrugeau cât mai mult din cărţile scrise în alfabetul folosit anterior în ţara cucerită. Simplificarea lingvistică şi a scrierii era o armă invizibilă dar eficace contra impunerilor pe care asupritorii le realizau. Unde au venit cu o limbă şi un alfabet simplificat, rezultatele au fost mai bune. De aceea, se consideră că doar două imperii au fost civilizatoare, în sensul dezvoltării accesului la educaţie şi implicit la progres: Imperiul Roman şi Imperiul Britanic.

Astăzi se pare că suntem obligaţi să devenim cetăţeni globali pentru a progresa, ceea ce ne obligă la mai multă cunoaştere a limbilor străine – dar în principal a uneia singure, engleza, care prin simplitatea scrierii a eliminat din scenă franceza cea plină de accente, precum şi germana cea prea precisă şi creatoare de cuvinte. Engleza devine lingua franca în majoritatea ramurilor de activitate omenească – în politică, economie şi educaţie deja a facut-o – ceea ce obligă statele la creşterea numărului de profesori pentru această limbă, ceea ce în timp va duce la o şi mai mare penetrare a alfabetului latin la nivel global. De altfel în orice ţara paşapoartele sunt redactate şi în limba engleză, iar biletele de avion internaţionale sunt imprimate în aceeaşi limbă.

Tocmai de aceea statele BRICS nu pot reuşi să devină acea platformă unică, globală, de dobândire a dominaţiei lumii. Două dintre ele folosesc alfabetul latin, dar cele mai mari ţări – Rusia, China şi India – au fiecare alfabete diferite, ceea ce nu oferă mai întâi un răspuns la întrebarea: „ce limbă unică aduce acest grup de state?” Dacă mai adăugăm, după cum se mai vrea uneori, şi Indonezia în această asociere, complicăm şi mai mult situaţia. La nivel de soft-power lingvistic şi grafic, BRICS nu poate concura cu ţările de alfabet latin, iar acest lucru se vede inclusiv în migraţia studenţilor – care este în general dintre ţările BRICS spre cele de grafie latină, iar nu invers. În plus, chinezii vizualizează mental cuvintele şi sunetele, limba lor fiind tonală, ceea ce este diferit de oricare altă limbă folosită de ţările BRI...S. A învăţa limba chineză este foarte dificil tocmai sub aspectul scrierii, ceea ce barează o bună parte a aspiraţiilor Chinei la supremaţia globală, pentru că nu poate simplifica comunicarea la nivel global prin limba proprie.

De aceea, câtă vreme alfabetul global al elitelor politice şi economice este cel latin, balanţa supremaţiei globale nu se va muta în alte direcţii, deoarece cucerirea unei ţări – economic mai ales – este o problemă, dar menţinerea în stare de funcţionare optimă a teritoriilor cucerite este o altă chestiune, de zeci de ori mai dificilă, iar alfabetul este o parte a problemei, nu o soluţie.

Alfabetul latin are capacitatea de simplificare, ceea ce ajută mult comunicării. Cum internetul este unul propice limbii engleze, dar şi a limbilor fără prea multe complicaţii în scriere, vom observa cu uimire că limba română se scrie destul de propice învăţării. De fapt, în Cadrilaterul nostru situaţia deja merge în această direcţie, iar în timp vor fi din ce în ce mai mulţi vecini care vor învăţa şi vor scrie şi româneşte. De fapt, nu vor învăţa de la început româneşte, cât vor folosi alfabetul latin, ceea ce le va reduce din izolarea în care alfabetul chirilic îi fixează încă.

Pe termen mediu şi lung, cum limba noastră are multe neologisme de inspiraţie din limbile vest-europene, se vor găsi mai mulţi vorbitori de limbă română în Bulgaria şi Serbia, iar nu doar românii noştri pe care deocamdată cele două ţări îi deznaţionalizează cu atâta furie, după cum relevam anterior în alte articole.