Gagaismul şi revolta avortonilor

Gagaismul nu e despre câte un gâgă din subsolul piramidei trebuinţelor.

Am fost la concert la Lady Gaga. Ar trebui să îmi fie ruşine, dar uite că nu îmi este: am ajuns acolo dintr-o curiozitate, admit clişeul, morbidă, dar căutând să înţeleg. Dată fiind criza financiară globală şi mai acuta criză financiară personală, bineînţeles că am mers doar fiindcă am primit un bilet gratis. „Ucide biletul, ucide-l cu foc!", mi-a scris un prieten, un radical. Nu l-am ascultat. M-am dus. Cum să nu mă duc? Ce, sunt un retrograd, am îmbătrânit, nu mai înţeleg tineretul, nu mai ştiu ce este muzica? Am pretenţiile mele!, degeaba am copilărit eu cu Pink Floyd, pe când cerul era mai înalt? Nu am şi eu nocturnele mele cu Chopin, nu sunt eu acela?

Mi-am notat chiar şi temele cărora trebuia să le caut sensul: ce este gagaismul? Ce explică fascinaţia mondială pentru acest produs şi, mai ales, o mai veche obsesie: ce urmează? Bineînţeles că nu am rezistat până la sfârşit. Mi-am obţinut, cât m-am priceput, răspunsurile şi am plecat, ba chiar, fără să fiu Gigi Becali, aş spune că am fugit.

Concertul: numele este, de la început, o jignire. Să îi spunem „spectacol", căci Lady Gaga ar fi mai nimerit să se producă sub cupola unui circ. Desigur, am întâlnit acolo oameni care veniseră ca Jupân Dumitrache: nu pentru comediile celea, să fim serioşi!, ci pentru lume, să vadă şi să fie văzuţi. Mondenii, însă, ne sunt în acest caz, ca şi în atâtea altele, inutili. Lady Gaga este femeia cu barbă a secolului XXI, dar acest rezumat, deşi sever şi probabil exact, nu explică nimic. Din fericire, gagaismul este totuşi explicabil. Nu fiindcă este excentrică şi se îmbracă în carne macră fără os seduce alde Gaga. În acest „spectacol", Lady este evacuată dintr-un vagin gonflabil. Aşa se naşte ea, şi aşa ne-am născut toţi, ne spune. Ce să fie aceasta? O lecţie despre apariţia mamiferelor pe înţelesul întârziaţilor? Nu. Lady Gaga are pretenţii filosofice mai înalte. Sunt o creatură, spune Gaga, da, dar voi m-aţi creat, ca să fiţi liberi şi să sfidaţi toate graniţele convenţionalului, să vă duceţi imaginaţia la ultimele consecinţe! Aceasta este filosofia, demnă de coaforul groazei, e drept, a  Doamnei Gaga, a celor care au gândit-o şi a celor care o urmează. Vă rog, să nu luăm în râs fenomenul! Gagaismul nu este o zgâlţâială oarecare până le vin junilor minţile la cap.

Cum s-a născut, până la urmă, Gaga? Eu cred aşa: s-a căutat cineva care să nu fie nici frumos, nici talentat, antistarul perfect. Gaga, vedeta planetară, s-a născut din răzbunare. Nu pentru a-i strânge lângă ea pe adolescenţii confuzi şi predispuşi la excese, era prea puţin, şi asta fac, de fapt, toate vedetele. Un artist se exprimă întotdeauna pe sine, într-un permanent autoportret, definitiv legat  de propriile circumstanţe. Dar Gaga nu este artistă. Un artist, cum e Sting, a reuşit, din acelaşi loc unde s-a manifestat şi Lady, să fie magic: valsau până şi draperiile din Casa Poporului!

Ce putea ea să spună (surprinzător de mult, totuşi, având o biografie interesantă) a fost oricum epuizat de la primul album. De acum rămâne exclusiv o creaţie de marketing, gândită pentru un public-masă deosebit de vast: inadaptaţii, ranchiunoşii, nevropaţii, pasivii, ţoapele şi semianalfabeţii („muzica" monosilabică pentru ei este), avortonii vechii civilizaţii, cei de care clasicul s-a lepădat, abandonându-i universului virtual.

Alienare. Asta propovăduieşte Gaga când apasă pe morala instinctelor primare şi îşi lasă toate accentele pe un oniric fără limită. Ce urmează? Gagaismul e avanpremiera unor creaturi diforme, apatrizi ai inteligenţei, piese interşanjabile de pe o tablă de şah cu mize economice mari, fiinţe de o sexualitate întotdeauna îndoielnică, dispreţuind toate normele, gata să creadă că sunt libere, deşi sunt libere doar să consume. De când a acceptat să devină un produs de serie, această Gaga a sfârşit în superficial şi în oficial. Gaga, dacă o mai fi avut ceva să ne spună, nu ne va mai spune. Va spune ce trebuie să se audă, ca orice demon consacrat.

Îmi este dat să aflu nişte tâmpenii: că Lady Gaga le calcă pe urme lui Michael Jackson şi Madonnei. Este calomnios: Michael Jackson a inovat, ca orice copil-minune, şi a sintetizat în muzică şi în dans tot ce este popular fără să fie trecător. În plus, a intrat în sufletele la care a ajuns pariind întotdeauna totul pe cartea iubirii. A fost, în fond, un naiv. Iar Madonna, aşa, frivolă, a spulberat câteva tabuuri, ba chiar, nu de puţine ori, a reuşit şi să cânte minunat. Gaga nu poate fi, deci, decât o pastişă ridicolă. Industria americană de divertisment şi-a arătat limitele? Ar fi trebuit să fie aşezat la intrarea la orice spectacol al Gagăi un panou pe care să scrie: „Lume, lume, veniţi să vedeţi, în direct!, cum defechează civilizaţia noastră!". Ar trebui Gaga să iasă dintr-un intestin gros, nu dintr-un vagin plutitor? Aş spune că, mai degrabă, industriaşii show-ului şi-au înţeles publicul-masă. Şi, de aceea, gagaismul cu adevărat mă sperie. Viitorul e şi al creaturilor cu mască, avataruri prea laşe pentru a avea o identitate, creaturile care resping tot ceea ce până de curând obişnuiam să numim „viaţă reală".

Andrei Crăciun  este şeful secţiei „Publicistică"