Furt teritorial în Georgia, identic cu cel din România anului 1940

De câţiva ani, locuitorii regiunilor de nord ale Georgiei au de suferit în urma a ceea ce nu poate fi descris altfel decât ca un furt de teritoriu comis de Federaţia Rusă prin intermediul trupelor ei care, odinioară, asigurau „pacificarea” în zona conflictului din Osetia de sud din 1992.

Acum, aceste trupe reprezintă garanţi ai independenţei şi suveranităţii Osetiei de sud, pe care Rusia a recunoscut-o drept stat independent de Georgia după războiul din 2008.

După ce trupele ruse ocupă în întregime teritoriul celor două republici separatiste georgiene, Osetia şi Abhazia, iar guvernul rus recunoaşte independenţa regimurilor de la Suhumi şi Ţhinvali, conduse de nişte cetăţeni ruşi, începe un proces de creare a aşa-zisei „frontiere de stat” între Osetia de Sud şi Georgia. Înainte de 2008, în condiţiile în care Rusia nu recunoştea cele două republici separatiste din Georgia, linia de demarcaţie dintre „părţile în conflict” putea fi trecută relativ lejer. În afara unor perioade de relativă încordare în 2004, ca urmare a alegerii lui Mihail Saakaşvili în postul de preşedinte al Georgiei, conflictul fusese menţinut în formă „îngheţată”, iar în Abhazia guvernul de la Tbilisi dispunea de un cap de pod important, din care putea controla până la un punct starea de lucruri din regiunea separatistă, Defileul Kodori.

Însă în urma războiului ruso-georgian din august 2008, rămas în memoria colectivă ca „războiul de cinci zile”, Georgia pierde controlul asupra Defileului Kodori din Abhazia şi asupra tuturor localităţilor din Osetia de Sud pe care le controlase până atunci. Majoritatea acestor localităţi se aflau în proximitatea fostei frontiere a republicii autonome Osetia de sud din cadrul RSS Georgiene.

În urma eliminării complete a prezenţei statului georgian din Osetia de Sud, separatiştii de la Ţhinvali, gestionaţi politic şi militar de la Moscova, încep lucrări de stabilire a pretinsei frontiere a formaţiunii statale recunoscute de Rusia, Osetia de Sud. Rusia îi oferă acesteia toată asistenţa de rigoare, declarând că nu face decât să răspundă solicitărilor din partea Osetiei, de a patrula linia de demarcaţie de peste 400 de kilometri dintre Osetia de Sud şi restul teritoriului Georgiei, deoarece republica separatistă nu dispune de trupe de grăniceri. În aprilie 2009, Rusia semnează cu Osetia de sud un tratat prin care îşi asumă întregul control al „hotarelor” acesteia cu Georgia. Linia de demarcaţie se doreşte a fi o frontieră în toată puterea cuvântului, de aceea trupele ruse au fost implicate, mai ales în perioada 2012-2016, în operaţiuni susţinute de amplasare a gardurilor metalice, a sârmei ghimpate şi a altor obstacole care marchează bariera dintre Osetia de sud controlată de armata rusă şi restul Georgiei.

În ultimii ani, pe lângă aceste acţiuni de izolare a teritoriului osetin, fenomen numit „borderization”, militarii ruşi au recurs adesea la acţiuni de provocare împotriva Georgiei, atât a locuitorilor din zonele învecinate, cât şi a reprezentanţilor autorităţilor. În vara anului 2015, trupele ruse au înaintat la peste un kilometru în interiorul teritoriului georgian şi au stabilit acolo gardurile de sârmă ghimpată şi celelalte semne de marcaj ale pretinsei frontiere de stat a Osetiei de sud.

Înaintarea „frontierei” în interiorul teritoriului controlat de la Tbilisi al Georgiei a fost înfăptuită în mod constant după războiul din 2008. De obicei, aceasta avea loc în timpul nopţii şi distanţa înaintată de soldaţii ruşi era de câţiva metri. Ultimele acţiuni de acest gen au avut loc chiar în acest an, în aprilie, şi s-ar putea repeta oricând, la discreţia militarilor ruşi.

Extinderea teritoriului controlat de Rusia prin intermediul administraţiei separatiste din Osetia de Sud a făcut ca 1,6 kilometri din conducta petrolieră Baku-Supsa să se afle acum în zona controlată de Rusia. „Frontiera” în mişcare, însoţită de sârmă ghimpată şi gărzi înarmate, a ajuns până la 500 de metri distanţă de şoseaua E-60, care leagă Tbilisi de nord-vestul Georgiei.

O serie întreagă de localităţi de pe aşa-zisul hotar dintre Osetia de sud şi Georgia sunt acum divizate de sârma ghimpată care trece chiar prin acele sate, oamenii văzându-şi terenurile arabile, dar, adesea, şi gospodăriile, ajunse de cealaltă parte a graniţiei păzite. Este o situaţie asemănătoare din multe puncte de vedere celei care se petrece în satele aflate sub controlul Chişinăului, situate pe malul stâng al Nistrului. Şi în regiunea transnistreană, cetăţenii moldoveni se pomenesc cu terenurile arabile despărţite de ei prin posturi vamale improvizate.

Aici trebuie să ne amintim că nu doar Rusia de astăzi procedează aşa în Georgia, ci că aceste metode (de a „câştiga” metri de pământ de la altă ţară, în primul rând) au fost folosite şi de Uniunea Sovietică după 28 iunie 1940, când frontiera stabilită în nordul Bucovinei a suferit modificări deoarece soldaţii sovietici o mutau noaptea mai spre sud. Aceştia nu s-au oprit decât după ce Armata Română a ripostat cu foc. Altfel, mânăstirea Putna ar fi putut să nu mai fie astăzi pe teritoriul României.