FOTO Transalpina. La pas pe cea mai înaltă şosea din România. Partea a II-a

Te afli la Obârşia Lotrului, după cincizeci de kilometri de serpentine şi de mângâiat cerul. Ai început drumul din Novaci, ai traversat urbanismul îndoielnic de la Rânca, ai admirat înălţimile aspre ale Parângului şi te-ai cuibărit într-o miţoasă autentică la stâna Ştefanu. E vremea să-ţi vezi de drum către nord, spre Şugag, strecurându-te printre masivele mult mai domoale ale Lotrului, Şureanului şi Cindrelului.

Înainte de a părăsi Obârşia Lotrului, n-ar fi o idee rea să te abaţi un pic şi spre răsărit şi spre apus. La vest, DN 7A urcă în Pasul Groapa Seacă, loc cu privelişti superbe spre căldările nordice ale Parângului, după care coboară la Mânăstirea Jieţ şi Cabana Groapa Seacă.

Aer tare de munte, flori, mult lemn la mese, o ciorbă de fasole cu afumătură cât să plângă instructorul de fitness în pumni şi-un Saint-Bernard pe nume Ben.

Are aproape 100 de kilograme, stă la mângâiat, îşi petrece mai tot timpul cu intensa activitate de a sta preş. Carpeta cu răpirea din serai de pe peretele bunicii pare ceva mai alertă decât el. Cabana Groapa Seacă reprezintă însă un punct central de ture montane, din această zonă plecând poteci spre Mija, Lacurile Verzi, Căldarea Roşiile şi Parângul Mare, Huluzu sau Vârful Capra din Şureanu.

De la Obârşia Lotrului către est preţ de vreo 15 kilometri se ocoleşte lacul Vidra. Nicio şosea înaltă din ţară nu scapă de amenajarea lui hidroenergetică uriaşă, iar dacă Transfăgărăşanul are parte de Vidraru, Transalpina are în apropiere Vidra. Undeva pe la jumătatea distanţei se găseşte şi Domeniul schiabil Transalpina, una dintre cele mai noi pârtii din ţară, cu instalaţie foarte modernă de transport pe cablu şi având avantajul major de a se găsi pe versantul nordic, ceea ce face ca zăpada să ţină mai mult, până spre începutul primăverii. La Vidra, pe baraj, îţi poţi exersa apucăturile de chinez care face clic-clic compulsiv cu degetul pe declanşatorul aparatului foto.

Segmentul nordic al Transalpinei diferă foarte mult de cel sudic, pe care, dacă nu l-ai parcurs încă, te invit să-l descoperi aici. După Obârşia Lotrului şoseaua urcă peste 300 de metri diferenţă de nivel, în Pasul Tartarău, doar că de data asta nu mai ai parte de gol alpin şi nici de goluri abdominale. Şerpuirile asfaltului sunt mai line aici, iar pădurea omniprezentă, minus zonele afectate de o epidemie de drujbulită. Din Pasul Tartarău se coboară prelung, cu acceleraţia nu prea mai ai ce face, singura grijă reală fiind de a ocoli posibilii urmaşi ai lui Bambi ieşiţi la promenadă pe bulivar.

Înainte de Oaşa există două ramificaţii forestiere interesante către dreapta - Valea Frumoasei şi Valea Curpătului. Prima este extrem de ofertantă pentru amatorii de offroad, camping sau ture montane, deoarece se strecoară fix pe graniţa dintre munţii Lotrului şi Cindrel şi iese în cele din urmă, după zeci de kilometri, la Sadu, via Negovanu. Posibilităţile de campare şi de trasee de aici sunt nenumărate, poţi face liniştit un concediu de o săptămână la cort în zonă, cu condiţia de a avea o maşină cu gardă ceva mai înaltă şi lipsită de ifose.

După Valea Curpătului şi o scurtă secţiune în care Transalpina a rămas ca altădată - adică duce lipsă de asfalt - se începe conturul lacului Oaşa, care-i mai mult lung decât lat şi-şi întinde ramificaţiile care-ncontro, într-un fascinant stretching hidrografic. Odată ajuns la baraj te opreşti, tragi aer în piept şi ai prilejul să vezi două tablouri cu totul diferite. De o parte stă o mare de verdeaţă care te face să iei dexul şi să cauţi sinonime pentru pădure. Sihlă, codru, bunget. De cealaltă parte o întindere liniştitoare de ape peste care stă cocârjat Vârful lui Pătru care, la cei 2130 de metri ai lui, e cel mai înalt din Şureanu. Cei care au timp şi chef de 20 de kilometri de zgâlţâială rutieră se pot abate la stânga, pe drumul ce duce către domeniul schiabil Şureanu.

Bornele pe drumul ăsta sunt cam aşa: km 5, Mânăstirea Oaşa.

Kilometrul 12, Luncile Prigoanei (zonă cu multe vile şi case în construcţie. Bahmu nu era pe nicăieri). Kilometrul 15, Poarta Raiului. Ghicitoare: cum crezi că se putea numi singurul hotel de la Poarta Raiului? Exact, bravo, medalie - Sfântul Petru. Kilometrul 20 - poarta închisă a Cabanei Şureanu, obiectiv aflat în administrarea Mapn. Se poate lăsa maşina aici şi în 5 minute eşti pe malul lacului Şureanu, cel mai întins lac glaciar din masiv, ascuns într-o mare de jnepeni.

Cei care mai au vreo două ore la dispoziţie se pot abate şi până pe Vârful lui Pătru, un munte domol, prevăzut cu castru roman, troiţă şi privelişti 360 demne de o cameră de luat vederi de la 4k în sus.

Te-ntorci în Transalpina şi te îndrepţi din nou spre nord. Drumul îşi continuă jocul de glezne discret prin pădure, următoarea bornă importantă fiind Tăul Bistra, un lac de acumulare ceva mai mic, care te va însoţi o bună bucată de vreme pe partea dreaptă. După Tăul Bistra, pe stânga urcă forestiere grele care duc către tot soiul de sate uitate de lume, dar cu nume frumoase: Jidoştina, Bârsana, Arţi. Transalpina aici face un balet subtil, cu fiecare sută de metri trecând graniţa când în Judeţul Sibiu, când revenind în Alba. Apoi, chiar înainte de intrarea în Şugag se face o ramificaţie spre dreapta, prin Dobra şi Jina (da, acea Jină din reclamele cu Ghiţă şi de unde spun c-ar fi toţi sibienii care vând brânzeturi în Bucureşti).

Îţi vezi de drum însă tot înainte şi opreşti în centrul Şugagului simţind chemarea unei pâini pe vatră mai gustoase decât în romanele lui Sadoveanu. Apoi continui drumul spre Sebeş. Te gândeşti poate să te abaţi pe la cetatea dacică de la Capâlna (în speranţa c-o fi şi rost de fete). Şi-ţi aminteşti că ai lipit pe undeva, într-un ungher de suflet şi de retină, un apus de soare pe cea mai înaltă şosea a ţării - Transalpina.