Fondurile europene, înger sau demon pentru România?

Demonizarea fondurilor europene este fenomenul cel mai pregnant din spaţiul public românesc din ultimii ani. Sub o ploaie de cifre pe care mai nimeni nu le pătrunde, concluzia generală este că ne îndreptăm spre o catastrofă: pierderea majorităţii fondurilor disponibile din cauza neregulilor şi o absorbţie finală dramatică sub 30% din fondurile disponibile.

Anunţurile de presuspendări de programe şi suspendări de plată curg lanţ, făcând catastrofa şi mai picantă, deşi o mică parte chiar dintre cei implicaţi înţelege în profunzime ce înseamnă şi ce impact au aceste anunţuri.

Departe de a susţine că lucrurile merg bine, credem că un domeniu aşa de important merită şansa unei prezentări obiective, în lumina rece a cifrelor. Aceste cifre, în modul simplificat în care vor fi prezentate mai jos, credem că pot fi înţelese cu un minim efort de oricine este interesat de acest domeniu.

Cele menţionate mai jos sunt o pledoarie pentru a privi acest domeniu cu obiectivitate şi echilibru, concentrându-ne pe fapte şi pe soluţii, mai puţin pe păreri şi emoţii.

Cifre la 30 septembrie

4,67 miliarde de euro au fost absorbiţi de românii beneficiari pe Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), din care peste 90% recuperaţi de la Comisia Europeană. 4,33 miliarde de euro plătiţi către beneficiarii de fonduri structurale, din care 4,05 miliarde recuperaţi sub formă de rambursări sau avansuri.

Cei 175 de milioane de euro, valoarea corecţiei definitive POS DRU, sunt singurii bani pierduţi până acum. Nu sunt definitiv pierduţi, deoarece pot fi alocaţi către alte proiecte. Sunt iminente corecţii pe programele de competitivitate, transport şi regional.

Încă 3 ani şi 2 luni mai are România pentru absorbţia restului de fonduri disponibile, aproximativ 20 de miliarde de euro.

Mai simplu: În 6 ani din cei 9 disponibili am absorbit 10 din cele 30 de miliarde de euro. Până acum nu am pierdut definitiv niciun euro din cauza neregulilor, dar există un risc semnificativ în acest sens. Există şi un alt pericol iminent din cauza ţintei de absorbţie de 5,67 miliarde euro de la sfârşitul acestui an pentru fondurile structurale. Suntem în urmă cu aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani care dacă nu se vor trimite sub formă de cereri de plată la Comisia Europeană în 2012, se vor pierde.

Cât ne costă banii europeni?

11,9 miliarde de euro va plăti România la Uniunea Europeană în perioada 2007-2013. Acestea sunt costurile evidente. Multe alte costuri sunt mai puţin evidente:

• - aparatul de gestiune a fondurilor europene costă statul român aproape 1 miliard de euro în cei 7 ani;
• - costurile beneficiarilor pentru gestiunea fondurilor europene sunt greu de estimat, dar suntem siguri că ele ajung de ordinul sutelor de milioane de euro;
• - întârzierile generate atât de problemele legate de relaţia cu Uniunea Europeană, cât şi de sistemul greoi de decontare au dus la pierderi de oportunitate din cauza amânărilor investiţiilor sau modificărilor contextului pieţei.

Dacă nu ar fi membru al UE, România ar putea să investească cei 11,9 miliarde de euro reali în loc de 25 de miliarde de euro potenţiali (din cei 30 de miliarde de euro dedicaţi proiectelor finanţate prin fonduri europene, în jur de 15% reprezintă cota României) printr-un sistem mai suplu, cu costuri şi întârzieri mai mici pentru beneficiari.

Ameninţările de suspendare a programelor şi de pierderi de fonduri

Până acum în cadrul PNDR, care reprezintă 30% din banii europeni, nu s-au înregistrat pierderi de bani şi nu există ameninţări iminente privind acest tip de pierdere, nefiind exclus ca acestea să apară în viitor.

Pentru fondurile structurale au existat suspendări de plăţi şi există ameninţarea explicită privind suspendarea programelor operaţionale mari: Competitivitate, Transport, Resurse Umane, Mediu şi Regional. Este greu de spus care sunt şansele ca aceste ameninţări să se concretizeze şi care va fi incidenţa lor în termeni de bani pierduţi, dar este cert că rapoartele de audit dau posibilitatea autorităţilor să remedieze deficienţele constatate. Şansele ca în cazul acestor programe să se ajungă la suspendări pe perioade mari (6 luni până la un an, în cazul neremedierii deficienţelor) le considerăm minime.

Risc efectiv considerăm că există pentru suspendările de plăţi (amânarea plăţilor de la Uniune către România), respectiv suspendările de programe pe termen scurt (maxim 3 luni, când nu vor fi decontaţi banii plătiţi de România către beneficiari pe acea perioadă). Deşi estimarea în acest moment e dificilă, estimăm că pierderile de fonduri din aceste suspendări pot atinge între unu şi două miliarde de euro până la sfârşitul perioadei de implementare, adică în 2015.

Un alt risc este cel al corecţiilor aplicate pentru nereguli. Considerând că efortul autorităţilor pentru remedierea neregulilor semnalate în rapoartele de audit este substanţial, este probabil ca aceste corecţii să aibă incidenţă mare în 2013 şi să scadă spre final. O estimare realistă considerăm că ar fi că între unu şi două miliarde de euro de vor pierde în corecţii, probabil o mare parte dintre ei definitiv.

În loc de concluzii

Ţinând cont că mai mult de jumătate dintre fondurile europene din bugetul 2007-2013 sunt programate să se absoarbă în 2013, 2014 şi 2015, orice concluzie pe care o putem desprinde la acest moment are o relevanţă limitată. Putem emite însă, pe baza situaţiei existente, următoarea previziune:

Absorbţia probabilă a fondurilor europene aferente perioadei de programare 2007-2013 va fi între 50 şi 75%

Dacă România îşi menţine ritmul de absorbţie, va absorbi integral cele 10 miliarde de euro disponibile prin PNDR. Ţinând cont că nu sunt corecţii iminente, putem considera o pierdere de 5% de fonduri până la sfârşitul perioadei de programare, în special ca urmare a corecţiilor potenţiale pentru achiziţiile publice. Cei 9,5 miliarde se împart în 80% cota Uniunii Europene şi 20% cota României, deci 7,6 miliarde de euro intră net de la UE în economia românească la sfârşitul lui 2015.

În cazul fondurilor structurale, lucrurile stau diferit. Dacă acceptăm ipoteza că anul acesta vor fi dezangajate 1,5 miliarde de euro din cauza neatingerii ţintei de absorbţie, iar în anii 2013-2015 vom pierde un miliard de euro pe an ca neabsorbiţi (asta înseamnă o îmbunătăţire semnificativă a ratei de absorbţie), putem lua în calcul o absorbţie finală de 15,5 miliarde de euro. Într-un scenariu optimist cu doar un miliard de euro corecţii şi un miliard de euro bani pierduţi din programe suspendate, putem atinge 13,5 miliarde de euro absorbţie netă, din care aproximativ 90% - 12,1 miliarde cota UE.

Cazul pesimist, cu pierderi de două miliarde de euro pe an în anii 2013-2015 şi cu corecţii plus pierderi din suspendări de 4 miliarde de euro, rămâne o absorbţie de 8,5 miliarde de euro în cele 20 de miliarde disponibile, din care 90% cota UE: 7,6 miliarde.

În concluzie, în cazul pesimist vom rămâne cu 15,2 miliarde euro bani UE, iar în cazul optimist cu 21,1 miliarde de euro, raportat la contribuţia României de 11,9 miliarde plus aproximativ un miliard cost de gestiune a fondurilor. Asta înseamnă un excedent net între 2,3 miliarde şi 8,2 miliarde de euro. Nu am luat în calcul intenţionat programul pentru pescuit (0,2 mld de euro în total) şi am făcut rotunjiri pentru a uşura calculul.

România nu este un contributor net la Uniunea Europeană. Ţinând cont de fondurile primite prin programele de pre-aderare, nu a fost şi probabil nu va fi niciodată.

Anii care vor urma, 2013-2015, sunt cei mai importanţi în perspectiva absorbţiei perioadei de programare existente. Mobilizarea eficientă a tuturor partenerilor implicaţi ne-ar putea duce către 75% absorbţie finală, adica un excedent net de la UE de peste 8 miliarde de euro. Chiar şi această cifră are o relevanţă limitată.

Nu valoarea absorbţiei este singura relevantă, ci impactul pe care aceste fonduri îl au în economie. Marea problemă a investiţiilor în România, fie ele din fonduri româneşti sau europene, este lipsa eficienţei lor.

Lipsa strategiei va duce la neatingerea obiectivelor unor programe: numărul de şomeri care se angajează ca urmare a cursurilor de calificare, numărul de gospodării care se racordează la canalizare, numărul întreprinderilor care îşi cresc cifra de afaceri şi altele. Tot lipsa strategiei va duce la menţinerea unor dezechilibre: roşia de 7 ori mai scumpă la piaţă decât la producător, bucăţi de autostradă care nu vor fi niciodată un tot unitar sau drumuri interminabile pentru un serviciu administrativ, care ar putea fi înlocuite de aplicaţii informatice integrate.

Lipsa managementului investiţiilor ne va păstra la nivelul recordurilor nedorite privind costul kilometrului de drum, al metrului pătrat construit sau al costului real pe o persoană şcolarizată.

Fără a trage o concluzie depre prezent, fondurile europene au şansa de a fi înger pentru România. În anii care vor urma, 2013-2015, avem şansa să aducem în România peste 10 miliarde de euro investiţii din fonduri europene. O parte dintre aceste fonduri le putem folosi pentru a ne definitiva strategia şi priorităţile pentru următorul orizont de programare, 2014-2020, şi pentru a investi eficient următoarele fonduri disponibile.

Nu e nimic pierdut, şi multe pot fi acum câştigate printr-o mobilizare generală. Acum e momentul!