Filmul despre Iancu de Hunedoara, soft power-ul unguresc și visul lui Viktor Orban

Foto: Viktor Orban. Imagine generată cu ajutorul IA.

Acum câteva săptămâni, înainte de știrea despre lansarea filmului despre Iancu de Hunedoara făcut cu banii de la guvernul maghiar, noi publicam în revista Strategic Impact un articol despre necesitatea unei strategii de soft power a României în regiune. Revista este editată de Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” și este disponibilă aici, analiza noastră fiind între paginile 70-96.

Una dintre ideile principale ale articolului nostru era că avem nevoie de o strategie de soft power a României prin care să putem beneficia din punct de vedere economic, cultural, de imagine, dar și politic și securitar de multitudinea de elemente culturale și istorice pe care trebuie să ni le asumăm pe plan intern și în întreaga regiune și pe care să le dezvoltăm - anumite elemente istorice și acțiuni politice întreprinse de români și de România mai demult sau mai recent (de exemplu, faptul că România comunistă nu a invadat totuși Cehoslovacia împreună cu celelalte state-satelit ale URSS, de exemplu faptul că România a ajutat la evacuarea tezaurului, armatei și civililor polonezi în Al Doilea Război Mondial - și, da, România a înapoiat tezaurul polonezilor, spre deosebire de rușii care au furat tezaurul României, un alt exemplu este faptul că al doilea imperiu bulgar a fost de fapt un imperiu româno-bulgar condus de românii frați Asănești ș.a.m.d.), inclusiv protejarea și dezvoltarea minorităților românești dimprejur, inclusiv elementele culturale sau etnice „valahe” din toate țările înconjurătoare, inclusiv anumite produse economice sau culturale asociate românilor/aromânilor în toată regiunea (de exemplu păstoritul, oieritul atât de grav afectat astăzi și fabricarea brânzeturilor deosebite care erau un brand pentru români), inclusiv tot ajutorul acordat de domnitorii români întregii ortodoxii balcanice ocupate de otomani timp de peste 500 de ani. Ajutoare despre care și mai mulți străini au spus că cele din partea românilor au fost cele mai multe și mai importante pentru Muntele Athos, de exemplu, după cele ale fondatorilor bizantini ai mănăstirilor de acolo. Plus multe alte teme și elemente prin care se poate proiecta soft power.

Însă o altă idee principală a articolului nostru era că România trebuie să dezvolte un set de strategii și de politici de soft power nu așa cum vedem la Turcia neo-otomanistă a lui Erdogan, la Rusia lui Vladimir Putin sau la Ungaria lui Viktor Orban, ci un soft power din partea României care să ajute la o integrare mai bună a întregii regiuni, la o interconectare mai bună a regiunii, la o acalmare a neîncrederilor reciproce și, implicit, la o îmbunătățire a mediului regional de securitate. România are deja un capital de încredere regional, în mod istoric are o politică de zero pretenții teritoriale față de vecini, o politică euro-atlantică de pilon de stabilitate în regiune, având antecedente istorice să o dovedească, și poate implementa în regiune o strategie de soft power care să nu fie strict în interesul său egoist, ci care să ajute stabilității și încrederii întregii regiuni. O strategie de soft power care să nu aibă ascunse în spatele ei scopuri revizioniste și neo-imperialiste, așa cum au de exemplu startegiile de soft power ale lui Viktor Orban, Recep Tayyip Erdogan sau ale lui Vladimir Putin. O astfel de strategie ar putea ajuta România să își atingă potențialul economic, cultural, geopolitic și securitar în regiune, în beneficiul întregii regiuni. Așa cum ar fi putut și personajul istoric Iancu de Hunedoara să fie parte dintr-o astfel de strategie. În schimb, cel puțin pentru moment, imaginea lui a fost însușită de soft power-ul lui Viktor Orban prin acest film ce va fi lansat în curând.

O astfel de strategie de soft power a României, care lipsește întru totul, poate preîntâmpina însă și inclusiv exact astfel de acțiuni de apropriere (furt) culturală din partea unor actori regionali mai mari sau mai mici așa cum vedem astăzi prin filmul despre Iancu de Hunedoara, produs cu banii guvernului lui Viktor Orban.

1. Aproprierea culturală

Sursa: dexonline

De ce vorbim despre apropriere culturală în cazul acestui film produs de guvernul maghiar, care va rula sub numele de „Rise of the Raven” și care încă nici nu a fost lansat? Despre producția care va avea premiera pe 22 octombrie la Cannes aflăm că filmul „urmărește povestea unui băiat de la țară care ajunge să crească într-un războinic neînfricat”, așadar se va ocupa și de copilăria lui Iancu de Hunedoara, și se spune că „personajele vorbesc în limba lor maternă”. În altă parte, fiul producătorului Robert Lantos, Ari Lantos, și el un producător executiv la film, spune că „am decis că nu dorim o abordare tipic hollywoodiană pentru această poveste aparte. În loc să realizăm o producție în limba engleză, fiecare personaj vorbește în limba sa maternă – maghiară, turcă, sârbă, italiană și așa mai departe.”

Dar, dacă așa este cazul, limba maternă a lui Iancu de Hunedoara nu avea cum să fie decât limba română, el singur intitulându-se în documentele din tinerețe drept „Iohanes Olahus”, adică Ioan Românul, tatăl lui fiind român, la fel ca și mama lui, româncă sau aromâncă. Inclusiv în legenda despre care istoricii spun că este inventată, conform căreia Iancu de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg, mama lui era tot româncă, așadar limba lui maternă era din nou limba română. Așa că ar fi trebuit să auzim limba română în film. Iar faptul că limba maternă a lui Iancu de Hunedoara devine limba maghiară în acest film este clar o apropriere culturală. La fel cum este faptul că ne este prezentat drept un „lider militar ungur” al secolului al XV-lea. Fără îndoială că Iancu de Hunedoara este un erou și lider militar și pentru români, sârbi și unguri, dar el nu a fost ungur. Așadar, încă o apropriere culturală. Așteptăm cu interes să vedem ce alte aproprieri culturale și istorice vor mai fi în film, dar primele sunt aceastea în privința limbii materne și a etniei lui. De altfel, nu ne mirăm, cunoaștem aversiunea guvernului Viktor Orban față de limba română, pe care se asigură, și el și ignoranța decidenților români, că nici tinerii maghiari din România nu o vor învăța, afectându-le grav viitorul și integrarea pe piața muncii din România.

Aproprierea (furtul) culturală, istorică, chiar genetică (!) a unor elemente românești este un subiect extrem de dureros și de actual astăzi, în multiple domenii. De curând, cunoscuta asociație „La Blouse Roumaine” a ținut din nou prima pagină a ziarelor prin lupta pe care o duce pentru recunoașterea și valorizarea patrimoniului cultural românesc, care se confruntă cu apropriere culturală din partea unor mari case de modă.

Sursa: La Blouse Roumaine, FB

Într-un articol semnat de Monica F Boța Moisin, o avocată colaboratoare a acestei asociații, se spune că: „aproprierea modelului tradițional poate conduce la pierderea moștenirii noastre culturale în domeniul textil și este un factor de acutizare a crizei de identitate culturală de care suferim. Totodată, din punct de vedere legal, pasivitatea Statului Român în fața acestor fenomene se poate traduce într-o neîndeplinire a obligației sale pozitive de a asigura cetățenilor accesul la cultură, garantat de articolul 33 din Constituția României, care în alin. 3 prevede că „Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.””

Sursa aici.

2. Propria noastră istorie spusă de Budapesta și Ankara

Vorbind despre pasivitatea reprezentanților instituțiilor Statului Român menționată mai sus, nu se poate să acceptăm ca poveștile despre Iancu de Hunedoara sau despre Vlad Țepeș (deși aici au fost consultați și specialiști români), despre figuri importante pentru cultura și istoria românească, să fie spuse de către alte state, cu alte interese, de către filmografia cu accente propagandistice și viziuni imperialiste de la Ankara sau de la Budapesta sau de oriunde altundeva. Desigur că nu trebuie să cădem nici în extrema cealaltă, a protocronismului, de a mistifica istoria așa cum o fac astăzi cineaștii maghiari sau cei turci, dar soluția nici nu este ca să îi lăsăm pe aceștia să ne spună propria noastră istorie în cuvintele lor. Pentru simplul motiv că ei nu o vor face niciodată obiectiv, pentru simplul motiv că o fac în scopuri propagandistice actuale cât se poate de pragmatice și realiste. Ei nu fac aceste producții cinematografice foarte scumpe doar din romantism, melancolie sau dintr-o nostalgie pentru imperiile apuse, „din amorul artei”, ca să facem o parafrazare, ci ei fac acestea și pentru scopuri realiste, pragmatice, extrem de actuale și cu potențial negativ ridicat pentru securitatea României și a regiunii. De exemplu, de câte ori mai trebuie ca Viktor Orban să declare că nu recunoaște granițele României înainte ca cineva să ia atitudine împotriva lui?

3. Fake news cu „românii au majoritar gene slave” și aproprierea genetică

Acum câteva luni, când unele ziare din Ungaria, Bulgaria sau Serbia titrau pe prima pagină că „Românii au majoritar gene slave”, noi am fost din presa românească singurii care nu am preluat ad literam aceste titluri și am demonstrat că acestea sunt doar un mare fake news și element de propagandă pan-slavonă și anti-românească de la Budapesta, care încercau să denatureze moștenirea culturală și chiar genetică a locuitorilor spațiului românesc și să și-o aproprieze. Adevărata lor țintă fiind de fapt contestarea legitimității politice, geopolitice și naționale a României de astăzi, țintă deghizată în citarea unui „banal” studiu genetic întreprins în mod majoritar de cercetători sârbi.

Locuitorii spațiului românesc au doar undeva între 5-10% moștenire genetică slavă, după cum spune explicit un specialist în domeniu, care a scris și o carte despre genetica în spațiul românesc. El spune în O istorie genetică (incompletă) a românilor că „găsim markeri genetici slavi într-o minoritate de până la 5-10% din populația modernă românească” (pag. 156). Pe de altă parte, cercetări online prezentate pe Eupedia arată că circa o treime dintre bărbații din România au avut un strămoș direct pre-indoeuropean în acest spațiu încă de dinaintea formării poporului dac, adică încă de acum cel puțin circa 4.500-5.000 de ani în urmă. Ceea ce este uimitor, dacă te gândești la multitudinea de valuri migratoare și de invazii care au trecut pe aici, începând cu invazia indo-europeană de acum circa 4.500 de ani, care împreună cu pre-indoeuropenii locali au dus la formarea aici a poporului dac. Iar popoarele slave învecinate, care au asimilat lingvistic în jurul României populațiile dace, trace, ilire, romanizate etc., încă păstrează urmele genetice de dinaintea invaziilor slave ale acestor populații asimilate. Așadar, după ce și-au apropriat aceste populații neslave și le-au asimilat, acum unii încearcă să-și aproprieze inclusiv markerii genetici neslavi care arată că aici au existat și încă mai există populații neslave.

4. Doar 0,5% dintre maghiari mai au gene asiatice. Maghiarizarea lui Iancu de Hunedoara

Pe de cealaltă parte, cercetările științifice întreprinse chiar de cercetători maghiari au arătat că doar în jur de 0,5% dintre maghiarii de azi mai au din genele strămoșilor lor asiatici care au ajuns pe aceste teritorii acum puțin peste 1.000 de ani: „Alela Tat C este un marker interesant în contextul fino-ugric, distribuit în toate populațiile vorbitoare de fino-ugrică, cu excepția maghiarilor.”. Din mostrele de ADN prelevate de respectiva cercetare de la 100 de bărbați din Ungaria de astăzi și 97 de secui din România, respectivul marker genetic ce atestă în mod clar o ascendență fino-ugrică a fost descoperit la un singur bărbat secui din România. Așadar, pe undeva la 0,5%. Ceilalți 99,5% dintre bărbații maghiari au cromozom Y slavon, germanic, pre-indoeuropean (comun cu circa o treime dintre bărbații români) etc. Cercetările inclusiv ale unor oameni de știință maghiari au spus explicit că maghiarii de astăzi, din punct de vedere genetic, nu se deosebesc de vecinii lor europeni de astăzi. Aici se spune limpede că „Descoperirile noastre demonstrează că există diferențe genetice semnificative între populațiile vechi și recente de limbă maghiară și nu se vede nicio continuitate genetică”.

Iată în mod simplificat ce înseamnă haplogrupurile conform cromozomului Y transmis pe linie paternă la bărbați. Cu alte cuvinte, haplogrupul I2 este ca vechime din Mezolitic, fiind întâlnit așadar în spațiul nostru și în cadrul Culturii Criș și în cadrul Culturii Cucuteni de peste 5.000 de ani, în timp ce haplogrupul slav prin excelență R1a este al imigranților din epoca bronzului. Iar haplogrupul N1c1 este indicativ de origine fino-ugrică.

Sursa: Eupedia

Sursa: Eupedia

În același timp, iată că genele N1c1 fino-ugrice, prezente în procente uriașe în Finlanda (61,5%) și Estonia (34%), înrudite lingvistic cu ungurii, sunt prezente în Ungaria doar la 0,5% din populație. În același timp, ironic, în Islanda sunt de 2 ori mai mulți procentual care au astfel de gene asiatice, adică 1% dintre islandezi au aceste gene fino-ugrice, iar în Rusia procentul este uriaș, de 23%.

Emblematic și ilustrativ pentru acest proces prin care au dispărut genele asiatice, fiind înlocuite cu gene europene dar maghiarizate lingvistic și cultural, este și filmul de astăzi, care îl prezintă pe românul Iancu de Hunedoara drept un mare maghiar. Este adevărat, el a făcut și face parte și din cultura maghiară și nu avem nimic împotriva acestui fapt, el a fost un mare voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei, dar el a fost și un mare român, iar omisiunea acestui adevăr echivalează cu construcția unei proiecții neadevărate. Iancu de Hunedoara însuși se autointitula în documentele din tinerețe drept „Iohanes Olahus”, adică Ioan Românul.

Inclusiv fiul lui, Matia Corvin, marele rege al Ungariei, era conștient de moștenirea latină a strămoșilor săi și se pare că vorbea limba română, unor soli ai lui Ștefan cel Mare le-ar fi spus să vorbească liber în limba lor, fără tălmaci, că îi va înțelege. În epocă exista conștiința că Matia Corvin era de fapt și el român (valah), iar despre el bârfeau inamicii lui de atunci că el nu ar fi decât un „regișor al valahilor” (Valachorum regulus). Acest film despre Iancu de Hunedoara, bine realizat, este și el încă o maghiarizare post-mortem și un exercițiu de apropriere culturală la care nimeni dintre reprezentanții Statului Român nu ia nicio atitudine.

5. Propaganda - Iancu de Hunedoara și visul lui Viktor Orban

Prin această alăturare din subtitlu ajungem de fapt la ceea ce dorește Budapesta prin acest film. Pentru că alegerea subiectului „Iancu de Hunedoara” pentru un astfel de film, de către guvernul lui Viktor Orban și de banii lui, nu este o simplă întâmplare. Acest subiect se potrivește perfect pe propaganda actuală a lui Viktor Orban și unele dintre temele sale preferate de propagandă. Iată mai jos:

● Iancu de Hunedoara a fost un adevărat apărător medieval al Europei în fața invaziei otomane. Viktor Orban, la rândul său, se prezintă și pe sine însuși drept un apărător al Europei, drept un „adevărat european”.

Iată cu ce personaj vrea să se asocieze Viktor Orban și iată și de ce, iar propaganda lui nu se va împiedica de faptul că Iancu de Hunedoara a fost român. Iancu de Hunedoara s-a opus invaziei otomanilor, Viktor Orban se opune „invaziei migranților”. Desigur, este foarte bine că Iancu de Hunedoara a oprit invazia otomanilor și este foarte bine când cineva se opune astăzi acceptării masive a imigranților, acțiune generată ideologic de extrema stângă multiculturalistă și progresistă, care deja a generat adevărate crize în Suedia și alte țări nordice, Germania, Franța sau Marea Britanie. Dar mai contează și în ce scop face aceasta și cum. Iar noi în România trebuie să fim foarte circumspecți despre scopurile adevărate ale domnului Viktor Orban, dintre care ne mai dezvăluie câte unul sau două de fiecare dată când vine în România.

● Iancu de Hunedoara a fost un adevărat apărător al creștinismului în fața invaziei musulmane otomane, într-o epocă în care otomanii masacraseră Constantinopolul cu doar 3 ani înainte, de aceea a și fost numit „Fortissimus Athleta Christi” de către Papă și în cinstea lui bat clopotele în întreaga Europă la ora 12.00 în fiecare zi. Viktor Orban se vede pe el însuși drept un mare apărător al creștinismului.

Iancu de Hunedoara a luptat pentru valorile europene și creștine, Viktor Orban spune că și el luptă pentru valorile creștine. Desigur, este foarte bine și astăzi când cineva spune că luptă pentru valorile creștine și valorile societale europene și o și face, este mare nevoie, dar atunci când același personaj colaborează cu indivizi ca Vladimir Putin înseamnă că trebuie să fim circumspecți și să ne întrebăm dacă aceasta este doar propagandă din partea lui Viktor Orban sau aceasta este într-adevăr ce țintește el.

Iar reprezentanții Statului Român, aceiași care i-au permis lui Viktor Orban să desfășoare politici de segregare etnică în Transilvania, care i-au permis să controleze întrutotul mass media de limba maghiară din România, prin care a făcut maghiarii din România dependenți de propaganda de la Budapesta, aceiași reprezentanți ai Statului Român care i-au permis lui Viktor Orban să declare la Băile Tușnad, pe teritoriul României, că el nu recunoaște granițele actuale ale României, aceiași reprezentanți ai Statului Român nu vor face nimic nici să împiedice aproprierea culturală a unor părți din istoria, cultura sau identitatea românească de către Viktor Orban sau de către altcineva.

● Mai avem încă o paraleleă care nu are cum să nu îi fi plăcut liderului de la Budapesta. Din prezentarea filmului despre Iancu de Hunedoara, aflăm că acesta „urmărește povestea unui băiat de la țară care ajunge să crească într-un războinic neînfricat”. Dar aceasta este și una dintre temele și narațiunile preferate ale lui Viktor Orban - și el este un băiat de la țară, care a ajuns liderul Ungariei și se visează și el un lider războinic neînfricat, nu? Iată cum se descrie pe el însuși drept un simplu „băiat de la țară”. La fel ca Iancu de Hunedoara, nu?

6. Identitatea românească de astăzi este un bufet deschis din care fiecare ia ce vrea

Cu istorici români premiați de Budapesta sau cu pseudo-istorici preocupați adânc de „Mirosul de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase”, ambii extrem de mediatizați (oare de ce, de cine și în folosul cui?), identitatea istorică și culturală a României de astăzi seamănă cu un mare bufet deschis pentru toată lumea, din care oricine își poate alege ce vrea să destructureze sau să își aproprieze (să fure):

• „Românii ar avea în mod majoritar gene slave? Rezolvăm!”
• „Românii suferă de „dacopatie” dacă afirmă că strămoșii lor ar fi fost și dacii? Desigur, „dacopatie” sună bine!”
• „Românii ar fi veniți din Albania? Desigur, de ce nu?”
• „Decebal nu s-ar fi sinucis, ci ar fi „cerșit” îndurare? Încercăm să rezolvăm noi cumva.” (Deși chiar istoricul Speidel citat de autorul român spune că Decebal s-a sinucis.)
• „Iancu de Hunedoara ar fi fost maghiar 100%? Facem un film, cum să nu?”
• „Românii din Timoc nu ar vorbi de fapt limba română, ci așa-zisa „limbă vlahă”? Desigur, inventăm, rezolvăm!”

Iată o mostră de așa-zisă „limbă vlahă” din Serbia, uimitor de asemănătoare cu așa-zisa „moldovenească” a sovieticilor. Bineînțeles, tot cu caractere chirilice. Sursa: Facebook

• „Aromânii nu sunt decât „greci romanizați” și trebuie să fie declarați minoritate în România, singura țară în care își pot vorbi și studia liberi dialectul? Sigur, de ce nu?”
• Primarul ucrainean din Cernăuți le-a confiscat românilor de acolo Capela Mitropoliților Bucovinei, un simbol identitar și o capelă folosită pentru slujbe în limba română de către românii din Ucraina? Nicio problemă, la rugămințile disperate ale asociațiilor românilor din Ucraina, reprezentanții Statului Român vin cu promisiuni, dar reiterează de fapt în comunicat argumentele părții ucrainene, nu ale românilor: „Reprezentanții ministerului român amintesc de legea ucraineană care interzice funcționarea organizațiilor religioase subordonate Rusiei, dar și faptul că decizia de transfer al dreptului de administrare al Capelei Mitropolitane aparține strict Primăriei din Cernăuți.”

Concluzii

Iată consecințele la care ne expunem prin faptul că România nu are nicio instituție care să se ocupe de identitatea națională, așa cum atrăgea atenția și dl prof. univ. Dan Dungaciu într-o emisiune recentă. Iată consecințele atunci când România nu are pe nimeni care să ia atitudine atunci când vine vorba despre astfel de chestiuni de identitate națională. La toate aceste chestiuni grave, la toate aceste adevărate aproprieri (furturi) istorice, culturale, uneori pare că singura problemă care s-a pus a fost despre bani sau pe cine cunoști. Iar Viktor Orban se vede că are banii și poate are și cunoștințele necesare.

Iar în cazul lui Iancu de Hunedoara, poate nu ar fi rău să începem să îl credem pe președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, istoric de profesie, atunci când vorbește despre Iancu, iar nu pe scenariștii propagandei lui Viktor Orban. Desigur, acești scenariști au mai mulți bani decât un istoric român, dar adevăratul cost este pe seama noastră.

În alte state, la astfel de încercări de apropriere (furt) cultural, s-a ajuns la proteste diplomatice și amenințări de repercusiuni economice și politice foarte dure. Iată de exemplu ce atitudine au avut societatea și unii dintre liderii Coreei de Sud atunci când China, între anii 2002 și 2007, a derulat prin Academia Chineză de Științe Sociale așa-zisul Proiect Nord-Est în privința istoriei și identității regiunii Nord-Estului Chinei, denumită și Manciuria. Prin acest program, unii istorici și unele narațiuni din China au încercat un tip de lovitură identitară împotriva Coreei asemănătoare celei făcute de URSS împotriva României cu „moldovenismul”, iar acuzele au fost că au încercat să aproprieze din istoria și cultura coreeană spunând că un mare regat coreean Goguryeo, considerat unul dintre regatele fondatoare ale culturii și identității coreene, ar fi fost de fapt o parte a culturii chinezești și China ar fi de fapt principala beneficiară a moștenirii Regatului Goguryeo pentru că o parte a acelui fost regat este astăzi în China. Problemele pe această temă, în ciuda eforturilor considerabile ale liderilor chinezi și coreeni de a aplana problema, nu s-au terminat și sunt încă de mare actualitate, contribuind din plin la scăderea încrederii coreenilor în China.

Revenind, Iancu de Hunedoara reprezintă un exemplu de identitate europeană comună, de apărare a ei și poate fi și un exemplu de integrare și cooperare regională. S-a născut român, a adus glorie în luptă Ungariei și a salvat de la pașalâc capitala Serbiei. Dar ca să poată fi aceasta ar trebui să nu fie instrumentalizat în scopuri propagandistice, să nu îi fie furată identitatea, să fie recunoscut drept ce a fost și să nu fie folosit în scopuri politice și revizioniste. Dar, cunoscându-l pe Viktor Orban, care a plătit pentru film, exact în aceste moduri va fi instrumentalizat, iar identitatea lui Iancu de Hunedoara va fi mutilată ca să se încadreze într-un exclusivism maghiar atât de dorit la Budapesta.

Așteptăm filmul!

Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și cercetător la Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul FUMN Mircea Malița.