Fii pregătit pentru ce-i mai rău!

0
0
Publicat:

Nimănui nu i-ar trece prin cap ca, atunci când i se clatină pereții împrejur sau când e împresurat de fum și flăcări, să întrebe ChatGPT cum să se salveze. În situații de maxim pericol, acționezi din instinct, pe baza flerului sau a informațiilor acumulate în anii de viață. Dar dacă ai chestiona „oracolul AI” dinainte, preventiv?

Ai putea afla, bunăoară, că în caz de incendiu, ai numai 2 (!) minute să ieși teafăr. Mult mai puțin decât ne-am imagina cei mai mulți dintre noi și decât lasă să se înțeleagă filmele de ficțiune. Și nu e o cifră născocită de mașinăria interogată, ci este chiar un calcul făcut de specialiștii în situații de urgență, care au antrenat ChatGPT să răspundă curiozităților de tot felul, pe platforma fiipregătit.ro.

E drept că oamenii din spatele platformei și-au luat, la rându-le, măsuri de siguranță și au avertizat că asistentul virtual „utilizează tehnologie experimentală și, deși folosește ghidurile DSU, nu se bazează exclusiv pe ele, iar informațiile oferite pot fi incomplete, inexacte sau necesită verificare suplimentară”. Motiv pentru care doritorii de răspunsuri sunt îndemnați să controleze informațiile primite cu ghidurile și informațiile oficiale ale autorităților din România. Ba mai mult, apare și avertismentul de a nu oferi date personale sau informații sensibile, chiar dacă utilizarea ChatGPT presupune acceptarea unor condiții.

Îl poți chestiona, așadar, pe asistentul virtual despre tot felul de detalii care pot face diferența între viață și moarte în caz de dezastre. Cum îl poți întreba și trăsnăi de tipul: „Unde îmi pot ascunde banii din casă, pentru a-i feri de hoți?” Pentru că, da, pe platforma cu felurite situații de urgență sunt inventariate și furturile, din buzunar, din casă și din mașină. Context în care ești sfătuit, între altele, să nu te așezi pe scaun în transportul public dacă ești obosit, ca să nu adormi, să te uiți bănuitor la oricine umblă prin magazine cu haine sau sacoșe pe braț (ar putea fi paravane pentru șterpelit), să-ți iei câine dacă stai la casă (soluție care, inexplicabil, nu apare și pentru cei ce locuiesc la bloc) și să-ți inscripționezi casetofonul, oglinzile și alte obiecte din mașină cu numărul de înmatriculare, ca să le faci mai dificil de vândut de către spărgători. Ori să recurgi la marcaje permanente de tip lac ultraviolet și gravură în sticlă pe geamuri și portiere, dar și în locuri ascunse, pentru a descuraja furii ori pentru a spori șansele de a-ți recupera mașina, dacă totuși dispare.

La capitolul măsurilor anti-incendiu, pe lângă cunoscutele „nu lăsa focul nesupravegheat” (aragaz, lumânări etc), „verifică instalațiile electrice și nu face improvizații”, „nu fuma în pat”, apar și povețe la care puțini se gândesc: nu păstra în casă ziare și reviste vechi care se pot aprinde ușor, nu turna apă peste focul izbucnit în bucătărie, dormi cu ușile dormitoarelor închise (ușile închise împiedică răspândirea focului), învață-i pe membrii familiei să se pună la pământ și să se rostogolească dacă hainele lor iau foc. Există însă și îndemnuri care pot stârni obiecții, precum cel de a nu folosi niciodată în locuință motorina, benzina, naftalina sau alte materiale inflamabile, fiindcă mai sunt gospodine care apelează la substanțele respective pentru a scoate petele ori pentru a pune moliile pe fugă.

Și dacă prudența v-a făcut să aveți în casă un extinctor, e bine să știți că, dacă l-ați folosit și focul nu se stinge imediat, trebuie să renunțați și să fugiți. Majoritatea instrumentelor de acest tip se golesc în 8 secunde! Iar pentru evacuarea rapidă, va trebui de asemenea să fiți pregătit: vă antrenați repetat, în întuneric, cu ochii închiși sau imediat după trezire, exersați așezarea la pământ și ieșirea în genunchi sau târâș pe burtă din camere, pentru a evita fumul, iar dacă stați la bloc, vă asigurați dinainte că pe scară n-au pus vecinii ghivece, obiecte de mobilier, electrocasnice vechi sau alte obstacole periculoase. E obligația asociației de proprietari să verifice, dar fiecare locatar poate să fie vigilent. Și nu în ultimul rând, dacă totuși sunteți blocat și nu puteți ieși, sunați la 112, închideți ușile și, eventual, atârnați un cearșaf în afara ferestrei, pentru ca pompierii să vă găsească rapid.

Pe fiipregatit.ro sunt prevăzute scenarii și ghiduri și pentru urgențe medicale (mușcături de animale, șoc anafilactic, înecul cu alimente, intoxicații alcoolice ș.a.), din care oricine are de învățat pentru sine sau pentru alții. Doar că și aici apare un avertisment: „Învățarea manevrelor de prim ajutor îți permite să asiști în mod eficient oamenii în caz de urgență până la sosirea ajutorului profesional. Certificatul te protejează în cazul acordării primului ajutor conform Legii sănătății nr. 95/2006. Notă: NU oferi medicamente; aceasta nu este o măsură de prim ajutor și nu este acoperită de legea Bunului Samaritean.” Prin urmare, și în cazuri critice, e bine să îți amintești că drumul spre iad e pavat cu bune intenții și că abținerea e mai bună decât orice intervenție nepricepută.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite