Festivalul bucureștean de operă în format „All Puccini” (III)
0S-a încheiat duminică. O ediție bogată ca și anterioarele două, o idee binevenită care sper să dureze cât mai mult, să se diversifice, să se consolideze. Interesele sunt multe. Mai întâi bucuria publicului care a umplut (aproape total) sălile și a ovaționat îndelung la finaluri, apoi mobilizarea ansamblurilor din țară în realizări care, sunt convins, le-au depășit pe cele de acasă (melomanii bucureșteni rămân cei mai pretențioși din România) sau invitarea unor oaspeți străini de valoare, în acest an au fost excelenții cântăreți coreeni și a revenit trupa Operei Maghiare de Stat din Budapesta.
În plus, programarea numai a muzicii lui Giacomo Puccini, la centenarul stingerii din viață a maestrului de la Torre del Lago, a imersat seară de seară mințile și spiritele în stilistica unui mare reprezentant al verismului, absorbindu-i maniera componistică prin cele 10 opusuri prezentate, unele dintre ele, cum afirmam în prima cronică, noutăți scenice pentru Capitală. În adiție, melomanii bucureșteni au luat cunoștință de tratări regizorale diverse ale producțiilor din țară și din vecini, de stadiile vocalității cântăreților noștri în comparație cu cei străini. Numai câștiguri instructive și educative, așa încât Bucharest Opera Festival trebuie să continue pe aceleași coordonate sau chiar extinse cu titluri variate din epocile componistice iubite de public, inclusiv pe linia tematicilor prilejuite de aniversări, comemorări etc.
Opera Maghiară din Cluj a prezentat „La Rondine” („Rândunica”)
Sub bagheta lui József Horváth, care a condus Corul (maestru Szabolcs Kulcsár) și Orchestra cu sunet îngrijit a Operei (concertmaeștri Sándor Barabás și Endre Ferenczi), spectacolul a crescut în implicare și atractivitate pe parcursul celor trei acte, grație tempilor aleși și impuși de dirijor foarte bunelor ansambluri și, bineînțeles, numeroșilor soliști. Așa încât dacă în salonul parizian al Magdei de Civry (primul act), atmosfera a fost mai puțin animată dar spiritual elevată, cu reflecții care se strecurau discret în sufletele personajelor, cele două arii ale Magdei, „Ch'il bel sogno di Doretta” și „Ore dolci e divine” au primit prin cântul Yolandei Covacinschi lirism sopranil, abordări de sunete poetic - vaporoase în registrul înalt atacate cu moliciuni, legato plutitor, înaripate valsări, dar și extreme acute mai puțin concentrate. A fost actul secund („Chez Bullier's”) care a adus o pulsație sporită tramei, îndeosebi prin recitativele și declamațiile atât de frecvent utilizate de compozitor. Au funcționat impecabil. Pentru actul ultim, al încețoșatei grădini de pe Riviera franceză, scriitura pucciniană nu s-a dezmințit în tot dramatismul ei, sugerat încă din scurta scenă Magda-Rambaldo din actul anterior și eroina ar fi putut să adauge sensibilității, o culoare de glas mai plină, o adresare mai amplă, până la finalul aerian în pianissimo al operei.
După „Manon Lescaut”, l-am revăzut în rolul Ruggero Lastouc pe tenorul Adorján Pataki, într-o expunere stăpână pe fraza pucciniană lirică, dar și cu un slancio spint, plin de pasiune, susținut de vocea nobil timbrată și de o frazare fără reproș. Aria „Dimmi che vuoi seguirmi nella mia casa” (actul al III-lea) a avut dulceață de sunet și expresie interiorizată.
Baritonul Sándor Balla, cu culoare întunecată de glas a fost un implacabil Rambaldo Fernandez, pricină a deznodământului.
Foarte bine distribuiți în roluri secundare importante, Livia Antal (Lisette) și Tony Bardon (Prunier) au cântat super-liric, așa cum trebuie, soprana cu voce strălucitoare și îmbogățită ca rotunjime în registrul înalt, tenorul, cu eleganță și poezie, mai discret în ultimul act.
Trebuie obligatoriu menționați și ceilalți interpreți, Enikö Pataki (Yvette și Georgette), Judit Hary (Bianca), Zsejke Székely (Suzy și Lolette), János Szilágyi (Périchaud), János Ádám (Gobin), Árpád Sándor (Crébillon), Csongor Oláh (Pianistul), Ottó Tamás Peti (Majordomul), László Mányoki (Rabonnier), Zsombor Rétyi (Adolfo), Tímea Fülöp (O voce), Radu Pop și Dániel Székely (Ospătarii).
Regia a aparținut lui Ferenc Anger, susținut de artistul vizual Gergely Z. Zöldy. Respectarea epocii acțiunii a fost un dat pentru ideatica mizanscenei, costumele au atras prin culorile vii. Poate că atmosfera mai moleșită din actul prim îl are drept sursă și pe regizor, să afirm, întrucât a știut să anime platoul în cel de-al doilea, la bar. Ca decor există un simbolic fir călăuzitor, frumoasele coloane galben aurii din primul act se transformă în cel de-al doilea în ghirlande verticale de frunze ruginii care se prăbușesc cu zgomot (cam prea mult zgomot!) la final, marcând schimbarea de atitudine, de partener a Magdei, ce trece de la bătrânul ruginit bancher Rambaldo la tânărul student Ruggero. Regăsim grămăjoarele de frunze în grădina din actul al treilea, Ruggero încercând să le curețe, dornic să scape de amintirile trecutului, numai că finalul îl readuce pe Rambaldo între aceleași coloane luxoase din primul act, ca revenire a Magdei la vechea viață. Simboluri, alegorii, poate ușor naive.
Un moment inedit în sală a fost soneria insistentă a unui telefon celular care, înainte de deschiderea cortinei la actul al doilea, emitea primele patru note ale ariei „Ch'il bel sogno di Doretta”, Do-Fa-Mi-Do. A împărțit publicul în tabăra celor care au fremătat recunoscând tema și a celor revoltați cerând liniște. Simpatic!
„Il Trittico” în trei viziuni regizorale diferite
Așa a gândit Opera Brașov, ca titlurile Tripticului puccinian „Mantaua” („Il Tabarro”), Sora Angelica” („Suor Angelica”) și „Gianni Schicchi” să fie montate de trei regizori, în ordine, Alexandru Nagy, Marian Pop și Valentina Mărgăraș. Dacă primii doi au ales concepții clasice, cea de-a treia s-a orientat către o ideatică apropiată mai mult epocii contemporane. Adaptată corespunzător a fost scenografia Rodicăi Garștea.
Decorul de la „Mantaua” nu are nimic spectaculos, barja ce a primit numele „Giorgetta” stă trasă la cheiul Senei, cu perspectiva îndepărtată a Catedralei Nôtre Dame. Acțiunea se desfășoară firesc, urmând subiectul într-o derulare molcomă precum curgerea fluviului.
Voci bune, calitative au primit rolurile importante din operă și îi numesc pe soprana Cristina Radu, Giorgetta cu glas penetrant, accente expresive și culoare sonoră plăcută, pe tenorul Adrian Dumitru, Luigi cu frazare nuanțată, omogenitate pe ambitus și forță în tirada acută de mare efect dramatic din duetul cu Giorgetta, ca și pe baritonul Adrian Mărcan, cu un instrument vocal de mare autoritate, de exprimare solidă, cu tente sumbre potrivite personajului Michele.
Nu o uit pe mezzosoprana Florentina Soare, remarcabilă în rolul Frugola. Au mai cântat Ștefan Schuller (Talpa), Claudiu Bugnar (Tinca), Dan Ionescu (Vânzătorul de canțonete), Maria Catrina și Bogdan Mirică (Doi îndrăgostiți). Corul Operei din municipiul de sub Tâmpa a fost dirijat de Dragoș M. Cohal.
Nici decorul operei „Sora Angelica” nu poate fi pretențios, o aripă și o curte de mănăstire dominată de o statuie imensă a Madonei cu pruncul Iisus, un gard, un portal de acces.
Rolul titular a revenit sopranei Aurelia Florian, posesoarea unui glas cu registre bogat dotate cu armonice. În plus, o tragediană de mare putere expresivă, cu simț dramatic care a tulburat asistența în ultima parte a operei. În mare tristețe și cu intensă trăire, cântase mai înainte, absolut emoționant, aria „Senza mamma”. La pasiv, aș nota câteva sonorități înalte de forță, vibrante, întrucâtva stridente chiar.
O creație impresionantă prin ținută, autoritate scenică și vocală impunătoare cu rezonanțe profunde de glas a adus mezzosoprana Carmen Topciu, ca Mătușa Principesă (La Zia Principessa). Marea scenă cu Sora Angelica a electrizat sala.
În celelalte roluri au cântat Asineta Răducan (La Maestra delle Novizie - Îndrumătoarea novicelor), Cristina Coatu (La Badessa - Stareța), Ioana Stârlea (Suor Genovieffa - Sora Genovieffa), Andromeda Nemeș (La Novizia - Novicea), Daniela Surdeanu (Suor Osmina - Sora Osmina), Geanina Tomescu (Suor Dolcina - Sora Dolcina), Anca Moguț (Prima sorella – Prima soră), Anca Panait (Seconda sorella cercatrice – A doua soră cerșetoare), Rodica Iuga (La Suora Infermiera - Sora infirmieră). Le-am numit pe toate, cu gândul că au constituit un ansamblu minunat, sudat, cu replici bine articulate, ceea ce a vădit o excelentă pregătire muzicală. N-am regăsit în program numele interpretei personajului La Suora Zelatrice - Sora monitoare.
„Gianni Schicchi” este capodopera comică a lui Puccini, care incită de multe ori la scormonirea după găselnițe regizorale. Cea a Valentinei Mărgăraș a fost că răposatul (în operă) Buoso Donati de fapt nu răposase ci se prefăcuse, ca să-și testeze neamurile în situații de criză majoră. La final, „revenind” la viață l-a adus în pragul infarctului pe însuși bietul Schicchi, la rândul lui păcălit. Găselnițe și… găselnițe. Orice se poate imagina și comenta. Dar a stârnit râsul celor prezenți în sală, ceea ce a fost un target atins.
Decorul sec era constituit dintr-o cameră modestă cu nelipsitul pat și o largă fereastră cu perspectiva Domului din Florența, al Ponte Vecchio peste Arno etc.
Alexandru Aghenie, interpretul rolului titular, are un glas generos de bariton liric a cărui consistență timbrală a crescut semnificativ de când l-am auzit prima dată în 2010 la Brașov, ca Valentin din „Faust” de Gounod. Acum a rezolvat foarte bine elementul vocal al partiturii, rămânându-i să studieze amănunțit partea de detalii coloristice, de intenții expresive subtile. Într-un cuvânt, să-i dăruiască suculentului personaj umorul intrinsec pe care i l-a rezervat compozitorul.
Fâșneață debutantă în rolul Lauretta, soprana Silvia Micu a cântat aria „O mio babbino caro” cu puritate de sunet, strălucire, ingenuitate, frumos legato, nuanțe și accentuări adecvate. Tenorul lirico-lejer Liviu Iftene s-a remarcat prin cantilena ariei „Firenze è come un albero fiorito” finalizată cu Si bemol-uri acute. O limită.
Celelalte roluri, și ele importante în economia spectacolului, au fost asigurate cu cânt și atitudini scenice potrivite de Asineta Răducan (Zita), Mugurel Oancea (Gherardo), Corina Klein (Nella), Anastasia Stârle (Gherardino), Marian Rește (Betto), Lorand Cristian (Simone), Valentin Marele (Marco), Cristina Roșu (La Ciesca), Paul Tomescu (Maestro Spinelloccio, doctor), Șerban Lupei (Ser Amantio di Nicolao, notar), Andrei Lucian Ionescu (Pinellino, pantofar), Șerban Dinu (Guccio, vopsitor) și, desigur, Marius Tămășanu (Buoso Donati, rol mut).
La pupitrul Orchestrei Operei, o baghetă sigură, experimentată și expertă în teritoriul puccinian, dirijorul Cristian Sandu.
Spectacolul vocilor proaspete sau „Boema” gălățeană
A fost o bucurie să asculți glasuri tinere, bine pregătite și cu prospețime vocală în distribuția propusă de Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard din municipiul de pe malul Dunării. Managementul local a găsit una din cheile succesului.
În montarea tradițională datorată regizorului italian Paolo Bosisio, scenografului Gheorghe Andreescu și coregrafului Fănică Lupu, am avut decoruri și costume clasice, proprii epocii acțiunii, mișcări animate și multă emoție, multă veridicitate, datorate îndeosebi interpreților. Poate doar actul secund s-a defășurat într-un cadru prea… monumental, față de intimitatea unei cafenele pariziene.
În rolul Mimì am regăsit-o pe soprana Lorena Puican, artistă cu glas liric limpede, rotund, egal pe registre și acute frumos dezvoltate, cu care a desenat un portret plin de timiditate, simplitate, delicatețe și dăruire tandră, în nuanțări expresive și cu multă durere. Tenorul Paul Lungu i-a fost partener, un Rodolfo cu glas complet, de esență incisivă, întrucâtva metalică, cu frazare frumoasă și emoționalitate în rostiri. Îndrăgostit de notele înalte sigur rezonante, a emis un neașteptat (cit. nescris în partitură) Do natural în finalul ansamblului „Gioventù mia…” (actul secund) dominând totul, inclusiv pe inițiatorul Marcello. Dacă forțele corului și orchestrei n-ar fi fost dezlănțuite de dirijorul Traian Ichim, poate baritonul ar fi fost cel ajutat. Apropo de acesta, a fost interpretat de Alin Munteanu, stăpânul unei voci generoase, cald și nobil colorate. Cu calități de sunet afectuos în aria „Vecchia zimarra” s-a prezentat basul Sebastian Băncilă (Colline). Pe coordonate similare calitativ a evoluat și baritonul Dominic Cristea (Schaunard). De fapt toți cei patru prieteni au fost coerent aleși din unghi vocal și interpretativ.
O plăcută surpriză a fost soprana Lorena Mărginean, Musetta vampă, insinuantă, cu glas strălucitor și cu un final al valsului „Quando m'en vo'” (actul al doilea) respectând formula de diminuendo notată de Puccini, destul de rar aleasă.
În alte roluri, au fost distribuiți Elvis Butunol (Alcindoro și Benoît), Tudorel State (Parpignol), Daniel Nistor (Segentul și Vameșul), Nicholas Filip Negrișanu (Un copil).
Atingeam o idee despre șeful de orchestră, trebuie adăugat că a redat spectacolului tempii generatori de valabilă atmosferă. Corului teatrului, pregătit de Daniel Nistor, nu i-aș reproșa decât urmărirea neatentă a baghetei în câteva pasaje din actul secund.
De la Constanța, „Tosca”
Teatrului Național de Opera și Balet Oleg Dabnovski de la malul mării i-a revenit onoarea ultimelor acorduri ale Bucharest Opera Fetival, ediția „All Puccini”. O producție semnată unic de Ștefan Munteanu (regie, light design, decoruri, probabil și costume, programul nu precizează), sub bagheta lui Tiberiu Dragoș Oprea care a condus forțele ansamblului teatrului, orchestră și cor, cel din urmă fiind pregătit de Adrian Stanache. Au cântat Nicoleta Ardelean (Tosca), Răzvan Săraru (Cavaradossi), Daniel Pop (Scarpia), Cristian Caragea (Angelotti), Orest Pîslariu (Sacristanul), Adrian Clinciu (Spoletta), Iulian Bratu (Sciarrone), Adrian Pirlea (Temnicerul), Mihaela Ionescu (Păstorul).
Așadar, revederea va fi în iunie 2025 la cea de-a patra ediție a Festivalului bucureștean de operă. Rămân amintirile tuturor, cronicile din aceste pagini, din altele și mărturiile video ale Jurnalului de Festival, publicat zilnic pe youtube, document profesionist produs de Opera Națională București, conținând fragmente din spectacole, interviuri cu demnitari, manageri, cântăreți, dirijori, regizori.
Se încarcă comentariile...
