Fac închisoare la mama acasă (II)

Să vezi, să nu crezi, să râzi, dar să te şi întristezi. O asemenea posibilitate ţi-o poate oferi un spectacol de teatru de cea mai bună calitate cu Radu Beligan la 95 de ani. Nicidecum nu ţi-ar trece prin cap că ar putea să ţi se întâmple la fel, privind în jurul tău, fără să plăteşti niciun bilet de intrare, asistând la un spectacol de teatru şi circ, deopotrivă.

În rolurile principale: Gigi Becali şi Justiţia română.

În roluri secundare: Televiziunile comerciale, Paula Iacob, Miron Cozma, analişti în domeniul penitenciarelor, precum şi alţi părerologi impresionaţi de personalitatea personajului principal.

Actul I. Acţiunea se desfăşoară în România anilor 2013-2014. După îndelungate tergiversări, Justiţia română îşi face curaj şi îl condamnă la închisoare pe numitul Gigi Becali, miliardar, îmbogăţit prin mijloace neortodoxe, cu toate că în permanenţă acesta invocă divinitatea, căreia îi jură credinţă veşnică. Dar, cum s-a ajuns aici?

Se reţine faptul că banii care îi curgeau în pumni, ca apa de la cişmea, au fost puşi în conturi bancare, iar din ceva mărunţiş a construit prin ţară unele biserici, dar şi case pentru numeroşi oameni loviţi de puhoaiele inundaţiilor. Atât de mult i-a impresionat pe beneficiari, dar şi pe mulţi alţii, încât aceştia au zis: e adevărat că fură, dar mai dă şi altora. Cei care fură şi nu dau au fost consideraţi răi, iar Becali a fost privit ca om bun. Asfel, admiraţia pentru acel ”mai şi dă” a ajuns atât de mare, încât faptul că s-au folosit metode care ţin de corupţie s-a transformat în ceva cu totul de neglijat.

Actul II. Popularitatea lui G.B. a crescut, treptat, atât de mult încât, la un moment dat, unii i-au trecut cu vederea şi faptul că nu prea e dus la şcoală, că se exprimă mai greu, că îi persiflează pe unii lideri politici etc. Chiar şi atunci când a reuşit, în mod ciudat, să ajungă europarlamentar, să reprezinte România în PE, unii, cu un argument specific românesc, au zis: ”Şi ce dacă? Gigi e simpatic!”

Actul III. Văzând cât de iubit poate fi un fost cioban(tot respectul pentru această meserie – s.a.) ajuns pe culmile gloriei, Gigi s-a hotărât să intre, cu tot cu partiduleţul său în politică, dar mai la vârf. Mai întâi a spus că va da o sumă importantă de bani partidului în care a intrat, apoi, tras de mânecă, s-a bătut cu palma peste gură.

A mai făcut şi alte gafe, dar a fost iertat. Simţind că popularitatea sa e, totuşi, mai mare decât a celor mai puternici oameni în stat, că nu ar putea să i se mai întâmple nimic rău, deoarece toată România l-ar iubi, Gigi a mai comis una, spunând ceva cu ”mi se rupe de ei...”, sau aşa ceva. A urmat condamnarea la închisoare. Nu reiese de nicăieri că aceasta ar avea legătură cu faptul că i se... rupsese ceva lui Becali.

Actul IV. Lui Gigi nu i-a plăcut la închisoare din primele zile. Nu se ştie cum, dar televiziunile au aflat această ”ştire de presă”, şi au năvălit să afle detalii, pe care să le servească apoi celor care plângeau după bietul puşcăriaş miliardar. Reportajele, anchetele despre condiţiile din închisori, interviurile cu nelipsita doamnă Paula Iacob, dar şi cu vajnicul miner cu experienţă în materie Miron Cozma, au venit peste noi ca apele la inundaţii. Să fi fost la mijloc doar compasiunea celor doi, când se ştie ce înseamnă o hotărâre judecătorească definitivă? Legea e lege, dar..., spuneau cei doi. Dar ce?

”Libertate!” şi ”Free Gigi!” au început să fie auzite în mai multe locuri din ţară, fără ca protagoniştii să fie plătiţi, susţin doar unii, pentru manifestările lor spontane. Muntele Athos a fost prezent şi el în acelaşi scop, prin oamenii lui, poate mai pică ceva... Mai trist e că Gigi s-a îmbolnăvit la coloană, se deplasa cu greutate, iar televiziunile, asistate de celelalte personaje secundare au început să ţipe: ”Aoleu, ce ne facem? Moare Gigi, trebuie să se opereze, eliberaţi-l!”. S-a apelat la mila preşedintelui, la alte autorităţi, dar degeaba. Până într-o zi, când...

Actul V. Domnul Becali a fost numit administrator la Academia de fotbal a lui Gheorghe Hagi, ca din întâmplare – naşul său. Când apare vreun fir de iarbă mai înalt în curtea naşului, Gigi îl arată cu degetul , iar un coleg de puşcărie, subalternul lui, îl taie imediat. Pentru efortul său intelectual, la care se adaugă cel fizic cu mersul pe jos, primeşte vreo 800 de lei pe lună. Legea românească e lege, nu glumă! Ea permite, doar pentru unii, să oferi condamnaţilor o funcţie de conducere, un salariu pe lună, un dute-vino pe banii statului, televizor, plimbare, masaj, vorbit la telefon mobil etc. Pentru unii e mai bine ca în libertate. Unii colegi de-ai lui Gigi, bogaţi şi ei, aşteaptă acelaşi tratament.

Mai nou, Gigi a fost învoit o zi, pentru a-şi vedea familia. Sincer din fire, a declarat că povestea cu boala la coloană a fost trucată, ridiculizând astfel toate televiziunile care l-au sprijinit, dar şi personajele secundare amintite care au făcut tam-tam în legătură cu acest subiect. Jena acestora ar putea fi maximă. Cu toate acestea, televiziunile i-au făcut lui Gigi, care se consideră un erou al neamului, tot mai ţanţoş, un protocol de zile mari, ca unui şef de stat.

După numeroase interviuri a fost condus la închisoare cu reporteri care au filmat minute în şir inclusiv mersul autoturismului, şi din spate, şi din faţă. Alţi foto-reporteri l-au aşteptat la intrarea în închisoarea de la Poarta Albă. A lipsit doar garda de onoare, pâinea şi sarea. (Spectacolul de teatru, combinat cu circ, se încheie aici).

CORTINA. În România ia fiinţă o nouă categorie socială: aristocraţia închisorilor, cu bani mulţi, care decredibilizează complet justiţia. Faptele bune săvârşite de George Becali nu trebuie să aibă nicio legătură cu detenţia sa. Altfel, el poate fi considerat un copil răsfăţat al mass-media, al justiţiei, al autorităţilor etc., devenind practic propria noastră creaţie. Ideea de respect pentru lege al acestor baroni ai închisorilor devine o glumă tot mai amară. Dacă o ţinem tot aşa, se pare că visul declarat al personajului principal, becalizarea României, după ce a fost otevizată complet, nu e departe.