Excepţia România?  Concluziile cel puţin neaşteptate ale unei analize prind securitatea în zona Europei centrale şi de est

Este vorba despre un raport foarte documentat şi foarte profesionist alcătuit de cercetători de la un cunoscut şi larg consultat think-tank de la Bratislava, analizele anuale fiind regăsite în multe dintre documentele europene în domeniu, foarte apreciate şi de cei de la NATO, tocmai pentru că vin de la o sursă din zonă, creditată cu o cunoaştere în profunzime a mentalităţilor locale.

Şi, mai ales, a modului în care opiniile publice din zona noastră răspund unei situaţii enorme de criză, complet atipice, cum este cea care se dezvoltă acum din ce în ce mai dramatic prin amplificarea acţiunii militare ruseşti în Ucraina. Puteţi descărca de aici întregul raport care, în opinia mea, chiar ar trebui să provoace o analiză la nivelul responsabililor noştri din politica locală, la modul ideal, dar spun asta fără niciun fel de speranţă că va exista vreo reacţie dacă, pe linia de comandă şi control, prim-ministrul nostru general şi doctor în ştiinţe nu va primi ordinul de a aproba o acţiune în acest sens.

De ce cred că e important?

Deoarece, în acest climat extrem de tensionat de acum, marii jucători occidentali îşi calibrează cu foarte mare atenţie nu numai opţiunile militare, ci şi, mai ales, cele politice privind variantele de cooperare în spaţiile din est. Or, tocmai fiindcă aşa stau lucrurile, la nivelul cel mai înalt al deciziei politice s-au cerut evaluări cât mai complexe ale spaţiului central şi est-european, unele dintre evaluări fiind făcute din prisma sprijinului pe care opinia publică din ţările respective îl acordă politicilor şi deciziilor occidentale, în perspectiva unor viitoare momente în care, posibil, acest sprijin va trebui să fie exprimat prin sprijinirea unor decizii dificile sau chiar extrem de dificile ale guvernelor confruntate cu agresivitatea marcată a Rusiei. Asta în condiţiile în care, aşa cum spun autorii raportului, „în timp ce majoritatea oamenilor din regiune sunt în stare să facă o deosebire în ce este drept şi ce este greşit, există nişte fracturi alarmante. Asta este cu atât mai sensibil în ţările în care propaganda pro-Kremlin a continuat fără probleme timp de ani de zile. Viziunea distorsionată a anumitor segmente ale populaţiei privind evenimentele din Ucraina, combinată cu potenţiale greutăţi economice care ne stau în faţă ar putea lăsa aceste grupuri vulnerabile pradă potenţială pentru lideri populişti şi autocratici. Astfel, politicieni cinici ar putea încerca să exploateze frica şi frustrarea în folosul lor propriu. Deoarece lucrurile în Europa merg mai degrabă în sensul «alb/negru». Aşa o face şi acest raport”.

Excelent. Să mergem mai departe şi să vedem, în consecinţă, ce-ar căuta în primul rând un analist de risc şi ce răspuns l-ar interesa cel mai tare deoarece cu el şi-ar începe propriul raport pentru decidentul politic. Ca întotdeauna în asemenea cazuri, i-ar spune care este tendinţa generală şi ar nota că există o singură excepţie notabilă, subliniată ca atare în de cei doi cercetători de la Bratislava care definesc astfel contextul:

„Noţiunea că Europa centrală şi de est s-ar constitui ca o «punte» între Occident şi Orient a fost mult timp formula dominantă a definirii identităţii zonei. Cu toate astea, războiul din Ucraina a obligat societăţile să-şi reevalueze partenerii strategici şi chiar orientarea lor generală geopolitică. În toate ţările analizate, cu excepţia României, există o clară evoluţie de la preferinţa anterioară de a preferinţa «de a fi undeva la mijloc» către una mai degrabă de sprijin fără echivoc al orientării occidentale. Ţările din Europa centrală şi de est, în contextul războiului din Ucraina, au devenit şi principalele voci care cer acţiunea din partea NATO şi UE”.

OK, şi acum întrebarea esenţială a Raportului (p.16) : „Recent, a există o discuţie amplă privind poziţionarea geopolitică şi civilizaţională a ţării dvs. V-aţi dori ca ţara dvs să fie parte din Occident din Est sau undeva la mijloc?

Surpriză extrem de neplăcută: România apare ca singura ţară din arealul central şi est-european în care sprijinul faţă de orientarea pro-occident a scăzut anul acesta la 27% faţă de 43% anul trecut. Ceea ce ne pune în poziţia de a prezenta ca ţară cel mai clar profil „aproape ¼ dintre repondenţi au răspuns în favoarea unei orientări estice, aproximativ acelaşi procent ca cei care preferă Occidentul. Între timp, 12% dintre români «nu ştiu» unde să se poziţioneze privind situaţia geopolitică şi de civilizaţie a României. Nivele similare de indecizie apar la estonieni (15%), lituanieni şi polonezi (12%)”.

Să fie adevărat sau nu ce spune Raportul şi anume că, dacă s-ar pune întrebarea privind posibilitatea ca ţara să părăsească UE, în România răspunsul pozitiv ar veni din partea unui procent de 21% din populaţie? Chiar aşa? Suntem în aceeaşi linie a excepţiei negative când e vorba despre răspunsul la întrebarea dacă valorile europene sunt considerate o ameninţare la adresa propriilor identităţi şi sisteme de valori. Doar slovacii ne-o iau înainte cu procentul de 30% de răspuns pozitiv, noi pe locul doi cu 26%.

În actual situaţie regională, poate să fie foarte important faptul că în Bulgaria se înregistrează cea mai importantă descreştere a sprijinului faţă de apartenenţa la NATO, dar şi a încrederii în forţele armate naţionale, de la un procent de 58% anul trecut la un nivel absolut îngrijorător, adică 40%. Conform datelor din Raport, un proces similar, dar nu la aceleaşi dimensiuni, este semnalat şi în România, unde nivelul de încredere al populaţiei în armată ar fi scăzut de la 73% anul trecut la 61% în 2022.

Este în certă creştere percepţia privind calitatea şi importanţa alianţei cu Statele Unite, în defavoarea importanţei acordate rolului şi poziţiei Germaniei. În acelaşi timp, foarte interesante şi procentajele naţionale prezentând acceptarea modelului chinez de dezvoltare, în paralel cu graficul care arată o percepţie foarte diferită asupra Chinei ca ameninţare directă la valorile şi identitatea naţională a ţărilor din regiunea noastră. 18% dintre români privesc China ca pe o ameninţare, iar 24% dintre concetăţenii noştri spun că regimul din China ar putea fi o sursă de inspiraţie (mai entuziaşti decât noi sunt doar fraţii bulgari, cu un procent de 28%). Oricum, notează cercetătorii de la Bratislava, 61% dintre cetăţenii din regiunea noastră nu consideră China drept o ameninţare „şi 22% dintre repondenţii din Estonia şi Lituania nu ştiu dacă China ar reprezenta vreo ameninţare”.

Suntem însă pe primul loc atunci când e vorba despre percepţia SUA ca parteneriat strategic: 75% dintre români susţin acest lucru, apoi 73% dintre polonezi, 61% dintre lituanieni, 55% în Estonia, 44% în Letonia, 41% în Cehia, 29% în Slovacia, 21% în Bulgaria şi 13% în Ungaria.

Iată şi percepţiile naţionale privind războiul în Ucraina. Şi aici apare un procent care ar trebui să ridice ceva semne de întrebare, cu cei 26% dintre români care ar considera că Occidentul a provocat Rusia. Şi, în plus, având (noi şi vecinii din Ungaria) cel mai mare procentaj statistic de narative antioccidentale:

Chiar trebuie citit studiul ăsta şi imaginat cum ar fi fost, într-o situaţie ideală, cu politicieni care chiar să ştie meserie, să fi putut avea un astfel de think-tank credibilizat de ani şi ani de zile prin publicarea unor rapoarte care să devină argumente în luarea unor decizii politice şi transmise marile companii pentru orientare viitoare de implantare.

Până atunci, că oricum nu ne întreabă nimeni că n-are pe cine, iată cum suntem aşezaţi pe grile. Poate ne place, caz în care mulţumim respectuos cui trebuie că totul este perfect în cel mai bune dintre lumile posibile. Nu-i aşa?