Evul mediu (ne)întâmplător

0
0

Pentru a fi spus, într-un articol din „Weekend Adevărul” că educaţia sexuală în şcoli e la fel de importantă ca şi aceea religioasă, mi-am atras o straşnică mustrare din partea unei organizaţii a Tinerilor Ortodocşi. Opinia lor, pe care o contestasem, era că educaţia sexuală produce „golani”, în timp ce aceea religioasă dă naştere unor cetăţeni responsabili şi cu frica lui Dumnezeu.

Tragedia de acum o săptămână din clubul bucureştean readuce în discuţie felul cum înţelege biserica ortodoxă din România contribuţia religiei la formarea tineretului şcolar şi, mai cu seamă, care sunt consecinţele unei astfel de înţelegeri.

Amintesc la început afirmaţiile stupefiante ale unor internauţi, care sunt convinşi că arşii de vii din discotecă şi-ar fi meritat soarta fiindcă ar fi sacrificat pe altarul lui Satan. În fond, ele reflectă destul de fidel concepţia ierarhilor bisericii ortodoxe. Dovada stupefiantă ne-o furnizează un preot ortodox, care a ţinut să ne comunice tuturor pe blogul personal în ce constă milosârdia (compasiunea) creştinească a Sfinţiei Sale faţă de teribila suferinţă a familiilor celor morţi sau mutilaţi, sufleteşte şi trupeşte, în discotecă.

Intoxicarea de la un preot

Îi scriu aici numele spre veşnică pomenire: Filotheu Bălan. Preot şi monah la mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, al cărei purtător de cuvânt era (mai este?) în ianuarie 2015. Fost secretar personal al Părintelui Justin Pârvu. Lider al Ligii Studenţilor în anii 1990. Autor de studii despre istoria bisericii ortodoxe. (Reproduc informaţia de pe Google). Mai mult, vrând să verific numele, am constatat că textul a fost retras de pe site-ul Realităţii Tv. Cu luni în urmă, a mai fost vorba de un comunicat retras după ce fusese atribuit aceluiaşi preot-monah. Atunci am avut explicaţia stareţului de la Petru Vodă, care se jura cu mâna pe inimă că nu Filotheu Bălan era autorul comunicatului. Acum, cel puţin până la data la care scriu aceste rânduri, n-a venit o dezminţire asemănătoare. Trebuie să admit că s-ar putea să fie o nouă intoxicare. Dacă aşa stau lucrurile, îi cer iertare lui Filotheu Bălan.  

Cineva a pus, totuşi, pe blog cele ce urmează. Transmiţând familiilor îndoliate compasiunea sa, autorul nu le cruţă pe victimele focului ucigaş. Din contra, observă că ele nu s-au dus la discotecă ca să se roage. Asta poate însemna, în logica sa, că oriunde ne-am duce, la teatru, la concert, la cinematograf, ne ducem exclusiv ca să ne rugăm. Despre alt scop în afara celui creştinesc, nici că poate fi vorba! La discotecă, în orice caz, tinerii se duc nu numai din pricini prea lumeşti, dar ca să-l slujească pe Satan. În astfel de localuri de pierzanie, nu pot avea loc decât „sărbători drăceşti” şi „macabre”. Iar „joaca de-a macabrul nu se poate termina decât macabru”. Dacă preoţii ortodocşi nu s-au implicat în tragedie, spre îngrijirea sufletelor celor duşi sau supravieţuitori, este pentru că nu toate victimele erau ortodocşi, nici toţi botezaţi, iar biserica noastră naţională ar interzicie, mai ales la proscomidie (cea dintâi liturghie matinală), referinţa la cei de alte rituri. Am citat cât se poate de conştiicios spusele autorului.

Un Dumnezeu-pedepsitor?

Totuşi, în Catedrala Metropolitană din Timişoara o astfel de slujbă a avut loc duminică dimineaţa. Patriarhia, la rândul ei, a anunţat că preoţii au făcut act de prezenţă discretă la locul tragediei. Şi că absenţa Patriarhului a fost motivată de faptul că n-a dorit publicitate pe seama unui eveniment tragic precum acesta. E, desigur, o oarecare diferenţă de interpretare a regulilor bisericeşti de către preotul-monah şi, respectiv, de către superiorii săi ierarhici. Dar nu poţi să nu te gândeşti că rolul preoţilor tocmai acesta este, de a acorda ajutor spiritual oamenilor, şi cu atât mai mult tinerilor, aflaţi în dificultate, nu să-şi piardă urma în masa de participanţi îndoliaţi.

Reacţiile de pe bloguri pe care le-am menţionat sunt, absolut neîndoielnic, consecinţa acestui fel de a interpreta milosârdia pe care oamenii bisericii ortodoxe se simt îndatoraţi a o arăta semenilor noştri aflaţi în suferinţă. Cu alte cuvinte, nu toţi, indiferent de cult, şi,mai ales, nebotezaţii ar fi demni de compasiune, ba chiar şi-ar merita pedepsa. Chiar şi moartea! Am remarcat în articolul precedent faptul că unele manuale de religie din şcoala primară, scrise de obicei de preoţi inspiraţi de această concepţie asupra unui Dumnezeu-pedepsitor, conţin exemple de pedepse, pe cât de drastice, pe atât de stupide: copiii care se cocoaţă în cireşul vecinului ca să fure câteva cireşe sunt pedepsiţi de Dumnezeu, care le trage scara de sub picioare şi îi ologeşte. Nota bene: în manualul de citire de la aceeaşi clasă, elevii pot citi fragmentul din Creangă cu furtul cireşelor mătuşii Marioara! Ce să înţeleagă, bieţii de ei, expuşi unei asemenea dileme? Şi, în definitiv, ce ne învaţă biserica ortodoxă, când ne oferă, an de an, pelerinaje la moaştele Sfintei Parascheva, la care se înghesuie, mai abitir decât la discotecă, toată lumea proastă şi bună, încredinţată că sărută moaşte făcătoare de minuni şi vindecătoare de boli? A vedea într-o nenorocire de felul celei de vinerea trecută o pedeapsă divină aplicată adoratorilor lui Satan nu ţine oare de aceeaşi concepţie medievală despre om şi divinitate ca şi pelerinajele cu pricina? De un ev mediu (ne)întâmplător.   

PS: Marţi: stupefiantă şi ruşinoasă declaraţie a Patrarhului Daniel!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite